ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1056/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1056/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizie nr. 1056/2015 Circumstanțele cauzei Obiectul cererii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 13 decembrie 2011, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București a solicitat nulitatea măsurii punerii la dispoziție a reclamantei începând cu data de 15 iunie 2011; nulitatea absolută a măsurilor premergătoare trecerii reclamantei în rezerva, respectiv examinarea orală denumită "interviu" în vederea accesării funcțiilor vacante; nulitatea absolută a Ordinului de trecere în rezerva nr. 348187 din 14 septembrie 2011. A solicitat, pe cale de consecință, să se dispună repunerea sa în situația anterioară emiterii Ordinului de trecere în rezervă nr. 348174 din 14 septembrie 2011, atât în ceea ce privește repunerea în funcția deținută anterior, respectiv subofițer administrativ principal, dar și a drepturilor materiale restante și efective, cuprinzând diferența norma de hrană, norma de echipare, solda de grad și funcție, diferența de soldă de 25% reținută pe perioadă determinată, care ulterior a fost reținută pe perioadă nedeterminată, de la data trecerii în rezervă și până la reîncadrarea efectivă.
În motivarea acțiunii, în fapt, în esență, reclamanta a arătat că a deținut calitatea de cadru militar activ, subofițer administrativ principal (casier) în cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, gradul de plutonier major. A fost pusă la dispoziție și ulterior trecută în rezerva în temeiul dispozițiilor art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul Cadrelor Militare prin Ordinul Directorului General al D.G.J.M. București nr. 348174 din 14 septembrie 2011. A arătat faptul că nu există prevedere legală care să impună ca pentru trecerea în rezervă în temeiul disp. art. 85 alin. (1) lit. "e" din Legea nr. 80/1995 - Statutul cadrelor militare - să fie necesar să se organizeze și să se susțină examene și cu atât mai puțin interviuri.
Din acest punct de vedere, punerea la dispoziție, examinarea sub formă de interviu și ordinul de trecere în rezervă sunt lovite de nulitate absolută, deoarece exced prevederilor art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995. Prin cererea completatoare/precizatoare a acțiunii introductive formulată de reclamantă la data de 22 martie 2012 s-a solicitat nulitatea absolută a Ordinului O.M.A.I. nr. 1/654 din 10 iunie 2011 și a Ordinului I.G.J.R. nr. 0130052 din 10 iunie 2011. Prin întâmpinarea formulată în cauză de către pârâtul Ministerul Administrației și Internelor la cererea precizatoare formulată de reclamantă s-a invocat excepția inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 689 din 14 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, ca nefondată. Instanța de fond a apreciat că, fiind identificate la nivelul Direcției Generale de Jandarmi a municipiului București mai multe cadre militare (inclusiv reclamanta) decât numărul de posturi, departajarea acestora s-a făcut corect prin interviu pe subiecte profesionale, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (3) din același Ordin nr. 665/2008.
Astfel, ca urmare a aprobării noilor organigrame și a numărului de posturi, conform Ordinului MAI nr. 1/654/2011 și a Ordinului inspectorului general al I.G.J.R. nr. 013052/2011, fiecare unitate trebuia să elaboreze regulamente proprii de organizare și desfășurare a evaluărilor. Conform art. 74 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare "încadrarea ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor în funcții se face ținând seama de nevoile forțelor armate, de competența și conduita morală a acestora". Pentru a se determina competența profesională a personalului militar contractual în vederea numirii în funcții, s-a stabilit organizarea evaluărilor prin interviuri structurate pe subiecte profesionale.
Ulterior evaluării, numirea în funcție a personalului militar și contractual s-a făcut în ordinea descrescătoare a rezultatelor obținute, prin ordine emise conform normelor de competență. Cu privire la nepublicarea Ordinului MAI nr. 1/654/2011, s-a reținut că acesta este un act administrativ cu caracter individual, prin obiectul reglementării sale, respectiv reorganizarea unităților din Jandarmeria Română, ordinul menționat nu conține reglementări cu caracter general, impersonal și obligatoriu adresate unor persoane nedeterminate, ci cuprinde reglementări care se adresează exclusiv persoanelor ce sunt încadrate în structura I.G.J.R.. Prin urmare, actului administrativ în cauză îi sunt incidente prevederile art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea 24/2000 republicată, "nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of.
al României, actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate". Mai mult, se impune respectarea dispozițiilor în vigoare referitoare la informațiile clasificate, precum și ale art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000 republicată prin nepublicarea lor în M. Of. al României. Totodată, chiar dacă nu a fost publicat în M.Of. al României, acesta a fost transmis la I.G.J.R. putând fi consultat, de personalul acestuia, la sediul unității în care își desfășoară activitatea, cu respectarea dispozițiilor în vigoare referitoare la informațiile clasificate.
În fine, s-a mai reținut în considerentele sentinței recurate că Legea nr. 80/1995 stabilește la art. 85 lit. e) faptul că "ofițerii, maiștri militari și subofițerii în activitate pot fi trecuți în rezervă sau direct în retragere, după caz, când în urma reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare, nu sunt posibilități pentru a fi încadrați în alte funcții sau unități, precum și pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului Apărării Naționale". Recursul Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A., invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9, precum și ale art. 304 1 C. proc. civ. În cadrul motivelor de recurs, recurenta a invocat excepția de necompetență materială a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, aceasta susținând că competența soluționării cauzei aparține Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
În motivarea recursului, recurenta a susținut că trecerea sa în rezervă este nelegală, că punerea sa la dispoziție nu s-a realizat în conformitate cu legislația în vigoare, adică cu dispozițiile Legii nr. 188/1999 și cu cele prevăzute de Codul Muncii, iar procedura de evaluare la care a fost supusă pe perioada punerii la dispoziție, s-a realizat cu încălcarea cerințelor legale. Considerentele și soluția Înaltei Curți Examinând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc.
civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente: În primul rând, față de calitatea reclamantei de subofițer în rezervă în cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, aplicabile speței sunt dispozițiile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, care sub aspectul competenței de soluționare a litigiilor ivite în desfășurarea raporturilor de serviciu, fac trimitere la competența instanței de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004.
