ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3402/2020

Ședința publică din data de 10 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 2 iulie 2017 sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, solicitând anularea Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. II/10854 din 15.12.2016 și obligarea pârâtului la emiterea unui nou Ordin, prin care să dispună încetarea raporturilor sale de serviciu începând cu data de 30.11.2016; cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

La 21.08.2017, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3275 din 22 septembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a respins excepția lipsei de interes; a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne și a anulat O.M.A.I. nr. II/10854 din 15.12.2016; a obligat pe pârât să emită un nou ordin în care data încetării raporturilor de serviciu ale reclamantului să fie 30.11.2016; a obligat pe pârât la plata sumei de 1273,80 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, solicitând admiterea recursului și casarea în tot a hotărârii recurate, urmând ca, în rejudecare, să se dispună acțiunii intimatului-reclamant, ca neîntemeiată.

Întemeindu-și calea de atac pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât a relevat istoricul cauzei, a criticat sentința primei instanțe pentru nelegalitate, ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, sens în care, a invocat, în esență, următoarele motive:

În primul rând, instanța de fond în mod greșit a respins excepția lipsei de interes în promovarea unei astfel de acțiuni, invocată de pârât prin întâmpinare, raportat la argumentul reținut de instanța de fond, subliniind recurentul faptul că vătămarea pretinsă de intimatul-reclamant nu subzistă, întrucât dispozițiile legale referitoare la ajutoarele acordate polițiștilor la încetarea raporturilor de serviciu nu se aplică în anul 2016, anul în care acesta a ieșit la pensie, în continuare, evocând prevederile art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 și ale art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 9/2017, cu redarea conținutului acestora.

Mai mult, contrar celor susținute de intimatul-reclamant referitor la modalitatea de calcul a acestor ajutoare, recurentul-pârât subliniază faptul că acestea nu se calculează prin raportare la "salariul funcției de bază avut în luna schimbării poziției de activitate", motiv pentru care, și din această perspectivă, acțiunea sa este lipsită de interes.

În context, în eventualitatea în care nu ar fi fost reglementată cauza de suspendare legală, recurentul subliniază că aceste drepturi ar fi fost stabilite potrivit prevederilor din legile anuale speciale de aplicare etapizată, care stipulează că aceste drepturi se stabilesc în raport cu nivelul bazei de calcul utilizat pentru luna decembrie 2009, și nu în raport cu salariul funcției de bază.

În concluzie, recurentul-pârât solicită a se constata că instanța de fond în mod greșit a admis excepția lipsei de interes invocată de Ministerul Afacerilor Interne și, întrucât intimatul-reclamant nu justifică interes în promovarea prezentei acțiuni, solicită respingerea acțiunii, ca lipsită de interes.

În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul-pârât a arătat că, pentru a putea da curs cererilor persoanelor în cauză formulate în temeiul art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002, a fost necesară constatarea imposibilității numirii în funcție în cadrul procedurii de oferire a unor posturi vacante, potrivit art. 27

31

din același act normativ, sens în care, au fost consultate unitățile Ministerului Afacerilor Interne în vederea identificării posturilor vacante care puteau fi ocupate de polițiștii din cadrul fostului Departament de Informații și Protecție Internă, puși la dispoziția M.A.I.. Astfel, la data de 05 decembrie 2016, în urma acestei consultări, reclamantului i-au fost comunicate posturile vacante pretabile a fi ocupate.

Recurentul-pârât a evocat în continuare prevederile art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 76/2016, art. 63 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 și art. 64 alin. (1) din același act normativ, și a arătat că, din conținutul acestor prevederi legale, rezultă că este lipsită de importanță data indicată de către solicitant în cuprinsul cererii de pensionare, casa de pensii sectorială având la dispoziție un termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii pentru a dispune cu privire la cererea de pensionare.

În speța de față, arată recurentul, încetarea raporturilor de serviciu nu a avut loc la data indicată în cererea intimatului-reclamant, având în vedere particularitățile acestei situații, precum și operațiunile administrative care se întreprind în acest caz. Într-adevăr, se arată, intimatul-reclamant a depus raportul la data de 16.11.2016, însă la acel moment nici nu fusese încă pus la dispoziție, situație în care s-a aflat începând cu data de 23.11.2016.

Pentru a interveni încetarea raporturilor de serviciu în temeiul art. 69 lit. j) din Legea nr. 360/2002, este necesar ca polițistul să fie pus la dispoziție, să fie identificate posturi vacante pe care ar putea să le ocupe, să se constate refuzul acestuia de a ocupa unul dintre posturile oferite, precum și imposibilitatea numirii în funcție.

Raportat la demersurile ce trebuie efectuate pentru a aplica prevederile art. 69 lit. j) din Legea nr. 360/2002, recurentul-pârât arată că este nevoie de o anumită perioadă de timp, motiv pentru care, în prezenta cauză, având în vedere perioada foarte scurtă de timp de la momentul punerii la dispoziție a intimatului-reclamant și data indicată în raport pentru încetarea raporturilor de serviciu, instituția sa s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă de a da curs solicitării în termenul indicat de acesta.

Mai mult, în fine, subliniază recurentul-pârât faptul că nu există un temei de drept care să oblige Ministerul Afacerilor Interne să emită ordinul de încetare a raporturilor de serviciu în termenul solicitat de intimatul-reclamant.

Intimatul-reclamant A. nu a formulat întâmpinare în recurs.

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 20 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată inițial pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 20 martie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr. II/10854 din 15.12.2016 emis de M.A.I., prin care pârâtul a dispus încetarea sale raporturilor de serviciu începând cu data de 15.12.2016, cu consecința obligării pârâtului la emiterea unui nou ordin, prin care să dispună încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului începând cu data de 30.11.2016.

