ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1671/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 6769 din 27 noiembrie 2012, reclamantul D.L.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâții M.A.I., I.G.J.R.

și D.G.J.M.B.: să se constate nulitatea măsurii punerii la dispoziție a reclamantului începând cu data de 15 iunie 2011; nulitatea absolută a măsurilor premergătoare trecerii reclamantului în rezervă, respectiv examinarea orală denumită interviu în vederea accesării funcțiilor vacante; nulitatea absolută a ordinului de trecere în rezervă emis de directorul general al D.G.J.M.B., repunerea reclamantului în situația anterioară emiterii Ordinului de trecere în rezervă din 14 septembrie 2011 atât în ceea ce privește repunerea în funcția deținuta anterior, respectiv subofițer operativ principal, dar și a drepturilor materiale restante și efective, cuprinzând diferența norma de hrana, norma de echipare, solda de grad și funcție, diferența de solda de 25% reținută pe perioada determinată, care ulterior a fost reținută pe perioada nedeterminată, de la data trecerii în rezervă și până la reîncadrarea sa efectivă.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat faptul că a deținut calitatea de cadru militar activ, subofițer operativ principal, specialitatea luptător, în cadrul D.G.J.M.B., gradul de plutonier, însă a fost pus la dispoziție și ulterior trecut în rezervă în temeiul dispozițiilor art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, conform Ordinul comandantului unității sus-menționat. În prezent deține calitatea de cadru militar în rezervă, plutonier (r), precum și calitatea de membru S.C.M.D. Totodată, a arătat că a formulat plângere prealabilă împotriva actului contestată, însă a fost respinsă. În opinia sa, nu există prevedere legală care să impună ca pentru trecerea în rezervă în temeiul art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995, Statutul cadrelor militare, să fie necesar să se organizeze și să se susțină examene, cu atât mai puțin interviuri.

Din acest punct de vedere, punerea la dispoziție, examinarea sub formă de interviu și ordinul de trecere în rezervă sunt lovite de nulitate absolută, deoarece exced prevederilor sus-menționate. Reclamantul a susținut că a îndeplinit toate obligațiile ce îi reveneau în calitate de cadru militar, fără condiționări, a îndeplinit ordinele și misiunile încredințate, respectând ierarhia militară. În speță, la trecerea sa în rezervă M.A.I. și structurile sale subordonate nu și-au respectat obligațiile ce decurg din statutul cadrelor militare (lege organică), dar nici ordinele și normele date în aplicarea legii, dată la care mai existau posturi vacante, așa încât respectivul ordin este neconstituțional, nelegal și intempestiv, aducându-i atingere drepturilor personale și patrimoniale recunoscute de lege, interesului legitim, inclusiv demnității ca cetățean și cadru militar.

Prin întâmpinare, pârâtul M.A.I. a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, față de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ. și excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, fiind neîntemeiată, întrucât trecerea în rezervă a reclamantului s-a făcut cu respectarea prevederilor regulamentelor în vigoare în raport de indicatorii aflați în plată potrivit noilor state de organizare ale D.G.J.M.B. Pârâtul I.G.J.R. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale și excepția lipsei procedurii prealabile, în raport cu capetele 1 și 2 din cerere (nulitatea măsurii punerii la dispoziție începând cu data de 15 iunie 2011, respectiv nulitatea absolută a măsurilor premergătoare trecerii în rezervă, examinarea orală denumită „interviu” în vederea accesării funcțiilor vacante).

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii. Ulterior, reclamantul a formulat cerere completatoare/precizatoare solicitând nulitatea absolută a Ordinului M.A.I. din 10 iunie 2011 și a Ordinului I.G.J.R. din 10 iunie 2011, apreciind că au fost emise cu exces de putere, iar nepublicarea acestora atrage ineficiența lor, inexistența practic din punct de vedere juridic. Pârâtul I.G.J.R. a formulat un punct de vedere la cererea completatoare/precizatoare a acțiunii introductive, prin care a arătat că cele două acte nu au fost emise cu exces de putere, iar în ceea ce privește nepublicarea lor, a invocat prevederile art. 55 alin. (3) din H.G.

nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, potrivit cărora „Nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ clasificate potrivit legii, precum și cele cu caracter individual”. Prin întâmpinarea la cererea precizatoare, pârâtul M.A.I. a solicitat ca instanța să se pronunțe asupra excepției inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile, iar pe fond a apreciat că cererea de anulare a Ordinului M.A.I.

din 10 iunie 2011 este neîntemeiată. Prin sentința civilă nr. 2989 din 7 mai 2011 Curtea de Apel București a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâții M.A.I. și I.G.J.R. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Totodată, a disjuns soluționarea cererii completatoare privind anularea Ordinului M.A.I. din 10 iunie 2011 și a Ordinului I.G.J.R. din 10 iunie 2011 care formează obiectul prezentei cauze (Dosar nr. 4548/2/2012). Prin încheierea pronunțată la data de 15 octombrie 2012, Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile, invocată de pârâtul M.A.I.

2. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 6769 din 27 noiembrie 2012, a respins cererea având ca obiect anularea Ordinului M.A.I. din 10 iunie 2011 și a Ordinului I.G.J.R. din 10 iunie 2011, ultimul având caracter clasificat, nivel de secretizare „secret”, depus la Compartimentul Informații Clasificat al Curții de Apel București, formulată de reclamant, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță investită a reținut următoarele: Prin Ordinul M.A.I. din 10 iunie 2011 au fost aprobate organigramele unităților din Jandarmeria Română; Statul de organizare al I.G.J.R.; Lista cu posturi, pe tipuri și categorii de funcții, grade militare, clase de salarizare și coeficienți de ierarhizare repartizate Jandarmeriei Române; situația numerică a posturilor propuse de statele de organizare ale Jandarmeriei Române.

Acest ordin reprezintă un act administrativ cu caracter individual și a stat la baza emiterii de către I.G.J.R. Române a actului administrativ Ordinul I.G.J.R din 10 iunie 2011 care vine să reglementeze structura organizatorică, efectivele, numărul posturilor pe timp de pace și mobilizare arma Jandarmerie. Cu privire la motivul de nulitate ce vizează modificarea, prin emiterea ordinelor, a H.G. nr. 416/2007 privind structura organizatorică și efectivele Ministerului Internelor și Reformei Administrative, prima instanță a avut în vedere că dispozițiile art. 3 din această hotărâre sunt în acord cu cele ale art. 12 alin. (3) din O.U.G.

nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, art. 7 alin. (4) din același act normativ și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române În raport de prevederile textelor menționate, prima instanță a apreciat că nu poate fi reținută susținerea reclamantului conform căreia în disprețul legii, un act normativ superior (hotărâre de Guvern) a fost înfrânt, prin modificare, de o dispoziție cu putere juridică inferioară, respectiv de ordine emise de ministru și de inspectorul general al jandarmeriei.

Cu privire la încălcarea Legii nr. 80/1995, invocată, întrucât punerea la dispoziție și trecerea în rezervă s-au dispus prin adăugare la lege (inventarea de motive cum este concursul/examenul/interviul) și prin nerespectarea drepturilor ce se cuvin cadrelor militare în rezervă, Curtea apreciază că aceste critici vizează legalitatea actului administrativ de punere a reclamantului la dispoziție și de trecere a acestuia în rezervă și nu legalitate ordinelor ce constituie obiectul prezentei acțiuni. Referitor la nepublicarea în Monitorul Oficial a celor două ordine, se constată că nu poate fi reținută o asemenea încălcare, față de dispozițiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000 potrivit cărora nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate.

Cele două ordine contestate de reclamant reprezintă acte administrative unilaterale cu caracter individual și nu normativ. Actul administrativ cu caracter individual se adresează unor persoane fizice sau juridice determinate și în această categorie se încadrează și cele două ordine, întrucât se referă la reorganizarea unităților din Jandarmeria Română, destinatarii acestor ordine fiind persoane determinate, respectiv cele încadrate în structura I.G.J.R. Prima instanță a apreciat astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 care stabilesc că în vederea intrării lor în vigoare (...) actele normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial.

Totodată, cât privește susținerea reclamantului că măsura punerii la dispoziție, a trecerii în rezervă, a rechemării în activitate ca urmare a repunerii în situația anterioară, a acordării drepturilor pe întreaga perioadă solicitată nu este la îndemâna comandantului I.J.J., singurele entități care pot dispune asupra acestor măsuri fiind M.A.I. și I.G.J.R., aceasta vizează legalitatea ordinului de punere la dispoziție a reclamantului și a ordinului de trecere în rezervă, urmând a fi analizată de instanța învestită cu examinarea legalității acestor două ordine, respectiv tribunalul. Referitor la cererea completatoare/precizatoare a acțiunii în care se menționează că prin cele două ordine, atributul stabilirii structurii și efectivelor M.A.I.

