ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4079/2021

Ședința publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 22.05.2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 14217 din 23.04.2018 emisă de pârât, solicitând anularea în parte a acesteia în sensul majorării sumelor oferite cu titlu de despăgubire pentru daunele materiale și morale suferite.

Prin sentința nr. 612 din 19 februarie 2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței curții de apel a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea sentinței și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, casarea cu reținere și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că în fața instanței de fond a solicitat efectuarea unei expertize medicale care să ateste faptul că accidentul i-a produs traume de ordin psihologic, însă, prin respingerea acestei probe, i-a fost încălcat dreptul la apărare.

În opinia recurentului, judecătorul fondului a pronunțat o hotărâre nelegală cu excluderea probelor de la dosar, fără a lua în considerare actele doveditoare pe care se întemeiază acțiunea. Înscrisurile doveditoare (fișele medicale, chitanțele care atestă plata medicamentației, rapoartele de expertiză medico-legală), care nu au fost prezentate la momentul depunerii dosarului de despăgubiri, întrucât au fost eliberate ulterior și nu s-a putut face dovada prejudiciului moral la acel moment, situația sa medicală cuprinzând perioada 2016-2019, au fost depuse la instanța de fond care însă nu a ținut cont de ele, respingând cererea de chemare în judecată pe motivul netemeiniciei acesteia.

Or, internarea în spital și urmarea unui tratament de recuperare se probează prin chitanțele de plată a serviciilor medicale și tramente și prin scrisorile medicale depuse, astfel încât nu se putea reține că acesta nu este un prejudiciu cert și sigur. Prejudiciul invocat este urmarea accidentului suferit în data de 13.04.2016.

Sub aspectul daunelor morale, recurentul a susținut că intimatul-pârât a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, fără să țină cont de situația de fapt reală, raportându-se doar la "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale și decese". Zilele de îngrijiri medicale nu reprezintă un criteriu obiectiv și rezonabil, deoarece nici în prezent nu poate funcționa la capacitate maximă, fiind necesar periodic să mai suporte cheltuieli în vederea ameliorării stării de sănătate. Aceste zile nu au inclus și recuperarea funcțională în condițiile în care, deși au trecut trei ani de la accident, acesta nu s-a recuperat în totalitate.

Fiind vorba de un prejudiciu moral, nici pârâtul și nici instanța de fond nu se puteau limita la folosirea un criteriu obiectiv în stabilirea despăgubirii reale, ci era necesară analiza unor criterii subiective precum consecințele negative suferite de reclamant în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost resimțite consecințele vătămării, etc.

Mai arată recurentul-reclamant că a rămas cu probleme medicale în urma accidentului și, fiind sub supraveghere medicală și tratament, s-a aflat în imposibilitatea de a-și exercita profesia și activitățile anterioare producerii acestuia lucra, accidentul provocându-i și depresie.

În privința diferențelor dintre veniturile încasate anterior accidentului și ulterior acestui moment, recurentul susține că acestea au fost invocate ca probă a repercusiunilor suferite în plan profesional și social.

Cât privește întinderea prejudiciului, prin probatoriul care a fost administrat a dovedit întinderea daunelor materiale, iar în privința daunelor morale, acestea i se cuvin în totalitate, întrucat prin traumele fizice și psihice suferite au produs o suferința care, chiar dacă nu poate fi înlăturată, impune ca cel care a produs-o să plătească despăgubiri.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile formulate, care se pot încadra în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a dedus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ decizia nr. 14217/23.04.2018, prin care intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a admis în parte cererea de plată formulată de reclamant pentru suma de 15.063 RON cu titlu de despăgubire, reprezentând 63 RON daune materiale și 15.000 RON daune morale, respingând cererea de plată cu privire la diferența dintre suma solicitată de 120.000 euro și cea acordată.

Pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, intimatul-pârât a reținut existența unui număr de cca 50 zile de îngrijiri medicale, reprezentând 300 RON/zi de îngrijiri medicale, iar în privința daunelor materiale s-au luat în considerare documentele depuse la dosar.

Soluționând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate toate criticile de nelegalitate formulate, soluția instanței de fond fiind însușită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză.

O primă critică invocată în recurs vizează respingerea de către instanța de fond a probei cu expertiză medicală, prin care se putea constata că accidentul suferit i-a produs reclamantului traume de ordin psihologic. Consideră recurentul -reclamant că, prin respingerea acestei probe, i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Înalta Curte reține că, în principiu, critica privind respingerea de către instanța de fond a unor probe nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii. Aprecierea utilității, pertinenței și concludenței probelor este atributul primei instanțe, conform art. 254 din C. proc. civ., și acestea conferă temeinicie hotărârii.

Pe calea recursului, cale extraordinară de atac care vizează exclusiv aspecte de nelegalitate ale hotărârii, nu pot fi aduse critici de netemeinicie.

Astfel, împrejurarea că instanța de fond a respins, motivat, proba cu efectuarea unei expertize medicale nu este de natură a suprima dreptul la apărare, după cum s-a susținut, cu atât mai mult cu cât utilitatea și lipsa de pertinență a unei astfel de probe a fost legal argumentată, conform art. 254 din C. proc. civ.. Instanța nu are obligația să administreze toate probatoriile solicitate de parte, ci doar pe acelea care pot conduce la aflarea adevărului și la soluționarea judicioasă a cauzei.

