ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3009/2021

Ședința publică din data de 20 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 21.07.2018, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, contestație împotriva Deciziei nr. 15520/26.06.2018, solicitând admiterea cererii de despăgubire și dezdăunarea reclamantului ca urmare a evenimentului rutier în care a fost implicat, cu repunerea reclamantului în termenul legal de formulare a cererii, conform art. 186 C. proc. civ. și implicit obligarea pârâtului să emită un act administrativ prin care să analizeze pe fond cererea de plată depusă de reclamant la această instituție.

Prin sentința civilă nr. 1161 din 26 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat Decizia nr. 15520/26.06. 2018, emisă de pârât și a obligat pârâtul să emită o decizie prin care să soluționeze pe fond cererea reclamantului.

Împotriva sentinței civile nr. 1161 din 26 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii.

În opinia recurentului, instanța de fond pornește de la o premisă greșită, respectiv ca termenul de 90 de zile nu curge nici de la data evenimentului, respectiv data de 27.04.2014 și nici de la data intrării asigurătorului în faliment.

Susține recurentul că, în opinia instanței de fond nicunul dintre cele două momente nu pot marca nașterea dreptului de creanță a petentului, în ciuda textelor de lege invocate de FGA. Motivarea acestei concluzii a instanței de fond este în sensul că "niciunul dintre aceste momente nu presupune cunoașterea cu certitudine a persoanei vinovate de producerea accidentului, aceasta având implicații în ceea ce privește persoana care trebuie să plătească despăgubirile și cu privire la persoana ce poate pretinde despăgubirile."

Precizează recurentul că, instanța de fond pornind de la premisa greșită descrisă mai sus, ajunge la o concluzie eronată, pe care o consideră străină de natura pricinii, neprevăzută în vreun text de lege, în sensul că:

"reclamantul fiind în termenul de a se constitui parte civilă in dosarul penal, aceasta implică în mod necesar și faptul că reclamantul este în termen să pretindă despăgubirea de la FGA"

Concluzionează recurentul că, dreptul de creanță s-a născut încă dinaintea intrării în faliment a asigurătorului, astfel că, în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. petentul trebuia să depună cererea de plată la FGA.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Cu titlul prealabil, analizând cererea de suspendare formulată de intimatul-reclamantul prin raportare la cererea de chemare în judecată ce face obiectul cauzei, se constată că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., astfel încât instanța dispune respingerea cererii.

În cauza de față, la data de 27.04.2014 intimatul-reclamant a fost implicat într-un accident rutier în timp ce conducea motocicleta cu numărul de înmatriculare x, în urma impactului cu autoturismul cu numărul de înmatriculare x, ce era condus de numitul B., asigurat pentru răspundere civilă delictuală la S.C. C. S.A..

La data de 16.02.2018 intimatul-reclamant s-a adresat Fondului de Garantare a Asiguraților cu cererea de plată nr. x din data de 21.02.2018, solicitând să fie despăgubit pentru daunele ce i-au fost produse în urma accidentului din data de 27.04.2014.

Recurentul-pârâtul a respins această cerere prin decizia nr. 15520/26.06.2018, apreciind că solicitarea a fost formulată tardiv raportat la prevederile art. 14 din Legea nr. 213/2015 și data la care a rămas definitivă hotărârea de deschidere a procedurii falimentului față de S.C. C. S.A., respectiv 17.03.2017.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând instanței anularea Deciziei nr. 15520/26.06.2018, precum și obligarea FGA la plata sumelor care fac obiectul cererii de plată nr. x/21.02.2018.

Prin sentința recurată s-a admis acțiunea formulată de reclamant, s-a anulat Decizia nr. 15520/26.06. 2018, emisă de pârât și a fost obligat pârâtul să emită o decizie prin care să soluționeze pe fond cererea reclamantului.

În ceea ce privește data nașterii creanței intimatului-reclamant, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015: "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi".

Totodată, art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților stipulează că:

"Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ."

Așadar, pentru a se putea naște pentru recurentul-pârât FGA obligația de plată a unei creanțe de asigurări, în primul rând, persoana care pretinde că este titulara unei astfel de creanțe de asigurare are obligația formulării unei cereri de plată adresată Fondului într-un termen de 90 de zile, care este un termen este unul imperativ, de sesizare a Fondului cu cererea de plată a persoanei ce se pretinde creditor de asigurare, nerespectarea acestuia atrăgând sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de plată. Cu alte cuvinte nerespectarea termenului pentru exercitarea dreptului de a formula cerere de plată conduce la pierderea dreptului în discuție (art. 2545 alin. (2) C. civ.). Așadar termenul în discuție nu este un termen de prescripție, ci un termen de decădere în sensul art. 2545 alin. (1) C. civ.. Nefiind un termen de prescripție, termenului de 90 de zile nu îi sunt aplicabile regulile acestor termene nici în privința datei de la care începe să curgă nici în privința suspendării sau întreruperii, afară dacă legea prevede expres altfel (art. 2548 C. civ.).

Totodată, acest termen de decădere de 90 de zile pentru adresarea către Fond a cererii de plată începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior.

Așadar, legiuitorul a fixat expres două momente obiective ca dată de început pentru curgerea acestui termen de decădere: fie data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment (în acest caz dreptul de creanță fiind născut anterior), fie data nașterii dreptului de creanță, când acesta s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Înalta Curte constată că prin încheierea din 16.02.2017 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2016, definitivă la data de 17.03.2017, s-a deschis procedura de faliment împotriva C. S.A..

Astfel, în raport de prevederile legale antereferite, instanța de control judiciar reține, că în speță este aplicabilă prima teză a textului de lege precitat, calculând termenul de 90 de zile de la data de 17.03.2017, când a devenit definitivă încheierea Tribunalului Sibiu de deschidere a procedurii falimentului față de C. S.A.

În aceste condiții cererea de plată adresată de reclamant Fondului la data de 21.02.2018 este formulată cu depășirea termenului de 90 de zile stabilit de art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților.

Așa fiind, constată Înalta Curte că prin formularea și înregistrarea la instituția pârâtă a cererii de plată cu depășirea termenului prevăzut de lege, intimatul-reclamant nu a fost suficient de diligent pentru conservarea drepturilor sale, astfel că interpretarea proprie dată textelor normative invocate de aceasta nu pot fi reținute, termenele pentru exercițiul drepturilor subiective ale părților având ca scop stimularea activității procesuale a acestora prin sancțiunea instituită pentru nerespectarea lor, cum este și cazul de față.

Prin urmare, reținânând că Decizia nr. 15520/26.06.2018 a fost emisă de recurentul-pârât cu respectarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 și ale art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, Înalta Curte constată că sentința recurată, prin care s-a admis contestația formulată împotriva acesteia, este nelegală, fiind dată cu greșita interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs fiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârât, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a soluționării recursului formulată de intimatul-reclamant.

Admite recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 1161 din 26 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare, respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 20 mai 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.