ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5152/2007

Asupra recursului de față:

Din actele și lucrările dosarului constată

următoarele:

Prin sentința nr. 229/S din 6 iunie 2003, pronunțată de Tribunalul

Brașov, secția civilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta R.M.M. în

contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

orașul Predeal prin primar și SC P. SA, s-a constatat că imobilul situat în

Predeal, Dâmbul Morii, înscris în C.F. nr. 1333 al comunei Baciu, nr. top.

2095, 2092/1, 2093/2/1 și 2093/2/3 a fost trecut în proprietatea statului fără

titlu valabil, a fost radiat din cartea funciară dreptul de proprietate al

statului și a fost reînscris dreptul de proprietate în favoarea foștilor

proprietari, B.L. și O.C.V., s-a constatat că reclamanta este unica

moștenitoare a acestora, a fost dispusă înscrierea dreptului său de proprietate,

dobândit cu titlu de moștenire, în cartea funciară, a fost obligată pârâta SC

P. SA să-i lase imobilul reclamantei, în deplină proprietate și posesie, a fost

admisă, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâta SC P. SA, s-a

constatat că aceasta a efectuat lucrările de investiții la imobilul în litigiu,

în valoare de 1.208.000.000 lei, a fost respins capătul de cerere privitor la

instituirea unui drept de retenție asupra imobilului și au fost obligați

pârâții să-i plătească reclamantei suma de 2.000.000 lei cheltuieli de

judecată.

Apelurile declarate de reclamantă și de pârâta SC P. SA împotriva

sentinței tribunalului au fost respinse, iar cheltuielile de judecată au fost

compensate, prin decizia nr. 113/Ap din 13 februarie 2004, pronunțată de Curtea

de Apel Brașov, secția civilă.

Împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs pârâta SC P. SA,

încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și, susținând în

esență, că există contradicție între considerente și dispozitivul deciziei

curții de apel, în ceea ce privește excepția calității procesuale pasive, că nu

a fost dovedită calitatea procesuală activă a reclamantei, respectiv calitatea

sa de moștenitor, că aceasta nu este unica succesoare a defunctei C.O.V.,

situație în care, acțiunea întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ. trebuia

să fie formulată și de ceilalți comoștenitori, aspect asupra căruia instanța nu

s-a pronunțat, că nu a fost dovedit dreptul de proprietate al foștilor

proprietari, că, în cauză, erau aplicabile prevederile art. 46 din Legea nr.

10/2001, întrucât pârâta a dobândit cu bună credință imobilul, prin

privatizare, că statul are calitate procesuală pasivă că acțiunea nu a fost

legal timbrată, că nu a fost făcută dovada acceptării succesiunii de către reclamantă

că are o pierdere de 1.208.000.000 lei din patrimoniu, reprezentând

contravaloarea investițiilor, că i-a fost greșit respinsă cererea de acordare

de despăgubiri pentru investițiile incluse în imobil și că se impunea a-i fi

acordat dreptul de retenție asupra imobilului.

Recurenta a solicitat prin recursul declarat suspendarea executării

sentinței tribunalului, confirmată prin decizia curții de apel, cerere respinsă

prin încheierea din 4 iulie 2005, întrucât recurenta nu a achitat cauțiunea

stabilită de instanță.

În motivarea recursului a fost invocată excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. 49 alin. (2) și (3) din Legea nr.

10/2001, iar prin Decizia nr. 269 din 22 martie 2007, pronunțată de Curtea

Constituțională a fost respinsă excepția.

Din examinarea motivelor de casare invocate se constată că recursul este

nefondat, pentru considerentele ce vor urma.

Referindu-se la calitatea procesuală pasivă a recurentei-pârâte, corect

a stabilit instanța de apel că are această calitate întrucât a devenit

proprietara imobilului în baza Legii nr. 15/1990 și oricum, era deținătoarea

bunului la data introducerii acțiunii.

Reclamanta și-a dovedit calitatea procesuală activă; în sensul că este

moștenitoarea foștilor proprietari, B.L. și C.O.V., depunând la dosar copii de

pe certificatele de moștenitor nr. 3 din 3 februarie 2000, 1233 din 10 august

1983, 2046 din 4 decembrie 1992 și 1553 din 7 noiembrie 1994, certificate ce

atestă și acceptarea succesiunii și a căror desființare nu a fost solicitată.

Dreptul de proprietate asupra imobilului al autorilor reclamantei a fost

dovedit cu extrasul de carte funciară (fila 19 din dosarul tribunalului), din

care rezultă că bunul a fost trecut din proprietatea numiților B.L. și C.O.V.,

în baza Decretului nr. 712/1966.

Din probele administrate în cauză nu rezultă că de pe urma foștilor

proprietari ar fi rămas și alți moștenitori.

Totodată, se constată că nu există nici o contradicție între

considerentele și dispozitivul deciziei curții de apel.

În cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001,

deoarece, acțiunea înregistrată la tribunal la data de 25 iulie 2000, dată la

care nu exista această lege specială, a fost întemeiată pe prevederile art. 480

C. civ., deci pe dreptul comun.

Eventuala nelegală timbrare a acțiunii nu constituie motiv de casare,

astfel că este lipsită de relevanță critica vizând acest aspect.

Prin sentința tribunalului, confirmată de curtea de apel, s-a constatat

că recurenta-pârâtă a efectuat pentru imobilul ce formează obiectul litigiului,

lucrări de investiții în valoare de 1.208.000.000 lei, iar problema dreptului

de retenție nu mai poate fi pusă în discuție, deoarece, la data de 29 octombrie

2004, prin procesul verbal aflat în copie la fila 95 din dosarul instanței de

recurs, reclamanta a fost pusă în posesie asupra acestui bun.

În consecință, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art.

312 alin. (1) C. proc. civ.

La cererea intimatei-reclamante, conform art. 274 C. proc. civ.,

recurenta urmează a fi obligată la plata sumei de 1400 RON, reprezentând

cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC P. SA împotriva deciziei nr. 113 Ap din 13 februarie 2004

a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Obligă pe recurentă la plata sumei de 1400 RON, cheltuieli de judecată

față de intimata-reclamantă R.M.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2007.