ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7359/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin decizia civilă nr. 741A din 16 decembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de contestatorul C.T. împotriva sentinței civile nr. 1346 din 2 noiembrie 2007 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, a admis apelul intimatului Municipiul București, a schimbat în tot sentința, a respins contestația ca neîntemeiată, a admis apelul conex declarat de contestatorul C.T. împotriva sentinței civile nr. 407 din 23 martie 2009 a Tribunalului București, secția a IlI-a civilă, a schimbat în tot sentința și a obligat pârâtul Municipiul București să acorde reclamantului măsuri reparatorii în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru cota de 15% din construcțiile care au existat în București, și care au fost demolate.

A menținut restul dispozițiilor sentinței nr. 407 din 23 martie 2009. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că nu există posibilitatea de a se acorda contestatorului un bun în compensare, deoarece terenul indicat de acesta, situat în București, sector 6, aflat în proprietatea Municipiului București și administrat în prezent de SC R. SA și SC U. SA, nu este teren liber în sensul Legii nr. 10/2001, fiind ocupat de construcții folosite de intimat în vederea unui scop dinainte stabilit. Împotriva acestei decizii contestatorul C.T. a formulat cerere de revizuire în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 1, 2, 3 și 5 C. proc. civ., solicitând modificarea în tot a hotărârii și atribuirea prin compensare a imobilului situat în București, sector 6. Prin decizia civilă nr. 151A din 02 aprilie 2012 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1 și 2 C. proc.

civ., ca tardiv formulată, precum și cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 3 și 5 C. proc. civ. formulată împotriva aceleiași decizii civile, ca nefondată. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că decizia în cauză s-a comunicat revizuentului la data de 7 februarie 2011 potrivit mențiunii de pe dovada de comunicare, or cererea de revizuire s-a formulat la data de 7 decembrie 2011, la 10 luni de la comunicare, așadar cu depășirea termenului prevăzut de art. 324 alin. (1) C. proc. civ.. În consecință, a analizat pe fond doar cazurile de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 3 și 5 C. proc. civ.. Cu privire la cazul prevăzut de art. 322 pct. 3 C. proc. civ. („dacă obiectul pricinii nu se află în ființă"), Curtea a observat că susținerile în fapt, subsumate acestui caz de către revizuent, nu îndeplinesc cerințele legii pentru a se putea reține incidența textului de lege, în speță.

Aceasta, întrucât textul vizează situația în care prin dispozitivul hotărârii s-a obligat la predarea, restituirea etc. a unui obiect determinat și cert care, cu ocazia executării, s-ar fi constatat că ar fi pierit, nu ar mai fi în ființă. Numai în acest caz este admisibilă cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 3 C. proc. civ., pentru a se obține contravaloarea bunului care a pierit. Or, măsura obligării Municipiului București la acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 nu se înscrie în sfera de aplicabilitate a cazului de revizuire invocat, cum este lesne de observat, menționarea prevederilor Titlului VII Legea nr. 247/2005 conducând în plus, la respectarea unei anumite proceduri speciale a legii cu privire la obținerea măsurilor reparatorii în echivalent, de despăgubiri, pe care urmează a le stabili, doar instituția abilitată - C.C.S.D.

- procedură supusă apoi controlului judiciar, de către instanțele competente potrivit legii. Cu privire la cazul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Curtea a constatat că nici acest caz de revizuire nu este fondat, nefiind vorba despre înscrisuri noi, ci despre înscrisuri care vizează situații care existau la data soluționării cauzei în apel, pe care partea le putea procura, prin diligente proprii la data judecății, astfel că nu se poate constata că aceste înscrisuri au fost reținute de către partea potrivnică. Înscrisurile noi invocate - în fapt adresă și proces-verbal de constatare a anumitor raporturi juridice, derulate între P.M.B.

și societățile de salubrizare de interes public local, nu sunt nici determinante în cauză, în sensul că ele însele nu sunt hotărâtoare în cauza pendinte, deci nu pot determina o altă soluție decât cea dispusă prin decizia civilă nr. 741A/2010 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, din apel promovate concomitent, exercitarea revizuirii nefiind condiționată de exercitarea prealabilă a recursului. De aceea, în mod corect curtea de apel a stabilit că momentul curgerii termenului de o lună, potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1 și 2 C. proc. civ., este acela al comunicării hotărârii definitive atacate.

