ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7464/2012

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 713 din 29

aprilie 2011 pronunțată de Judecătoria Panciu în Dosarul nr. 445/275/2011, a fost

admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Panciu și a fost declinată

competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Parchetul de pe lângă

Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu pârâții C.N.C.F. C.F.R. SA-Sucursala Regională

CF Galați, F.I. și S.I., având ca obiect constatare nulitate act juridic, în favoarea

Tribunalului Vrancea.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că, prin cererea introductivă se solicită constatarea

nulității absolute a deciziei nr. 707/1491 din 10 octombrie 2005 emisă de C.N.C.F.

C.F.R. S0A- Sucursala Regională CF Galați, decizie care vizează raporturile de muncă

dintre C.N.C.F. CFR SA -Sucursala Regională CF Galați și pârâtul S.I., iar potrivit

art. 2 C. proc. civ., tribunalul judecă în primă instanță conflictele de muncă,

cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe.

Astfel învestit,

Tribunalul Vrancea, secția civilă, prin sentința civilă nr. 533 din 7 iunie 2011,

a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Vrancea și a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Panciu.

A constatat ivit

conflictul negativ de competență între Tribunalul Vrancea și Judecătoria Panciu

și a înaintat dosarul Curții de Apel Galați pentru soluționarea conflictului negativ

de competență.

În considerentele

acestei hotărâri, s-a reținut că, după cum rezultă din examinarea adresei de sesizare

a instanței coroborată cu conținutul rezoluției de neîncepere a urmăririi penale,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și-a manifestat intenția de a sesiza instanța

de judecată în vederea aplicării dispozițiilor art. 245 alin. (1) lit. c

1

)C.

proc. pen., text de lege care are următorul conținut:

(1) Prin ordonanța

de încetare a urmăririi penale se dispune totodată asupra sesizării instanței civile

competente cu privire la desființarea totala sau parțiala a unui înscris.

Acest text trebuie

coroborat cu dispozițiile alin. (3) lit. a) al art. 14 C. proc. pen. (obiectul și

exercitarea acțiunii civile) care prevede următoarele:

(1) Acțiunea civila

are ca obiect tragerea la răspundere civila a inculpatului, precum și a pârtii responsabile

civilmente.

(2) Acțiunea civila

poate fi alăturata acțiunii penale in cadrul procesului penal, prin constituirea

persoanei vătămate ca parte civila.

(3) Repararea

pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile:

a) in natura,

prin restituirea lucrului, prin restabilirea situației anterioare savirsirii infracțiunii,

prin desființarea totala ori parțiala a unui înscris și prin orice alt mijloc de

reparare;

Așadar, s-a reținut

că, din coroborarea celor două texte de lege rezultă că atunci când procurorul sesizează

instanța de judecată pentru aplicarea art. 245 alin. (1) lit. c

1

) C.

proc. pen., instanța nu dispune anularea actului, ci desființarea acestuia, totală

sau parțială, ca o măsură de „reparare a pagubei în natură".

Prin urmare, între

instituția nulității și instituția desființării înscrisului există o diferență substanțială,

nulitatea constituind o sancțiune ce intervine pentru nerespectarea unei condiții

esențiale la data întocmirii unui act (și putând fi invocată numai de părțile actului

sau și terții interesați, în funcția de tipul de nulitate, relativă sau absolută),

pe când desființarea intervine în cazurile în care un act este emis ca urmare a

săvârșirii unei anumite fapte penale, însă, din diverse motive, nu se poate antrena

răspunderea penală și condamnarea celui vinovat, pentru ca repararea pagubei prin

desființarea înscrisului să se dispună în procesul penal, ca o rezolvare a acțiunii

civile.

