ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 824/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 824/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 824/2017

Asupra cauzei

de față, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului București, secția a V-a, la data de 14 martie 2007,

sub nr. x/3/2007, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pe

pârâții C., D. și Primăria Municipiului București prin primarul

general, și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o

va pronunța, să constate că statul nu a avut niciodată un

titlu valabil asupra imobilului situat în București, sector 1, iar în urma

comparării titlurilor de proprietate al reclamantelor și al

pârâților, să fie obligați aceștia din urmă să le

lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul

sus-menționat, compus din teren în suprafață de 251,58 mp, și

construcție în suprafață de 164,23 mp, cu cheltuieli de

judecată.

Prin cererea

reconvențională, pârâtul C. a solicitat ca, în eventualitatea în care

cererea reclamantelor este admisă, acestea să fie obligate la plata

contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului pe perioada cât

l-a avut în proprietate.

Ulterior, la

data de 23 octombrie 2007, pârâtul-reclamant C. a precizat cererea

reconvențională, indicând îmbunătățirile pe care le-a

adus imobilului și valoarea estimată a acestora.

Prin cererea

de chemare în garanție formulată la data de 23 octombrie 2007,

pârâtul - reclamant C. a solicitat obligarea în solidar a chemaților în

garanție Primăria Municipiului București prin primarul general, SC

E. SA, și Statul Român prin F., la restituirea prețului actualizat,

și la contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului de la

data cumpărării până în prezent.

Chematele în

garanție SC E. SA, și Statul Român prin F. au invocat excepția

lipsei calității procesuale pasive.

De asemenea,

Statul Român prin F. a formulat o cerere de chemare în garanție a SC E. SA,

solicitând ca, în măsura în care s-ar aprecia că are calitate

procesuală în cauză, chemata în garanție să fie

obligată la restituirea comisionului de 1% încasat de această

societate la încheierea contractului de vânzare cumpărare din 1996.

Prin sentința

civilă nr. 295 din 08 februarie 2008, Tribunalul București, secția

a V-a civilă, a admis acțiunea principală; a constatat

nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului situat în București, sectorul

1; a obligat pe pârâții C. și D. să lase reclamantelor în

deplină proprietate și posesie imobilul sus-menționat; a respins

cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant C.,

și a disjuns judecarea cererii de chemare în garanție formulată

în contradictoriu cu Primăria Municipiului București prin primarul

general, SC E. SA, și Statul Român prin F.

Urmare

disjungerii acestei cererii de chemare în garanție, s-a format Dosarul de

față, cu nr. x/3/2008, (judecarea cauzei fiind suspendată, la 13

aprilie 2010, până la soluționarea irevocabilă a Dosarului cu nr.

x/3/2007), iar la data de 29 mai 2012, constatând soluționarea irevocabilă

a cauzei cu nr. x/3/2007, tribunalul a dispus repunerea pe rol a cauzei cu nr. x/3/2008.

În cauză,

reclamantul C. a solicitat și instanța a încuviințat acestuia

proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică în

specialitatea construcții, având ca obiectiv constatarea

îmbunătățirilor aduse imobilului situat în București, și

stabilirea valorii acestor îmbunătățiri. În cadrul probei cu

înscrisuri, s-au depus la dosar, în copie, contractul de vânzare cumpărare

din 1996, sentința civilă nr. 5261 din 09 aprilie 1998,

Dispoziția nr. 1428 din 05 iunie 1998 emisă de primarul general al

Municipiului București în baza sentinței civile nr. 5261 din 09

aprilie 1998. Raportul de expertiză întocmit de expert tehn. judiciar ing.

G. s-a depus la dosar la 02 decembrie 2008 (filele 207-208, vol. I dosar), iar

răspunsul expertului la obiecțiunile formulate s-a depus la dosar la

19 septembrie 2012 și, respectiv,la 08 ianuarie 2013 (filele 22-29 și

47-48, vol. II dosar).

Prin

sentința civilă nr. 528 din 14 martie 2013, Tribunalul București,

secția a V-a civilă, a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a Primăriei Municipiului București și SC E. SA;

a respins cererea reclamantului C., în contradictoriu cu Primăria

Municipiului București și SC E. SA, ca fiind formulată împotriva

unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de

pârâtul Statul Român prin H.; a admis, în parte, cererea formulată de

reclamantul C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin H., și a

obligat pe acest pârât să achite reclamantului suma de 42.160 euro în echivalent

lei la data plății, reprezentând contravaloare

îmbunătățiri; a respins acțiunea pentru restul

pretențiilor, ca neîntemeiată; a obligat Statul Român prin H. să

achite reclamantului suma de 16.475.115 lei vechi (1.647,51 lei noi)

actualizată cu indicele de inflație, reprezentând prețul achitat

conform contractului de vânzare din 1996; a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a chematei în garanție SC E. SA,

și a respins cererea de chemare în garanție formulată de H., în

contradictoriu cu SC E. SA.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român prin H., iar prin Decizia

nr. 89/A din 24 februarie 2015, Curtea de Apel București Secția a

III-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Statul

Român prin H.

Prin Decizia civilă

nr. 1584 din 11 iunie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția I civilă, a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român

prin H. împotriva Deciziei nr. 89/A din 24 februarie 2015, pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a casat

decizia atacată; a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin H.

împotriva sentinței civile nr. 528 din 14 martie 2013, pronunțată

de Tribunalul București, secția a V-a civilă, pe care a anulat-o,

și a trimis cauza spre evocarea fondului la aceeași curte de apel.

Pentru a

decide astfel, Înalta Curte a reținut, în esență, că

potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, legea nouă se

aplică tuturor situațiilor juridice născute, modificate sau

stinse după intrarea sa în vigoare, situațiilor juridice în curs de

constituire, modificare sau stingere, precum și efectelor viitoare ale

situațiilor juridice anterior născute sau modificate.

