ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4080/2021

Ședința publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub numărul de dosar x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul de Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea în parte a deciziei nr. 15548/26.06.2018, în sensul admiterii integrale a cererii de plată adresată FGA, înregistrată sub nr. x/20.03.2017, respectiv admiterii integrale a creanței reprezentând daune morale, în valoare de 70.000 Euro.

Prin sentința nr. 587 din 18 februarie 2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor, ca nefondată.

Împotriva sentinței curții de apel a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, recurentul -reclamant a arătat că sentința recurată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor în vigoare la data producerii accidentului (07.11.2016), respectiv art. 50 pct. l lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, art. 1387 alin. (1) și art. 1391 alin. (1) din C. civ.

Instanța de fond a confirmat demersul intimatului-pârât de a se raporta la numărul de zile de îngrijiri medicale, ca indicator medico-legal, apreciind că în lipsa unor criterii legale, acesta reprezintă un criteriu obiectiv și rezonabil.

Considerând că intimatul-pârât a stabilit corect cuantumul daunelor morale, instanța fondului validează implicit modul de calcul prezentat de pârât în cuprinsul întâmpinării, demers fundamental eronat, care contravine flagrant legii.

În speță, reținând că procedura internă standardizată de cuantificare a daunelor morale, procedură aprobată printr-o decizie internă a FGA, este în măsură a asigura un tratament echitabil, prima instanță lipsește de eficiență posibilitatea conferită de lege celor vătămați în drepturile lor de a obține controlul de legalitate al actelor emise de Fondul de Garantare a Asiguraților, care și-a constituit practic propriile reguli, utilizând tabelul F.P.V.S. și ridicându-l la valoare de lege, iar instanța învestită cu controlul legalității deciziilor individuale are, potrivit raționamentului instanței de fond, un rol diminuat în cuantificarea daunelor morale, fiind necesar a se raporta la cât de echitabil și transparent este procesul și nu la individualizarea actului de justiției potrivit propriei concepții.

Cu alte cuvinte, deși în virtutea plenitudinii de jurisdicție instanța învestită cu soluționarea prezentei contestații este competentă a se pronunța asupra cuantumului despăgubirii ce i se cuvine, în mod nelegal aceasta validează o procedură lipsită de temei legal și nu admite de principiu existența unor nuanțări care conferă unicitate prejudiciului corporal suferit, cum ar fi, de pildă, realitatea dovedită prin intermediul probelor administrate.

Relativ la criteriul de cuantificare validat de prima instanță, chiar dacă este adevărat că indicatorul medico-legal denumit "durata îngrijirilor medicale" relevă gravitatea vătămării corporale devenind astfel unul dintre criteriile uzitate de instanțele judecătorești din România în soluționarea cererilor de despăgubiri pentru prejudicii morale rezultate din atingeri aduse integrității corporale, tot atât de adevărat este că acesta nu reprezintă unicul criteriu.

Raportarea exclusiv la indicatorul medico-legal încalcă principiul reparației integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1385 alin. (1) C. civ.

În al doilea rând, indicatorul medico-legal al duratei îngrijirilor medicale este o noțiune care a fost concepută în vederea aplicării legislației penale. Legiuitorul a conceput o manieră de a evalua gravitatea faptei (constând în loviri și alte violențe, vătămarea corporală etc), și nu de a dimensiona prejudiciul.

În al treilea rând, acest criteriu, indiferent cât de obiectiv se pretinde, conține prin definiție o doză de apreciere din partea medicului legist, fiind stabilit prin aproximare, în baza unui barem prestabilit.

Sintagma "îngrijiri medicale" este o noțiune medico-legală ce vizează strict intervalul în care traumatizatul a urmat efectiv sau a necesitat tratament medical pentru leziunea suferită și pentru complicațiile legate cauzal de aceasta, independent însă de constituirea de sechele.

Acest indicator nu surprinde întreaga dimensiune a modului în care viața victimei a fost afectată de evenimentul rutier.

De aceea, la dimensionarea "în echitate" a prejudiciului moral menit a compensa prin mijloace bănești repercusiunile vătămării corporale în plan fizic și psihic trebuie avut în vedere ceea ce doctrina și practica judecătorească de mult timp susțin, anume cumulul mai multor criterii, cum sunt: indicatorii medico-legali ai gravității vătămării corporale; durata menținerii consecințelor vătămării (consecințele traumatice ale evenimentului, atât la nivel fizic, cât și la nivel psihic, sub forma secheleleor posttraumatice); existența unei forme particulare de prejudiciu (estetic, de agrement, juvenil etc.); impactul traumatismului suferit asupra tuturor sferelor vieții victimei (personale sociale, profesionale etc), consecințele în plan fizic și psihic ale urmărilor leziunilor suferite (cu luarea în considerare a formelor sub care se prezintă această categorie de prejudiciu: pretium doloris, prejudiciu de agrement, prejudiciu estetic).