și Jandarmeriei a trecut de la Guvern la comandantul unității militare, ceea ce constituie un alt motiv de nelegalitate a ordinelor, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 9 din Ordinul M.A.I. nr. S/65/2011 privind activitatea de planificare structurală și management organizatoric în unitățile M.A.I., potrivit cărora la reorganizarea unităților/structurilor M.A.I., pe lângă propunerile acestora, se au în vedere, printre altele, aspectele reieșite din analizele și sintezele care implică modificările organizatorice de referință, respectiv prevederile actelor normative, în vigoare care fac referire la activitatea ministerului. Prin urmare, unitățile și structurile M.A.I. supuse reorganizării sunt abilitate să formuleze propuneri cu privire la reorganizarea, la reducerea numărului de posturi, dar ministrul administrației și internelor este cel care stabilește structura organizatorică a unităților proprii ministerului, astfel cum rezultă din disp.

art. 3 din H.G. nr. 416/2007, neputând fi reținută susținerea că atributul stabilirii structurilor și efectivelor M.A.I. aparține comandantului unității militare. Faptul că ordonatorii de credite formulează propuneri referitoare la reorganizarea unităților, în scopul respectării principiului asigurării eficienței și eficacității alocării resurselor umane nu înseamnă că stabilesc structura organizatorică a unităților pe care le conduc, din moment ce aceasta este aprobată prin ordin al ministrului și nu se fundamentează, exclusiv pe propunerile respective, ci și pe prevederile actelor normative în vigoare care fac referire la activitatea ministerului. În speță, Ordinul M.A.I. din 10 iunie 2011 a fost emis avându-se în vedere prevederile Anexei nr. 3/19/06 din Legea nr. 286/ 2010 a bugetului de stat pe anul 2011, anexă care cuprinde bugetul M.A.I.

și care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 879bis/2010. Prin Legea nr. 286/2010 au fost diminuate pe anul 2011 fondurile bănești alocate plății salariilor personalului M.A.I., astfel că în vederea încadrării în limita alocată cheltuielilor de personal pentru anul 2011 au fost emise Ordinul M.A.I. din 10 iunie 2011 și Ordinul I.G.J.R. din 10 iunie 2011 potrivit cărora în statele de organizare ale unităților din Jandarmeria Română, la Capitolul bugetar 61.01-Ordine publică și siguranță națională a fost prevăzut începând cu data de 15 iunie 2011 un număr de posturi mai mic cu 3527 posturi față de cel existent în statele de organizare în vigoare până la acea dată.

Împrejurarea că pentru încadrarea în noile structuri organizatorice ale Jandarmeriei Române fiecare ordonator de credite a fost abilitat să stabilească o procedură pentru repunerea în funcții a personalului afectat de măsurile de reorganizare nu constituie o cauză de nulitate a ordinelor contestate, câtă vreme nu prin aceste acte administrative a fost stabilită această competență. Prima instanță a reținut că, potrivit susținerilor pârâtului M.A.I., actele normative în vigoare la data demarării procesului de reorganizare nu reglementau modul de repunere în funcții a personalului ca urmare a intrării în vigoare a noilor state de organizare, astfel că la nivelul I.G.J.R. a fost emis Planul de măsuri pentru elaborarea și punerea în aplicare a statelor de organizare a unităților din Jandarmeria Română, ca urmare a aprobării noilor organigrame și a numărului de posturi, potrivit celor două ordine contestate de reclamant.

Pct. 2.4 din acest Plan de măsuri reglementează în sarcina unităților organizarea examenelor pentru departajarea cadrelor militare care au ocupat în cadrul aceleiași structuri/compartiment anterior reorganizării, posturi de natura celor desființate, iar în conformitate cu aceste prevederi, fiecare unitate a elaborat regulamente proprii de organizare și desfășurare a evaluărilor. În fine, prima instanță a reținut, în raport cu criticile reclamantului, că nu cele două ordine au reglementat organizarea respectivelor examene, ci Planul de măsuri menționat, iar acesta este un aspect care vizează punerea în aplicare a ordinelor și nu legalitatea lor, reclamantul având posibilitatea să conteste actul administrativ care stabilește această modalitate de departajare, însă criticile referitoare la modul în care au fost puse în aplicare cele două ordine exced analizei în prezenta cauză.

3. Calea de atac exercitată Recursul formulat de reclamantul D.G. împotriva sentinței nr. 6769 din 27 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. Recurentul critică disjungerea capetelor de cerere privitoare la contestarea Ordinului M.A.I. din 10 iunie 2011 și a Ordinului I.G.J.R. din 10 iunie 2011, deoarece acest aspect a fost statuat prin decizia nr. 4479/2012 a Înaltei Curți într-o speță similară (identică), prin care s-a dispus prin regulator de competență în cazul conflictului negativ de competență ivit între Curtea de Apel București și Tribunalul Giurgiu, stabilindu-se competența pentru judecarea fondului în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Recurentul mai arată că actele administrative contestate au fost secretizate în mod excesiv și nu i-au fost aduse la cunoștință, astfel încât nu este îndeplinită condiția comunicării. Deși în timpul soluționării procesului s-au depus la dosar extrase de pe ordinele atacate, nu s-a indicat relevanța lor raportat la persoana reclamantului, respectiv care a fost numărul de ordine al funcției/postului din statul de funcțiuni radiat. S-au adus critici sentinței și prin prisma faptului că s-a pricinuit părții o vătămare a dreptului la apărare, deoarece măsura trecerii în rezervă nu putea fi dispusă în mod direct de către ordonatorul terțiar de credit, directorul general al D.G.J.M.B., deoarece s-a desființat funcția/postul din statul de funcții al inspectoratului.

