ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8522/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

804 din 12 iunie 2006, pronunțată în dosarul nr. 2844/2006,

Tribunalului Teleorman, secția civilă, a admis cererea formulată

de Direcția Generală de Pașapoarte București împotriva

pârâtei D.L.C., dispunând interzicerea dreptului pârâtei la liberă

circulație în Franța și în țările cu care România are

încheiate acorduri de readmisie, pe o perioadă de 6 luni, cu excepția

statelor în care face dovada dreptului de intrare.

Instanța a admis acțiunea

în temeiul art. 52 și art. 55 din Legea nr. 248/2005.

Sentința a rămas

definitivă, prin anularea ca netimbrat a apelului formulat de

reclamantă, potrivit deciziei civile nr. 458/A din 11 iulie 2006,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr.

6664/2/2006.

Împotriva

deciziei a declarat recurs apelanta reclamantă Direcția Generală

de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor,

criticând-o ca fiind nelegală cu motivarea că este scutită de

plata taxelor judiciare de timbru în conformitate cu art. 17 din Legea nr.

146/1997, dispoziție legală cu privire la care, Curtea

Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii, respingând

excepția de neconstituționalitate.

Recurenta mai arată că

este instituție finanțată de la bugetul de stat, autoritate

publică centrală, că cererile introduse de astfel de

instituții „prezintă o strânsă legătură cu veniturile

bugetare de stat, fiind vorba de realizarea unui interes public” (Decizia

Curții Constituționale nr. 4/2003) și că acțiunea

promovată împotriva pârâtei D.L.C. vizează realizarea unui interes

public.

Recursul nu este fondat.

Legea nr. 146/1997 privind taxele

judiciare de timbru stabilește în art. 1 că: ”Acțiunile și

cererile introduse la instanțele judecătorești (...) sunt supuse

taxelor judiciare de timbru (...)”.

Prin art. 15-17

2

din

actul normativ analizat legiuitorul a exceptat de la plata taxelor judiciare de

timbru o serie de acțiuni și cereri, existând, de asemenea, legi

speciale care, reglementând diverse materii, prevăd scutiri de taxe de

timbru.

În prezenta

cauză, legea specială care a constituit temeiul de drept al cererii

de chemare în judecată nu derogă de la aplicarea art. 1, coroborat cu

art. 3 din Legea nr. 146/1997.

De asemenea, art. 17 din Legea nr. 146/1997,

invocat de recurentă, instituie scutirea de taxa judiciară pentru

cererile și acțiunile inclusiv căile de atac formulate de

instituțiile publice, numai în cazul în care „au ca obiect venituri

publice”, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă

neîndeplinind această cerință pentru a fi exceptată de la

plata taxei judiciare de timbru, respectiv neavând ca obiect venituri publice.

Cum, regula instituită de art.

1 din Legea nr. 146/1997 este cea a plății taxelor judiciare de

timbru, excepțiile, fiind de strictă interpretare, se aplică

doar în cazurile prevăzute de lege, neputând fi extinse, prin asimilare,

și la alte situații decât cele expres reglementate.

Pentru considerentele prezentate, în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea urmează

să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul

Administrației și Internelor împotriva deciziei civile nr. 458/A din

11 iulie 2006 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 octombrie 2006.