ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5360/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 94/

F din 24 februarie 2006, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr. 1486/2005,

în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a), cu

aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul T.F., la

pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie.

În baza art. 88 C. pen., s-a

dedus din pedeapsă perioada reținerii de 24 ore de la 5 mai 2005.

S-a făcut aplicarea art. 71

și 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., s-a dispus încetarea

procesului penal pornit împotriva inculpatului T.C. la plângerea prealabilă

formulată de partea vătămată D.M. prin retragerea plângerii.

S-a luat act că inculpatul T.C.

a fost reținut 24 ore la 5 mai 2005.

S-a luat act că prejudiciul

produs părții vătămate D.M. a fost acoperit prin restituire.

În noaptea de 1 mai 2005,

inculpatul T.F. și fratele său, C. se aflau la discoteca organizată în comuna

Săveni, jud. Ialomița, unde locuiesc.

În jurul orelor 3,00, fratele

inculpatului a avut un conflict cu partea vătămată D.M. care a părăsit localul

fiind urmărit de acesta.

Aflând despre incident,

inculpatul a plecat după cei doi. La un moment dat l-a observat pe fratele său

urmărindu-l pe D.M. Cei doi frați au reușit în cele din urmă să-l imobilizeze

pe acesta aplicându-i apoi cu pumnii și picioarele.

Intervenția unor vecini i-a

determinat să înceteze agresiunea. Primul a plecat T.C., la locul incidentului

rămânând inculpatul și partea vătămată. Aceasta, sesizând lipsa telefonului

mobil la care a vorbit înainte de a fi agresat, în prezența inculpatului și a

fratelui pentru a-și anunța tatăl, a încercat să-și caute telefonul, dar a fost

împiedicat de inculpat să facă acest lucru.

Prima instanță a reținut că

inculpatul și-a însușit telefonul părții vătămate după ce l-a agresat

împiedicându-l să-și caute bunul și să-l recupereze.

Împotriva sentinței a

declarat apel inculpatul. El a solicitat casarea hotărârii atacate, rejudecarea

cauzei și, pe fond, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie

în cea de însușire a bunului găsit.

Prin decizia penală nr. 485

din 15 iunie 2006, Curtea de Apel București, secția a II-a penală pentru cauze

cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Nemulțumit, acesta a

declarat recurs pe care, în termen legal, l-a înaintat Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția penală.

În motivele de recurs scrise

depuse la dosarul cauzei el solicită în principal

prevederilor art. 171 alin. (4

1

) C. proc. pen., referitoare la

dreptul la apărare, caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 6 C.

proc. pen.

Inculpatul susține că,

urmare cererii sale din apel, formulată la termenul din 25 mai 2006, instanța a

acordat termen, la 15 iunie 2006, pentru a pune concluzii cu privire la noua

încadrare juridică, cauza judecându-se în lipsa sa și a apărătorului ales.

334 C. proc. pen., solicită schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de

tâlhărie, prevăzută de art. 211 C. pen., în cea de însușire a bunului găsit,

prevăzută de art. 216 C. pen., caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

17 C. proc. pen., și, în raport de noua încadrare juridică aplicarea unei

pedepsei corespunzătoare.

apărătorul său a solicitat în principal schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea de tâlhărie în cea de furt calificat (art. 385

9

pct. 17

C. proc. pen.).

redozarea pedepsei în sensul reducerii sale, caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Recursul declarat este

neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.

dosar apel inculpatul a solicitat prin apărătorul său schimbarea încadrării

juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de însușire a bunului

găsit, motiv pentru care instanța a acordat termen, la data de 15 iunie 2006,

pentru a da posibilitatea reprezentantului Ministerului Public să studieze

actele și lucrările dosarului și să pună concluzii în raport de cererea de

schimbare a calificării juridice, inculpatul având termen în cunoștință. Cu

toate acestea nici el și nici apărătorul său ales nu s-au prezentat în mod

nejustificat, instanța, constatând cauza în stare de judecată a acordat

cuvântul în apel.

Pentru inculpatul apelant a

pus concluzii apărător din oficiu L.S.

Susținerea inculpatului că,

deși prezent la începutul ședinței de judecată, a părăsit sala împreună cu

apărătorul său ales, revenind după strigarea cauzei și judecarea acesteia, nu

înseamnă nerespectarea prevederilor art. 171 pct. 4 C. proc. pen., inculpatul

având termen în cunoștință și, deci obligația de a fi prezent la termenul

pentru care a fost citat.

De altfel, nici el și nici

apărătorul ales nu au putut justifica absența de la termenul când s-a judecat

cauza în apel.

2,3. Schimbarea încadrării

juridice din infracțiunea de tâlhărie pentru care a fost condamnat în cea de

însușire a bunului găsit nu poate fi primită.

Inculpatul știa că telefonul

mobil aparține părții vătămate.

El și fratele său o

agresaseră pe aceasta cu puțin timp înainte.

În momentul în care partea

vătămată, sesizând lipsa telefonului mobil a încercat să-l caute în locul unde

fusese lovită, inculpatul, amenințător, s-a opus, interzicându-i să facă acest

lucru.

Reacția inculpatului de a

nu-i permite părții vătămate să-și caute bunul s-a produs în mod evident pe

fondul stării de temere pe care inculpatul i-a insuflat-o datorită conduitei

sale violente. În mod cert această interdicție impusă de inculpat a însemnat o

presiune psihică care a determinat partea vătămată să reintre în posesia

telefonului, pe care, pe acest fond, inculpatul și l-a însușit.

Din acest motiv nu se poate

reține infracțiunea de furt calificat. Ceea ce deosebește cele două fapte,

tâlhăria de furt este elementul de violență, fizică sau psihică ce intră în

conținutul infracțiunii complexe de tâlhărie. Dacă la furt, luarea bunului din

posesia sau detenția persoanei vătămate se face fără a înfrânge prin astfel de

mijloace voința acesteia, la tâlhărie făptuitorul folosește violența pentru a

intra în posesia bunului, pentru a-l păstra sau pentru a-și asigura scăparea.

Or, în cazul nostru,

atitudinea amenințătoare a inculpatului survenită la câteva momente după ce a

agresat fizic partea vătămată a determinat renunțarea acesteia de a reintra în

posesia telefonului mobil pe care, în aceste condiții, și l-a apropriat

inculpatul. În acest caz violența psihică intervenită imediat după cea fizică,

a fost exercitată pentru a sustrage bunul și a-l păstra.

aplicat, iar cea de apel a menținut o pedeapsă bine individualizată, făcându-se

o judicioasă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se

cont, pe de o parte, de modalitatea săvârșirii faptei (noaptea, prin acțiunea

inițială violentă a două persoane, asupra unei persoane care nu a ripostat),

iar pe de altă parte de conduita anterioară a inculpatului care a atras

aplicarea prevederilor art. 74 și 76 C. pen.

În acest fel scopul

coercitiv-educativ al pedepsei aplicate corespunde prevederilor art. 52 C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul T.F. împotriva deciziei penale nr. 485 din 15 iunie 2006

a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și

de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii preventive din 5 mai 2005, de 24 ore.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

19 septembrie 2006.