ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7323/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7323/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Tribunalul București, secția a V-a

civilă, prin sentința civilă nr. 278 din 10 februarie 2011, a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice și a respins acțiunea formulată de reclamanta V.I.D., în

contradictoriu cu acest pârât, pentru lipsa calității procesuale pasive; a

respins acțiunea modificată, formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice, ca neîntemeiată; a respins cererea de chemare în garanție a

SC H. SA, formualtă de pârâtul, formulată de pârâtul Statul Român, ca

neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare cu

plata în rate din 08 aprilie 1999, încheiat de reclamantă, în calitate de cumpărător,

și Primăria Municipiului București, prin mandatar SC H. SA, cea dintâi a dobândit

dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, sector 1.

Prin sentința civilă nr. 7812 din 09

iunie 2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București definitivă și irevocabilă,

reclamanta din prezenta cauză a fost obligată să lase în deplină proprietate numitei

D.A. imobilul anterior menționat, constatându-se, totodată, și nevalabilitatea titlului

de proprietate al statului asupra acestuia.

În considerentele acestei hotărâri judecătorești

s-a reținut că reclamanta V.I.D. a cumpărat imobilul în temeiul Legii nr. 112/1995

care permitea vânzarea către chiriași doar a imobilelor ce formau obiect al acelui

act normative, adică al imobilelor preluate de către stat cu titlu. Or, în cauză

s-a apreciat, dat fiind preluarea imobilului în temeiul Decretului nr. 92/1950,

considerat a fi în contradicție cu prevederile legale în vigoare la momentul edictării

sale, că trecerea în proprietate statului s-a realizat fără titlu.

Potrivit dispozițiilor art. 50 alin.

(1

1

) Legea nr. 10/2001, proprietarii, ale căror contracte de vânzare-cumpărare,

încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare,

au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul

la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale

de evaluare.

Din examinarea textului legal evocat, tribunalul

a observat că ipoteza acestuia vizează exclusiv situația acelor contracte de vânzare-cumpărare,

încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, desființate prin hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile, reținând, totodată, o reglementare defectuoasă

a normei menționate, apreciind că, în realitate, s-a avut în vedere situația în

care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, foștii chiriași proprietari

au fost obligați să lase imobilul în deplină proprietate și liniștită posesie foștilor

proprietari, titlul acestora din urmă fiind considerat preferabil în urma comparării

titlurilor de proprietate ale părților.

Așa fiind, tribunalul a considerat că acesta

este singurul sens ce poate fi dat textului legal evocat și de natură a produce

efecte juridice, întrucât, raportând dispoziția legală menționată la principiile

și regulile generale de drept, niciuna dintre acestea nu susțin o asemenea soluție

juridică, astfel încât o altă interpretare a normei legale ar fi de natură să o

lipsească de orice efect util, ceea ce ar contraveni intenției legiuitorului avută

în vedere la edictarea respectivei norme juridice.

Mai mult, s-a avut în vedere și faptul

că interpretarea unei norme juridice trebuie să se facă cu scopul producerii de

efecte juridice, potrivit art. 978 C. civ. aplicabil pentru identitate de rațiune

și în ipoteza normelor juridice, motiv pentru care dispozițiile legale anterioare

menționate nu sunt incidente în cauză prin raportare la situația de fapt dedusă

judecății.

Așa fiind, față de cele expuse și reținând

că, deși nu s-a constatat nulitatea contractului de vânzare cumpărare, cu ocazia

comparării titlurilor, instanța a reținut în mod irevocabil, prin sentința civilă

nr. 7812 din 09 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, că

imobilul nu putea fi înstrăinat în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995,

întrucât a fost nesocotită o cerință esențială prevăzută de actul normativ în discuție,

respectiv bunul nu intra în domeniul său de aplicație, preluarea de stat realizându-se

tară titlu valabil, tribunalul apreciind că ipoteza textului legal anterior evocat

nu este realizată.

Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, prin decizia civilă nr. 20 din 23 ianuarie 2012, a admis apelul declarat

de apelanta-reclamantă V.I.D., împotriva sentinței civile nr. 278 din 10

februarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu

cu intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice sector 2, reprezentat

de D.G.F.P. a Municipiului București și intimatul chemat în garanție SC H. SA; a

schimbat în parte sentința în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 117.000 euro în echivalent în RON

la data plății efective, reprezentând contravaloarea de piață a imobilului situat

în București; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel

a reținut următoarele:

În ceea ce privește calitatea procesuală

pasivă a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, Curtea a constatat că, potrivit

art. 50 alin. (3) Legea nr. 10/2001, restituirea prețului plătit de chiriașii ale

căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii

nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile,

precum și restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare

încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare,

care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile,

se face de către Ministerul Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul

art. 13 alin. (6) Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Această dispoziție legală stabilește calitatea

procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor în procesele pentru restituirea prețului

plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul

prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate. Astfel, Ministerul Finanțelor

este partea obligată în cadrul raporturilor juridice avute în vedere de textul menționat.

în cauză nu au fost aplicabile dispozițiile generale în materie de evicțiune prevăzute

de C. civ. în situația în care au fost adoptate dispozițiile speciale derogatorii

menționate.

În consecință, Curtea a constatat că în

mod corect prima instanță a apreciat că, în baza acestei dispoziții legale, calitatea

procesuală pasivă în cadrul acțiunilor prevăzute de textul legal aparține Ministerului

Finanțelor Publice.

Apelanta reclamantă a dobândit dreptul

de proprietate asupra apartamentului situat în București, sector 1 prin contractul

de vânzare-cumpărare din 8 aprilie 1999 încheiat cu Primăria Municipiului București,

prin mandatar SC H. SA.

Prin sentința civilă nr. 7812 din 9 iunie

2008, definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia civilă

nr. 267 din 6 februarie 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, Judecătoria

sectorului 1 București, a admis acțiunea reclamantei D.A. din acel dosar și a obligat

pârâta V.I.D. să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul

situat în București, în acel dosar, instanța a constatat că V.I.D., pârâtă în acel

dosar, a cumpărat de la o persoană care nu avea calitatea de proprietar, situație

care, fără să determine nulitatea contractului, face ca titlul pretins de pârâtă

să nu fie preferabil celui invocat de reclamantă.

Conform prevederilor art. 50 Legea nr.

10/2001, în cazul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor

Legii nr. 112/1995, desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile,

se poate cere restituirea prețului actualizat.

Art. 50

1

Legea nr. 10/2001 prevede

că proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea

prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate

prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea

prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de

evaluare.

În cauză nu au fost aplicabile prevederile

art. 50 Legea nr. 10/2001 în ceea ce privește restituirea prețului actualizat întrucât

nu este îndeplinită condiția premisă din textul legal, respectiv aceea a constatării

încălcării prevederilor Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului. Astfel, reclamanta

a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului ca efect al constatării preferabilității

titlului fostului proprietar, fără ca titlul apelantei să fi fost anulat ca urmare

a constatării nerespectării prevederilor Legii nr. 112/1995.

Conform prevederilor art. 50

1

Legea nr. 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate

cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost

desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la

restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale

de evaluare. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, valoarea despăgubirilor prevăzute

la alin. (1) se stabilește prin expertiză.

În cauză, pretenția reclamantei a constat

în restituirea prețului de piață al imobilului dobândit în temeiul contractului

de vânzare cumpărare din 8 aprilie 1999, încheiat în baza prevederilor Legii

nr. 112/1995, imobilul fiind restituit proprietarului în urma

admiterii acțiunii în revendicare. în ceea

ce privește regimul juridic aplicabil acțiunii formulate, Curtea a constatat că

sunt aplicabile dispozițiile legii speciale și pentru cazul în care cumpărătorul

a pierdut imobilul prin admiterea acțiunii în revendicare, efectele fiind aceleași

ca în cazul anulării contractului de vânzare-cumpărare, și anume, cumpărătorul este

lipsit de proprietatea bunului. Astfel, în ceea ce privește noțiunea de „desființare"

la care se referă art. 50 alin. (2) și (2

1

), respectiv, art. 50

1

Legea nr. 10/2001, Curtea a apreciat că aceasta include atât anularea contractului,

cât și situația în care contractul este lăsat fără efect prin admiterea acțiunii

în revendicare. De asemenea, imobilul în discuție se încadrează în domeniul de aplicare

al Legii nr. 10/2001, fiind un imobil preluat abuziv în temeiul Decretului nr. 92/1950.

