ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 319/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea în parte a Deciziei F.G.A nr. 1916/22.09.2016, cu consecința obligării pârâtului la plata în favoarea reclamantei a întregii sume de 39.899 RON, reprezentând prejudiciul material și moral suferit în urma accidentului rutier din data de 26.04.2015, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă consideră că prima instanță a aplicat greșit norma de drept material, în momentul în care se concluzionează că "această dispoziție din Norma ASF nr. 23/2014 nu contravine prevederilor menționate din C. civ.".

Încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 1385, art. 1387, art. 1388 și art. 1389 C. civ. este evidentă, deoarece se acordă prevalență unui act normativ cu forță inferioară - Norma ASF nr. 23/2014, în detrimentul unei legi organice.

Aplicarea și interpretarea normelor de drept material sunt realizate în mod greșit de către judecătorul fondului, întrucât acesta instituie o condiție neprevăzută de lege și anume, dovedirea legăturii de cauzalitate dintre cheltuielile suportate cu combustibilul și cele efectuate cu serviciile mediale de îngrijiri (contravaloarea Facturii nr. x/04.06.2015) și necesitatea efectuării acestora.

Legătura de cauzalitate este o condiție specifică răspunderii civile delictuale și privește raportul dintre ilicitul civil și prejudiciul cauzat și, în plus, nu a fost pusă în discuția părților litigante, conform disp. art. 14 C. proc. civ.

Suportarea cheltuielilor de transport de către recurenta-reclamantă este dovedită prin simpla împrejurare că deține bonurile aferente achiziției de combustibil, iar caracterul rezonabil al acestora se poate deduce din cel puțin două împrejurări necontestate, respectiv: domiciliul recurentei, situat în localitatea Sighișoara și sediul diverselor entități de profil medical situate în localitatea Târgu Mureș, la o distanță de aproximativ 110 km, dus-întors.

În mod greșit, prima instanță a acordat prevalență condiției prevăzute de art. 50 lit. e) din Norma ASF nr. 23/2014 și a considerat neîntemeiată pretenții recurentei-reclamante privind decontarea c/valorii Facturii nr. x/04.06.2015, întrucât necesitatea serviciilor medicale de îngrijire nu a fost prevăzută în certificatul medico-legal.

Potrivit art. 9 alin. (2) lit. c) din Normele procedurale privind efectuarea expertizelor, constatărilor și altor lucrări medico-legale aprobate prin Ordinul nr. 1134/C/2000, prin certificat medico-legal se înțelege actul întocmit de medicul legist la cererea persoanelor interesate și care cuprinde date privind constatarea medico-legală, astfel că un atare act nu trebuie să privească "recomandări" referitoare la efectuarea unor activități de îngrijire și recuperare medicală și nici sugestii privind efectuarea cheltuielilor de transport.

Prin urmare, aplicarea art. 50 lit. c) din Norma ASF nr. 23/2014, în detrimentul disp. art. 1385 și art. 1387 C. civ., este eronată, susține recurenta-reclamantă.

Art. 1385 alin. (3) C. civ. nu impune ca acele cheltuieli efectuate de către partea prejudiciată să fi fost necesare, ci vizează cheltuielile făcute pentru evitarea sau limitarea prejudiciului, pentru ameliorarea stării de sănătate afectate și accelerarea vindecării.

Realitatea prestării serviciilor medicale și beneficiul adus reclamantei sunt atestate de martora B., sub prestare de jurământ.

O altă critică formulată de recurenta-reclamantă vizează interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material din C. civ., cu ocazia soluționării capătului de cerere privind cuantumul daunelor morale.

Susține recurenta-reclamantă că instanța de fond a analizat legalitatea actului administrativ atacat, prin prisma unor împrejurări care nu au fost avute în vedere la momentul emiterii sale, respectiv ajutorul dat de familie, prieteni și vecini, care de altfel, conturează și dovedește existența unei vătămări morale importante.

Se mai susține că prima instanță a aplicat greșit disp. art. 1381, art. 1385, art. 1386, art. 1387 și art. 1391 C. civ., atunci când afirmă că acordarea unei despăgubiri în cuantum de 474 RON/zi de îngrijire medicală este disproporționată.

Pentru a afirma existența acestei disproporții, instanța de fond a se raportează la criterii improprii, circumstanțele speței astfel cum au fost ele relevate în cursul cercetării judecătorești.

Or, se atestă astfel legalitatea deciziei contestate, prin raportare la aspecte extrinseci și care nu au fost avute în vedere la momentul emiterii, mai ales că propunerea inițială a intimatei în privința daunelor morale era chiar de 494 RON/fiecare zi de îngrijire medicală.

Instanța de fond nu argumentează care sunt acele împrejurări care situează reclamanta în ceea ce privește amploarea vătămărilor nepatrimoniale, sub situația "victimei medii".

