ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7464/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 713 din 29 aprilie 2011 pronunțată de Judecătoria Panciu în Dosarul nr. 445/275/2011, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Panciu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu pârâții C.N.C.F. C.F.R. SA-Sucursala Regională CF Galați, F.I. și S.I., având ca obiect constatare nulitate act juridic, în favoarea Tribunalului Vrancea. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin cererea introductivă se solicită constatarea nulității absolute a deciziei nr. 707/1491 din 10 octombrie 2005 emisă de C.N.C.F.

C.F.R. S0A- Sucursala Regională CF Galați, decizie care vizează raporturile de muncă dintre C.N.C.F. CFR SA -Sucursala Regională CF Galați și pârâtul S.I., iar potrivit art. 2 C. proc. civ., tribunalul judecă în primă instanță conflictele de muncă, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe. Astfel învestit, Tribunalul Vrancea, secția civilă, prin sentința civilă nr. 533 din 7 iunie 2011, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Vrancea și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Panciu. A constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Vrancea și Judecătoria Panciu și a înaintat dosarul Curții de Apel Galați pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

În considerentele acestei hotărâri, s-a reținut că, după cum rezultă din examinarea adresei de sesizare a instanței coroborată cu conținutul rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și-a manifestat intenția de a sesiza instanța de judecată în vederea aplicării dispozițiilor art. 245 alin. (1) lit. c 1 )C. proc. pen., text de lege care are următorul conținut: (1) Prin ordonanța de încetare a urmăririi penale se dispune totodată asupra sesizării instanței civile competente cu privire la desființarea totala sau parțiala a unui înscris. Acest text trebuie coroborat cu dispozițiile alin. (3) lit. a) al art. 14 C. proc. pen. (obiectul și exercitarea acțiunii civile) care prevede următoarele: (1) Acțiunea civila are ca obiect tragerea la răspundere civila a inculpatului, precum și a pârtii responsabile civilmente.

(2) Acțiunea civila poate fi alăturata acțiunii penale in cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civila. (3) Repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile: a) in natura, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situației anterioare savirsirii infracțiunii, prin desființarea totala ori parțiala a unui înscris și prin orice alt mijloc de reparare; Așadar, s-a reținut că, din coroborarea celor două texte de lege rezultă că atunci când procurorul sesizează instanța de judecată pentru aplicarea art. 245 alin. (1) lit. c 1 ) C. proc.

pen., instanța nu dispune anularea actului, ci desființarea acestuia, totală sau parțială, ca o măsură de „reparare a pagubei în natură". Prin urmare, între instituția nulității și instituția desființării înscrisului există o diferență substanțială, nulitatea constituind o sancțiune ce intervine pentru nerespectarea unei condiții esențiale la data întocmirii unui act (și putând fi invocată numai de părțile actului sau și terții interesați, în funcția de tipul de nulitate, relativă sau absolută), pe când desființarea intervine în cazurile în care un act este emis ca urmare a săvârșirii unei anumite fapte penale, însă, din diverse motive, nu se poate antrena răspunderea penală și condamnarea celui vinovat, pentru ca repararea pagubei prin desființarea înscrisului să se dispună în procesul penal, ca o rezolvare a acțiunii civile.

„Desființarea înscrisului" se soluționează de către instanța civilă, în toate cazurile, indiferent de natura juridică a înscrisului sau emitentul acestuia (act civil, administrativ, comercial, emis în materia muncii, hotărâre judecătorească, etc), iar nu de către jurisdicția muncii, deoarece un astfel de litigiu nu se încadrează în categoria celor la care se referă art. 281 C. muncii, care prevăd următoarele: Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice între partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.

În consecință, Tribunalul Vrancea a apreciat că cererea cu care Parchetul a sesizat instanța este de competența materială a judecătoriei. În soluționarea conflictului negativ de competență cu care a fost învestită, Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a pronunțat sentința nr. 11 din 30 august 2011, prin care a stabilit că Judecătoria Panciu este competentă material să judece cauza în primă instanță. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Galați a reținut că, din înscrisurile depuse la dosar, respectiv, adresa de sesizare a instanței și rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, rezultă că Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a sesizat instanța de judecată făcând referire la dispozițiile art. 228 alin. (6) raportat la art. 245 alin. (1) lit. c 1 ) C. proc.

pen.. Așadar, cererea se întemeiază pe dispozițiile art. 245 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., potrivit cărora „prin ordonanța de încetare a urmăririi penale se dispune totodată și asupra sesizării instanței civile competente cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris". Față de această situație, desființarea actului, în speță, Decizia nr. 707/1491 din 10 mai 2005 emisă de C.N.C.F. C.F.R. SA - Sucursala Galați se soluționează de instanța civilă pe calea dreptului comun și nu de jurisdicția muncii, nefiind un litigiu ce se încadrează în categoria celor enumerate în art. 281 C. muncii. În consecință, cum Judecătoria Panciu este competentă să judece sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă tribunalul Vrancea, față de prevederile art. 1 pct. 1 C. proc.

civ., Curtea de Apel Galați a stabilit că acestei instanțe îi revine competența materială de a soluționa cauza. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul S.I., indicând ca temei juridic dispozițiile art. 304 C. proc. civ.. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a prezentat situația de fapt și demersurile juridice pe care le-a făcut cu privire la sancționarea sa disciplinară. Recursul este nul, pentru considerentele la care ne vom referi în continuare. Conform art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței care a pronunțat hotărârea atacată, raportat la motivul de recurs invocat.

Față de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, instanța de recurs poate examina numai criticile privitoare la hotărârea atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.. În speță, recursul declarat privește o hotărâre care rezolvă conflictul negativ de competență ivit între două instanțe, respectiv Judecătoria Panciu și Tribunalul Vrancea. Prin urmare, Curtea de Apel Galați, prin sentința ce face obiectul recursului pendinte, a pronunțat un regulator de competență, stabilind care dintre cele două instanțe aflate în conflict va trebui să judece, fără a se soluționa fondul cauzei.

Or, în cadrul recursului nu s-au formulat critici de nelegalitate privind soluția pronunțată în regulatorul de competență, ci se constată că recurentul a invocat doar aspecte referitoare la fondul cauzei, care constau într-o înșiruire de afirmații și susțineri nestructurate din punct de vedere juridic, fără a se raporta în niciun fel la soluția instanței și fără să combată în vreun fel argumentele instanței care a soluționat conflictul negativ de competență prin hotărârea recurată. Prin urmare, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecății fiind legalitatea hotărârii recurate. Față de cele expuse mai sus, conform art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., se va constata nul recursul declarat de pârâtul S.I..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul S.I. împotriva sentinței nr. 11 din 30 august 2011 a Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2012.