Decizia nr. 2523/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 20.04.2016, reclamantul A. i-a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Afacerilor Interne și B., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună: - obligarea pârâtului la plata sumei de 700.000 RON, cu titlu de daune morale;- obligarea pârâților la plata sumei de 870 RON, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de spitalizare; - obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 998-999 C. civ. Prin întâmpinarea din data de 28 iunie 2016, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Pârâtul B. a formulat întâmpinare, prin care a arătat că nu este de acord cu pretențiile solicitate de reclamant. La termenul de judecată din data de 23 septembrie 2016, tribunalul a respins excepția netimbrării, ca nefondată, a unit cu fondul excepția prescripției dreptului material la acțiune și a încuviințat pentru reclamant proba testimonială și proba cu expertiza medico-legală.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 1029 din 27 aprilie 2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins acțiunea promovată de reclamant, ca nefondată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia civilă nr. 1050A din 24 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de către reclamantul A. și de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, împotriva sentinței civile nr. 1029 din 27 aprilie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamantul A. solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate, admiterea acțiunii și obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția onorariului de avocat. În cuprinsul cererii de recurs, recurentul a formulat, în esență, următoarele critici întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: - hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept incidente în materia răspunderii civile delictuale, instanța de apel apreciind în mod greșit că în cauză nu a fost întrunită condiția referitoare la existența legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul pretins; - instanța de apel a apreciat în mod nelegal faptul că nu există legătură de cauzalitate între incidentul din anul 1999 și starea de sănătate actuală, fundamentându-se pe concluziile celor două expertize medico-legale efectuate în cauză, fără a ține seamă de criticile reclamantului; - expertizele efectuate nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză; - instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității prevăzut de art. 6 din CEDO întrucât nu a ținut cont de elemente de probă sau avize științifice în afara celor emise de rețeaua publică de medicină legală, care sunt în mod vădit contradictorii, iar o astfel de probă nu prezintă garanția respectării drepturilor garantate de Convenție în ceea ce privește procesul; - în mod greșit, instanța a apreciat faptul că expertizele efectuate în cauză au forță probantă, nefiind anacronice, întemeindu-și concluziile pe O.G. nr. 1/2000 și, totodată, pe faptul că aceste expertize au fost avizate de Comisia de Avizare și Control de pe lângă INML; - cu privire la îndeplinirea cerințelor angajării răspunderii civile delictuale, solicită să se constate că a dovedit afecțiunile de care suferă, precum și legătura acestora de cauzalitate cu incidentul din anul 1999; - cu privire la daunele morale, susține că dacă prejudiciul material este susceptibil a fi evaluat și, poate, acoperit, situația nu este sub nicio formă aceeași din punct de vedere al prejudiciului moral, acesta din urmă fiind, în fapt, ireparabil, transformarea sa în echivalent material având un simplu caracter compensatoriu, nicidecum real reparatoriu, având o componentă temporară și una permanentă; - cu privire la daunele interese, solicită să se constate că după anul 2008 recurentul trăiește într-o suită de operații chirurgicale, consultații, tratamente, toate având costurilor lor, costuri ce se cuvine să fie suportate de cel ce a cauzat afecțiunile prin faptele sale, adică pârâtul B. și prepusul său, Ministerul Afacerilor Interne;

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare la data de 33.07.2021, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de filtru. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 23 septembrie 2021, completul de filtru a respins excepția nulității recursului invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile 1050A din 24 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a stabilit termen de judecată în ședință publică, la data de 18 noiembrie 2021. