ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 221/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 221/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2021
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 13 noiembrie 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fonul de Garantare a Asiguraților ("FGA", "Fondul"), a solicitat obligarea pârâtului la emiterea deciziei de soluționare a cererii de despăgubire înregistrată de pârât la data de 23.05.2017.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 1589 din 2 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și a obligat pârâtul să soluționeze cererea de despăgubire formulată de reclamant și înregistrată la data de 23.05.2017.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 1589 din 2 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În esență, recurentul-pârât FGA a susținut că instanța de fond a apreciat eronat că a fost depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii de plată formulată de reclamant, fără a lua în considerare: specificul, complexitatea și încărcătura activității Fondului; necesitatea respectării principiului nediscriminării și al egalității de tratament în soluționarea cererilor de plată formulate de creditorii de asigurări; numărul foarte ridicat de cereri de plată aflate în soluționare; prevederile legale, care dispun că soluționarea cererilor se face în ordinea înregistrării lor.
Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimatul-reclamant A. a invocat excepția tardivității recursului, iar în subsidar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Prin notele scrise depuse la ultimul termen de judecată, intimatul-reclamant a susținut că dosarul a rămas fără obiect, ca urmare a emiterii deciziei de soluționare a cererii de plată.
II. Soluția instanței de recurs
Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerentele:
Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.
Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.
Întrucât cauza de față are drept obiect obligarea pârâtului la soluționarea cererii de plată formulată de reclamant, la stabilirea interesului procesual în susținerea recursului se au în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.
Înalta Curte reține că, potrivit înscrisurilor de la dosar și susținerilor părților, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a emis Decizia nr. 17120/25.09.2018, prin care a soluționat cererea de plată formulată de reclamant sub nr. x/09.11.2017.
În raport de această împrejurare, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual în susținerea recursului, din perspectiva caracterului actual al interesului, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior promovării căii de atac, și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin sentința de fond.
Având în vedere că nu mai este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu.
Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1589 din 2 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2021.