„Desființarea

înscrisului" se soluționează de către instanța civilă, în toate cazurile, indiferent

de natura juridică a înscrisului sau emitentul acestuia (act civil, administrativ,

comercial, emis în materia muncii, hotărâre judecătorească, etc), iar nu de către

jurisdicția muncii, deoarece un astfel de litigiu nu se încadrează în categoria

celor la care se referă art. 281 C. muncii, care prevăd următoarele:

Jurisdicția muncii

are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea,

modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective

de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice

între partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.

În consecință,

Tribunalul Vrancea a apreciat că cererea cu care Parchetul a sesizat instanța este

de competența materială a judecătoriei.

În soluționarea

conflictului negativ de competență cu care a fost învestită, Curtea de Apel Galați,

secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a pronunțat sentința nr. 11 din

30 august 2011, prin care a stabilit că Judecătoria Panciu este competentă material

să judece cauza în primă instanță.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea de Apel Galați a reținut că, din înscrisurile depuse la dosar, respectiv,

adresa de sesizare a instanței și rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, rezultă

că Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a sesizat instanța de judecată făcând

referire la dispozițiile art. 228 alin. (6) raportat la art. 245 alin. (1) lit.

c

1

) C. proc. pen..

Așadar, cererea

se întemeiază pe dispozițiile art. 245 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., potrivit

cărora „prin ordonanța de încetare a urmăririi penale se dispune totodată și asupra

sesizării instanței civile competente cu privire la desființarea totală sau parțială

a unui înscris".

Față de această

situație, desființarea actului, în speță, Decizia nr. 707/1491 din 10 mai 2005 emisă

de C.N.C.F. C.F.R. SA - Sucursala Galați se soluționează de instanța civilă pe calea

dreptului comun și nu de jurisdicția muncii, nefiind un litigiu ce se încadrează

în categoria celor enumerate în art. 281 C. muncii.

În consecință,

cum Judecătoria Panciu este competentă să judece sesizarea formulată de Parchetul

de pe lângă tribunalul Vrancea, față de prevederile art. 1 pct. 1 C. proc. civ.,

Curtea de Apel Galați a stabilit că acestei instanțe îi revine competența materială

de a soluționa cauza.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul S.I., indicând ca temei juridic

dispozițiile art. 304 C. proc. civ..

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurentul a prezentat situația de fapt și demersurile juridice

pe care le-a făcut cu privire la sancționarea sa disciplinară.

Recursul este

nul, pentru considerentele la care ne vom referi în continuare.

Conform art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate

pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele

vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează,

conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul

termenului de recurs, motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304

pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul

este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute

la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

A motiva recursul

înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre

motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea

acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței

care a pronunțat hotărârea atacată, raportat la motivul de recurs invocat.

Față de faptul

că nu constituie motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția

pronunțată, instanța de recurs poate examina numai criticile privitoare la hotărârea

atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ..

În speță, recursul

declarat privește o hotărâre care rezolvă conflictul negativ de competență ivit

între două instanțe, respectiv Judecătoria Panciu și Tribunalul Vrancea.

Prin urmare, Curtea

de Apel Galați, prin sentința ce face obiectul recursului pendinte, a pronunțat

un regulator de competență, stabilind care dintre cele două instanțe aflate în conflict

va trebui să judece, fără a se soluționa fondul cauzei.

Or, în cadrul

recursului nu s-au formulat critici de nelegalitate privind soluția pronunțată în

regulatorul de competență, ci se constată că recurentul a invocat doar aspecte referitoare

la fondul cauzei, care constau într-o înșiruire de afirmații și susțineri nestructurate

din punct de vedere juridic, fără a se raporta în niciun fel la soluția instanței

și fără să combată în vreun fel argumentele instanței care a soluționat conflictul

negativ de competență prin hotărârea recurată.

Prin urmare, în

calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea

ce constituie obiect al judecății fiind legalitatea hotărârii recurate.

Față de cele expuse

mai sus, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat

de pârâtul S.I..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

pârâtul S.I. împotriva sentinței nr. 11 din 30 august 2011 a Curții de Apel Galați,

secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

6 decembrie 2012.