Totodată, Ordinul de trecere în rezervă a cărui anulare se solicită reprezenta un act juridic administrativ întocmit în baza Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, lege specială care deroga de la dispozițiile Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii cu modificările și completările ulterioare, astfel încât nu poate fi primită susținerea recurentei referitoare la incidența în cauză a acestor prevederi legale. Prin Ordinul nr. 348174 din 14 septembrie 2011 emis de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române s-a dispus, cu începere de la data de 15 septembrie 2011, trecerea în rezervă a recurentei-reclamante A., plutonier major aflat la dispoziția Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, în urma reorganizării unității și a reducerii unor funcții din statul de organizare, nefiind posibilități pentru a fi încadrat în alte funcții sau unități.
Reorganizarea tuturor unităților din Jandarmeria Română s-a efectuat în baza ordinului emis de Ministrul Administrației și Internelor în aplicarea prevederilor Anexei nr. 3 la Legea nr. 286/2010 a bugetului de stat pe anul 2011, prin care au fost diminuate pe anul 2011 fondurile bănești alocate plății salariului personalului Ministerului Administrației și Internelor.
Ca urmare a reducerii numărului de posturi, începând cu data de 15 iunie 2011, personalul afectat de reorganizare din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București a fost pus la dispoziția unității în vederea repunerii în funcții a celor care vor promova evaluarea, în limita posturilor aprobate și în ordinea descrescătoare a notelor obținute, sau pentru cei care nu au obținut rezultate la evaluare care să le permită reîncadrarea pe posturile aprobate, până la data trecerii în rezervă a celor care, după cel mult 3 luni, nu mai pot fi repuși în funcții din cauza faptului că nu mai sunt posturi vacante în noul stat de organizare și funcționare al D.G.J.M. București sau în alte unități din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
La nivelul acestei unități, desfășurarea examenelor de departajare s-a efectuat în conformitate cu Planul de măsuri pentru elaborarea și punerea în aplicare a statelor de organizare ale unităților din Jandarmeria Română și a Regulamentului privind procedura desfășurării examenelor din data de 24 iunie 2011. Tematica și bibliografia de studiu a fost elaborată de către Compartimentul Formare Profesională și transmisă subunităților subordonate D.G.J.M. București în data de 16 iunie 2011, unica probă de examen fiind interviul structurat pe subiecte profesionale. Interviul a fost înregistrat pe suport optic CD și audio, acestea regăsindu-se în dosarele ce conțin documentele de organizare și desfășurare a examenelor.
Planul de interviu și baremele de apreciere au fost elaborate de către Compartimentul Formare Profesională împreună cu cei doi membri ai comisiilor de examen, cu cel mult 24 de ore înainte de susținerea probei, folosind, unde a fost cazul, și propuneri ale unor specialiști în domeniul de activitate al postului pentru care s-a organizat examenul, asigurându-se păstrarea acestora în deplină securitate și confidențialitate. Rapoartele/cererile de participare la examen au fost întocmite cu cel puțin 3 zile înainte de data examenului și aprobate de către directorul general al D.G.J.M. București. Pe baza rapoartelor, Serviciul Resurse Umane din cadrul D.G.J.M. București a întocmit tabelele cu candidații care și-au exprimat dorința de a participa la examen și a asigurat transmiterea acestora către comisiile de examen împreună cu modelele de borderou în vederea înscrierii rezultatelor la examene.
Astfel, prin Raportul nr. 322313 din data de 23 iunie 2011, reclamanta a solicitat participarea la examenul organizat cu ocazia reorganizării Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, în care menționează faptul că a luat la cunoștință că, în situația nepromovării examenului va fi trecută în rezervă. Recurenta-reclamantă nu a reușit să promoveze examenul care a avut loc pentru ocuparea funcțiilor vacante, iar, după expirarea celor 3 luni, cât a fost pusă la dispoziția unității, a fost trecută în rezervă, în conformitate cu dispozițiile art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/1995, deoarece nu au existat posibilități de încadrare, nefiind funcții disponibile în alte unități.
Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită Curtea de apel reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, legalitatea ordinului de trecere în rezervă a recurentei-reclamante fiind corect constatată de judecătorul fondului, cu motivarea că, actul atacat a fost emis de autoritatea emitentă în conformitate cu dispozițiile art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, ale Ordinului M.A.I. nr. 600/2005 pentru aprobarea competențelor de gestiune a resurselor umane ale Ministerului Administrației și Internelor, secretarilor de stat, secretariatului general și șefilor/comandanților unităților M.A.I. și ale O.U.G. nr. 54/2011 pentru stabilirea unor măsuri privind încadrarea în limita alocată cheltuielilor de personal din Ministerul Administrației și Internelor pentru anul 2011. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE
MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 689 din 14 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 martie 2015. Procesat de GGC - NN
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.