În speța

de față, cererea de chemare în garanție formulată de

pârâtul C. are ca obiect obligarea reclamantelor la plata prețului

actualizat al imobilului, precum și la plata contravalorii

îmbunătățirilor aduse imobilului, și a fost

înregistrată pe rolul instanțelor de judecată la data de 23

octombrie 2007.

Temeiul de

drept al cererii a fost, pe lângă art. 51, și art. 48 din Legea nr. 10/2001,

varianta în vigoare la acea dată.

Pe parcursul

procesului, a fost disjunsă cererea de chemare în garanție

formulată de reclamantul C. și s-a format prezentul Dosar, cu nr. x/3/2008,

a cărui judecată a fost suspendată, la data de 13 aprilie 2010,

până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. x/3/2007.

La data de 29

mai 2012, constatând soluționarea irevocabilă a cauzei cu nr. x/3/2007,

Tribunalul București, secția a V-a civilă, a dispus repunerea pe

rol a cauzei cu nr. x/3/2008, suspendată în temeiul dispozițiilor art.

244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civilă, și a pronunțat

sentința civilă nr. 528 din 14 martie 2013.

Prin

această hotărâre, tribunalul a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului

București și a SC E. SA; a respins cererea reclamantului C., în

contradictoriu cu Primăria Municipiului București și SC E. SA,

ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate

procesuală pasivă; a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive invocată de pârâtul Statul Român prin H. și a

admis, în parte, cererea reclamantului, în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român prin H.; a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a chematei în garanție SC E. SA, și a respins cererea de

chemare în garanție formulată de H., în contradictoriu cu SC E. SA.

În motivare,

instanța a reținut incidența art. 48 din Legea nr. 10/2001,

varianta legii în vigoare la data formulării cererii reconvenționale.

Procedând

astfel, instanța de fond a omis să aibă în vedere că la

data de 29 mai 2012, data repunerii cauzei pe rol, art. 48 din Legea nr. 10/2001

suferise modificări, conținutul acestuia fiind:

„(1)

Chiriașii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus

imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățirile

necesare și utile.

(2)

Indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau

fără titlu, obligația despăgubirii prevăzută la alin.

(1) revine persoanei îndreptățite”.

Așadar,

instanța de fond avea obligația să verifice dacă

există conflict real între cele două norme, adică dacă sunt

îndeplinite cele două condiții cumulative: să fie vorba de un

act, fapt sau situație juridică, care a luat naștere sub

imperiul vechii reglementări și continuă să producă

efecte și după intrarea în vigoare a noii legi; și cele

două dispoziții legale succesive să reglementeze diferit actul,

faptul sau situația juridică respectivă.

După ce

verifica îndeplinirea cumulativă a celor două condiții

enunțate mai sus și stabilea că se află în ipoteza unui

conflict real între cele două acte normative, respectiv, între diferitele

forme ale aceluiași act normativ, ce reglementează în mod diferit

aceeași situație juridică, instanța de judecată urma

să stabilească natura normei, precum și care variantă a

legii se aplică în concret la situația de fapt și de drept

dedusă judecății.

Clarificarea

cadrului procesual prin punerea în discuția părților a

modificărilor legislative aduse temeiului de drept al cererii nu a avut

loc nici în calea de atac a apelului, în considerentele deciziei recurate

curtea de apel reținând că pârâtul Statul Român prin H. are calitate

procesuală pasivă, față de prevederile art. 48 din Legea nr.

10/2001, varianta în vigoare la data introducerii cererii.

Față

de cele arătate mai sus, Înalta Curte a constatat că este incident

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu

au fost puse în discuția părților modificările legislative

aduse temeiului de drept al cererii, ceea ce atrage nulitatea

prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Cauza a fost

reînregistrată, la data de 16 octombrie 2015, pe rolul Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, sub nr. x/3/2008*, care,

prin Decizia nr.

778 A din

data de 2 noiembrie 2016, în rejudecarea fondului, a admis, în parte, cererea

de chemare în judecată formulată de reclamantul C., în contradictoriu

cu pârâții H. (pârât în acțiunea precizată de reclamant pe

capătul de cerere având ca obiect preț actualizat, în locul

pârâților inițiali Primăria Municipiului București prin primarul

general și Statul Român prin H.), Statul Român prin H. (pârât în

acțiunea precizată de reclamant pe capătul de cerere având ca

obiect contravaloare despăgubiri din îmbunătățiri) și SC

E. SA, și cu chematul în garanție SC E. SA; a respins acțiunea

față de pârâta SC E. SA, pentru lipsa calității procesuale

pasive; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtului Statul Român prin H.; a obligat pe pârâtul H. să

plătească reclamantului prețul actualizat - 1.647,51 lei

actualizat cu rata inflației la data plății; a obligat pe

pârâtul Statul Român prin H. să plătească reclamantului 42.160 euro

în echivalent lei la data plății, reprezentând contravaloare

îmbunătățirilor; a respins, ca nefondată, cererea de chemare

în garanție a SC E. SA, și a obligat pe pârâtul Statul Român prin H.

să achite reclamantului 700 lei cheltuieli de judecată,

reținând, în esență, următoarele:

Prin

încheierea de ședință de la 5 octombrie 2016, Curtea a pus în

dezbatere legea aplicabilă cu privire la cele două capete de cerere,

preț actualizat cu inflația, și, respectiv,

îmbunătățiri.