Or, în speță, în mod corect prima instanță a respins proba cu expertiză medicală, ca nefiind utilă soluționării cauzei, în raport de teza probatorie invocată și înscrisurile depuse la dosar.

Cât privește criticile referitoare la modalitatea de soluționare a cererii de obligare a pârâtului FGA la plata daunelor materiale și morale suplimentare celor stabilite prin decizia nr. 14217/23.04.2018, Înalta Curte constată că sunt nefondate.

În prezenta cauză, daunele materiale și morale suferite de o persoană păgubită printr-un accident de circulație, cum este situația recurentului-reclamant, se raportează la dispozițiile Legii nr. 213/2015, lege specială în domeniul plății despăgubirilor ca urmare a falimentului unui asigurător, precum și la dispozițiile din Norma ASF nr. 23/2014, privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare la momentul producerii evenimentului rutier.

Astfel, la stabilirea cuantumului daunelor se are în vedere un plafon maxim de 450.000 RON pentru fiecare creditor de asigurare.

În ceea ce privește daunele morale, prima instanță a făcut o corectă apreciere a cuantumului acestora, în raport de circumstanțele particulare relevate de probatoriul administrat în speță.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 50 pct. 1 lit. f) Norma ASF nr. 23/2014 (în temeiul căruia a fost emisă decizia contestată), daunele morale se acordă "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România". În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a reținut constant că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori gradul în care i-a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Așadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale se au în vedere circumstanțele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste și echitabile, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei, în așa fel încât să nu fie derizorii, dar nici să se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească despăgubirea.

În speță, prima instanță a constatat în mod corect că intimatul-pârât nu a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, ci s-a raport, în lipsa unor criterii și limite legale, la un criteriu obiectiv și rezonabil, respectiv numărul de zile de îngrijiri medicale și la Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale și decese", adoptată prin Decizia nr. 142/26.05.2016 a FGA, ceea ce nu exclude de la aplicare principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) C. civ., dar și de jurisprudența instanțelor naționale. Durata îngrijirilor medicale, indicată printr-un certificat sau un raport de expertiză, este pertinentă în stabilirea despăgubirilor acordate pentru compensarea suferințelor morale, însă nu reprezintă un criteriu unic, atât timp cât, fiind lezate valori fără conținut economic, intensitatea suferințelor resimțite trebuie privită în raport de circumstanțele particulare ale fiecărei cauze.

Cu toate acestea, în speță, recurentul-reclamant nu au dovedit, nici în procedura administrativă și nici în procedura judiciară, circumstanțe extraordinare care să conducă la concluzia că prejudiciul moral suferit excede valorii stabilite prin decizia contestată.

Contrar celor susținute de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a procedat la propria evaluare a întinderii prejudiciului moral suferit de reclamant, aspect ce rezultă din faptul că instanța fondului a încuviințat și administrat probatoriul propus de reclamant în vederea dovedirii pretențiilor sale inclusiv proba testimonială, concluzionând judecătorul fondului, după analiza actelor și lucrărilor dosarului, că suma acordată de FGA cu titlu de daune morale este aptă a acoperi prejudiciul încercat de reclamant.

În recurs, recurentul-reclamant nu au prezentat argumente care să infirme concluziile instanței de fond, rezumându-se la susțineri cu caracter general referitoare la caracterul însemnat al suferințelor resimțite, fără a formula veritabile critici de nelegalitate la adresa sentinței recurate.

Prin urmare, în cauză nu se identifică niciun motiv de nelegalitate a hotărârii de fond cât privește stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantului pentru prejudiciul moral suferit, instanța de fond luând în considerare, deopotrivă, criteriul obiectiv al numărului de zile de îngrijiri medicale și criteriile subiective ce decurg din circumstanțele personale ale reclamantului, nefiind încălcat principiul reparării integrale a prejudiciului.

Față de cele arătate, se constată că suma în cuantum de 15.000 RON cu titlu de daune morale a fost în mod corect stabilită de intimatul-pârât.

Înalta Curte apreciază că sunt nefondate și criticile aduse soluției instanței de fond cu privire la stabilirea daunelor materiale.

Prima instanță a constatat că, deși reclamantul a solicitat prin cererea de plată despăgubiri materiale în cuantum de 20.000 euro, reprezentând cheltuieli pentru procedurile de recuperare, achiziționarea de materiale medicale, consulturi de specialitate, nu a probat în mod eficient și complet despăgubirea cu acest titlu, cu excepția sumei de 63 RON reprezentând contravaloare expertiză medico-legală, conform chitanței nr. x/1.06.2016.

Criticile recurentului-reclamant în sensul că prima instanța a cuantificat în mod superficial daunele materiale, fără a lua în considerare actele doveditoare pe care s-a întemeiat acțiunea, sunt nefondate, în primul rând, pentru faptul că nu pot fi avute în vedere decât documentele justificative aflate la dosarul administrativ de daune, iar în al doilea rând, instanța a reținut în mod judicios că reclamantul este îndreptățit doar la sumele dovedite prin înscrisuri justificative și numai dacă au fost efectuate în legătură cu accidentul ce face obiectul cauzei, aspect care nu a fost probat în prezenta cauză, întrucât în dosarul de daună nu se regăsesc bonurile fiscale și chitanțele anexate cererii de chemare în judecată, astfel încât pârâtul FGA să fi avut posibilitatea să se pronunțe asupra unor daune materiale care să fie cenzurate ulterior de către instanța de judecată.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, se constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

IV. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 612 din 19 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2021.