Având în vedere aceste aspecte, Curtea a constatat că sunt aplicabile prevederile

menționate ale art. 50

1

Legea nr. 10/2001, precum și cele ale art. 50,

în ceea ce privește scutirea de taxă de timbru și restituirea prețului de către

Ministerul Finanțelor Publice.

Împotriva deciziei civile mai sus menționată

a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. a Municipiului

București, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:

În mod cerșit, instanța de apel a apreciat

că Ministerul finanțelor Publice este obligat la plata contravalorii imobilului

în litigiu, la valoarea de piață a acestuia, motiv pentru care se invocă excepția

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, deoarece acesta

nu a fost poarte la încheierea contractului dintre Primăria Municipiului București

și reclamantă.

Prun urmare, Primăria Municipiului București

are calitate procesuală pasivă.

În mod greșit instanța de apel a admis

capătul de cerere referitor la valoarea de circulație a imobilelor, în loc să aibă

în vedere prețul de piață al imobilelor stabilit conform standardelor internaționale

de evaluare.

Recursul este fondat pentru următoarele

considerente: Prin cererea înregistrată la data de 23 octombrie 2009 pe rolul Tribunalului

București, secția a V-a civilă, reclamanta V.I.D. a chemat în judecată pe pârâții:

Municipiul București, prin primarul General și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună

restituirea prețului de piață conform standardelor internaționale de evaluare privind

imobilul situat în București, sectorul 1 compus din 2 camere, cămară, baie, oficiu,

culoar, pivniță în suprafață utilă de 70,16 mp, estimat provizoriu la suma de 650.000

RON; daune-interese în cuantum de 100.000 RON, reprezentând cheltuielile necesare

(de conservare), cât și utile (ce sporesc valoarea) efectuate de cumpărător și a

cheltuielilor voluptorii.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat

că a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu din 08 aprilie 1999 cu primăria

Municipiului București în baza cererii înregistrate la data de 11 ianuarie 1996

cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 în vigoare la acea dată.

Cererea pentru cumpărarea imobilului situat

în București, compus din 2 camere, cămară, baie oficiu, culoar, pivniță în suprafață

utilă de 70,16 mp, a fost făcută la data de 11 ianuarie 1996 cu respectarea termenului

de 6 luni prevăzut de Legea nr. 112/1995, interval în care nu a fost înregistrată

nicio cerere de restituire în natură sau acordarea de despăgubiri.

Potrivit art 9 alin. (1) Legea nr. 112/1995,

chiriașii puteau cumpăra apartamentele care nu se restituiau în natură foștilor

proprietari sau moștenitorilor acestora. Față de considerentul că nu se formulase

o cerere de restituire în natură, Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995 a dat

curs cererii de cumpărare formulate de către chiriași în baza contractului de închiriere

din 02 decembrie 1994.

Potrivit dispozițiilor art. 50 alin.

(1) Legea nr. 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate

cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost

desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la

restituirea prețului de piață al imobilelor stabilit conform standardelor internaționale

de evaluare.

Sub acest aspect, instanța de recurs nu

poate hotărî asupra fondului pricinii, măsură posibilă, potrivit art. 314 C.

proc. civ., numai în cazul în care împrejurările de fapt ale cauzei au fost stabilite

pe deplin, ceea ce, în speță, nu s-a întâmplat.

Fată de considerentele învederate, se va

admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P.

a Municipiului București și, pe cale de consecință, se va casa decizia atacată și

se va trimite cauza pentru rejudecare la instanța de apel.

La rejudecare vor fi avute în vedere susținerile

și apărările părților, în sensul că se va dispune efectuarea unei expertize tehnice

pentru a se stabili valoarea de circulație al imobilului în litigiu, și a se ține

seama de contextul dat al scăderii prețului la locuințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice prin D.G.F.P. a Municipiului București împotriva deciziei civile

nr. 20 A din 23 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV- a civilă.

Casează

decizia atacată și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2012.