ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5136/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, la data de 11 decembrie 2008, reclamantul O.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, constatarea nulității Ordinului din 15 noiembrie 1989 emis de pârât și obligarea autorității pârâte la reactivarea sa ca ofițer tehnic în cadrul aviației militare, în orice unitate din țară. În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că este absolventul promoției 1984 a Academiei Tehnice Militare București - Facultatea Mecanică, secția avioane și motoare, că până în luna septembrie a anului 1986 a activat în funcția de șef Serviciu Tehnic la Unitatea Militară nr. CC Caransebeș iar ulterior, la UM nr. DD și UM nr. EE Tecuci.

A mai arătat că în luna septembrie 1989, ca urmare a lipsei sale de la adunarea generală de partid, a fost anchetat 3 zile, de la ora 8,00 până la ora 21,00, fiind apoi detașat la UM „L. " - Câmpia Turzii, iar pe data de 15 noiembrie 1989, înainte de Congresul al XIV-lea al PCR, a fost trecut în rezervă, prin Ordinul din 15 noiembrie 1989, ordin al cărui conținut nu i-a fost adus la cunoștință și nu i-a fost comunicat niciodată, deși a solicitat în nenumărate rânduri acest lucru. Prin sentința civilă nr. 15 din 13 ianuarie 2009, Tribunalul Caraș-Severin a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului și în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora competența de judecare, în primă instanță, a cererilor în materia contenciosului administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale, aparține Curții de Apel, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Astfel învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 135 din 22 aprilie 2009 a respins ca neîntemeiată excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârât prin întâmpinare și admițând excepția tardivității procedurii prealabile, a respins pe acest temei acțiunea reclamantului, reținând în acest sens, în esență, următoarele: În ceea ce privește excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâtul Ministerul Apărării, instanța a reținut că din probatoriul administrat în cauză, rezultă faptul că la data de 6 octombrie 2008, reclamantul s-a adresat pârâtului cu solicitarea anulării ordinului de trecere în rezervă, îndeplinind astfel procedura impusă de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Asupra excepției tardivității procedurii administrative prealabile, instanța a reținut că momentul de la care curge termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum se precizează expres în acest text de lege, este momentul comunicării actului, acest aspect, atrăgând obligația autorității emitente de a comunica actul administrativ destinatarului acestuia. A apreciat însă instanța, că legea nu impune comunicarea într-un anumit mod, legiuitorul neimpunând forma comunicării scrise. De aceea, instanța a considerat că orice formă de comunicare a actului administrativ atacat produce efectele juridice prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în măsura în care se dovedește că reclamantului i s-a adus la cunoștință în mod efectiv actul administrativ în litigiu, respectiv efectele pe care acest act le poate produce în privința persoanei sale.

Față de aceste considerente, instanța a constatat că în cauză, astfel cum rezultă din probatoriul administrat și din susținerile ambelor părți, reclamantul a luat cunoștință despre existența actului atacat cel mai târziu la data de 3 septembrie 1991 - data la care reclamantul a ridicat de la Centrul Militar Județean Galați livretul militar, în care era menționată măsura trecerii sale în rezervă, precum și faptul că această măsură a fost luată prin intermediul Ordinului din 15 noiembrie 1989. Pe de altă parte, instanța a mai arătat că art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie o limită temporală maximă până la care este permisă formularea plângerii prealabile, și anume "nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului", astfel încât și în ipoteza admiterii tezei privind obligația comunicării scrise a actului administrativ cu caracter individual, termenul de 6 luni de la data emiterii ordinului atacat în cauză era expirat la data introducerii acțiunii în justiție, respectiv la data de 8 decembrie 2008. 2. Motivele de recurs prezentate de reclamantul-recurent Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul O.E.