Numai prin intersecția mai multor paliere, mai multor criterii, este posibilă personalizarea cât mai adecvată a dimensionării prejudiciului moral.

Or, procedura utilizată de pârâtă ignoră tocmai aceste nuanțe, aceste specificități rezultate din modul diferit, aparte în care fiecare victimă percepe vătămarea, modul specific în care reacționează la traumă.

Utilizarea unor criterii de apreciere a prejudiciului moral (astfel cum a procedat Fondul de Garantare a Asiguraților și cum prima instanță a agreat) pe lângă faptul că nu sunt reglementate printr-o lege, ci contravin legii, se caracterizează prin rigiditate și grad scăzut de adaptare a soluțiilor la diferitele cazuri din practică, ce prezintă fiecare elemente particulare.

Judecătorul fondului a încălcat legea și a dat o interpretare eronată legii în demersul de apreciere a legalității deciziei atacate sub aspectul cuantificării daunelor morale ce i se cuvin reclamantului prin raportare la anumite praguri valorice standardizate, adoptate printr-o decizie internă a pârâtului.

Prin hotărârea pronunțată judecătorul fondului validează utilizarea de către o autoritate publică - în procedura de evaluare a prejudiciului moral - a unor șabloane, ceea ce presupune în ultimă instanță standardizarea unor importante valori ale societății, respectiv viața, integritatea corporală, sănătatea, demers pe care îl apreciez ca fiind nu numai nelegal, dar și imoral. În materia daunelor morale nu pot exista astfel de "praguri valorice", simpla existență a acestora încălcând cele mai elementare valori ale societății modeme, atât norme morale, cât și de drept.

Prima instanță nu s-a referit absolut deloc la jurisprudența în materie, depusă la dosarul cauzei, deși trimiterea la aceasta este prevăzută de lege ca fiind aplicabilă în demersul de cuantificare a daunelor morale.

În felul acesta, soluția instanței de fond prin care acest calcul a fost validat încalcă flagrant atât litera, cât și însuși principiului avut în vedere la edictarea art. 50 pct. l lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014.

Din perspectiva prevederilor legale aplicabile cazului și prin raportare la criteriul jurisprudenței, recurentul- reclamant susține că există o neconcordanță vădită între nivelul despăgubirilor la care instanța de fond a achiesat în cazul dedus judecății și nivelul despăgubirilor acordate în cazuri similare, de către instanțele judecătorești la nivel național în ultimii ani.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților nu a depus întâmpinare la recurs.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile formulate, care se pot încadra în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din actele dosarului, reiese că intimatul-pârât a admis în parte cererea de plată formulată de reclamant pentru suma totală de 14.306 RON, reprezentând 306 RON daune materiale și 14.000 RON daune morale, din suma de 1.211,71 RON daune materiale și 70.000 euro daune morale, solicitate prin cerere.

Pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, intimatul-pârât a reținut existența unui număr de cca 70 zile de îngrijiri medicale, reprezentând 400 RON/zi de îngrijiri medicale, iar în privința daunelor materiale în cuantum de 612 RON s-au luat în considerare documentele finale depuse la dosar.

În final, la acordarea daunelor, s-a avut în vedere culpa comună în producerea evenimentului rutier, astfel încât s-a stabilit achitarea a jumătate din prejudiciul total în sumă de 28.612 RON, respectiv a sumei de 14.306 RON, reprezentând daune materiale și morale.

Soluționând cauza, prima instanță a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, apreciind ca fiind temeinic și legal actul administrativ contestat.

În prezenta cauză, se analizează cererea de recurs formulată de reclamant împotriva sentinței primei instanțe, invocându-se motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în ceea ce privește daunele morale.

