ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2212/2021

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamanta A. a formulat contestație în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și a solicitat anularea în parte a deciziei FGA nr. 14333/26.04.2018 în ceea ce privește daunele morale și obligarea pârâtului să emită o nouă decizie, prin care să plătească reclamantei daune morale totale de 135.000 RON, precum și cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4621 din 13 noiembrie 2018, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondată.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, a declarat recurs reclamanta A., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material). În motivarea recursului, s-a arătat – în esență – că instanța de fond a încălcat normele de drept material incidente în cauză, interpretând eronat art. 49 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările, art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014 și art. 1391 alin. (1) din C. civ. Prima instanță a confirmat raționamentul pârâtei în sensul că raportarea la numărul de zile de îngrijiri medicale și înmulțirea acestuia cu o sumă arbitrară ar fi un demers ce asigură o reparație justă și echitabilă a prejudiciului. Raționamentul instanței încalcă atât litera, cât și însuși principiului avut în vedere la edictarea art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014. Prima instanță nu s-a referit absolut deloc la jurisprudența în materie, deși trimiterea la aceasta este prevăzută de lege ca fiind aplicabilă cu caracter orientativ în demersul de cuantificare a daunelor morale. Este adevărat că indicatorul medico-legal denumit "durata îngrijirilor medicale" este unul dintre criteriile avute în vedere de instanțele judecătorești din România învestite cu cereri de despăgubiri pentru prejudicii morale rezultate din atingeri aduse integrității corporale, dar tot atât de adevărat este că acesta nu reprezintă unicul criteriu. În opinia recurentei, raportarea exclusiv la indicatorul medico-legal încalcă principiul reparației integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1385 alin. (1) din C. civ. Recurenta reclamantă a mai considerat că instanța de fond a fost pierdut din vedere faptul că indicatorul medico-legal al duratei îngrijirilor medicale este o noțiune care a fost concepută în vederea aplicării legislației penale. Legiuitorul a conceput o manieră de a evalua gravitatea faptei (constând în loviri și alte violențe, vătămarea corporală etc) și nu de a dimensiona prejudiciul. Totodată, acest criteriu, indiferent cât de obiectiv se pretinde, conține prin definiție o doză de apreciere din partea medicului legist, fiind stabilit prin aproximare, în baza unui barem prestabilit. Sintagma "îngrijiri medicale" este o noțiune medico-legală ce vizează strict intervalul în care traumatizatul a urmat efectiv sau a necesitat tratament medical pentru leziunea suferită și pentru complicațiile legate cauzal de aceasta, independent de constituirea de sechele. Medicul legist se pronunță asupra numărului de zile de îngrijiri medicale în urma examinării victimei, precum și pe baza înscrisurilor medicale prezentate. Medicul legist nu ține cont de aspecte ce nu reies din aceste înscrisuri. Analizând gravitatea leziunilor traumatice produse victimei, cât și de amploarea actului curativ - recuperator "traduce" - prin intermediul acestui indicator medico-legal - repercusiunile traumatismului asupra organismului uman. Pentru stabilirea gravității vătămării integrității corporale sau a sănătății prin criteriul de durată a îngrijirilor medicale experții medico-legali folosesc un barem orientativ, care ia în calcul mai multe elemente: gravitatea leziunii în sine (intensitatea traumei), regiunea corporală interesată (localizare), vârstă, sex, afecțiuni preexistente, posibilitatea apariției de complicații, răsunetul funcțional general sau reactivitatea organică individuală, numărul și frecvența intervențiilor chirurgicale necesare, gradul de complianță la tratamentele prescrise, inclusiv la cele ambulatorii. Cu toate acestea, rămân în afara sferei de evaluare medico-legală consecințe posttraumatice cum sunt: prezența sechelelor posttraumatice, cu sensul de urmări durabile la nivel organic sau funcțional, a repercusiunilor leziunilor asupra vieții psihice a victimei, impactul asupra funcționalității întregului organism, prejudiciu estetic în sensul comun al termenului (afectarea armoniei fizice cu răsunet la nivel afectiv). Prin urmare, acest indicator nu surprinde întreaga dimensiune a modului în care viața victimei a fost afectată de evenimentul rutier. Recurenta a susținut că la dimensionarea "în echitate" a prejudiciului moral menit a compensa prin mijloace bănești repercusiunile vătămării corporale în plan fizic și psihic trebuie avut în vedere ceea ce doctrina și practica judecătorească de mult timp susțin, anume cumulul mai multor criterii, cum