ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 170/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16.10.2017pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 9173/22.09.2017 emisă de pârât pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, solicitând modificarea deciziei în sensul stabilirii despăgubirii la care este îndreptățit reclamantul la suma de 8267,28 RON, cu consecința obligării pârâtului la plata diferenței neacordate de 6286,28 RON.

Prin sentința nr. 896 din 1 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., fără a indica motivele de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar, în secundar, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, că instanța de fond a respins în mod greșit cererea de amânare a judecării cauzei formulată de avocat și cererea de încuviințare a probei cu expertiza tehnică în vederea clarificării situației de fapt și a cuantumului despăgubirilor solicitate.

Circumscris cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta apreciază că instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare prevăzut de dispozițiile art. 13 C. proc. civ., art. 6 CEDO ȘI art. 24 din Constituția României.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii instanței de fond.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta B. este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși reclamantul A. în memoriul de recurs nu a încadrat recursul motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488, în motivarea căii de atac a invocat critici ce se circumscriu motivelor de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., recursul urmând a fi analizat din această perspectivă.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 5) C. proc. civ., "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", este nefondat. Acesta vizează neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care definește nulitatea ca fiind sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public, și relativă, în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat.

Concret, s-a imputat primei instanțe faptul că a încălcat dreptul la apărare prin aceea că nu a admis cererea de amânare formulată de către avocat pentru termenul de judecată din data de 22.02.2018.

Înalta Curte apreciază că nu au fost încălcate prevederile art. 221 alin. (1), art. 13 și art. 14 C. proc. civ., în maniera în care a procedat prima instanță la soluționarea fondului cauzei cu privire la acest motiv de casare. Astfel, din practicaua încheierii de amânare a pronunțării din data de 22 februarie 2018, se observă că a fost respinsă cererea de amânare formulată de reprezentantul convențional al reclamantului, avocat C..

Pe de altă parte, respingând cererea de amânare, Curtea arată că potrivit dispozițiile art. 40 din Legea nr. 51/1995 avocatul are obligația de a se prezenta la toate termenele de judecată, iar din "coroborarea dispozițiilor art. 139 alin. (6) și art. 221 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat rezultă că atunci când este împiedicat să-și desfășoare serviciul profesional are obligația de a-și asigura substituirea.".

Or, potrivit dispozițiilor art. 222 C. proc. civ. amânarea judecării cauzei pentru lipsă de apărare poate fi acordată numai în situații excepționale, ori împrejurarea invocată de avocatul reclamantei vizând perioada destul de întinsă acoperită de concediul medical nu se circumscrie situație de excepție reglementată dispozițiile normative anterior citate.

Înalta Curte respinge motivul de casare circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ca nefondat, întrucât nu se poate concluziona că recurentei reclamante i-a fost încălcat dreptul la apărare în maniera în care prima instanță a intrumentat dosarul la ultimul termen de judecată sub acest aspect.

Referitor la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază ca fiind fondat, prin raportare la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituția României.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că:

"(1) Hotărârea va cuprinde: … b) …motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Aceasta dispoziție are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligație în sarcina instanțelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

Confirmând și întărind acest caracter imperativ, precum și sancțiunea nulității, legiuitorul a înțeles să reglementeze un motiv de nelegalitate distinct al hotărârii judecătorești, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și anume:

"când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii."

Importanța motivării hotărârii judecătorești a fost subliniată și în jurisprudența europeană, fiind considerată un aspect al garanțiilor procesuale conferite de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunțată în cauza Albina c. România, s-a reținut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului:

"30. Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, și Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59].

Aceste considerente au fost reluate și în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010:

"30. Curtea reamintește în primul rând principiile stabilite prin jurisprudența sa în ceea ce privește participarea efectivă a părților la procedură și obligația instanțelor de a "audia" argumentele acestora și de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 și 32, 28 aprilie 2005 și Boldea, citată anterior, pct. 28-30)."

În strânsă legătură cu obligația de motivare a hotărârii, Înalta Curte reține și obligația judecătorului de a se pronunța asupra a tot ceea ce s-a cerut, în limitele învestirii, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Raportând aceste considerații de ordin teoretic la hotărârea pronunțată în cauză, Înalta Curte constată că, din conținutul acesteia, nu rezultă că prima instanța ar fi lămurit toate aspectele deduse judecății.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat modificarea Deciziei nr. 9173/22.09.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților în sensul stabilirii despăgubirilor la care este îndreptățit la suma de 8267,28 RON, cu consecința obligării pârâtului la plata diferenței neacordate de 6286,28 RON.