Curtea de Apel București a respins excepția lipsei de interes, invocată de pârât, și a admis cererea formulată de reclamant, în sensul anulării O.M.A.I. nr. II/10854 din 15.12.2016 și obligării pârâtului să emită un nou ordin, în care data încetării raporturilor de serviciu ale reclamantului să fie 30.11.2016.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de către instanța de control judiciar.

Examinând prima critică din recurs, sub aspectul soluției excepției lipsei de interes în promovarea acțiunii, invocată de Ministerul Afacerilor Interne, Înalta Curte constată că nu poate fi primită, fiind nefondată.

În primul rând, distinct de faptul că acest prim aspect din recurs este la limita de a fi nemotivat, deoarece, recurentul-pârât critică exclusiv modul de soluționare a excepției lipsei de interes, susținând că, drepturile respective oricum erau suspendate, iar, referitor la calculul lor, intimatul nu ar fi câștigat nimic dacă s-ar fi pensionat cu 2 luni mai devreme, o asemenea critică nu poate fi primită, acordarea ajutoarelor polițiștilor la ieșirea la pensie, la data respectivă și cuantumul acestora, fiind prevăzute prin lege.

Pe de altă parte, și dacă acele drepturi sunt suspendate, așa cum prezintă recurentul-pârât în recurs, cu largi trimiteri la prevederi legale și conținutul lor, nu se poate reține că intimatul- reclamant nu are dreptul la acordarea lor, cum greșit pretinde recurentul; intimatul-reclamant polițist, la ieșirea la pensie, are dreptul de a obține măcar recunoașterea dreptului de a le avea, astfel cum se stipulează în prevederile legale în vigoare.

Or, din această perspectivă, nu se poate afirma că intimatul-reclamant nu justifică un interes în demersul său, constatându-se a fi nefondate criticile formulate de recurentul-pârât cu privire la excepția lipsei de interes, corect și legal respinsă de către instanța de fond.

Înalta Curte constată, analizând actele și lucrările dosarului, că instanța de fond a făcut o interpretare corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei și nu poate primi critica recurentului-pârât în legătură cu aspectul neaplicării corecte a dispozițiilor legale.

Astfel, în raport de situația de fapt dedusă judecății, Înalta Curte constată că prin raportul din data de 16.11.2016, intimatul-reclamant A. a solicitat încetarea raporturilor de serviciu, în temeiul art. 69 alin. (1) lit. j) teza a II-a din Legea nr. 360/2002, privind statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, motivând că, potrivit art. 25 alin. (1) și art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 76/2016, la data de 23.11.2016 Departamentul de Informații și Protecție Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne se desființează, intimatul fiind pus la dispoziția M.A.I. în condițiile Legii nr. 360/2002.

Așadar, prin raportul din data de 16.11.2016, intimatul-reclamant a solicitat în mod expres încetarea raporturilor sale de serviciu cu M.A.I., conform art. 69 alin. (1) lit. j) teza a II-a din Legea nr. 360/2002.

Raporturile de serviciu ale intimatului nu puteau înceta în temeiul art. 69 alin. (1) lit. j) teza I, așa cum greșit susține recurentul-pârât, deoarece, așa cum corect a reținut și instanța de fond, nu se afla în situația numirii într-o altă funcție dintr-o structură a M.A.I., cu atât mai mult cu cât, intimatul-reclamant însuși precizase că, în perioada punerii la dispoziție, nu este de acord cu numirea într-o altă funcție dintr-o structură a M.A.I., conform ordinii de prioritate stabilită de art. 27

31

din Legea nr. 360/2002.

Cum încetarea raporturilor de serviciu ale intimatului-reclamant A. a avut loc în baza art. 69 alin. (1) lit. j) teza a II-a din Legea nr. 360/2002, la cererea polițistului, rezultă că această încetare trebuia să opereze cu data de 30.11.2016, cum a cerut intimatul, și nu cu data de 15.12.2016, data emiterii Ordinului M.A.I., criticile recurentului-pârât sub acest aspect fiind nefondate.

Din acest punct de vedere, susținerile recurentului-pârât din recurs în sensul că, raportat la demersurile ce trebuie efectuate pentru a aplica art. 69 lit. j) din Legea nr. 360/2002, precum și operațiunile administrative care se întreprind în acest caz, este nevoie de o anumită perioadă de timp, instituția sa aflându-se într-o imposibilitate obiectivă de a da curs solicitării în termenul indicat de intimat, nu pot fi primite.

Pe de o parte, nu se poate afirma că instituția recurentului-pârât a fost luată prin suprindere, fără a avea timpul necesar, așa cum nefondat se susține, căci, așa cum s-a arătat mai sus, raportul depus de intimatul-reclamant încă din data de 16.11.2016 a cuprins toate datele necesare și în deplină încunoștințare recurentului, iar, pe de altă parte, textul de la art. 69 alin. (1) lit. j) teza a II-a din Legea nr. 360/2002 nu distinge după o anumită perioadă de timp necesară, după cum tot greșit se afirmă aceasta de către recurent, câtă vreme intimatul fusese pus la dispoziție încă începând cu data de 23.11.2016 (în respectarea art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 76/2016).

În aceste condiții, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne, interpretarea și aplicarea de către judecătorul fondului a normelor de drept material, cu referire la art. 69 alin. (1) lit. j) teza a II-a din Legea nr. 360/2002 fiind corectă și legală.

În temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, ca nefondat, instanța de fond pronunțând o hotărâre legală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL AFACERILOR INTERNE împotriva sentinței civile nr. 3275 din 22 septembrie 2017, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iulie 2020.