ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 819/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 01.11.2016, în urma declinării competenței de soluționare a cauzei prin sentința civilă nr. 4774/09.09.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Afecerilor Interne (în privința cadrului procesual pasiv, instanța luând act prin încheierea din 31.01.2017), a solicitat obligarea pârâților: să anuleze H.G. nr. 725/2015 pentru stabilirea normelor de aplicare a cap. IV din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, referitoare la acordarea recompenselor și răspunderea disciplinară a polițiștilor; la reluarea procedurii privind transparența decizională în elaborarea unei noi hotărâri de Guvern pentru recompensarea și cercetarea disciplinară a polițiștilor, care să respecte fiecare prevedere a Legii nr. 52/2003; la plata de daune morale în cuantum de 2.000 RON; la publicarea hotărârii de condamnare într-un ziar central și pe pagina de internet a pârâților, ca despăgubire nepatrimonială pentru încălcarea dreptului său la informare; la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 8 mai 2017, reclamantul A. a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a unor dispoziții din Legea nr. 360/2002, în particular, a art. 9 alin. (2)-(3), art. 15, art. 53, art. 54 alin. (2), art. 57 lit. a, art. 58

3

, art. 59 alin. (4) teza a II-a și art. 62

4

alin. (4), art. 76 din Legea nr. 360/2002, care contravin prevederilor art. 1 alin. (3)-(5), art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 24, art. 31 alin. (2), art. 41 alin. (1) și art. 48 din Constituția României.

Prin sentința civilă nr. 1773 pronunțată la data de 16 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale și ca neîntemeiate excepția lipsei procedurii prealabile, excepția lipsei calității procesual active și excepția lipsei de interes. Pe fond, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Afacerilor Interne, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1773 pronunțată la 16 mai 2017 de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, în ceea ce privește soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, cu consecința sesizării Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate astfel cum a fost invocată.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că se impunerea ca instanța să admită cererea de sesizare, întrucât ar fi condus la soluționarea fondului cauzei. Astfel, prin admiterea excepției de neconstituționalitate de Către Curtea Constituțională, anularea H.G. nr. 725/2015 pentru stabilirea normelor de aplicare a cap. IV din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, referitoare la acordarea de recompense și răspunderea disciplinară a polițiștilor, publicată în M.Of. nr. 690 din 11 septembrie 2015 era iminentă.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că instanța a interpretat greșit prevederile art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția de neconstituționalitate afectează fără echivoc fondul cauzei în sensul anulării H.G. nr. 725/2015. Mai mult, instanța de contencios constituțional nu se pronunță niciodată asupra fondului cauzei, acesta fiind atributul exclusiv al instanței de judecată.

4.1. Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând, în esență, susținerile formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

4.2. Intimatul-pârât Guvernul României a formulat, de asemenea, întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că recurentul-reclamant nu a probat îndeplinirea cerinței legale constând în existența unei legături a excepției invocate cu soluționarea cauzei.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând legalitatea sentinței atacate, doar în ceea ce privește modul de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin prisma criticilor formulate de recurent și a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

Înalta Curte constată că, deși prin recurs a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul nu a adus nicio critică de natură să demonstreze că hotărârea pronunțată de către instanță "nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", acest motiv fiind invocat pur formal. Prin urmare, acest motiv de recurs nu este incident în cauză.

Potrivit celui de-al doilea motiv de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. În cauza de față, acest motiv nu este incident.

În realitate, criticile se subsumează exclusiv prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul referindu-se la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

Principala critică adusă sentinței a fost aceea că, în mod greșit s-a reținut soluția de inadmisibilitate a cererii de sesizare, întrucât excepția de neconstituționalitate invocată avea legătură cu soluționarea fondului cauzei privind anularea Hotărârii Guvernului nr. 725/2015.

Criticile formulate de recurentul-reclamant, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt nefondate.

Examinând cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional, instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele legale obligatorii pentru a se dispune sesizarea Curții Constituționale, prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv textele de lege atacate pe calea excepției de neconstituționalitate nu au legătură cu soluționarea fondului cererii care vizează anularea Hotărârii Guvernului nr. 725/2015.

Astfel, deși Hotărârea de Guvern nr. 725/2015 este emisă în baza executării Legii nr. 360/2002, recurentul-reclamant nu a arătat în mod coerent care ar fi legătura între excepția de neconstituționalitate invocată și fondul cauzei. Se observă că o nemotivare a excepției de neconstituționalitate nu permite judecătorului cauzei să examineze condițiile de admisibilitate și, ca atare, în această situație este exclusă sesizarea Curții Constituționale.

"Legătura cu soluționarea cauzei" privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța în procesul pendinte, adică a obiectului procesului aflat pe rolul instanței judecătorești. Altfel spus, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune, după cum a subliniat și prima instanță, pe de o parte, existența unei legături directe între norma contestată și soluția ce urmează a se da în cauză, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia Curții în proces, aceasta trebuind să aibă efecte asupra conținutului hotărârii judecătorului.

Nici în recurs recurentul-reclamant nu a argumentat în nici un fel care este relevanța normelor legale a căror neconstituționalitate a solicitat a se constata în cauza cu care a învestit instanța de judecată.

Înalta Curte constată, astfel, că în privința modalității de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale sentința recurată este temeinică și legală și că, în mod judicios, prima instanță a considerat că excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții din Legea nr. 360/2002, este contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, respingând-o ca inadmisibilă în raport cu obiectul cauzei.

Pentru considerentele expuse, găsind nefondate motivele de recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din același Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1773 din 16 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, în ceea ce privește respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate invocată în cauză.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2018.