ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1864/2018

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 28 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP. și QQ. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Ministrul Afacerilor Interne RR., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună "obligarea pârâților la punerea în aplicare a actelor/ordinelor emise, în conformitatea conținutului lor și în termenele stipulate în sensul de a pune de îndată și fără echivoc în aplicare dispozițiile Ordinului nr. 170/2014 pentru ocuparea posturilor MAI, prin prisma dispozițiilor Notei Raport prin rechemarea în activitate a cadrelor în rezervă, ca prim criteriu".

Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin sentința civilă nr. 2714 din 22 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP. și QQ., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Ministrul Afacerilor Interne RR., ca inadmisibilă.

Cererea de recurs Împotriva sentinței menționate la pct. 2, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP. și QQ. au formulat recurs, solicitând casarea sentinței recurate și în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecința obligării pârâților la aplicarea dispozițiilor Ordinului nr. 170/2014, care a modificat Ordinul nr. 665/2008, completat prin Nota Raport nr. x/8.12.2014, în sensul rechemării în activitate a cadrelor trecute în rezervă. Recurenții susțin, în esență, că instanța a apreciat în mod eronat cererea cu care a fost învestită, pronunțând o soluție nelegală. Astfel, acțiunea promovată de cadrele în rezervă nu reclamă o încălcare a Legii nr. 80/1995, iar obiectul cererii dedusă judecății nu vizează aplicarea sau neaplicarea dispozițiilor acestui act normativ, ci obligarea pârâților la aplicarea unor acte emise chiar de aceștia (Ordinul MAI nr. 170/2014, completat și clarificat prin Nota Raport nr. x/8.12.2014), producătoare de efecte juridice, față de o categorie de persoane interesate. Calitatea reclamanților de cadre în rezervă, beneficiari ai dispozițiilor Ordinului 665/2008, modificat prin Ordinul 170/2014, nu a fost contestată de pârâți (dimpotrivă, a fost recunoscută atât prin răspunsul față de plângerea prealabilă, cât și prin întâmpinările depuse). Instanța a făcut o confuzie între calitatea efectivă a reclamanților și condițiile cerute de lege în situația ocupării unor posturi din cadrul MAI prin concurs, de către personalul recrutat din sursă externă aflate sub incidența dispozițiilor Legii nr. 80/1995. Prevederile legale incidente (dispozițiile Legii nr. 80/1995, ordinele citate, notele raport) conferă cadrelor în rezervă dreptul de a fi reîncadrate/rechemate în activitate. Instanța, pornind de la un raționament eronat, a asimilat condițiile de reîncadrare a rezerviștilor, cu condițiile cadrelor recrutate din rândul personalului extern. Legea nr. 80/1995 face o distincție clară între cadrele în rezervă și personalul recrutat/selecționat din sursă externă. În fine, au mai susținut recurenții, nici ordinul de ministru, nici nota raport nu au fost contestate, suspendate ori revocate.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinările formulate în cauză, intimații-pârâți Ministerul Afacerilor Interne și Ministrul Afacerilor Interne au solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate, ca temeinică și legală.

Procedura de soluționare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 20 septembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Părțile nu au depus punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Soluția instanței de recurs Examinând, cu prioritate, condițiile de admisibilitate a recursului, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele arătate în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Potrivit art. 486 alin. (1) lit. (e) C. proc. civ.: "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: [...] e) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic". Conform art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.: "(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. [...]" Aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile art. 148 alin. (1) teza I din C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materia cererii de chemare în judecată, "(1) orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă [...], precum și semnătura." În același sens, potrivit art. 194 lit. f) din C. proc. civ., cererea de chemare în judecată va cuprinde semnătura, iar art. 196 alin. (1) teza I același Cod prevede că "(1) Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde [...] ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă." Potrivit art. 268 din C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii": "(1) Semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre existența consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia. Dacă semnătura aparține unui funcționar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condițiile legii. (2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condițiile prevăzute de lege." Prin urmare, semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat. Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că recursul a fost formulat prin avocat RR. în numele recurenților-reclamanți, cu împuternicire avocațială anexată, însă fără să fie semnat de recurenții-reclamanți sau de către reprezentantul lor convențional. Prin raportul asupra admisibilității recursului întocmit în cauză, magistratul raportor a reținut că recursul nu este semnat de avocat RR., reprezentantul convențional al recurenților-reclamanți, cu împuternicire avocațială atașată la dosar, recursul fiind admisibil numai sub rezerva semnării exemplarului cererii de recurs din dosar, de către reprezentantul convențional al recurenților-reclamanți sau, după caz, a depunerii unui exemplar semnat al cererii de recurs până la termenul la care completul de filtru va proceda la examinarea admisibilității în principiu a recursului. Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat recurenților-reclamanți la domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură, menționat în cuprinsul cererii de recurs, la data de 13.10.2017, potrivit dovezii de înmânarea aflată la dosarul de recurs. Prin încheierea din data de 14 februarie 2018, reținând diligențele întreprinse pe parcursul procedurii de filtru de către reprezentantul convențional al recurenților-reclamanți în vederea administrării drepturilor procesuale ale acestor părți, precum și că raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat prin modalitatea depunerii în cutia poștală, deși adresa de comunicare indicată aparține unui cabinet de avocat, iar prin cererea de recurs a fost indicată și persoana responsabilă cu primirea corespondenței, potrivit dispozițiilor art. 158 C. proc. civ., completul de filtru a dispus emiterea unei adrese către recurenții-reclamanți, prin reprezentant convențional avocat RR., ce a fost comunicată la domiciliul procesual ales indicat în cererea de recurs, prin care s-a pus în vedere recurenților să procedeze la semnarea exemplarului cererii de recurs din dosar sau, după caz, să depună la dosarul cauzei un exemplar semnat al recursului (de către reprezentantul convențional sau de către recurenții-reclamanți), sub sancțiunea anulării cererii de recurs, prorogându-se discutarea admisibilității în principiu a recursului pentru termenul de judecată din 9 mai 2018. Ca urmare a comunicării către părțile recurente a Adresei emisă de instanță la 19 martie 2018, conform dovezii de comunicare din data de 22.03.2018, recurenții-reclamanți nu au comunicat instanței un exemplar semnat al recursului (de către reprezentantul convențional sau de către recurenții-reclamanți) și nici nu au procedat la semnarea exemplarului aflat la dosarul cauzei. În aceste condiții, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condițiile de formă ale recursului prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e), recursul necuprinzând semnătura părților recurente-reclamante sau a reprezentantului lor convențional, care trebuie aplicată pe actele procesuale depuse la instanțele de judecată. Astfel, această cerință de formă a cărei neîndeplinire este sancționată cu nulitatea, potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., nu a fost complinită de către recurenții-reclamanți până la termenul de judecată de astăzi, 9 mai 2018, fixat pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului. Prin urmare, pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că este întemeiată excepția nulității recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) raportat la art. 486 lit. e) din C. proc. civ., întrucât cererea de recurs nu este semnată de către reprezentantul convențional sau de către recurenții-reclamanți. 2. Soluția instanței de recurs. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (5) coroborat cu dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea recursului declarat de reclamanții A., ș.a.