sunt: indicatorii medico-legali; durata menținerii consecințelor vătămării (consecințele traumatice ale evenimentului, atât la nivel fizic, cât și la nivel psihic, sub forma secheleleor posttraum atice); existența unei forme particulare de prejudiciu (estetic, de agrement, juvenil etc); impactul traumatismului suferit asupra tuturor sferelor vieții victimei (personale sociale, profesionale etc), consecințele în plan fizic și psihic ale urmărilor leziunilor suferite (cu luarea în considerare a formelor sub care se prezintă această categorie de prejudiciu: pretium doloris, prejudiciu de agrement, prejudiciu estetic). Recurenta a apreciat că procedura utilizată de pârât ignoră tocmai aceste nuanțe, aceste specificități rezultate din modul diferit, aparte, în care fiecare victimă percepe vătămarea, modul specific în care reacționează la traumă. Două persoane cu vătămări identice, respectiv cu lezarea acelorași zone ale corpului nu vor avea niciodată un prejudiciu identic, ca întindere, gravitate, importanță. Explicația rezidă în diversitatea proprie ființei umane. Pentru aceste motive, recurenta a susținut că utilizarea unor criterii de apreciere a prejudiciului moral (astfel cum a procedat Fondul de Garantare a Asiguraților și cum prima instanță a agreat) pe lângă faptul că nu sunt reglementate printr-o lege, contravin legii, se caracterizează prin rigiditate și grad scăzut de adaptare a soluțiilor la diferitele cazuri din practică, ce prezintă fiecare elemente particulare. Recurenta a arătat că, prin hotărârea pronunțată, judecătorul fondului a validat utilizarea de către o autoritate publică - în procedura de evaluare a prejudiciului moral - a unor șabloane, ceea ce presupune în ultimă instanță standardizarea unor importante valori ale societății, respectiv viața, integritatea corporală, sănătatea, demers apreciat ca fiind nu numai nelegal, dar și imoral, întrucât în materia daunelor morale nu pot exista astfel de "praguri valorice", simpla existență a acestora încălcând cele mai elementare valori ale societății moderne, atât norme morale, cât și de drept. Instanța de fond nu a luat în considerare anumite elemente concrete care dau specificitate cauzei de față și care reclamă compensații bănești într-un cuantum mai ridicat: prezența sechelelor posttraumatice, a repercusiunilor leziunilor asupra vieții psihice a recurentei reclamante, asupra armoniei înfățișării fizice cu impact la nivel emoțional, repercusiuni asupra funcționalității întregului organism. Recurenta a expus gravitatea și complexitatea leziunile suferite ca urmare a accidentului rutier a cărui victimă a fost, precum și numeroarele tratamente efectuate pentru vindecare și recuperare. S-a invocat și raportul de evaluare psihologică individuală nr. x/24.08.2016 întocmit de psihologul clinician, din care rezultă că accidentul a afecat recurenta reclamntă la nivel psihic, marcând un dezechilibru existențial care a destructurat întregul univers și a creat dificultăți în cadrul mediului familial. Au fost identificate manifestări și trăiri disconfortante, dramatice, caracterizate de exprimarea emoțiilor negative prin plâns, sentimente de neputință, anxietate (până la panică). În sfera afectivă și comportamentală au apărut o gamă de simptome variate, cum ar fi: stări de iritabilitate, explozii de mânie, aplatizare emoțională, labilitate emoțională, sentimente de culpabilitate și vinovăție, dispoziție depresivă, tristețe, stări de anxietate. Recurenta a mai susținut că în mod greșit instanța de fond a apreciat, raportându-se la motivul invocat în contestație potrivit căruia FGA a stabilit în mod arbitrar cuantumul daunelor morale, că această critică nu ar fi întemeiată motivat de faptul că acest mod de cuantificare asigură previzibilitate practicii autorității administrative, reținând și faptul că Ghidul FPVS este un instrument care asigură previzibilitate practicii FGA. Contrar reținerilor primei instanțe, recurenta a apreciat că previzibilitatea practicii FGA ar putea fi asigurată în multe alte moduri, inclusiv prin formularea unor bareme proprii, cercetate temeinic, inclusiv prin raportarea la toate elementele ce definesc atingerea dreptului la sănătate fizică și psihică, nu numai la indicatorul "zile de îngrijiri medicale". Decizia nr. 142/26.05.2016 este o decizie a pârâtei FGA ce aprobă procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese. Procedura, se susține, este guvernată de principiul reparării integrale a prejudiciului, daunele morale fiind cuantificate potrivit Anexei 1. Anexa nr. 1 face trimitere la tabelul FPVS privind costul pe zi de îngrijire medicală. Cu toate acestea, chiar și din perspectiva acestui mod de cuantificare decizia FGA este nelegală, deoarece despăgubirea stabilită de FGA, de 200 RON/zi de îngrijire medicală, este sub limita prevăzută chiar de ghidul emis de FPVS, care prezintă o medie de 474 RON/zi de îngrijire medicală pentru vătămări de până la 60 de zile de îngrijiri medicale.