Prin motivele de recurs dezvoltate, recurentul-reclamant, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare a fondului cererii, aceleiași instanțe, a susținut următoarele: - instanța de contencios administrativ care a judecat acțiunea sa având ca obiect constatarea nulității absolute a Ordinului Ministerului Apărării Naționale din 15 noiembrie 1989 este necompetentă material în condițiile în care, solicitându-se și reactivarea în cadrul aviației militare, aspect ce privește raportul său contractual cu unitatea pârâtă, competența de soluționare aparținea Tribunalului, litigiul fiind unul de dreptul muncii; - în mod greșit s-a reținut că este întemeiată excepția tardivității formulării plângerii prealabile încălcându-se în acest mod prevederile art. 21 [alin. (1) și (2)] din Constituția României ce garantează accesul liber la justiție; - actele dosarului atestă că Ordinul emis în anul 1999, clasificat ca act secret și confidențial nu i-a fost comunicat niciodată, astfel că a luat cunoștință de conținutul său numai la data de 11 martie 2009 când a fost depus în fața instanței de către reprezentantul pârâtului, astfel că excepțiile formulate trebuiau respinse; - a fost încălcat și principiul rolului activ al judecătorului prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., căci prima instanță nu s-a pronunțat pe cererea de probatorii cu înscrisuri formulată, soluționând cu prioritate excepțiile de procedură invocate de pârâtul intimat; 3. Soluția instanței de control judiciar Înalta Curte examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, de prevederile legale incidente și sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., reține că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate care să impună fie casarea fie modificarea hotărârii recurate, în considerarea celor în continuare arătate. Învestită legal cu cererea de anulare a Ordinului din 15 noiembrie 1989, formulată de recurentul-reclamant la data de 11 decembrie 2008, prima instanță în mod corect a reținut că este întemeiată excepția tardivității procedurii prealabile, introdusă la data de 6 octombrie 2008 și astfel cu deplin temei a și respins acțiunea de față, după cum apreciază și instanța de control judiciar.

Nu sunt fondate susținerile recurentului vizând necompetența materială a instanței de contencios administrativ câtă vreme, neîndoielnic, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu referire la art. 3 C. proc. civ., obiectul acțiunii de față îl reprezintă contestarea unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală, nefiind vorba despre un litigiu de muncă, cum eronat pretinde recurentul, mai cu seamă că în prezent recurentul nu se mai află în nici un fel de raporturi juridice. Actul atacat se încadrează în categoria actelor administrative al căror regim juridic este stabilit de legea contenciosului administrativ în sensul că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ordinul reprezintă un act unilateral „cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii (…)”.

Potrivit doctrinei, actul juridic este actul de natură a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice. Or, în speță, după cum constată instanța de judecată, obiectul cererii îl constituie contestarea Ordinului nr. MC 448/1990, care, indubitabil, este un act administrativ unilateral. Jurisprudența ultimilor ani a statuat caracteristica militarilor de a deservi o funcție publică, fiind învestiți cu exercițiul autorității de stat, ceea ce a condus la concluzia că analiza legalității actelor efectuate în legătură cu această calitate se face de către instanță, prin luarea în considerare a dispozițiilor procedurale ale Legii nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici. Nefondate sunt și criticile vizând greșita admitere a excepției tardivității formulării plângerii prealabile.

Prima instanță, pe baza examinării înscrisurilor depuse de părți și raportat la prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, republicată, corect a stabilit că formularea în anul 2008, după mai bine de 19 ani, a unei plângeri prealabile îndreptată împotriva unui act emis în anul 1989, motivat de faptul că o comunicare formală a acestuia nu a existat, încalcă termenele legale prevăzute în condițiile în care s-a demonstrat că reclamantul avea cunoștință despre trecerea sa în rezervă, respectiv de existența actului încă din anul 1991, având totodată și reprezentarea consecințelor acestei măsuri, apreciată ca fiind vătămătoare.

Interpretarea dată de prima instanță termenelor prevăzute de art. 7 alin. (1) și (7) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca și modalității de realizare a comunicării este corectă, și deplin rațională, în acord cu intenția legiuitorului care a și stabilit expres în art. 7 alin. (7) că plângerea prealabilă se poate introduce nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Curtea Constituțională a statuat, de altfel, că stabilirea unor termene înăuntrul cărora persoana vătămată trebuie să își exercite dreptul la acțiune în contencios administrativ nu constituie o încălcare a dreptului la accesul liber la justiție și la un proces echitabil.

Așa fiind nu se justifică și nu poate fi legal proteguită pasivitatea de care a dat dovadă recurentul-reclamant care aflând despre măsura trecerii sale în rezervă la data de 3 septembrie 1991, a introdus o plângere prealabilă la data de 6 octombrie 2008, fiind, fără relevanță, în acest context, după cum ce temei s-a reținut, împrejurarea că la data luării la cunoștință despre măsura dispusă (a trecerii în rezervă) nu erau pe deplin cunoscute și motivele pentru care s-a luat o astfel de măsură. Nefondate sunt și criticile vizând lipsa de rol activ a instanței de fond, în sensul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât cu respectarea dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. judecătorul a soluționat și s-a pronunțat cu prioritate asupra excepțiilor de fond și de procedură, peremptorii, nefiind necesară și examinarea concomitentă a cererii de probatorii vizând fondul cererii, care nici nu s-a mai impus a fi examinată.

Față de cele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va fi așadar, respins ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurentul O.E. împotriva sentinței civile nr. 135 din 22 aprilie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2009.