Din probele dosarului reiese că suferințele recurentei-reclamante au depășit cele 40 de zile estimate inițial prin certificatul medico-legal, astfel că se conturează vătămarea nepatrimonială suferită, cu privire la viața socială, viața de familie, la posibilitățile de a realiza activități de agrement, dar și la demnitatea acesteia.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Recurenta-reclamantă a solicitat de la intimatul-pârât o despăgubire în cuantum total de 39.899 RON, reprezentând prejudiciu material și moral ca urmare a accidentului suferit în data de 11.05.2015.

Intimatul-pârât, prin Decizia nr. 1916/22.09.2016, a admis în parte cererea și a considerat că este justificată suma de 8.205 RON, compusă din 6.800 RON daune materiale și 1.405 RON, daune morale.

Prima instanță a menținut actul administrativ atacat, arătând în privința sumei de 3.494 RON, reprezentând c/valoarea bonurilor fiscale pentru carburant și c/valoarea Facturii nr. x/04.06.2015 privind serviciile medicale de îngrijire de care a avut nevoie reclamanta, că în materie există reglementări speciale, date de art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, ce nu contravin prevederilor C. civ.

În privința bonurilor de carburant, prima instanță a hotărât respingerea pretenției, deoarece acestea datează dintr-o perioadă ulterioară convalescenței, sunt din zile diferite, dar apropiate și nu s-a justificat necesitatea efectuării cheltuielii.

De asemenea, în privința serviciilor medicale de îngrijire, prima instanță a indicat disp. art. 50 lit. e) din Norma ASF nr. 23/2014, potrivit căreia, la stabilirea despăgubirii se iau în considerare "cheltuielile cu îngrijiri pe perioada incapacității de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru".

Înalta Curte reține întrunirea disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în privința sumei de 3.494 RON, daune materiale, având în vedere că Norma ASF nr. 23/2014 reprezintă o normă internă ce contravine dispozițiilor C. civ. ce reglementează repararea prejudiciului și anume disp. art. 1385 și 1387.

Potrivit disp. art. 1385 C. civ., prejudiciul, în cazul răspunderii delictuale, se repară integral și cuprinde prevederea suferită, dar și cheltuielile făcute pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.

În cazul vătămării integrității corporale sau a sănătății, art. 1387 C. civ., despăgubirea trebuie să acopere cheltuieli de îngrijire medicale și orice alte prejudicii materiale.

Acordarea cheltuielilor legate de serviciile de îngrijire nu pot fi respinse deoarece certificatul medical nu recomandă acest lucru, avându-se în vedere cele arătate mai sus, dar și pentru că dispozițiile legale incidente nu conțin obligativitatea ca un astfel de certificat să prevadă astfel de recomandări.

În ceea ce privește c/valoarea bonurilor pentru combustibil, ieșirea din perioada de convalescență nu influențează acordarea daunelor materiale, întrucât dispozițiile C. civ. obligă la repararea întregului prejudiciu, iar perioada 15.05.2015 - 17.06.2016, se înscrie, potrivit probelor administrate în ceea ce corespunde vizitelor la clinicile din Târgu Mureș, recurenta-reclamantă având domiciliul în Sighișoara.

Prin urmare, Înalta Curte va constata că este fondată cererea recurentei-reclamante de plată a sumei de 3.494 RON, cu titlu de despăgubiri materiale.

Sub acest aspect, instanța de fond a considerat că este rezonabil calculul realizat de către pârât, prin care s-a stabilit un cuantum de 170 RON/fiecare zi de îngrijire medicală + 40 zile de îngrijire medicală, rezultând suma de 6.800 RON.

Recurenta-reclamantă susține, dimpotrivă că este rezonabilă suma de 494 RON pentru fiecare zi de îngrijire medială și un total de 19.760 RON.

Înaltă Curte va constata neîntrunirea motivelor de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu privire la daunele morale deoarece acestea se acordă corespunzător legislației și jurisprudenței instanțelor de judecată.

Recurenta-reclamantă nu a arătat modul în care au fost interpretate și aplicate greșit normele de drept material ce vizează materia despăgubirilor de ordin moral de către prima instanță, astfel că instanța de recurs nu poate face o analiză corespunzătoare acestor critici.

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va admite recursul reclamantei, se va casa în parte sentința atacată și, rejudecând, urmează să se admită, în parte, acțiunea.

Se va dispune anularea, în parte, a actului administrativ atacat și va fi obligat pârâtul la plata sumei de 3.494 RON cu titlu de daune materiale.

Urmează a se menține în rest dispozițiile sentinței atacate cu privire la soluția asupra daunelor morale.

În temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., obligă pârâtul la plata sumei de 1.550 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, și a sumei de 100 RON în recurs, către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinței nr. 1518 din 26 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința atacată și, rejudecând, admite, în parte, acțiunea.

Anulează, în parte, Decizia nr. 1916/22.09.2016 și obligă pârâtul și la plata sumei de 3494 RON, cu titlu de daune materiale.

Menține în rest dispozițiile sentinței atacate, în ceea ce privește soluția de respingere a daunelor morale.

Obligă pârâtul la plata sumei de 1550 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în fond, și a sumei de 100 RON, în recurs, către reclamantă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - NN