ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 103/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea Tribunalului Timiș

din 27 mai 2005, a fost suspendată soluționarea dosarului civil cu nr.

4631/C/2005 și s-a dispus, în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004, sesizarea

Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ,

pentru soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 1.4. lit. b)

din H.G. nr. 498/2003, excepție de nelegalitate invocată de reclamantul K.V.,

în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Primarul municipiului Timișoara.

În susținerea excepției de

nelegalitate, reclamantul a arătat că dispozițiile art. 1.4. lit. b) din

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr.

498/2003 (M. Of. nr. 324/14.05.2003), chemate doar pentru aplicarea legii,

adaugă la lege și sunt contrare acesteia.

Definind noțiunea de „imobile

preluate în mod abuziv”, circumscrie sferei sale de aplicare toate modurile de

preluare a imobilelor de către stat, precizând expres la lit. h) din alineatul

citat: „orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este

definit de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea

publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările

ulterioare”. Ori din prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

rezultă în mod clar că reprezintă abuz, atât preluările cu titlu, cât și cele

fără titlu, cum și preluările cu titlu valabil și, respectiv, fără titlu

valabil, singura condiție necesară pentru ca preluarea să fie abuzivă, fiind

aceea că preluarea să se fi făcut în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989.

Situația persoanelor care au făcut

cerere de plecare definitivă din țară și au fost obligate să înstrăineze

imobilul ce-l aveau în proprietate către stat, cu plata unei despăgubiri, este

reglementată expres de art. 12 din Legea nr. 10/2001, unde se prevede

restituirea imobilului, condiționată de restituirea unei sume reprezentând

valoarea despăgubirii primite și nu respingerea motivată a notificării, așa cum

prevăd dispozițiile art. 1.4 lit. b) din Normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 10/2001.

Pârâtul Guvernul României a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea, ca inadmisibilă, a excepției invocate, în

speță fiind vorba despre un act administrativ cu caracter normativ și obligatoriu,

numai actele administrative cu caracter individual putând face obiectul

excepției de nelegalitate.

Pe fondul cererii s-a solicitat

respingerea excepției, ca neîntemeiată în speța dedusă judecății, fiind vorba

de o înstrăinare a locuinței, urmare a formulării cererii de plecare definitivă

din țară a reclamantului, caz în care preluarea nu a fost abuzivă.

Excepția de inadmisibilitate a

cererii a fost respinsă de instanță, prin încheierea de ședință din 5 decembrie

2005.

A formulat întâmpinare și Primarul

municipiului Timișoara, solicitând respingerea excepției, ca nefondată,

întrucât prin H.G. nr. 498/2003 nu s-a avut în vedere decât organizarea

executării legii, iar pentru reclamant nu se aduce atingere vreunui drept al

său recunoscut de lege sau vreunui interes legitim.

Sentința cu nr. 356/PI din 21

noiembrie 2005, de admitere a excepției de nelegalitate de către instanța de

contencios administrativ, a fost motivată prin aceea că imobilul în discuție a

fost preluat de Statul Român, în baza prevederilor Decretului nr. 223/1974, cu

acordarea de despăgubiri, în mod abuziv, față de dispozițiile art. 2 lit. g)

din Legea nr. 10/2001, conform cărora prin imobilele preluate abuziv se

înțelege „orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este

definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea

publică și regimul juridic al acesteia”.

Or, art. 1.4. lit. b) din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, adoptate prin H.G. nr. 498/2003,

modifică în mod esențial Legea nr. 10/2001, în sensul că stabilește contra

legii, pentru cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din

țară și a înstrăinat locuințe către stat, că preluarea nu este abuzivă.

Împotriva sentinței au făcut apel

cei doi pârâți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul art.

304

1

C. proc. civ.

Pârâtul Guvernul României susține că

hotărârea de guvern reprezintă un act administrativ de autoritate (de putere

publică) cu caracter general, normativ, producând efecte cu caracter general și

impersonal, și nu poate forma obiectul unei excepții de nelegalitate, conform

art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, numai

actele administrative cu caracter individual fiind susceptibile de a fi

analizate în cadrul acestei proceduri.

Pe fondul cauzei, critică sentința,

ca netemeinică și nelegală, deoarece Normele metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001 explicitează noțiunea de „imobile preluate în mod abuziv”,

identificând chiar și unele situații în care preluarea dispusă nu poate fi

considerată abuzivă, singura în măsură să aprecieze asupra acestui aspect al

preluării abuzive sau nu a imobilelor, fiind entitatea obligată prin lege să

soluționeze cererea de restituire.