Se constată de către instanța de control judiciar că reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, precum și expertiză tehnică auto cu următoarele obiective:

- stabilirea pe baza înscrisurilor depuse de către părți, a planșelor foto și a declarațiilor, a daunelor produse prin accidentul din data de 17.09.2015;

- stabilirea reparațiilor necesare și a costurile acestora;

- stabilirea sumei care trebuie acordată de către pârât.

La termenul de judecată din data de 22.02.2018, instanța de fond a încuviințat proba cu înscrisuri solicitate de ambele părți și a respins proba cu expertiza ca nefiind utilă și concludentă cauzei, reținând că reclamantul însuși afirmă prin acțiunea introductivă că în dosarul de daună sunt dovezi pentru a se constata și pentru a se reține contravaloarea serviciilor de reparații la suma pretinsă de 8267 RON.

În acest context, motivarea care a fundamentat respingerea cererii formulată de recurentul-reclamant se rezumă, în general, la preluarea textelor normative aplicabile speței, precum și la expunerea unei scurte concluzii privind legalității actului administrativ atacat, fără a cuprinde o analiză proprie, completă, a argumentelor de nelegalitate și a solicitărilor de probatoriu.

Totodată, instanța de fond a reținut în motivarea soluției sale, dincolo de "obligația pârâtului FGA de a proceda el însuși la verificarea documentelor justificative din întreg dosarul de daună aferent evenimentului asigurat, potrivit căreia pârâtul a procedat la analiza (având competența legală în acest sens) cererii reclamantului și a înscrisurilor depuse de acesta, a înscrisurilor existente în dosarul de dauna preluat de la asigurătorul D. S.A. și a recurs la sistem de preturi E. pentru calculul despăgubirilor, că: "În ceea ce privește sistemul E., Curtea reține că acesta este o bază de date acceptată de toți asigurătorii și de unitățile de reparație service și care furnizează o bază uniformă de date pentru toate părțile implicate în procesul de prelucrare a daunelor auto, prin urmare nu este nelegală verificarea documentelor prin prisma acestui sistem certificat și acceptat. În acest context, pârâtul FGA a apreciat că nu se justifică acordarea întregii sumei indicate în devizul estimativ de reparație (calculare reparație, dosar) prezentat de reclamant, respectiv suma de 8267,28 RON, dată fiind diferența rezultată din calculul E. și pentru a evita discrepanțele între sumele solicitate de creditorii de asigurări pentru servicii similare și pentru a se asigura respectarea principiului echității în ceea ce privește soluționarea cererilor de plată formulate de aceștia. Astfel, instanța de fond reține în mod concret că, pentru a se evita crearea unui mecanism de despăgubire variabil și diferit de la o situație la alta, în funcție de unitățile service care procedează la reparația autovehiculelor avariate și de prețurile practicate de fiecare dintre acestea, pentru ipoteze similare și daune asemănătoare, pârâtul FGA a recurs la modalitatea de calcul prin intermediul sistemului de prețuri E., acceptată de toți asigurătorii și de unitățile de reparație service.".

Or, din analiza înscrisurilor existente la dosarul de fond, Înalta Curte constată că tocmai documentele extrase din sistemul E. prezintă neconcordanțe semnificative sub aspectul cuantumului sumelor reprezentând valoarea manoperei, a procesului de vopsitorie, valoarea pieselor și valoarea costului total al reparație, prin comparația extraselor depuse la filele x și la dosar fond.

Art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., face trimitere la nevoia expunerii în considerentele hotărârii a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, ceea ce conduce la concluzia că motivarea trebuie sa cuprindă argumentele proprii judecătorului, simpla reluare a argumentelor uneia dintre părți nefiind suficientă. O astfel de motivare nu face dovada analizării efective a argumentelor părților și nu respectă rigorile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Față de aspectele anterior menționate, hotărând în baza unui probatoriu insuficient, fără a clarifica toate aspectele învederate, în raport de întregul context al cauzei, și fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală.

În raport de toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauza de față, considerentele hotărârii de fond nu respectă exigențele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective și complete a cauzei și a argumentelor părților, astfel încât se impune casarea integrală a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În consecință, constatându-se incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., dispunându-se casarea sentinței civile nr. 896 din 1 martie 2018, în vederea lămuririi depline a situației de fapt, în raport de probele administrate și a analizării necesității completării probatoriului cu expertiză judiciară, și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 896 din 1 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 ianuarie 2021.