ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 28/2020

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16.03.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, anularea "Ordinul Ministrului de Interne nr. 02295 din 30 septembrie 1973", precum și constatarea, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, a nelegalității actului administrativ cu caracter individual și obligarea pârâtului în calitate de autoritate publică emitentă la plata despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate de prejudiciile ce i-au fost aduse prin atitudinea culpabilă a pârâtului.

Soluția instanței de fond

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 3095 din 18 octombrie 2016, a admis excepția decăderii și a respins, ca tardiv formulat, capătul de cerere având ca obiect anularea Ordinului 02295/30.09.1973, a respins, ca inadmisibile, excepția de nelegalitate a ordinului și capătul de cerere având ca obiect despăgubiri pentru daune morale și materiale și, totodată, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca rămasă fără obiect.

Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs.

Decizia pronunțată în recurs și atacată cu contestație în anulare.

Prin Decizia nr. 2779 din 24 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în Dosarul nr. x/2016, s-a respins recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Sentinței civile nr. 3095 din 18 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat

Contestația în anulare formulată

Împotriva Deciziei nr. 2779 din 24 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în Dosarul nr. x/2016, reclamantul A. a formulat contestație în anulare, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 teza II-a din C. proc. civ. solicitând admiterea contestației în anulare, anularea hotărârii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea contestației în anulare, contestatorul susține, în esență, că hotărârea dată în recurs a fost pronunțată cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea contestației de față, analizând motivele formulate în raport cu hotărârea atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, reține cele ce urmează:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de dispozițiile art. 503 din C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 503 din C. proc. civ., "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

În raport cu aceste prevederi, contestația în anulare exercitată în alte condiții decât cele expres reglementate nu poate fi primită.

Astfel, pentru a fi admisibilă calea de atac extraordinară este necesar să fie îndeplinite, cumulativ, toate condițiile impuse de dispozițiile legale anterior menționate.

Contestatorul avea deschisă calea de atac extraordinară numai în situația în care ar fi invocat în fața completului de judecată care a soluționat definitiv cauza că acesta este alcătuit cu încălcarea normelor referitoare la compunerea instanței, aspect care nu s-a realizat.

În cauza de față, se invocă încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, or, contestația în anulare este inadmisibilă dacă partea interesată nu a invocat acest aspect în recurs, condiția de admisibilitate neputând fi înlăturată nici de susținerea că nu ar fi fost cunoscută compunerea completului de judecată anterior sau la momentul pronunțării hotărârii.

Pe de altă parte, motivele invocate de către contestator nu se circumscriu ipotezei de nelegală alcătuire a instanței. În sfera acestui motiv de contestație în anulare intră orice neregularități privitoare la compunerea sau constituirea instanței de recurs.

Dispozițiile legale prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., se referă la participarea la judecată a unui judecător incompatibil, judecarea cauzei de un complet format dintr-un număr de membri necorespunzător celui prevăzut de lege, alcătuirea completului cu un judecător suspendat ori eliberat din funcție, neparticiparea procurorului la judecată, atunci când legea impune obligativitatea concluziilor sale, neparticiparea la ședința de judecată a grefierului sau, după caz, a magistratului-asistent.

În cauză, au fost respectate dispozițiile legale referitoare la alcătuirea instanței.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce se poate exercitata doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 503 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Sub acest aspect, față de considerentele expuse anterior și în raport cu dispozițiile legale citate, contestația în anulare formulată în cauză este inadmisibilă.

Din analiza textelor legale anterior citate rezultă că un exercițiu legal al contestației în anulare, cale extraordinară de atac, este condiționat de invocarea unor motive de fapt care să se circumscrie în mod riguros celor limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) și respectiv art. 503 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel fiind, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare de față, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 2779 din 24 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în Dosarul nr. x/2016, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 ianuarie 2020.

GGC - GV