ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4860/2010

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1110 din 27 octombrie 2009, Tribunalul Caraș-Severin, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2007, Ministerul Administrației și Internelor este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică și cu sediul în Municipiul București, iar potrivit art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 3 pct. 1 C. proc.

civ., Curțile de Apel judecă în primă instanță litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale. Instanța a mai reținut că acțiunea prin care se solicită în principal anularea unui Ordin al Ministrului de Interne, de trecere în rezervă a unei persoane având calitate de ofițer este, atât prin obiectul său, cât și prin calitatea pârâtei, o acțiune ce se circumscrie sferei contenciosului administrativ și dispozițiilor Legii nr. 554/2004. Pentru aceste motive, conform art. 158 C. proc. civ., art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Tribunalul Caraș-Severin a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Prin sentința civilă nr. 260 din 17 mai 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul Ș.S.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, secția civilă, și constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că, chiar dacă reclamantul a solicitat și constatarea nulității Ordinului Ministrului de Interne nr. PP/1988, în baza căruia a apreciat că a fost trecut nelegal în rezervă, acest petit nu este de natură a atrage competența de soluționare a cauzei de către instanța de contencios administrativ reglementată de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 3 pct. 1 C. proc.

civ., întrucât în exercitarea disponibilității procesuale de care beneficiază reclamantul conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ. acesta a înțeles să formuleze prezenta acțiune ca o acțiune în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Decretul-Lege nr. 118/1990 republicat, acțiune care are caracterul unui litigiu civil. Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate și văzând și dispozițiile art. 159 pct. 2 C. proc. civ. potrivit cărora necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei instanțe de alt grad, Curtea, în baza art. 158 alin. (3) C. proc. civ., admițând excepția de necompetența materială în soluționarea prezentei acțiunii, a procedat la declinarea competenței de soluționare a acesteia în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, secția civilă.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Curtea a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență. Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat. În cauza de față s-a solicitat să se constate nulitatea unui ordin emis de Ministerul Administrației și Internelor, în baza căruia s-a dispus trecerea în rezervă a unei persoane având calitatea de ofițer. Față de textele legale citate și având în vedere că organul emitent este organ de specialitate al administrației publice centrale conform prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2007, litigiul este de competența Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe Ș.S.I. și pe Ministerul Administrației și Internelor în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2010.