De asemenea,

reclamantul a depus la dosar cerere scrisă pentru precizarea cererii de

chemare în judecată aflată în rejudecare pe fond și a lămurit,

la termenul din 5 octombrie 2016,că inițial a chemat în judecată

pe capătul de cerere având ca obiect preț actualizat pe toți cei

trei pârâți, SC E. SA, unitatea deținătoare (Primăria

Municipiului București) și Statul Român, în considerarea art. 48 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, însă nu unitatea deținătoare

(Primăria Municipiului București) sau Statul Român prin H. îi

datorează prețul plătit actualizat cu inflația, ci H.,

conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, iar pe capătul de cerere

având ca obiect îmbunătățiri, reclamantul a arătat că solicită

să fie avută în vedere legea în vigoare de la data formulării acțiunii,

și a susținut că modificarea intervenită în cursul

procesului îi afectează drepturile, expunând pe larg considerentele pe

care se întemeiază precizările formulate.

Ca urmare a

cererii reclamantului din 5 octombrie 2016, Curtea, prin încheierea de

ședință de la 5 octombrie 2016, a constatat, pe capătul de

cerere având ca obiect restituirea prețului actualizat, că în cursul

judecății a operat transmisiunea calității procesuale

pasive de la cele două părți chemate de reclamant în

judecată în cererea introductivă, pe baza art. 48 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001, în forma în vigoare la data introducerii cererii, respectiv,unitatea

deținătoare (Primăria Municipiului București) și

Statul Român prin H., către pârâtul H. prevăzut de art. 50 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, și, conform art. 132 C. proc. civ., a citat, în

consecință, în continuare în cauză, ca pârât, pe H. pe

capătul de cerere având ca obiect restituirea prețului plătit

actualizat cu inflația.

Prin aceeași

încheiere de la 5 octombrie 2016, Curtea a constatat că, pentru

capătul de cerere având ca obiect contravaloare

îmbunătățiri, reclamantul își justifică

menținerea temeiului juridic în forma în vigoare de la data formulării

cererii de chemare în judecată, art. 48 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în

forma în vigoare la data respectivă, pentru că deja deține

hotărârea judecătorească irevocabilă anterioară în

contradictoriu cu ,,persoana îndreptățită”, dată în dosarul

din care s-a disjuns cauza de față, care a stabilit lipsa

calității procesuale pasive a ,,persoanei îndreptățite”,

prevăzută ca având calitate procesuală pasivă de forma în

vigoare dobândită în cursul procesului de art. 48 din Legea nr. 10/2001 (art.

6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cristalizat în

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind procesul

echitabil).

Analizând

actele și lucrările dosarului, în rejudecarea pe fond, conform art. 315

alin. (3) C. proc. civ., Deciziei nr. 1584 din 11 iunie 2015 a Înaltei

Curții de Casație și Justiție, secția I civilă, și

încheierii din 5 octombrie 2016, Curtea a reținut că, la data

formulării acțiunii ce formează obiect de judecată în cauza

de față, 23 octombrie 2007, atât dispozițiile Legii nr. 10/2001 -

art. 48 și art. 50, cât și dispozițiile C. civ. - art. 1341 -

1346,îndreptățeau proprietarul evins la restituirea aceleiași

sume de bani pentru pierderea bunului cumpărat de către proprietarul

cumpărător.

Conform

principiului ,,speciallia generalib dolari SUA erogant”, dispozițiile din

legea specială, nr. 10/2001, se aplicau cu prioritate față de

legea generală, C. civ., în măsura în care îndreptățeau

proprietarul evins la aceeași sumă bănească și unele

și altele, și se completau cu cele din legea generală, C. civ.,

pentru sumele bănești pe care nu le reglementau, cu precizarea

că evicțiunea reprezenta pierderea bunului cumpărat de

către proprietarul cumpărător, ca urmare fie a unei acțiuni

în declararea nulității, fie a unei acțiuni în revendicare,

fără distincție.

Legea nr. 10/2001,

așa cum era ea reglementată inițial, în forma în vigoare la data

formulării acțiunii deduse judecății în cauza de

față, 23 octombrie 2007, a împărțit calitățile

procesuale pasive ale persoanelor care trebuiau să despăgubească

pe cumpărătorul care dobândise bunul prin contractul de

vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995. Sporul de valoare

care a fost adus bunului exclusiv prin îmbunătățirile necesare

și utile trebuie restituit, conform art. 48, de evingător (,,persoana

îndreptățită” la măsuri reparatorii instituite de Legea nr.

10/2001) dar numai în cazul în care imobilul a fost preluat cu titlu valabil;

dimpotrivă, în ipoteza în care imobilul a fost preluat fără

titlu valabil (cum s-a stabilit irevocabil în precedent pentru imobilul din

speța de față), sporul de valoare care a fost adus bunului

exclusiv prin îmbunătățirile necesare și utile trebuie

plătit de Statul Român sau de unitatea deținătoare, la alegerea reclamantului

ce a pierdut bunul prin evicțiune(indiferent dacă acțiunea în

evicțiune fusese o acțiune în revendicare sau o acțiune de

declarare a nulității). Prețul plătit actualizat cu rata

inflației trebuie restituit de H. în toate cazurile în care imobilul care

s-a vândut prin contract de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995

era preluat ,,fără titlu”, contractul de vânzare-cumpărare în

baza Legii nr. 112/1995 fiind considerat încheiat cu eludarea acestei legi (cum

s-a stabilit și pentru imobilul din speța de față, prin

sentința civilă irevocabilă nr. 295 din 08 februarie 2008, pronunțată

de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul din

care s-a realizat disjungerea, nr. x/3/2007).

În cursul

procesului de față, Legea nr. 10/2001 a fost modificată și

completată de Legea nr. 1/2009, astfel că art. 48 alin. (2) prevede :

”Indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau

fără titlu, obligația despăgubirii prevăzută la alin.

(1) revine persoanei îndreptățite”, iar art. 50 prevede: ”(1)

Cererile sau acțiunile în justiție, precum și transcrierea sau

intabularea titlurilor de proprietate, legate de aplicarea prevederilor

prezentei legi și de bunurile care fac obiectul acesteia, sunt scutite de

taxe de timbru.

