ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 527/2022

Ședința publică din data de 1 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 16996/18.09.2018 emisă de către Fondul de Garantare a Asiguraților și, pe cale de consecință, obligarea pârâtului la plata sumei de 16.600 RON.

Prin sentința civilă nr. 1527 din 19 aprilie 2019, Curtea de Apel București veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul De Garantare a Asiguraților, a anulat decizia nr. 16996/18.09.2018 emisă de pârât și a obligat pârâtul să emită decizie prin care să admită cererea reclamantei de plată a despăgubirilor în cuantum de 16.600 RON.

Împotriva sentinței civile nr. 1527 din 19 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților ("FGA", "Fondul"), întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că instanța de fond a depășit limitele puterii judecătorești prin obligarea directă a FGA la plata sumei de 16.600 RON reprezentând o încălcare a competenței exclusive a Comisiei Speciale și o imixtiune a instanței de judecată în competența unei alte autorități. În mod greșit, instanța de fond a înlăturat apărările pârâtului în ceea ce privește inadmisibilitatea petitului de obligare directă la plata despăgubirilor solicitate, încălcând dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Sentința penală nr. 760/31.03.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin respingerea apelului, nu este opozabilă nici societății B.. S.A. și nici F.G.A, petenta putând sa-si recupereze prejudiciul de la inculpații C., D. și E. care, conform sentinței, au fost obligați la plata despăgubirilor civile în suma de 16.600 RON, arată recurentul.

Mai arată recurentul că F.G.A nefiind parte în dosar nu a putut să formuleze apărări în dosarul procesual menționat, încalcându-se astfel o regulă de baza a procesului penal, respectiv dreptul la apărare.

În ceea ce privește incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că având în vedere contradicția dintre sentința penala nr. 760/31.03.2015 si precizările petentei A., singura posibilitate legală a pârâtei era de solicitare de înscrisuri suplimentare.

Așadar, pentru îndeplinirea scopului și atribuțiilor sale legale, Fondul de garantare a asiguraților nu preia ope legis obligațiile unui asigurător în faliment, nu este succesorul în drepturi și obligații al unui asigurător în faliment, în acest caz B. S.A, arată recurentul.

Fondul de garantare a asiguraților acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor produselor și serviciilor de asigurări, iar nu ca obligații proprii ale subscrisei, obligația fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul și de aceea plățile făcute de către Fond reprezintă obligații ale asigurătorului în faliment, fiind deci achitate sau acoperite în numele și pe seama acestuia exclusiv în cadrul îndeplinirii procedurii administrative necontencioase reglementată de dispozițiile Legii nr. 213/2015 și ale Normei A.S.F. nr. 16/2015 cu denumire omonimă legii.

FGA nu plătește în baza unei răspunderi contractuale, FGA neavând nici un raport contractual cu creditorul de asigurare.

Totodată, mai susține recurentul, trebuie avut în vedere faptul că despăgubirea ce se poate plăti asiguratului nu poate depăși cuantumul pagubei suferite, întrucât despăgubirea are doar caracter reparator, și nu este menită a aduce o îmbogățire fără justă cauză asiguratului.

Precizează că FGA nu plătește "pur si simplu" suma solicitată de creditorul de asigurare. Potrivit prevederilor legale FGA are obligația de a stabili cuantumul despăgubirilor, dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă, dacă petentul este creditor de asigurare, dacă suma solicitată este creanță de asigurare ș.a.m.d., toate aceste aspecte a căror verificare se realizează fiind consecința faptului că Fondul plătește din surse proprii, iar nu din sursele asigurătorului în faliment.

Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanței de recurs, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși recurentul-pârât și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, și 8 C. proc. civ., criticile sale se subsumează cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Astfel, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. întrucât motivul de casare referitor la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești privește nerespectarea unor competențe jurisdicționale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separației și echilibrului puterilor, respectiv săvârșirea, de către instanța de judecată, a unor acte aflate în sfera de competență a organelor puterii executive sau legislative, situație care nu se regăsește în speță. Recurentul a invocat, subsumat acestui caz de casare, argumente referitoare la încălcarea art. 18 din Legea nr. 554/2004 și a art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015, din perspectiva obligării directe a Fondului la plata sumei pretinse de reclamantă și a greșitei calculări a cuantumului despăgubirii, critici care se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin criticile formulate în susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 213/2015 și Norma ASF nr. 16/2015.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015, în categoria creditorilor de asigurări, în cazul asigurării de răspundere civilă, intră și persoanele păgubite, respectiv persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 760/31.03.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2013, a Judecătoriei Focșani, definitivă, s-a dispus, între altele, obligarea inculpaților C., D. si E. la plata către părțile civile A. și F. a sumei de 16.600 RON reprezentând despăgubiri civile.

În raport de aspectele relevate, rezultă, fără putere de tăgadă, că părțile civile A. și F. au calitate de persoană păgubită în sensul art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2005, astfel că, este parte în raportul de drept administrativ cu Fondul de Garantare al Asiguraților.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004, creanțele de asigurări sunt definite ca reprezentând "creanțele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări creanțele Fondului de garantare, precum și primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operațiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului".

Totodată, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 acordă creanței de asigurare aceeași definiție, respectiv "creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații, precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare".

În raport de aceste norme, care reprezintă o transpunere în dreptul național a Directivei 2009/138/CE, se reține că producerea riscului asigurat, respectiv producerea furtului, a fost cauza determinantă în producerea pagubei, instanța învestită cu soluționarea litigiului decurgând din acestă faptă penală, valorizând în acțiunea civilă exercitată de A. și F. pretențiile acestora în cuantum de 16.600 RON.

Prin urmare, despăgubirea menționată este o obligație izvorâtă din contractul de asigurare, Polița de asigurare facultativă a locuinței și conținutul AVANTAJ, supliment la Polița PAD x, încheiat de numitul G. (asiguratul) cu asigurătorul în faliment, reclamantului, în calitate de parte civilă, fiindu-i recunoscută ca atare o acțiune directă împotriva asigurătorului întemeiată pe clauzele contractului de asigurare deținut de autorul prejudiciului.

Instanța de control judiciar amintește că, în materie penală, este consacrat dreptul de opțiune al persoanei vătămate, care poate alege între soluționarea pretențiilor sale civile pe calea acțiunii civile promovate la o instanță civilă și promovarea unei acțiuni civile în cadrul procesului penal, prin constituirea de parte civilă în termenele prevăzute de lege, ambele variante juridice conferind părții vătămate posibilitatea de a acționa în justiție, în mod direct, asigurătorul pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin producerea evenimentului stipulat în contractul de asigurare ca reprezentând riscul asigurat.

Deși dispozițiile Legii nr. 213/2015 și ale Legii nr. 503/2004 operează în aparență cu noțiuni autonome, acestea au același înțeles și întindere cu cele prevăzute de C. civ. și Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România.

Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a fost parte în acest litigiu, însă aceste dezlegări sunt opozabile și acestuia, în calitate de garant al despăgubirii rezultate din contractul de asigurare încheiat, în condițiile legii, de autorul prejudiciului, în cazul falimentului societății de asigurare, în baza art. 2 din Legea nr. 213/2015.

Astfel, în temeiul obligației de garanție legală pentru plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, recurentul Fondul de Garantare a Asiguraților are obligația plății despăgubirilor stabilite pe cale amiabilă și cu atât mai mult, a celor stabilite pe cale judiciară, principiul securității juridice opunându-se a mai pune în discuție, în procedura administrativă de executare în concret a acestei obligații legale, calitatea de creditor de asigurare a solicitantului sau de creanță de asigurare a sumei pretinse, chestiuni dezlegate deja de o instanță judecătorească cu exigențele procesuale specifice.

Față de cele anterior învederate nu pot fi primite nici alegațiile recurentului în sensul că,,... despăgubirea ... nu este menită a aduce o îmbogățire fără justă cauză asiguratului.".

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1527 din 19 aprilie 2019 a Curții de Apel București veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 februarie 2022.