ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8432/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8432/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor s-a adresat, la 28 aprilie 2006, Tribunalului Teleorman solicitând restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în statele Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult trei ani, cu privire la pârâtul C.L. În cuprinsul acțiunii s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Spania, la data de 3 martie 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România și Spania. Soluționând pricina în primă instanță, Tribunalul Teleorman, secția civilă, prin sentința nr. 670 din 15 mai 2006, a admis cererea formulată de reclamantă și a restrâns pârâtului dreptul la liberă circulație pe o perioadă de 6 luni în țările cu care România are încheiate acorduri de readmisie, cu excepția celor în care pârâtul face dovada dreptului de intrare.
Curtea de Apel București, secția a III a civilă, prin decizia nr. 387 din 15 iunie 2006, a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus-menționate. Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei curții de apel susținând, în esență, că apelul a fost anulat în mod greșit deoarece, potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997, nu datorează, în acest litigiu, taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar. Recursul declarat nu este întemeiat.
Potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, invocate de reclamantă prin recurs, sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile și acțiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public și de Ministerul Finanțelor Publice, indiferent de obiectul acestora, precum și cele formulate de alte instituții publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice. Reclamanta din prezentul litigiu este neîndoielnic o instituție publică, dar acțiunea formulată nu are ca obiect venituri publice, așa că nu este scutită de taxa judiciară de timbru.
Constatând că taxa judiciară de timbru nu a fost plătită anticipat, instanța de apel a procedat potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997 citând-o pe reclamantă cu mențiunea de a achita suma datorată până la primul termen de judecată. Cum apelanta nu și-a îndeplinit obligația de plată până la termenul stabilit, instanța a aplicat corect sancțiunea anulării cererii. Nefiind întemeiat, recursul declarat urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală de Pașapoarte, împotriva deciziei nr. 387A din 15 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.