În ceea ce privește dobândirea de

către stat a unor imobile în temeiul Decretului nr. 223/1974, privind

reglementarea situației unor bunuri, se precizează că în cazul în care este

vorba de o înstrăinare a locuinței către stat, subsecventă cererii de plecare

definitivă din țară și dat fiind că stabilirea conduitei persoanei era

atributul exclusiv al acesteia, urmează a se considera că preluarea nu a fost

abuzivă, mai ales că persoana în cauză primea și un preț pentru imobilul

înstrăinat.

Spre deosebire de Legea nr. 10/2001,

unde în art. 2 alin. (1) lit. g) și art. 12 se vorbește despre „preluare” și

„despăgubire”, în cuprinsul Decretului nr. 223/1974, termenii folosiți sunt cei

de „înstrăinare” și „contravaloare a construcțiilor (preț)” ș.a., încât o

înstrăinare nu echivalează cu o preluare abuzivă.

Primarul municipiului Timișoara,

critică soluția, pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că prin H.G.

nr. 498/2003, nu se aduce atingere unui drept recunoscut de lege sau unui

interes legitim, ci prin această hotărâre se are în vedere executarea legilor,

adică se detaliază legea, stabilind cadrul de aplicarea a ei. Hotărârea de

guvern nu adaugă la lege, ci, dimpotrivă, o detaliază, ea constatând un act

juridic normativ ce apare ulterior legii, avându-și izvorul și temeiul într-o

reglementare stabilită prin lege.

Analizând recursurile formulate,

prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile,

Înalta Curte de Casație și Justiție le va respinge, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare:

Excepția de nelegalitate invocată în

condițiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, se

referă la prevederile art. 1.4. lit. b) al cap. II din Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003.

Nelegalitatea prevederilor legale

mai sus arătate este raportată la dispozițiile art. 1 lit. h) din Legea nr.

10/2001, conform cărora, prin imobilele preluate în mod abuziv se înțelege și

„orice alte imobile preluate fără titlu valabil”.

Art. 2 pct. 2 din Legea nr. 10/2001,

prevede în mod expres că „persoanele ale căror imobile au fost preluate fără

titlu valabil, își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării,

pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de

restituire conform procedurilor acestei legi”.

Potrivit Legii nr. 10/2001 și

jurisprudenței în materie, calificarea ca fiind o preluare abuzivă a unui

imobil în sensul existenței sau nu a unui „titlu valabil”, este atributul

exclusiv al instanțelor de judecată, învestite să soluționeze acțiuni

întemeiate conform Legii nr. 10/2001.

Pct. 1.4 lit. b) din Normele

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobată prin H.G. nr.

498/2003, prevede, însă, că în cazul persoanei care a făcut cerere de plecare

definitivă din țară și a înstrăinat locuința către stat, preluarea imobilului

nu a fost abuzivă, stabilirea conduitei persoanei, de a face sau nu cerere și

de a înstrăina locuința, fiind atributul exclusiv al acesteia. În această

situație, soluționarea administrativă a cererii persoanei care se pretinde a fi

îndreptățită, va fi respingerea motivată a cererii”.

Cu acte cuvenite, în cazul preluării

imobilelor în baza Decretului nr. 223/1974, în situația înstrăinării imobilului

către stat, ca urmare a cererii de plecare definitivă din țară, se consideră

de

pleno

că preluarea nu a fost abuzivă, deși, așa cum s-a arătat, numai

instanța este cea care stabilește dacă preluarea a fost abuzivă sau nu.

În art. 2 din Decretul nr. 223/1974

se stipulează în mod expres că „persoanele care au făcut cerere de plecare

definitivă din țară, sunt obligate să înstrăineze, până la data plecării,

construcțiile aflate în proprietatea lor, iar înstrăinarea se va face către

stat, care va prelua aceste bunuri”.

Or, în condițiile în care textul din

Decretul nr. 223/1974 prevedea în mod imperativ obligația de înstrăinare către

stat, fără a exista posibilitatea legală de înstrăinare către un terț, nu se

poate susține că stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al

acesteia și preluarea imobilului nu a fost abuzivă, așa cum prevăd Normele

metodologice a căror nelegalitate a fost invocată în art. 1.4. lit. b).

Așa fiind, este evident că preluarea

imobilului de către stat, ca urmare a înstrăinării formale de către persoana

care a formulat o cerere de plecare definitivă din țară, cu plata unei sume

stabilite de stat, în condițiile în care acea persoană nu putea părăsi țara,

decât dacă făcea dovada înstrăinării către stat a imobilului proprietatea sa,

nu poate fi considerate ca fiind o preluare cu titlu valabil, urmând a fi

aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001.

Pentru toate aceste considerente,

având în vedere și dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursurile vor fi

respinse ca nefondate, sentința pronunțată de instanța de fond fiind legală și

temeinică și în deplină concordanță cu dispozițiile legale aplicabile în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge Guvernul României și de

Primarul municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr. 356/PI din 21

noiembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 ianuarie 2006.