ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2260/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 2 decembrie 2005,

Tribunalul Timiș, secția civilă, a dispus sesizarea Curții de Apel Timișoara, secția

de contencios administrativ și fiscal, pentru a se pronunța pe cale de

excepție, asupra legalității prevederilor pct. 1.4 lit. B) din H.G. nr. 498/2003,

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Instanța a dispus, de asemenea,

suspendarea judecății acțiunii formulate de reclamantul Z.I., în contradictoriu

cu Primarul municipiului Timișoara, având ca obiect anularea dispoziției nr. 1344

din 18 mai 2005 și obligarea pârâtului la măsuri reparatorii în echivalent,

conform art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 137 din 18 aprilie 2006, Curtea de

Apel Timișoara a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 1.4 lit. B)

cap. II din H.G. nr. 498/2003, pe considerentul că schimbă prin interpretare

prevederile Decretului nr. 223/1974, făcând distincția între cazul trecerii

imobilului fără plată în proprietatea Statului, cu titlu de sancțiune, pentru

cei care au plecat fraudulos din țară sau care, fiind plecați în străinătate,

nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit și cazul în care persoana a

făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat locuința către

stat.

Instanța de contencios administrativ

a constatat nelegalitatea dispozițiilor din hotărârea de guvern prin care s-a

considerat

de plano

că, în ultima situație menționată, preluarea nu a

fost abuzivă, deși calificarea unui imobil în sensul existenței sau nu a unui

titlu valabil, este atributul exclusiv al instanței de judecată, învestită să

soluționeze acțiunea intentată în baza Legii nr. 10/2001.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, pârâtul a invocat excepția

inadmisibilității acțiunii, în raport cu împrejurarea că prevederile Legii

contenciosului administrativ se aplică numai cu privire la actele

administrative adoptate sau emise după intrarea în vigoare a acestui act

normativ.

Pe fondul litigiului, pârâtul a

învederat că în ipoteza dobândirii de către stat a unui imobil, potrivit art. 2

din Decretul nr. 223/1974, preluarea nu a fost abuzivă, fiind vorba de o

înstrăinare a locuinței către stat, subsecventă formalizării cererii de plecare

definitivă din țară, persoana fiind îndestulată rezonabil din prețul primit sau

având această vocație.

În această situație, a precizat

pârâtul, nu sunt incidente prevederile Legii nr. 10/2001, dispozițiile a căror

nelegalitate s-a invocat pe cale de excepție, fiind emise cu respectarea

normelor legale.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca

atare.

Excepția inadmisibilității invocată

de pârât nu poate fi primită, actul administrativ normativ, cum este cazul H.G.

nr. 498/2003, putând fi atacat, indiferent de data emiterii, atât prin acțiune

directă cu respectarea regulii procedurii prealabile și a termenelor prevăzute

de Legea nr. 554/2004, precum și pe calea excepției de nelegalitate.

Pe de altă parte, este de reținut că

Legea nr. 554/2004 nu face precizarea, conținută de Legea nr. 29/1990, în

sensul că dispozițiile sale se aplică numai actelor administrative care vor fi

emise după intrarea sa în vigoare.

Pe fondul cauzei, criticile aduse de

pârât sunt neîntemeiate, prevederile pct. 1.4 lit. B) alin. ultim din cap. II

al H.G. nr. 498/2003, fiind nelegale. În acest sens, instanța de fond a reținut

în mod justificat că aceste dispoziții schimbă în mod nereal, pe cale de

interpretare, prevederile Decretului nr. 223/1974, prin care era stabilită

imperativ conduita persoanei care părăsea definitiv țara, fiind exclusă sub

sancțiunea nulității, posibilitatea vânzării imobilelor către o altă persoană

decât statul și la un alt preț decât cel stabilit conform Legii nr. 4/1973.

Este evident că preluarea imobilului

de către stat în aceste condiții nu poate fi considerată ca fiind o preluare cu

titlu valabil, urmând a fi aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din

Legea nr. 10/2001, potrivit cărora persoanele ale căror imobile au fost

preluate fără titlu valabil, își păstrează calitatea de proprietar.

Prin dispozițiile în discuție

cuprinse în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 se încalcă

principiul ocrotirii dreptului de proprietate statuat în perioada de aplicare a

Decretului nr. 223/1974, de art. 36 din Constituția din anul 1965, prevederile

respective fiind nelegale față de dispozițiile Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 213/1998.

În raport cu cele expuse mai sus,

Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 137/PI din 18 aprilie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 iunie 2006.