Delegarea de competență despre care face vorbire intimatul M.A.I. a intervenit la data de 21 septembrie 2011, cu o săptămână mai târziu de trecerea în rezervă. Pe fondul cererii, recurentul consideră că în mod nelegal prima instanță a dispus respingerea acesteia, întrucât nu există un act administrativ cu forță juridică superioară, respectiv hotărâre de guvern, cum s-a procedat pentru alte categorii de personal din structura aceluiași minister; propunerile (ordine) nu au fost consfințite prin hotărâre de guvern și nu au existat propuneri pentru încadrarea în indicatorii economici. Recurentul apreciază în sensul că numai Guvernul României poate stabili numărul de posturi pe timp de pace și mobilizare, ministrul având doar competența legală să distribuie posturile în cadrul ministerului.

4. Apărările formulate de intimatul-pârât I.G.J.R. Române și Ministerul Afacerilor Interne Prin întâmpinare, intimații solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că prin Legea nr. 286/2010 a bugetului de stat pe anul 2011, cheltuielile de personal pentru anul 2011 ale M.A.I. au fost diminuate, motiv pentru care, începând cu trimestrul al doilea s-a procedat la luarea unor măsuri privind încadrarea în limita alocată cheltuielilor de personal și reducerea numărului de posturi finanțate. Ordinele atacate au fost emise în temeiul Legii nr. 286/2010 și reprezintă acte administrative unilaterale cu caracter individual și secret, nefiind îndeplinite dispozițiile H.G. nr. 585/2002 pentru desecretizare sau pentru trecerea la un nivel inferior de secretizare.

Împrejurarea clasificării actelor atacate nu reprezintă impedimente de natură să afecteze drepturile și libertățile constituționale, respectiv drepturile procesuale, iar judecătorul are acces la aceste informații conform legii. În vederea respectării principiului asigurării eficienței și a eficacității alocării resurselor urmare dispozițiilor categoriilor de sarcini și atribuții, I.G.J.R. a avut și responsabilitatea formulării propunerilor de reducere a posturilor. II. Considerentele Înaltei Curți, instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată Recursul este nefondat 1.1. Critica privind declinarea parțială a competenței de soluționare a pricinii și disjungerea capetelor de cerere privitoare la contestarea celor două ordine, măsuri dispuse prin încheierea de ședință din data de 7 mai 2012, în Dosarul nr. 338/2/2012 al Curții de Apel București nu poate fi primită, deoarece conform art. 158 și urm. C. proc.

civ., încheierea este fără cale de atac și nu poate fi atacată separat și nici odată cu fondul, cum a procedat recurentul. Jurisprudența Înaltei Curți indicată în cadrul recursului formulat a apărut ca urmare a unei alte proceduri, respectiv a regulatorului de competență, care permite instanței să se pronunțe asupra declinărilor negative de competență, ceea ce nu este cazul în speță. 1.2. În mod corect a referit judecătorul fondului că aspectele ce vizează legalitatea ordinului de punere la dispoziție și a celui de trecere în rezervă vor fi analizate de instanța investită cu soluționarea acestui capăt de cerere (critică ce privește delegarea de competență). 1.3. Inexistența unei hotărâri de guvern care să dispună asupra reorganizării personalului nu conduce la nelegalitatea celor două ordine, deoarece acestea sunt întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 286/2010, ale O.U.G.

nr. 320/2007 și ale H.G. nr. 416/2007. De asemenea, nu există nicio dispoziție legală care să impună consfințirea ordinelor prin emiterea unei hotărâri de guvern. Propunerile instituțiilor intimate de încadrare în indicatorii economici pentru structura de personal au fost consfințite prin act al ministrului, iar acestea au avut rolul de a reorganiza personalul, însemnând implicit și reduceri de posturi, funcții, etc. 1.4. În ceea ce privește procedura secretizării actelor atacate, se constată că prin motivele de recurs, se inserează nemulțumiri referitoare la legislația în domeniu, fără să se invoce vreun motiv propriu-zis de nelegalitate. Recurentul-reclamant a luat cunoștință de actele atacate conform prevederilor legale, iar instanța de judecată a studiat actele secrete la Compartimentul Documente Clasificate, fiind respectat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil.

2. În concluzie, în drept, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G. împotriva sentinței nr. 6769 din 27 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2015.