ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6346/2006

Deliberând asupra recursului penal

de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 454 din 18

aprilie 2006 pronunțată în dosarul nr. 7474/3/2006 al Tribunalului București,

secția a II–a penală, s-a respins, ca nefondată, cererea de întrerupere a

executării pedepsei formulată de petentul P.J.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a II–a penală, sub nr. 7474/3/2006, petentul P.J. a solicitat

întreruperea executării pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată prin

sentința penală nr. 503 din 22 mai 2003 a Tribunalului București.

În motivarea cererii petentul a

arătat că tatăl său este grav bolnav și în aceste condiții, el nu mai poate

lucra pentru a asigura familiei un trai decent. A mai arătat petentul că are

doi frați mai mici, însă fiind minori A.M., în vârstă de 15 ani și D.F., în

vârstă de 11 ani, ei nu pot lucra pentru a-și ajuta familia.

În drept, cererea se întemeiază pe

dispozițiile art. 455 raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen.

În cauză, s-a efectuat anchetă

socială din ale cărei concluzii rezultă că situația familiei condamnatului P.J.

este foarte grea.

P.J. are din relația de concubinaj

cu L.S., 3 copii minori, L.C., în vârstă de 4 ani, nevăzătoare, L.F. în vârstă

de 6 ani, la grădiniță și L.R., în vârstă de 8 ani, neșcolarizată. Din

declarațiile concubinei condamnatului și a vecinilor a rezultat că copii se

întrețin din cerșit și nu beneficiază de nici o alocație de sprijin din partea

statului.

Analizând cererea condamnatului,

instanța a constatat următoarele:

În primul rând, petentul în cererea

sa, nu a menționat nimic despre existența acestei familii a lui, pe care ar

dori să o ajute, ci de familia lui de proveniență, mamă, tată, frate și soră,

respectiv numiții T.P., T.I., T.A.M. și T.D.F.

În al doilea rând, copii pe care

concubina condamnatului îi are, respectiv cele 3 minore, L.C., L.F. și L.R., se

pare că nu sunt recunoscuți de petent ca fiind ai lui, de vreme ce nici unul

nu-i poartă numele iar în cererea sa adresată instanței nici nu-și amintește.

Așa fiind, intenția reală a

petentului, condamnat nu este de a-și ajuta această proprie familie a lui, de

care nu-l interesează, ci de a ajunge pe o perioadă de 3 luni lângă părinții și

frații lui, care nu s-a dovedit că ar avea nevoie de ajutorul lui.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat apel condamnatul, criticând soluția ca netemeinică și nelegală și

solicitând admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei.

Curtea, analizând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform dispozițiilor art. 371

alin. (2) C. proc. pen., a constatat că aceasta este temeinică și legală.

Din referatul de anchetă socială

întocmită în cauză nu rezultă că există vreo împrejurare specială care ar

produce consecințe grave pentru condamnat sau familia sa dacă ar continua

executarea pedepsei, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.

455 raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., așa cum corect a reținut prima

instanță.

Prin decizia penală nr. 521/ A din

26 iunie 2006, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea de Apel

București, secția a II–a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a

respins, ca nefundat, apelul formulat de condamnatul P.J. împotriva sentinței

penale nr. 454 din 18 aprilie 2006 a Tribunalului București, secția a II–a penală,

apelantul fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum

de 40 RON.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs condamnatul.

Prin motivele de recurs, condamnatul

a criticat hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul greșitei respingeri a

cererii sale de întrerupere a executării pedepsei închisorii.

Astfel, recurentul susține că în

raport de situația gravă a familie sale compusă din concubina sa și cei trei

copii minori, precum și în raport de starea sănătății precare a tatălui său, se

impunea admiterea cererii sale.

În drept, condamnatul și-a întemeiat

recursul pe dispozițiile art. 385

9

punctele 18 și 17

1

C. proc. pen.

Examinând hotărârile pronunțate în

cauză sub aspectele invocate de condamnat, cât și prin prisma cazurilor de

casare menționate Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat,

soluțiile instanțelor de fond și de apel fiind legale și temeinice.

Astfel, se constată că în cauză nu

s-a comis o gravă eroare de fapt, având în vedere că soluția de respingere a

cererii de întrerupere a pedepsei închisorii s-a întemeiat pe probele

administrate în cauză, neexistând nici o contradicție între acestea și soluție.

Totodată, se constată că în cauză nu

s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 455 C. proc. pen., cu referire la art. 453 lit. c) C. proc. pen.

Din actele existente la dosar

rezultă că petentul se află în executarea unei pedepse de 8 ani și 6 luni închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 503/2003 a Tribunalului București, secția a

II–a penală, pedeapsă a cărei executare a început la 8 iulie 2002.

În raport de obiectul cauzei,

întreruperea executării pedepsei închisorii întemeiată pe dispozițiile art. 455 C. proc. pen., cu referire la art. 453 lit. c) C. proc. pen., în cauză a fost efectuată o anchetă

socială la domiciliul familiei condamnatului, ale cărei concluzii au fost

analizate pe larg de către prima instanță.

Înalta Curte reține că potrivit art.

455 C. proc. pen., cu referire la art. 453 lit. c) C. proc. pen., întreruperea

executării pedepsei închisorii este posibilă când din cauza unor împrejurări

speciale executarea pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat sau

familia acestuia, caz în care întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă

o singură dată și numai pentru cel mult 3 luni.

Rezultă că trebuie dovedite atât

împrejurările speciale în care se găsesc condamnatul sau familia acestuia, cât

și consecințele grave pe care executarea pedepsei le-ar avea pentru aceștia,

dar și certitudinea că aceste consecințe ar putea fi înlăturate sau ameliorate

în perioada maximă în care, potrivit legii, întreruperea executării pedepsei

poate fi dispusă, respectiv 3 luni.

În speță, însă, Curtea apreciază că

aspectele invocate de condamnat și care sunt confirmate și de concluziile referatului

de anchetă socială nu au caracterul unor împrejurări speciale, în sensul prevăzut

de lege, care să justifice întreruperea executării pedepsei închisorii, cu atât

mai mult cu cât aspectele dovedite de probele administrate în cauză sunt

anterioare începerii executării pedepsei și nu au un caracter accidental, că

sunt de durată.

În consecință, în raport de aceste

considerente, Înalta Curte, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefundat, recursul condamnatului P.J.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul P.J.

împotriva deciziei penale nr. 521/ A din 26 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul condamnat la plata

sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

31 octombrie 2006.