(2) Cererile

sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului

actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de

vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995,

au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive

și irevocabile sunt scutite de taxe de timbru.

(2

1

)

Cererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea

prețului de piață al imobilelor, privind contractele de

vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995,

cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin

hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt

scutite de taxele de timbru.

(3)

Restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2)

1

se

face de către F.) din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin.

(6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

De asemenea, art.

50

1

din același act normativ prevede: ”(1) Proprietarii ale

căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea

prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost

desființate prin hotărâri judecătorești definitive și

irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al

imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.

(2) Valoarea

despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabilește prin

expertiză”.

Deși art.

50 alin. (2) și (2)

1

din Legea nr. 10/2001au ca obiect

stabilirea regimului fiscal al formulării unor cereri și acțiuni

în justiție, prevăzând facilitatea scutirii de plata taxelor

judiciare de timbru, se poate concluziona că la momentul anului 2009, când

a fost introdus art. 50 alin. (2)

1

prin Legea nr. 1/2009, legiuitorul

a admis coexistența celor două tipuri de acțiuni speciale ai

căror titulari sunt cumpărătorii în baza Legii nr. 112/1995,

care se îndreaptă cu acțiune în pretenții bănești

împotriva H., respectiv, cererile sau acțiunile în justiție privind

restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale

căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu eludarea

prevederilor Legii nr. 112/1995, și cererile sau acțiunile în

justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al

imobilelor pierdute în acțiunile în revendicare cu fostul proprietar

deposedat de stat, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu

respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

Curtea

Constituțională a arătat în Decizia nr. 269/2014 publicată

în M. Of.: ,,26. Cu privire la influențarea cursului procesului prin

edictarea de noi reguli procesuale(cum este spre exemplu în speța de

față schimbarea, prin Legea nr. 1/2009 ce a modificat Legea nr. 10/2001,

a calității procesuale pasive pentru îmbunătățirile

reglementate la art. 48 al Legii nr. 10/2001), inexistente la data

declanșării acestuia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a

statuat, de exemplu, prin Hotărârea din 7 iunie 2011, pronunțată

în cauza Agrati și alții împotriva Italiei (parag. 58), că

principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces

echitabil consacrate prin art. 6 (din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale) se opun - cu

excepția situațiilor când există motive imperioase de interes

general - ingerinței puterii legislative în administrarea justiției

cu scopul de a influența deznodământul judiciar al unui

litigiu". În același sens,s-a pronunțat și prin

Hotărârea din 9 decembrie 1994, pronunțată în Cauza

Rafinăriile grecești Stran și Stratis Andreadis împotriva

Greciei, parag. 49, sau prin Hotărârea din 28 octombrie 1999,

pronunțată în Cauza Zielinski și Pradal & Gonzalez și

alții împotriva Franței, parag. 57. În concepția Curții de

la Strasbourg, "exigența egalității armelor implică

obligația de a oferi fiecăreia dintre părțile unui proces

posibilitatea rezonabilă de a-și prezenta cauza în condiții care

să nu o plaseze într-o situație de net dezavantaj în raport cu partea

adversă" (Hotărârea din 27 octombrie 1993, pronunțată

în Cauza Dombo Beheer B.V. împotriva Olandei, parag. 33, și Hotărârea

din 9 decembrie 1994, pronunțată în Cauza Rafinăriile

grecești Stran și Stratis Andreadis împotriva Greciei, parag. 46). 27.

Or, în condițiile în care un nou text de lege devine aplicabil proceselor

în curs de desfășurare, riscul apariției unui dezechilibru

procesual între părțile din litigiu trebuie înlăturat de

instanțele de judecată printr-o interpretare a acestuia în respectul

exigențelor impuse de Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale prin art. 6, care

consacră dreptul la un proces echitabil, în conformitate cu prevederile art.

20 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora dispozițiile

constituționale privind drepturile și libertățile

cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în

concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului,

cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte".

Cu privire la

capătul de cerere, din cauza de față, având ca obiect

contravaloarea îmbunătățirilor necesare și utile, în limita

sumei de 42.160 euro, s-a constatat că în calculul îmbunătățirii

nu se poate reține contravaloarea construcției anexă.

În urma

expertizei judiciare efectuate, s-a reținut ca fiind justă și

legală suma îmbunătățirilor care întrunesc cerințele

de a fi necesare și utile imobilului la care s-au efectuat, de 42.160 euro,

și s-a dispus,în baza art. 48 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001

în forma în vigoare de la data introducerii cererii pentru acestea de

către reclamant, față de cele mai sus redate cu privire la

încheierea de ședință din 5 octombrie 2016 și de

exigențele procesului echitabil garantat de art. 6 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului în privința aplicării în timp a legii procesuale

de schimbare a calităților procesuale pasive(relevate la paragrafele

26-27 din Decizia Curții Constituționale nr. 269/2014, publicată

în M. Of. nr. 513 din 9 iulie 2014), obligarea pârâtului Statul Român prin H.

să plătească reclamantului suma de 42.160 euro în echivalent lei

la data plății, reprezentând contravaloare

îmbunătățiri, deoarece imobilul pentru care se pretind

despăgubirile reprezentate de îmbunătățirile necesare

și utile a fost preluat fără titlu valabil, aspect tranșat

irevocabil prin sentința civilă nr. 295 din 08 februarie 2008, pronunțată

de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul din

care s-a realizat disjungerea cauzei pendinte, sentință care în

același timp a respins irevocabil cererea reconvențională formulată

pentru îmbunătățiri de reclamantul C. împotriva persoanelor

îndreptățite la restituirea imobilului preluat fără titlu

de stat, cu motivarea că art. 48 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001

stabilește obligația de restituire în sarcina altor persoane

(adică a unității deținătoare sau a statului).

De asemenea, Curtea

a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtului Statul Român prin H., invocată de acesta, deoarece pe

capătul de cerere având ca obiect prețul plătit actualizat cu rata

inflației din acțiunea precizată la 5 octombrie 2016 a constatat,

prin încheierea din 5 octombrie 2016, transmiterea în cursul procesului a

calității procesuale pasive de la acest pârât la unicul pârât

răspunzător legal pe asemenea pretenții speciale, H. (art. 132

C. proc. civ.).

S-a mai reținut,

că reclamantului, în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001

modificată prin Legea nr. 1/2009, care a pierdut proprietatea imobilului

dobândit în baza Legii nr. 112/1995 în urma unei acțiuni în revendicare, i

se cuvenea chiar prețul de piață al imobilului pierdut în

acțiunea în revendicare cu fostul proprietar deposedat de stat, deoarece în

cadrul acestei acțiuni în revendicare s-a dat preferință

titlului primului proprietar, deposedat abuziv de stat, față de contractul

reclamantului, fără să se rețină vreo rea

credință a acestuia cu ocazia cumpărării imobilului în baza

Legii nr. 112/1995; că dispozițiile procesuale din legea

specială aplicabile în speța de față, cu privire la

capătul de cerere din acțiunea precizată având ca obiect

prețul actualizat cu inflația, cuprinse în art. 50 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, derogă de la regulile generale în materie de

evicțiune (C. civ.) cu privire la debitor; că prețul plătit

de reclamant pentru cumpărarea imobilului prin contractul de

vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, actualizat cu

inflația, este datorat la restituire de pârâtul H., acesta și nu

altcineva fiind cel care trebuie să restituie reclamantului

despăgubirile la nivelul prețului plătit actualizat cu rate

inflației al apartamentului cumpărat în baza Legii nr. 112/1995

și pierdut prin revendicare, și că nici reținerea

comisionului de către unitatea prin care s-a efectuat vânzarea (SC E. SA)

nu are importanță în cauză pe acest capăt de cerere.

În consecință,

s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive pe capătul

de cerere formulat de reclamant pentru restituirea prețului plătit

actualizat cu inflația, în privința pârâtei SC E. SA.

Totodată,

s-a respins, ca nefondată, și cererea de chemare în garanție a SC

E. SA, formulată de pârâtul Statul Român prin H., cu motivarea că Statul

Român nu va fi obligat la restituirea prețului actualizat, ci direct

pârâtul H. va fi obligat la aceste despăgubiri reprezentate de prețul

plătit și actualizat cu inflația pretins de reclamant în

acțiunea precizată, iar SC E. SA, nu datorează restituirea

comisionului de vânzare nici reclamantului, nici Statului Român prin H.,

și nici pârâtului H., deoarece Legea nr. 10/2001 reglementează cu

claritate la art. 50 alin. (3) un debitor unic pentru restituirea prețului

plătit actualizat, H. Așadar, calitatea procesuală pasivă a

pârâtului H. este stabilită de Legea nr. 10/2001 la art. 50 alin. (3).

Pârâtul răspunde de despăgubiri referitoare la preț, fie că

ele se cuvin ca preț plătit și actualizat, fie că ele se

cuvin ca preț(valoare) de piață.

S-a

concluzionat, că pârâtul H. va fi obligat să achite reclamantului

suma de 16.475.115 lei vechi (1.647,51 lei noi) actualizată cu indicele de

inflație, reprezentând prețul achitat conform contractului de vânzare

cumpărare din 1996, deoarece dispozițiile legii speciale aplicabile

în speța de față (Legea nr. 10/2001) cuprinse în art. 50 alin.

(2) și alin. (3), cu privire la capătul de cerere având ca obiect restituirea

prețului plătit actualizat cu inflația, derogă de la

regulile generale în materie de evicțiune(C. civ.) cu privire la debitor.

Împotriva acestei

decizii

au

formulat recurs

pârâții

Statul Român prin H. și H. reprezentat de I. București, care,

indicând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au arătat că hotărârea a

fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea

criticilor formulate, s-a susținut că, deși acțiunea a fost

inițiată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1/2009, aceasta

suportă incidența prevederilor de drept substanțial ale acestui

act normativ, în virtutea principiului aplicării imediate a legii noi

situațiilor juridice în curs de derulare, neepuizate la momentul

intrării sale în vigoare.

Principiul

aplicării imediate a legii civile noi este regula de drept potrivit

căreia, de îndată ce legea a fost adoptată, legea nouă se

aplică tuturor situațiilor ivite după intrarea sa în vigoare.

Aplicarea

imediată a legii noi, cu privire la situația pendinte, nu aduce

atingere principiului neretroactivității. Pe acest aspect, în

jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat în mod

constant că o lege nu este retroactivă atunci când modifică

pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci

când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice

constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă

nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să

reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în

vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

Mai mult,

este firesc ca, în speță, contravaloarea

îmbunătățirilor să fie plătită de către

beneficiar și nu de către un terț, care nu are nici o

legătură cu părțile raportului juridic dedus

judecații.

Prin urmare,

numai persoana îndreptățită, în calitate de proprietară a

imobilului pentru care se solicită plata sporului de valoare, poate fi

obligată să restituie contravaloarea îmbunătățirilor

necesare și utile, astfel cum este prevăzut în art. 48 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, modificată, cu atât mai mult cu cât

îmbunătățirile profită actualilor proprietari.

Modificările

aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 1/2009, instituie în sarcina persoanei

căreia i s-a retrocedat imobilul obligația de a restitui contravaloarea

îmbunătățirilor, potrivit art. 48 alin. (2) din lege, care

prevede că”Indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil

sau fără titlu, obligația despăgubirii prevăzută

la alin. (1) revine persoanei îndreptățite".

Fața de

argumentele prezentate, s-a solicitat ca, admițând recursul, să se

admită excepția lipsei calității procesuale pasive a

Statului Roman prin H. și să se respingă cererea referitoare la

îmbunătățiri, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă, având în vedere dispozițiile Legii nr.

1/2009, care sunt de imediată aplicare.

De asemenea,

s-a criticat decizia atacată pentru nelegalitate, în sensul că în mod

greșit a fost respins apelul H., fără a avea în vedere faptul

că, potrivit principiului relativității efectelor contractului,

acestea se produc numai între părțile contractante, neputând nici

profita și nici dauna unui terț.

Prin

"calitate procesuală" se înțelege titlul sau modul în care

o persoană participă în raportul juridic, îndreptățind-o

să fie parte în proces. Calitatea procesuală pasivă presupune

existența identității între persoana pârâtului și cel

obligat în cadrul aceluiași raport juridic.

S-a mai

arătat, că, sub acest aspect, deși în practica instanțelor

și chiar a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a

conturat și opinia conform căreia obligația de plată ar fi

întemeiată pe răspunderea vânzătorului pentru evicțiune (în

acest sens s-a invocat Decizia civilă nr. 4929 din 29 octombrie 2001 a

CSJ), în condițiile anularii contractului de vânzare-cumpărare

și constatării relei-credințe a cumpărătorilor în momentul

încheierii contractului, nu este justă o astfel de interpretare a

dispozițiilor art. 1337 și urm., C. civ., întrucât obligația de

restituire a prețului actualizat nu poate fi întemeiată decât pe

principiile efectelor nulității actelor juridice, anume al

retroactivității, astfel încât părțile raportului juridic

trebuie să ajungă în situația în care acel act nu s-ar fi

încheiat, principiu ce are la bază și regula îmbogățirii

fără justă cauză, fapt ce conduce la concluzia că

restituirea trebuie să aibă în vedere prețul actualizat,

văzând și dispozițiile art. 970 C. civ.

Fiind

lămurit acest aspect de drept substanțial, s-a arătat că, pe

plan procesual, calitate procesuală pasivă nu poate avea, într-o

astfel de acțiune, decât unitatea administrativ-teritorială

vânzătoare (în speța Municipiul București), nicidecum H., atât

pentru faptul că acesta nu a fost parte contractantă în raportul

juridic dedus judecații, nerevenindu-i obligația de restituire a

prestațiilor efectuate în baza actului constatat nul, cât și pentru

argumentele pornite de la aceeași premisa juridică, și anume:

părțile se află în fața unui raport juridic de drept privat

având la baza un contract, iar statul nu poate interveni într-un astfel de

raport, în sensul de a stabili, sub aspect juridic, o alta persoana

(instituție) răspunzătoare, și că prevederile art. 50 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt norme cu caracter procesual, prin care

să se acorde calitate procesuală pasivă H.

Într-adevăr,

în cadrul Legii nr. 10/2001, legiuitorul a intervenit în acest sens instituind

prevederi cu caracter procesual, caracter ce rezultă clar din formularea

textului și, în plus, se referă numai la efecte ale faptului juridic

licit (îmbogățirea fără justă cauză), și nu la

cele ale unui act juridic (contractul fiind, conform art. 969 C. civ.,

"legea părților"), neputându-se interveni peste voința

contractanților, indiferent că este vorba de repunerea părților

în situația anterioară în urma constatării nulității

contractului.

Prin

modificarea alin. (3) din art. 50 din Legea nr. 10/2001 (introdus prin O.U.G. nr.

184/2002), s-a urmărit determinarea sursei din care vor fi restituite

sumele de natura celor care sunt solicitate de reclamantul din prezenta

cauză, fără însă ca prin aceasta să se creeze un

raport obligațional direct între persoanele îndreptățite să

primească restituirea prețului actualizat corespunzător

contractului anulat prin hotărâre judecătoreasca și H., care

numai administrează fondul cu aceasta destinație.

Pentru a

retine opinia contrară, în sensul că ex lege s-a stabilit calitatea

procesuală pasivă a H. în astfel de acțiuni în justiție, s-a

arătat că reținerea bazată pe argumente juridice ar însemna

că prin lege s-ar realiza o novațiune de debitor, conform art. 1128 pct.

2 C. civ. Or, în acest caz, novațiunea nu operează fără

consimțământul expres al creditorului (art. 1132 C. civ.) și, în

plus, novațiunea nu se prezumă, voința - anim dolari SUA onandi

- de a o face trebuind să rezulte evident din act (art. 1130 C. civ.).

Legiuitorul a procedat în alte situații, când a urmărit, în interes

general, schimbarea unui debitor prin novațiune, la respectarea normelor

dreptului comun, prevăzând expres în actul normativ respectiv

novațiunea.

S-a

concluzionat, că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art.

1337 C. civ., care instituie răspunderea vânzătorului pentru

evicțiune totală sau parțială prin fapta unui terț.

S-a mai

arătat, că nici dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

nu sunt de natură să determine introducerea în prezenta cauză a H.

și să îi acorde acestuia calitate procesuala pasivă, cât timp

obligația de garanție pentru evicțiune are un conținut mai

larg decât simpla restituire a prețului.

Deposedarea

pârâților-reclamanți de imobilul ce face obiectul prezentului

litigiu, în urma anularii contractului de vânzare-cumpărare printr-o

hotărâre definitivă și irevocabilă, întrunește

condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț.

Această

tulburare de drept este de natură să angajeze răspunderea contractuală

pentru evicțiunea totală a vânzătorului, respectiv, Municipiul

București, față de pretențiile privind restituirea prețului

pentru imobilul în cauză.

