ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6095/2007

Deliberând asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamanta C.N.P.R. SA, D.R.P. București, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București prin Primarul General, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta nu se regăsește în vreuna dintre categoriile de persoane îndreptățite enumerate de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, neavând calitatea cerută de lege pentru a i se restitui un imobil care s-a aflat în patrimoniul fostei persoane juridice. Curtea de Apel București prin decizia civilă nr. 77 din 8 februarie 2007 a respins apelul formulat de apelanta, reclamantă C.N.P.R.

SA, D.R.P. București, împotriva sentinței civile nr. 1151 din 15 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Primăria Municipiului București prin Primarul General. Pentru a hotărî astfel instanța de apela reținut că în mod judicios instanța de fond a statuat că reclamanta nu face parte din persoanele îndreptățite în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001. Chiar dacă reclamanta este succesoarea în drepturi a societății P.R., aceasta nu înseamnă că, potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001 face parte din categoriile de persoane îndreptățite a solicita restituirea unor imobile conform Legii nr. 10/2001. Împotriva deciziei civile mai sus menționată a declarat recurs reclamanta C.N.P.R.

SA, D.R.P. București, criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece: - Motivarea deciziei pronunțată de instanța de apel este greșită deoarece potrivit art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 au calitatea de persoane îndreptățite și persoanele juridice proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat după data de 6 martie 1945. - Imobilul revendicat este situat în municipiul București, și se află în patrimoniul Direcției Generale a P.T.T. El a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950 considerându-se că este un bun propriu al Direcției Generale a P.T.T., în calitate de persoană juridică de drept privat. Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate abuziv de stat se restituie de regulă în natură în condițiile prezentei legi, iar art. 3 lit. c) din aceeași lege, precizează că sunt îndreptățite la măsuri reparatorii „persoanele juridice, proprietarii de imobile preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după 6 martie 1945; îndreptățirea la măsuri reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiționată de continuarea activității, ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea că activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă prin hotărâre judecătorească se constată că sunt aceeași persoană juridică în raport cu cea desființară sau interzisă”.

Pentru acordarea îndreptățirii la restituire, textul de lege mai sus menținut ia în considerare două situații: continuarea activității persoanei juridice respective de la data deposedării până la cea a intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și reluarea activității în condițiile legii, după 22 decembrie 1989, în cazul persoanelor juridice a căror activitate a fost întreruptă ori interzisă în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989. În speță nici una din cerințele menționate nu este îndeplinită. Reclamanta s-a înființat prin H.G. nr. 371/1998, ca urmare a reorganizării RA P.R., devenind astfel o societate comercială pe acțiuni cu capital de stat, în acest sens fiind și dispozițiile art. 5 din actul constitutiv al societății.

Deși reclamanta a susținut că personalitatea sa juridică a încetat prin măsurile abuzive ale regimului comunist și că și-a reluat activitatea, redevenind persoană juridică distinctă după 1989, aceste susțineri sunt lipsite de relevanță în raport de dispozițiile imperative ale legii. Este evident că, indiferent de recunoașterea calității reclamantei de succesiune în drepturi a societății P.R., reclamanta C.N.P.R. SA, D.R.P. București, nu se regăsește în vreuna din categoriile de persoane îndreptățite enumerate de art. 3 alin. (1), neavând calitatea cerută de lege, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 pentru a i se restitui imobilul în litigiu care s-a aflat în patrimoniul fostei persoane juridice.

Deci, nu se poate vorbi de o „continuare a activității” reclamantei, întrucât nu există o unică persoană juridică. Cu alte cuvinte, continuarea activității presupune păstrarea neîntreruptă a persoanei juridice, în perioada scursă de la data deposedării abuzive până la data emiterii dispoziției de restituire, fiind fără relevanță schimbarea denumirii, a sediului, ori a altor elemente de identificare. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte reține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în consecință se va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C.N.P.R. SA, D.R.P. București împotriva deciziei nr. 77 A din 8 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2007 .