Verificând actele dosarului, se constată că decizia civilă nr. 741A din 16 decembrie 2010 s-a comunicat revizuentului la data de 7 februarie 2011, iar cererea de revizuire s-a formulat la data de 7 decembrie 2011, cu depășirea substanțială a termenului legal. Nici critica referitoare la faptul că instanța de revizuire nu a analizat înscrisurile depuse, ignorând că Municipiul București a oferit relații neadevărate cu privire la existența unor imobile pe care să le acorde în compensare, nu poate fi primită. Instanța de revizuire a analizat aceste înscrisuri, constatând că acestea nu sunt înscrisuri noi în sensul art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., ci înscrisuri care vizează situații care existau la momentul soluționării cauzei în apel, pe care partea le putea procura, prin diligente proprii la data judecății- în continuarea analizei, Curtea a reținut și că nu se poate constata că aceste înscrisuri au fost reținute de către partea potrivnică, Primăria municipiului București, în sensul că ele au făcut deja obiectul altei cauze, ce a fost finalizată în beneficiul altei persoane îndreptățite, cu acordarea în compensare - prin hotărâre judecătorească, ulterior rămasă irevocabilă, a terenului de la adresa invocată de revizuent.

Revizuentul argumentează caracterul de înscris nou al actelor emise de Primăria Municipiului București, susținând că în dosarul său, prin adresele din 9 februarie 2010 și din 7 ianuarie 2010, unitatea administrativă a arătat că nu are posibilitatea de a-i acorda alte imobile în compensare, însă prin patru dispoziții emise după pronunțarea deciziei civile nr. 741A/l din 6 decembrie 2010 a oferit altor persoane terenuri în compensare. în acest mod, deși la data pronunțării hotărârii Primăria municipiului București deținea cel puțin 9 imobile pe care le putea acorda revizuentului în compensare, a furnizat informații neadevărate instanței, determinând pronunțarea unei hotărâri greșite. Or, nu se poate reține descoperirea unor înscrisuri noi în sensul art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., pentru că aceste înscrisuri nu existau, cu conținutul pretins de revizuent, la data judecării pricinii. Faptul că ulterior au fost oferite altfel de informații nu este de natură să determine concluzia că aceste înscrisuri, ca probatio, ar fi existat. Textul de lege are în vedere înscrisul ca instrumentum, de mijloc de probă, iar nu de negotium. Revizuentul a susținut și că instanța a omis a se pronunța asupra adresei din 23 februarie 2012 a A.N.R.P., raportată la situația juridică a celor trei societăți comerciale care dețin terenul, fostă proprietate a tatălui revizuentului, cele trei societăți aflate în subordinea Primăriei municipiului București nefiind de interes public. Or, asemenea critici sunt specifice unei căi de atac de reformare, iar nu uneia de retractare, așa cum este revizuirea.

Așa fiind, Înalta Curte nu le va putea analiza. Nici motivul de recurs referitor la greșita respingere a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 3 C. proc. civ. nu poate fi primit. Stabilirea, prin decizia civilă nr. 741A/2010, a unei obligații în sarcina pârâților, pe care aceștia, în opinia revizuentului, nu o pot aduce la îndeplinire pentru că nu dețin obiectul acestei obligații, nu poate fi calificată drept cazul de revizuire prevăzut de pct. 3 al art. 322 C. proc. civ.. Acest motiv de revizuire poate fi invocat atunci când, printr-o hotărâre cu singură condamnare, debitorul a fost obligat să predea un lucru cert și determinat care a pierit, scopul revizuentului fiind să obțină contravaloarea lucrului pierit.

Or, prin decizia atacată, instanța a obligat pârâtul Municipiul București să acorde reclamantului măsuri reparatorii în condițiile Titlului VII Legea nr. 247/2005 pentru cota de 15% din construcțiile care au existat în București, sector 4 și care au fost demolate. Imposibilitatea executării silite a pârâtului astfel obligat, susținută de revizuent, nu poate echivala cu situația în care obiectul pricinii nu ar fi în ființă. Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul C.T. împotriva deciziei civile nr. 151A din 02 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2012.