În prealabil dezlegării concrete a criticilor formulate de recurentul reclamant la adresa legalității sentinței recurate sub acest aspect, Înalta Curte subliniază faptul că recursul, în actuala reglementare procesuală, nu reprezintă o cale de atac devolutivă ci o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care legiuitorul urmărește să asigure conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Altfel spus, în calea de atac a recursului nu pot fi formulate critici prin intermediul cărora se tinde la reevaluarea situației de fapt ori la reevaluarea cuantumului prejudiciului material și moral și la reaprecierea probelor în ceea ce privește prejudiciul material, aspecte care nu pot fi circumscrise motivelor de recurs reglementate de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În privința legalității hotărârii atacate, o primă critică a recurentului-reclamant vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1385 din C. civ., în sensul că prejudiciul nu a fost reparat integral, deoarece judecătorul fondului a validat procedură internă, stabilită de FGA pentru aprecierea cuantumului daunelor morale, procedură care nu ține seama de particularitățile fiecărui caz, stabilind un cuantum fix, de 400 RON/zi de îngrijire medicală, fără nicio altă circumstanțiere, de natură a reflecta preocuparea pentru evaluarea exactă a prejudiciului.

Înalta Curte reține că în prezenta cauză, daunele materiale și morale suferite de o persoană păgubită printr-un accident de circulație, cum este situația recurentului-reclamant, se raportează la dispozițiile Legii nr. 213/2015, lege specială în domeniul plății despăgubirilor ca urmare a falimentului unui asigurător, precum și la dispozițiile din Norma ASF nr. 23/2014, privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Astfel, la stabilirea cuantumului daunelor se are în vedere un plafon maxim de 450.000 RON pentru fiecare creditor de asigurare.

În caz de vătămare corporală, potrivit disp. art. 50 alin. (1) lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Prin Decizia Directorului General al FGA nr. 142/2016, s-au stabilit criterii determinante, pe praguri valorice raportate la consecințele suferite de victimă.

Este adevărat că judecătorul nu este obligat să țină seama strict doar de aceste prevederi ale Deciziei nr. 142/2016, putând să aprecieze de la caz la caz, cuantumul daunelor morale și să admită plata într-un cuantum majorat.

În speță, contrar celor susținute de recurentul- reclamant, Înalta Curte reține că judecătorul fondului a procedat la propria evaluare a întinderii prejudiciului moral suferit de reclamant, aspect ce rezultă din faptul că instanța fondului a încuviințat și administrat probatoriul propus de reclamant în vederea dovedirii pretențiilor sale inclusiv proba testimonială, concluzionând judecătorul fondului, după analiza actelor și lucrărilor dosarului, că suma acordată de FGA cu titlu de daune morale este aptă a acoperi prejudiciul încercat de reclamant.

Prin urmare, ceea ce a validat prima instanță a fost cuantumul daunelor acordate de pârâta FGA și nicidecum stabilirea acestora pe baza unei proceduri care nu ar ține seama de particularitățile fiecărui caz analizat.

Dacă prima instanță ar fi procedat în sensul arătat de recurentul- reclamant, ar fi concluzionat pur și simplu în sensul că algoritmul utilizat de pârâta FGA pentru calculul daunelor morale este unul corect, nemaifiind utilă nicio probă suplimentară celor reprezentate de dosarul constituit în urma cererii de despăgubire, or este evident faptul că prima instanță nu a procedat astfel.

O a doua critică de nelegalitate a recurentului- reclamant cu privire la respingerea cererii de acordare a daunelor morale suplimentare celor stabilite prin decizia nr. 15548/26.06.2018, constă în faptul că instanța fondului nu ar fi ținut seama de jurisprudența în cauze similare, invocând, sub acest aspect, încălcarea dispozițiilor art. 50 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, potrivit cărora daunele morale se stabilesc în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

O primă observație ce se impune a fi formulată în legătură cu această critică a recurentului reclamant este aceea că Norma ASF nr. 23/2014 se adresează asigurătorilor de răspundere civilă obligatorie(RCA) astfel că, instituind un mecanism de apreciere a cuantumului daunelor morale prin raportare la jurisprudență se ajunge, practic, tot la un algoritm de calcul de genul celui contestat de recurenta reclamantă în cauza de față, astfel că argumentele acesteia prezintă un caracter oarecum antagonic.

Este evident că fiecare cauză comportă particularitățile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege și de aceea nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situație în care sunt vătămate drepturile cu conținut nepatrimonial, prevăzute de art. 250 C. civ..

Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizație pentru satisfacție echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate material.

Prin urmare, hotărârile de speță, la care face referire recurenta reclamantă, prin care s-au stabilit cu titlu de prejudiciu moral sume diferite de bani pot furniza judecătorului doar criterii orientative de estimare a despăgubirilor, evidențiind limitele de apreciere a cuantumului acestora, analiza acestora reflectând faptul că instanțele care le-au pronunțat au examinat cauzele cu care au fost învestite din perspectiva acelorași repere care au fost avute în vedere și de instanța fondului, cu prilejul pronunțării sentinței civile criticate în prezentul recurs.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A.,ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 587 din 18 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2021.