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul formulat în cauză, Înalta Curte reține caracterul său nefondat, în considerarea celor ce urmează: În prealabil, în ceea ce privește criticile formulate de recurent, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar a se sublinia că recursul este o cale de atac extraordinară a cărei trăsătură esențială este aceea că permite un control judiciar limitat la aspecte de nelegalitate ale deciziei atacate, care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 ale textului legal evocat. Față de caracterul extraordinar al recursului, care poate fi exercitat pentru motivele prevăzute expres și limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține că, pentru a răspunde exigențelor impuse de dispozițiile legale mai sus menționate, criticile formulate în recurs trebuie să pună în discuție modalitatea de interpretare și aplicare a legii la cazul particular dedus judecății de către instanța care a pronunțat hotărârea atacată. Pe cale de consecință, excedează controlului de legalitate criticile care pun în discuție situația de fapt, precum și administrarea, analiza și aprecierea probatoriului, întrucât aceste aspecte vizează temeinicia hotărârii atacate. Prin urmare, instanța de recurs nu va proceda la analiza susținerile recurentului ce vizează modalitatea de administrare a probei cu expertiza medico-legală și de apreciere a acestei probe de către instanțele fondului în cadrul pronunțării soluțiilor în etapele procesuale anterioare. Motivul de recurs susceptibil de încadrare în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care pune, într-adevăr, în discuție aspecte de interpretare și aplicare a dreptului material la situația de fapt dedusă judecății, constă în critica reclamantului cu privire la greșita statuare de către instanțele de fond asupra neîndeplinirii tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale, prevăzute de dispozițiile art. 998-999 C. civ. de la 1864, în concret condiția legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită săvârșită la data de 27.05.1999 și prejudiciul pretins prin acțiunea dedusă judecății. Această statuare a instanței de apel, în acord cu cea a primei instanțe, a avut în vedere că rapoartele de expertiză medico-legale administrate în cauză au prezentat pe larg istoricul medical al reclamantului și argumentele științifice care au stat la baza concluziilor expuse în cuprinsul acestora, care se coroborează cu celelalte probe administrate în speță, constând în declarațiile martorilor, acte medicale, precum și acte medico-legale. Instanța de apel a avut în vedere, astfel, concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. x/21.12.2016 și cele ale raportului de expertiză medico-legală nr. x din 8.02.2018, declarațiile martorilor C. și D., precum și documentele medicale depuse la dosarul cauzei, din analiza coroborată a tuturor probelor administrate în cauză, concluzionând că în cauză nu s-a reușit dovedirea unei legături suficient de directe între fapta ilicită produsă în data de 27.05.1999 și prejudiciul continuu pretins prin acțiunea dedusă judecății. Mai mult, s-a reținut că cele două rapoarte de expertiză medico-legală efectuate în cauză au dovedit faptul că fapta ilicită săvârșită la data de 27.05.1999 nu constituie cauza determinantă a afecțiunilor actuale ale reclamantului. Față de aceste elemente de fapt, concluzia primei instanțe, confirmată în apel, potrivit căreia lipsește legătura de cauzalitate dintre fapta din data de 27.05.1999 și prejudiciul invocat de reclamant pentru care solicită obligarea pârâților,în solidar, la plata de daune morale este una pe deplin legală. Lucrările de expertiză efectuate în cauză au ca temei actele normative care reglementează activitatea de expertiză medico-legală, astfel că atâta vreme cât dispozițiile legale cuprinse în acestea au fost respectate, instanțele de judecată aveau obligația de a le recunoaște forța probantă expertizelor efectuate, judecătorul neputând pune în discuție oportunitatea sau justețea unui act normativ în vigoare. Dacă ar proceda altfel, s-ar ajunge la încălcarea principiului separației puterilor în stat, judecătorul săvârșind o depășire a atribuțiilor sale legale. În aceste circumstanțe, nu putea fi angajată răspunderea civilă a pârâților - intimați în sensul avut în vedere de reclamant prin prezenta acțiune civilă, în condițiile în care, în acord cu prevederile art. 998 și 999 C. civ. de la 1864, o asemenea răspundere poate fi reținută exclusiv atunci când sunt întrunite cumulativ toate condițiile pretinse de lege (existența faptei ilicite, a prejudiciului, a vinovăției și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu), iar nu doar una sau unele dintre acestea. Pe cale de consecință, soluția instanței de apel este, în planul interpretării și aplicării dispozițiilor legale privitoare la angajarea răspunderii civile delictuale, una pe deplin legală, ea constituindu-se într-o aplicare justă a legii la starea de fapt specifică prezentei cauze. Prin urmare, acest motiv al recursului este nefondat, neputându-se reține că instanța de apel ar fi făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 998 și 999 C. civ. de la 1864. Așadar, recursul este nefondat în întregul său, lipsind vreo încălcare a unei dispoziții legale de drept material, în sensul prevederilor art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ.