ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5911/2021

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19.06.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea în parte a deciziei nr. 14670/17.05.2018 emise de pârât, în sensul majorării sumelor oferite cu titlu de despăgubire pentru daunele materiale și morale suferite.

Prin sentința civilă nr. 1696/2019 din 10 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1696/2019 din 10 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea expertizei solicitate în fata instanței de fond, cu obiectivele indicate, iar în subsidiar, solicită modificarea sentinței instanței de fond și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului arată că nu îi aparține culpa producerii accidentului rutier și că în fața instanței de fond a solicitat admiterea probei cu expertiza care să ateste faptul că accidentul i-a produs traume de ordin psihologic, însă această probă a fost respinsă de către instanță.

Susține că sentința recurată este nelegală, întrucât instanța a exclus probele de la dosar, cum ar fi înscrisurile constând în fișele medicale, chitanțele de plată a medicamentelor, rapoartele de expertiză medico-legală, ce nu puteau fi prezentate la Fondul de Garantare a Asiguraților în momentul depunerii dosarului, deoarece au fost eliberate ulterior acestui moment.

Arată că internarea în spital și urmarea tratamentului de recuperare se probează prin chitanțele de plată a serviciilor medicale și scrisorile medicale depuse.

Susține că Fondul de Garantare a Asiguraților, cu rea-credință, nu a ținut cont de probe la emiterea deciziei și nici de situația reală, câtă vreme zilele de îngrijiri medicale nu sunt un criteriu obiectiv și rezonabil, având în vedere că recurentul-reclamant nu este complet refăcut și periodic suportă anumite cheltuieli pentru ameliorarea stării de sănătate.

Precizează că zilele de îngrijiri medicale nu au inclus și recuperarea funcțională.

Critică faptul că Fondul de Garantare a Asiguraților a estimat daunele morale într-o manieră eronată și că instanța nu a luat în considerare toate probele depuse la dosar, cuantificând în mod superficial daunele morale și material la care era îndreptățit.

Consideră că în acest mod i-au fost îngrădite dreptul la integritate corporală și la sănătate, dreptul de a desfășura activități sociale, economice, culturale, familiale și de agrement.

Precizează că a rămas cu probleme de sănătate în urma accidentului, fiind sub supraveghere medicală și tratament, fără a putea lucra, în condițiile în care a făcut și o serie de cheltuieli pentru tratarea afecțiunilor produse ca urmare a accidentului, pentru medicamente, spitalizare, transportul la spitale.

De asemenea, susține că a făcut dovada cuantumului daunelor materiale, iar în ceea ce privește daunele morale, consideră că instanța nu a făcut o apreciere corectă și nu a avut în vedere intensitatea legăturii afective dintre reclamant și familia sa, iar pe de altă parte, Fondul de Garantare a Asiguraților a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale acordate, neținând cont de situația de fapt și raportându-se doar la procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare, ce are un caracter general.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului, pe motiv că prin cererea de recurs nu au fost aduse critici de nelegalitate hotărârii recurate, ci doar critici de netemeinicie, cum ar fi cele prin care se solicită reinterpretarea materialului probator, ce nu pot face obiectul acestei căi de atac.

Pe fond, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. Cu privire la excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că prin cererea de recurs recurentul-reclamant a criticat respingerea de către instanța de fond a cererii de administrare a probei constând în expertiza psihologică, critică ce se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În consecință, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, invocată de către intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților prin întâmpinare.

2.2. Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu criticile formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea în parte a deciziei nr. 14670/17.05.2018 emise de pârât, în sensul majorării sumelor oferite cu titlu de despăgubire pentru daunele materiale și morale suferite.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că, în cea mai mare partea, aceasta reprezintă o redare fidelă a cererii de chemare în judecată depuse la instanța de fond la dosarul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, aspectele invocate făcând obiectul analizei primei instanțe.

Mai mult, susținerile invocate prin cererea de recurs vizează aspecte de fapt și au caracter general, astfel că nu pot face obiectul analizei instanței de recurs.

În ceea ce privește critica referitoare la respingerea cererii de încuviințare a probei constând în expertiza psihologică, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu invocă încălcarea de către instanța de fond a unor aspecte procedurale în soluționarea cererii de probațiune, pentru a se putea reține motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ci ceea ce critică recurentul-reclamant este modalitatea de apreciere a probelor de către instanța de fond.

Referitor la aceste critici, Înalta Curte apreciază că în recurs nu poate proceda la reanalizarea probatoriului administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de în recurs.

Astfel, modul în care instanța a apreciat materialul probator administrat în fața instanței de fond excede obiectului analizei instanței de recurs, fiind legată de exercitarea de către judecătorul fondului a dreptului de apreciere asupra relevanței probelor administrate.

Cu alte cuvinte, instanța învestită cu soluționarea fondului cauzei este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Înalta Curte reține că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute în art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar potrivit art. 483 alin. (3)-(4) și art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanței de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În consecință, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, or, aprecierea de către instanța care a pronunțat hotărârea recurată a probelor de la dosar, nu reprezintă un aspect de legalitate a hotărârii recurate, care să poată fi cenzurat de către instanța de recurs.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1696/2019 din 10 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1696/2019 din 10 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 25 noiembrie 2021.