ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6095/2007

Deliberând asupra recursului de față,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Tribunalul București, secția a III-a

civilă, a respins acțiunea formulată de reclamanta C.N.P.R. SA, D.R.P. București,

în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București prin Primarul

General, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că reclamanta nu se regăsește în vreuna dintre categoriile de

persoane îndreptățite enumerate de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

neavând calitatea cerută de lege pentru a i se restitui un imobil care s-a

aflat în patrimoniul fostei persoane juridice.

Curtea de Apel București prin

decizia civilă nr. 77 din 8 februarie 2007 a respins apelul formulat de

apelanta, reclamantă C.N.P.R. SA, D.R.P. București, împotriva sentinței civile

nr. 1151 din 15 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, în

contradictoriu cu intimata-pârâtă Primăria Municipiului București prin Primarul

General.

Pentru a hotărî astfel instanța de

apela reținut că în mod judicios instanța de fond a statuat că reclamanta nu

face parte din persoanele îndreptățite în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001.

Chiar dacă reclamanta este

succesoarea în drepturi a societății P.R., aceasta nu înseamnă că, potrivit

art. 3 din Legea nr. 10/2001 face parte din categoriile de persoane

îndreptățite a solicita restituirea unor imobile conform Legii nr. 10/2001.

Împotriva deciziei civile mai sus

menționată a declarat recurs reclamanta C.N.P.R. SA, D.R.P. București,

criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., deoarece:

- Motivarea deciziei pronunțată de

instanța de apel este greșită deoarece potrivit art. 3 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 10/2001 au calitatea de persoane îndreptățite și persoanele juridice

proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat după data de 6 martie

1945.

- Imobilul revendicat este situat în

municipiul București, și se află în patrimoniul Direcției Generale a P.T.T. El

a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950 considerându-se că este un bun

propriu al Direcției Generale a P.T.T., în calitate de persoană juridică de

drept privat.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 1 din Legea nr.

10/2001, imobilele preluate abuziv de stat se restituie de regulă în natură în

condițiile prezentei legi, iar art. 3 lit. c) din aceeași lege, precizează că

sunt îndreptățite la măsuri reparatorii „persoanele juridice, proprietarii de

imobile preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de

orice alte persoane juridice după 6 martie 1945; îndreptățirea la măsuri

reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiționată de continuarea

activității, ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei

legi sau de împrejurarea că activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă

în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat

activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă prin hotărâre judecătorească

se constată că sunt aceeași persoană juridică în raport cu cea desființară sau

interzisă”.

Pentru acordarea îndreptățirii la

restituire, textul de lege mai sus menținut ia în considerare două situații:

continuarea activității persoanei juridice respective de la data deposedării

până la cea a intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și reluarea activității

în condițiile legii, după 22 decembrie 1989, în cazul persoanelor juridice a

căror activitate a fost întreruptă ori interzisă în perioada 6 martie 1945- 22

decembrie 1989.

În speță nici una din cerințele

menționate nu este îndeplinită.

Reclamanta s-a înființat prin H.G.

nr. 371/1998, ca urmare a reorganizării RA P.R., devenind astfel o societate

comercială pe acțiuni cu capital de stat, în acest sens fiind și dispozițiile

art. 5 din actul constitutiv al societății.

Deși reclamanta a susținut că

personalitatea sa juridică a încetat prin măsurile abuzive ale regimului

comunist și că și-a reluat activitatea, redevenind persoană juridică distinctă

după 1989, aceste susțineri sunt lipsite de relevanță în raport de dispozițiile

imperative ale legii.

Este evident că, indiferent de

recunoașterea calității reclamantei de succesiune în drepturi a societății P.R.,

reclamanta C.N.P.R. SA, D.R.P. București, nu se regăsește în vreuna din

categoriile de persoane îndreptățite enumerate de art. 3 alin. (1), neavând

calitatea cerută de lege, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001

pentru a i se restitui imobilul în litigiu care s-a aflat în patrimoniul fostei

persoane juridice.

Deci, nu se poate vorbi de o

„continuare a activității” reclamantei, întrucât nu există o unică persoană

juridică.

Cu alte cuvinte, continuarea

activității presupune păstrarea neîntreruptă a persoanei juridice, în perioada

scursă de la data deposedării abuzive până la data emiterii dispoziției de

restituire, fiind fără relevanță schimbarea denumirii, a sediului, ori a altor

elemente de identificare.

Pentru toate aceste considerente,

Înalta Curte reține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu

temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în

consecință se va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta C.N.P.R. SA, D.R.P. București împotriva deciziei nr. 77

A din 8 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

26 septembrie 2007

.