ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5099/2020

Ședința publică din data de 13 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 30.05.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând obligarea pârâtului la emiterea Actului Administrativ - Decizie privind acordarea indemnizației de asigurare (despăgubiri materiale si nepatrimoniale) și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4098 din 3 noiembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată.

S-a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

S-a dispus obligarea pârâtului să emită o decizie prin care să soluționeze cererea reclamantei de plată depusă la pârât la 1.03.2017.

A fost obligat pârâtul la plata sumei de 50 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva sentinței civile nr. 4098 din 3 noiembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentul-pârât a arătat, în esență că, potrivit art. 20 alin. (3) și (4) din Norma nr. 16/2015 emisă de ASF și art. 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, listele creditorilor de asigurări ale căror creanțe sunt certe, lichide și exigibile se întocmesc pe măsura înregistrării și analizării cererilor de plată, listele fiind supuse aprobării comisiei speciale, iar plata se face ulterior aprobării din disponibilitățile recurentei-pârâte.

În opinia recurentei-pârâte, îndeplinirea operațiunilor administrative care se realizează în cadrul procedurii necontencioase de soluționare a cererilor de plată este incompatibilă cu termenul de 30 de zile raportat și la gradul de complexitate al fiecărui dosar de daună în parte.

A învederat, de asemenea, că legiuitorul nu a prevăzut un termen de plată în cuprinsul dispozițiilor Legii nr. 213/2015, impunându-se a se avea în vedere un termen rezonabil, conform Recomandării CM/Rec 2007 a Comitetului Miniștrilor Consiliului Europei.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data 9 februarie 2018, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurentul nu se poate prevala de susțineri potrivit cărora Legea nr. 213/2015 nu prevede un termen de soluționare a cererilor de plată, pentru a tergiversa soluționarea dosarelor de daună, în dosarul dedus judecății, cererea de plată fiind depusă la data de 1.03.2017.

S-a solicitat obligarea recurentului - pârât la plata cheltuielilor de judecată in cuantum de 800 de RON.

Prin rezoluția completului investit cu soluționarea cauzei a fost fixat termen de judecată în ședință publică fără a se parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Cauza a fost suspendată de plin drept având în vedere dispozițiile Decretului Președintelui României privind instituirea stării de urgență nr. 195 din 16 martie 2020, fiind repusă pe rol la data de 7 iulie 2020.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Intimata-reclamantă a investit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat obligarea autorității recurente Fondul de Garantare a Asigurărilor la soluționarea cererii de plată inregistrate la data de 01.03.2017, ca urmare a producerii accidentului rutier din data de 24.12.2014.

Întrucât recurentul a lăsat în nelucrare cererea, intimata-reclamantă a solicitat constrângerea autorității recurente pe calea acțiunii în justiție.

Soluția primei instanțe de admitere a cererii și obligare a recurentului să soluționeze cererea de plată reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în raport cu situația de fapt reținută, sentința analizând punctual cu argumente de fapt și de drept atât refuzul autorității de a rezolva cererea de plată, cât și necesitatea de a răspunde intimatei într-un termen rezonabil, soluție însușită și de instanța de control judiciar.

Răspunzând criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează hotărârea care nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

În speță, nu este îndeplinită niciuna dintre aceste ipoteze, sentința atacată fiind motivată cu respectarea exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Judecătorul fondului a indicat situația de fapt pe baza probelor administrate, precum și motivele pe care și-a întemeiat soluția, raționamentul urmat fiind expuse clar și logic.

În contextul argumentelor invocate de părțile litigante, instanța de fond a reținut pasivitatea autorității recurente în ceea ce privește soluționarea cererii intimatei de acordare a despăgubirilor și, totodată, pentru a înlătura vătămarea produsă intimatei prin conduita nelegală a recurentei, a dispus obligarea acesteia la soluționarea cererii de plată în cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Din perspectiva criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv căruia îi sunt subsumate critici legate de interpretarea greșită a dispozițiilor legale care reglementează termenul de soluționare a cererii de plată, Înalta Curte reține că, în mod corect, judecătorul fondului, în aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii administrative a avut în vedere circumstanțele concrete ale cauzei.

Criticile recurentei în sensul că, în lipsa unui termen legal pentru soluționarea cererilor de plasă depuse în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 213/2015, termenul stabilit de către instanța de fond nu respectă exigențele unui termen rezonabil, dată fiind multitudinea cererilor de plată înregistrate și necesitatea soluționării acestora în ordinea înregistrării, sunt apreciate ca nefondate.

Principiul soluționării cauzelor administrative într-un termen rezonabil se înscrie între coordonatele dreptului la o bună administrare, consacrat în art. 41 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, text ce ar trebui să constituie un veritabil reper în orientarea practicii administrative a autorităților publice naționale.

În raport de circumstanțele particulare ale speței, Înalta Curte constată că, deși evenimentul a avut loc la data de 24.12.2014, practic recunoașterea acestui drept este lăsată din nou la latitudinea administrației, după un parcurs procesual care datează din data de 1.03.2017, când a fost înregistrată cererea de obligare a autorității la soluționarea cererii de plată.

Totodată, în lipsa unor dovezi cu privire la volumul de activitate al autorității recurente, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține a fiind nefondate criticile care vizează nerespectarea procedurii administrative de soluționare a cererilor de plată în ordinea înregistrării acestora.

Concluzionând asupra aspectelor analizate, Înalta Curte constată nerespectarea de către recurent a unui termen rezonabil de soluționare a cererii de plată, termen care se apreciază în concret, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărei cereri de plată.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către intimata - reclamantă, Înalta Curte reține față de dispozițiile art. 453 alin 1 din C. proc. civ. potrivit cu care:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată" și chitanța depusă la dosarului, caracterul întemeiat al cererii, urmând a o încuviința.

Pentru considerentele arătate, în raport de prevederile art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 4098 din 3 noiembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la plata sumei de 800 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată in favoarea intimatei - reclamante A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2020.