Nicidecum, nu

poate fi antrenată răspunderea H., având în vedere că în

prezenta speță nu există culpa acestuia.

S-a mai solicitat

să se aibă în vedere și dispozițiile art. 1344 C. civ.,

potrivit cărora: "Dacă lucrul vândut se afla, la epoca

evicțiunii, de o valoare mai mare, din orice cauză, vânzătorul

(Municipiul București) este dator să plătească cumpărătorului,

pe lângă prețul vânzării, excedentele valorii în timpul

evicțiunii."

Examinând

decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9

C. proc. civ., se constată că recursul formulat de pârâții

Statul Român prin H. și H. reprezentat de I. București este nefondat,

pentru următoarele considerente;

Critica

potrivit căreia, deși acțiunea pendinte a fost promovată

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1/2009, prezentul litigiu

suportă incidența prevederilor Legii nr. 10/2001, modificată

prin acest act normativ, în virtutea principiului aplicării imediate a

legii civile noi, ce consacră regula de drept potrivit căreia deîndată

ce legea a fost adoptată aceasta se aplică tuturor situațiilor

ivite după intrarea sa în vigoare, astfel că Statul Român prin H. nu

are calitate procesuală pasivă pentru plata contravalorii îmbunătățirilor

necesare și utile aduse de reclamant imobilului în litigiu, întrucât, potrivit

art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, modificată, ”calitatea procesuală

pasivă pentru despăgubire revine persoanei îndreptățite”,

este nefondată.

Astfel,

deși nu s-au arătat expres, recurenții pârâți au

susținut că instanța de apel a pronunțat decizia

atacată cu soluționarea greșită a conflictului dintre diferitele

forme ale art. 48 din Legea nr. 10/2001, respectiv, între forma

inițială, în vigoare la data introducerii acțiunii pendinte

și forma modificată prin Legea nr. 1/2009, cu privire la calitatea

procesuală pasivă pentru restituirea c./valorii îmbunătățirilor

necesare și utile aduse imobilului în litigiu de către reclamant.

Instanța

de apel a reținut că, într-adevăr, prevederile art. 48 din Legea

nr. 10/2001 în forma inițială în vigoare la

data introducerii acțiunii pendinte, cu privire la calitatea

procesuală pasivă, au fost modificate în cursul procesului prin Legea

nr. 1/2009, și că există conflict între cele două forme ale

art. 48 din Legea nr. 10/2001, norme cu caracter procesual, iar în

soluționarea conflictului dintre prevederile art. 48 din Legea nr. 10/2001

în forma în vigoare la data introducerii acțiunii și prevederile

aceluiași text de lege astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 1/2009,

aceasta a stabilit că în speță sunt aplicabile prevederile art. 48

alin 3 din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la data introducerii

acțiunii, care prevedeau că ”în cazul în care imobilul care se

restituie în natură a fost preluat fără titlu valabil,

obligația de despăgubire revine statului sau unității

deținătoare”, respectiv, că pârâtului Statul Român prin H. îi revine

obligația să plătească suma de 42.160 euro, reprezentând

contravaloarea îmbunătățirilor necesare și utile aduse

imobilului de către reclamantul C., care a fost evins din dreptul de

proprietate asupra acestuia, imobil ce a fost preluat de stat fără titlu,

așa cum s-a stabilit prin hotărâre judecătorească

irevocabilă.

Soluția

instanței de apel dată primului capăt de cerere este

legală, deoarece,pe de o parte, prin sentința civilă nr. 295 din

8 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția

a V-a civilă, s-a stabilit irevocabil că ”persoanele

îndreptățite” nu au calitate procesuală pasivă pe

capătul de cerere privind restituirea c./valorii

îmbunătățirilor necesare și utile aduse imobilului în

litigiu de către reclamant, și că statul are această

calitate.

Pe de

altă parte, se constată că, în speță, s-a ivit

conflict de norme procesuale cu privire la calitatea procesuală

pasivă pentru capătul de cerere prin care s-a solicitat restituirea

c./valorii îmbunătățirilor necesare și utile aduse imobilului

în litigiu de către reclamant, însă norma procesuală internă

aplicabilă procesului pendinte trebuie interpretată în respectul

exigențelor impuse de norma convențională privind aplicarea în

timp a legii procesuale - art. 6 din Convenție, astfel că legal instanța

de apel,în soluționarea acestui conflict, a aplicat cu prioritate norma

convențională, tocmai pentru a înlătura dezechilibrele ce s-ar

putea ivi între părțile în litigiu.

De asemenea,

se constată, că decizia atacată este legală și

față de prevederile Deciziei nr. 269/2014 a Curții

Constituționale, publicată în M. Of. nr. 513 din 9 iulie 2014, prin

care s-a analizat și constituționalitatea unor dispoziții de

ordin formal introduse prin Legea nr. 165/2013, de modificare a Legii nr. 10/20001,

obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

republicată, care, ținând seama și de jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului, a statuat că: ”în

condițiile în care un nou text de lege devine aplicabil proceselor în curs

de desfășurare, riscul apariției unui dezechilibru procesual

între părțile din litigiu trebuie înlăturat de instanțele

de judecată printr-o interpretare a acestuia în respectul exigențelor

impuse de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale prin art. 6 care consacră dreptul la

un proces echitabil, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) din

Constituție, potrivit cărora dispozițiile constituționale

privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi

interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația

Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate

la care România este parte".

Rezultă,

că atâta vreme cât desfășurarea și finalizarea procesului pendinte

au fost prefigurate și anticipate de către reclamant într-un anumit

cadru procesual, existent la momentul declanșării acestuia, cursul

procesului ar fi alterat ca urmare a intervenirii unei norme procesuale noi,

care modifică regulile pe care ar trebui să le aibă în vedere

instanța în soluționarea procesului.