Apărările formulate de intimat Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare. Intimata reclamantă A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere vizând anularea deciziei FGA nr. 14333/26.04.2018, prin care s-a admis în parte cererea de plată formulată de reclamantă pentru suma de 10.074,65 RON daune materiale și 6.000 RON daune morale, respingând cererea de plată cu privire la diferența dintre suma solicitată pentru daune morale, de 135.000 RON, și cea acordată. Prima instanță a respins acțiunea reclamantei reținând că, pe baza probatoriului administrat în cauză, raportat la vătămările produse părții reclamante, la consecințele nefaste pe care evenimentul rutier le-a avut cu privire la viața sa particulară (așa cum rezultă și raportul de evaluare nr. x/24.08.2016 întocmit de psihologul clinician), la vârsta victimei la momentul producerii accidentului și la nevoia ca daunele morale să rămână în limite rezonabile, pârâtul FGA a constatat în mod corect că despăgubirea morală de 200 RON/zi de îngrijiri medicale (6000 RON în total) corespunde tuturor acestor cerințe. Recurenta reclamantă a criticat soluția instanței de fond din perspectiva cuantumului daunele morale acordate. În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, "la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale, se au în vedere următoarele: (…) f) daunele morale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România". În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a arătat că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională. Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii. Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate a sentinței recurate. Stabilirea cuantumului daunelor morale implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, așadar, să țină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate și de principiul acoperirii integrale a acestuia. Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau/și morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea și imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane – dreptul la sănătate, integritate fizică și psihică (art. 58 C. civ.) ca și componente ale dreptului la viață, apărat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și trebuie să fie reparate. Caracterul suferințelor trebuie privit în legătură cu particularitățile individuale ale persoanei prejudiciate, reținându-se ca suferințe morale frica, durerea, rușinea, tristețea, neliniștea, umilirea și alte emoții negative. Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieții private, în sfera art. 1 (dreptul la viață) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și de valori apărate de art. 22 din Constituție și art. 58 C. civ., existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei. Recurenta a susținut că raportarea exclusiv la indicatorul medico-legal privind numărul de îngrijiri medicale încalcă principiul reparației integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1385 alin. (1) din C. civ. Această critică este nefondată. Numărul zilelor de îngrijiri medicale reprezintă un indicator al leziunilor traumatice suferite și nu o contabilizare propriu-zisă a zilelor de tratament suportate în total de victime. Stabilirea zilelor de îngrijiri medicale prin certificatul medico-legal se face corelând mai multe criterii printre care diagnosticul, topografia, pronostic, terapia aleasă, programul de recuperare, comorbidități sau alte particularități individuale ale pacientului. Totodată, numărul de îngrijiri medicale este reprezentat de evaluarea celei mai grave leziuni, întrucât până la vindecarea acesteia toate celelalte leziuni vor fi deja vindecate. Timpul de îngrijire medicală nu se însumează pentru fiecare leziune în parte. Acesta nu este echivalent cu zilele de spitalizare, concediu medical, zile de tratamente recuperatorii sau zile necesare tratării comorbidităților. Apariția unei complicații va fi cuantificată o singură dată prin acordarea perioadei corespunzătoare de zile de îngrijiri medicale, aplicându-se același principiu, asemănător leziunilor unde se cuantifică complicația cea mai gravă. Prin Decizia FGA nr. 142/26.05.2016 s-a aprobat Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale și decese, în cazul vătămării corporale cu recuperarea integrală a funcționalitătii, stabilindu-se criterii determinante pe 3 praguri valorice raportate la consecintele suferite de victimă. În funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale se încadrează petentul în unul din cele 3 praguri, iar în funcție de elementele concrete ale cazului există posibilitatea în cadrul fiecărui prag de variere a sumei, având în vedere și criteriile referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială, toate aceste criterii fiind subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs petentului. În acest context, Înalta Curte reține că dreptul de apreciere de care dispune pârâtul FGA nu a fost exercitat discreționar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli clare și concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de oricare victimă a accidentelor rutiere. Contrar susținerilor recurentei reclamante, recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale și nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptățite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparența în procesul adoptării soluției administrative, precum și a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptățite la primirea unor astfel de despăgubiri. Totodată, instanța de control judiciar observă că la stabilirea cuantumului daunelor morale s-au avut în vedere, pe lângă faptul că reclamanta a necesitat 30 de zile de îngrijiri medicale, mai multe criterii, respectiv consecințele imediate provocate de evenimentul rutier (fracturile și rupturile provocate, hematoamele, plăgile, hemoragiile, excoriațiile), faptul că leziunile suferite nu au pus în pericol viața victimei, că petentei nu i-a fost afectată capacitatea de muncă, precum și faptul că petenta nu a fost încadrată în grad de handicap. Nu pot fi primite nici criticile vizând raportarea la Ghigul FPVS, Înalta Curte reținând că, în acord cu instanța de fond, Ghidul Fondului de protecție a victimelor străzii nu este un act normativ, astfel că nu poate avea decât o valoare orientativă, nicidecum obligatorie, pentru instanța de judecată. Prin urmare, în mod corect prima instanță a apreciat că, raportat la criteriul obiectiv utilizat de pârât pentru evaluarea daunelor morale, acordarea sumei de 200 RON/zi de îngrijiri medicale este adecvată pentru reparararea prejudiciului moral încercat de reclamantă. Ceea ce se urmărește prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoașterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferințe psihice/emoționale imposibil de determinat cu exactitate. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru vătămările ori pierderea suferită, fără a avea pretenția ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii. Or, aspectele invocate de recurenta reclamantă au fost supuse în această formă controlului de legalitate în fața primei instanțe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanța de control judiciar, vizând temeinicia sentinței recurate, neconstituind, așadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate. Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul formulat de reclamanta A..