ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 367/2021

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2021

Deliberând asupra cereii de revizuire de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16.03.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne:

- anularea "Ordinul Ministrului de Interne nr. 02295 din 30 septembrie 1973";

- constatarea, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, a nelegalității actului administrativ cu caracter individual;

- obligarea pârâtului în calitate de autoritate publică emitentă la plata despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate de prejudiciile ce i-au fost aduse prin atitudinea culpabilă a pârâtului.

Prin sentința civilă nr. 3095 din 18 octombrie 2016, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și a admis excepția decăderii și a respins, ca tardiv formulat, capătul de cerere având ca obiect anularea Ordinului 02295/30.09.1973, a respins, ca inadmisibile, excepția de nelegalitate a ordinului și capătul de cerere având ca obiect despăgubiri pentru daune morale și materiale și, totodată, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca rămasă fără obiect.

Prin Decizia nr. 2779 din 24 mai 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 3095 din 18 octombrie 2016 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva Deciziei nr. 2779 din 24 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de revizuire revizuentul A., solicitând anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția tardivității formulării cererii de revizuire, precum și excepția inadmisibilității acesteia pentru neîndeplinirea condiției generale de exercitare a acestei căi de atac, astfel cum prevede art. 509 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestei căi de atac, ca neîntemeiată.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând cu prioritate termenul de formulare a cererii de revizuire, Înalta Curte constată că aceasta este exercitată cu nerespectarea termenului legal, fiind întemeiată excepția tardivității formulării revizuirii, pentru următoarele considerente:

Analizând criticile aduse deciziei atacate, Înalta Curte constată că, deși revizuentul a invocat formal motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., nu a prezentat o motivare circumstanțiată acestui motiv de revizuire, criticile expuse vizând, de fapt, nemultumirile revizuentului în sensul că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut și că a pronunțat o hotărăre cu încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței nr. 1015 F din 16.04.2014 pronunțată de Tribunalul București, critici circumscrise motivelor de revizuire reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 din C. proc. civ.

Cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează reformarea ultimei hotărâri pronunțate, a cărei anulare se solicită în raport de prima hotărâre pronunțată, ale cărei dispoziții se doresc a fi menținute. Din perspectiva termenului de promovare a revizuirii, sunt aplicabile dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care stabilesc un termen de depunere a căii extraordinare de atac de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Prezenta cerere de revizuire a fost îndreptată împotriva Deciziei nr. 2779 din 24 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, pe care revizuentul a apreciat-o a fi potrivnică sentinței nr. 1015 F din 16.04.2014 pronunțată de Tribunalul București.

Prin urmare, hotărârea ce face obiectul reformării și în raport de care se calculează termenul de depunere a cererii de revizuire este decizia nr. 2779/24.05.2019. Această hotărâre a căpătat caracter definitiv la data pronunțării sale, în raport cu dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 5 și alin. (2) din C. proc. civ.

Întrucât hotărârea supusă revizuirii a rămas definitivă la data de 24 mai 2019, în raport cu modul de calcul al termenelor de procedură socotite pe luni, prevăzute de art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., termenul de exercitare a revizuirii s-a împlinit la data de 24 iunie 2019.

Având în vedere că revizuentul a depus cererea la data de 15 iunie 2020, Înalta Curte constată că revizuirea întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este introdusă cu nerespectarea termenului legal, fiind tardiv formulată.

De asemenea, și cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este tardiv formulată.

Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., termenul de revizuire a unei hotărâri judecătorești este de o lună, care se va socoti - în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1, respectiv când revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut - de la comunicarea hotărârii.

În cauză, hotărârea atacată cu revizuire a fost comunicată la data de 02 august 2019, iar cererea de revizuire a fost depusă la data de 15 iunie 2020, cu depășirea termenului legal de o lună, care curge de la data comunicării hotărârii a cărei revizuire se cere, termenul de exercitare a revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. împlinindu-se la 02 septembrie 2019.

Înalta Curte apreciază a fi neîntemeiat argumentul revizuentului invocat prin concluziile scrise depuse la dosar, referitor la depunerea în termen legal a cererii de revizuire, față de prevederile Decretului nr. 195/2020 și Decretului nr. 240/2020.

Se constată că prin Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 s-a dispus instituirea stării de urgență pe teritoriul României pe o perioadă de 1 lună de zile, iar prin Decretul nr. 240 din 15 aprilie 2020 s-a prelungit această stare de urgență cu încă 30 de zile.

Or, așa cum s-a arătat anterior, termenul de o lună în care trebuia să fie exercitată calea extraordinară de atac s-a împlinit la 02 septembrie 2019 pentru cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. și la 24 iunie 2019 pentru cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., deci înainte de instituirea stării de urgență prin Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 al Președintelui României.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 1 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire declarată de revizuentul A., ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 2779 din 24 mai 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, ca fiind tardivă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 ianuarie 2021.