De aceea,

corect a stabilit instanța de apel în soluționarea conflictului dinte

cele două forme ale art. 48 din Legea nr. 10/2001, ce reglementează

diferit aceeași situație juridică cu privire la calitatea

procesuală pasivă în litigiile privind restituirea

îmbunătățirilor necesare și utile aduse imobilelor preluate

abuziv de stat, că prevederile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

modificată prin Legea nr. 1/2009, nu sunt aplicabile cauzei pendinte, în

raport de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, care consacră dreptul la un proces echitabil, întrucât acestea

determină modificarea cursului procesului chiar în timpul judecării

sale, creând doar pentru una din părțile aflate în proces o

situație mai favorabilă, aceasta cu atât mai mult cu cât regimul mai

avantajos creat prin Legea nr. 1/2009 este apt să conducă la o

situație mai favorabilă, care profită statului, în calitate de

pârât în cauză.

În ceea ce

privește criticile potrivit cărora decizia atacată s-a dat cu încălcarea

dispozițiilor art. 1337, ale art. 1128 pct. 2 și ale art. 1132 C. civ.,

se constată următoarele:

Invocând

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenții-pârâți au susținut greșita soluționare a

excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului H.,

pentru capătul de cerere privind restituirea prețului actualizat cu

rata inflației al imobilului în litigiu către reclamant,întrucât în

speță erau aplicabile normelor de drept comun în materie de

evicțiune și în materia efectelor nulității actului

juridic.

Contrar

susținerilor acestora, în situația dedusă judecății,

calitatea procesuală pasivă pentru restituirea prețului

actualizat revine H., potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Susținerea recurenților în sensul că obligația de

garanție pentru evicțiune are un conținut mai larg decât simpla

restituire a prețului este lipsită de substanță, nefiind un

argument fundamentat din punct de vedere juridic, de natură a înlătura

aplicarea prevederilor speciale ale art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Dispozițiile

Legii nr. 10/2001 au caracter special, derogator de la dreptul comun, sub

aspectul titularului obligației de despăgubire.

Calitatea

procesuală pasivă a H. rezultă din voința legiuitorului,

care a instituit obligația H. de dezdăunare a

cumpărătorului, cu toate că nu a participat la încheierea

contractului. Adoptarea normei prin care s-a instituit o atare obligație a

fost justificată de faptul că această instituție era cea care

dispunea, în condițiile legii, de fondul extrabugetar constituit în

temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, în care au fost

virate sumele obținute din vânzarea apartamentelor către

foștii chiriași.

Norma

specială care reglementează obligația de dezdăunare în

sarcina H. derogă de la principiul relativității efectelor

contractului, în sensul că, prin voința legiuitorului, în cazul

anulării contractului, răspunderea pentru restituirea prețului

nu revine vânzătorului, ci este asumată de stat, printr-una dintre

structurile sale administrative.

Împrejurarea

că raportul juridic generat de încheierea contractului de

vânzare-cumpărare, cu conținutul său constând în drepturi

și obligații ce revin părților contractante, are natura

unui raport juridic de drept privat, nu constituie o piedică în calea unei

reglementări de natura celei conținute în art. 50 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001.

Instanțele

de judecată învestite cu soluționarea acțiunilor întemeiate pe

această normă specială sunt chemate să aplice legea,

nicidecum să discute argumente de oportunitate a reglementării.

Susținând

că statul nu poate interveni în raportul juridic de natură

contractuală, în sensul de a stabili o alta persoană

(instituție) răspunzătoare, recurenții pârâți

contestă însăși atribuția de legiferare prevăzută

de Constituție în competența puterii legiuitoare.

În realitate,

„terțul” în sarcina căruia legea specială stabilește

obligația de dezdăunare nu este o persoană (fizică sau

morală) de drept privat (situație în care s-ar putea pune, eventual,

problema constituționalității unei astfel de reglementări),

ci însuși statul își asumă această sarcină, prin

organul său reprezentativ, H.

Prevederile art.

50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 stabilesc în mod clar atât obligația de

restituire, cât și pe cel căruia îi revine această

obligație.

În

consecință, Înalta Curte va înlătura criticile recurenților

pe acest aspect, ca nefondate.

Și

celelalte critici formulate de recurenți sunt nefondate.

Astfel, susținea

recurenților referitoare la novația prin schimbare de debitor și

la nesocotirea unor norme C. civ. privind consimțământul expres al

creditorului, respectiv, necesitatea ca novația să rezulte din act

(nefiind prezumată), relevă confuzia pe care recurenții o fac

între instituția novației, ca modalitate de transformare a

obligațiilor prin convenția părților, și reglementarea

prin lege a răspunderii speciale pentru dezdăunarea

cumpărătorilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare

încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 au fost desființate.

Rațiunile

de ordin social, economic sau politic ce au stat la baza voinței

legiuitorului în adoptarea acestor norme speciale exced controlului

instanțelor de judecată, după cum nu poate fi supusă

cenzurii în fața instanțelor nici pretinsa contrarietate a legii

speciale în raport cu prevederile altei legi, cum este C. civ.

Nici

dispozițiile art. 1337 C. civ., privind răspunderea vânzătorului

pentru evicțiunea totală sau parțială prin fapta unui

terț, nu pot fi avute în vedere, întrucât, așa cum s-a reținut

mai sus, art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, normă specială,

înlătură de la aplicare normele de drept comun în materie de

evicțiune, potrivit principiului specialia generalib dolari SUA erogant.

În raport de

considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul formulat de pârâți va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul formulat de pârâții Statul Român prin H. și de H.

reprezentat de I. București împotriva Deciziei nr. 778/A din data de 2noiembrie

2016 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă

și

pentru cauze cu minori și de familie

.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 18 mai 2017.