ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 820/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 820/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 820/2017

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19 aprilie 2013, pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/3/2013,

reclamantele A. și B. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul

București prin primarul general, pentru ca în contradictoriu cu acesta

și pe baza probelor administrate, instanța să pronunțe o

hotărâre prin care să soluționeze pe fond notificarea din 24

iulie 2001, transmisă prin executor judecătoresc „C." privind

imobilul situat în București, sector 2, format din teren în suprafața

de 286,87 mp, și construcție în suprafață de 493,09 mp,

reprezentând cota de 78,38% din imobil ce a fost naționalizat, în

conformitate cu Legea nr. 10/2001, în sensul de a dispune fie restituirea

acestuia în natura, fie acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în

condițiile legii speciale, respectiv obligarea Municipiului București

să transmită imediat și direct către D. Dosarul nr. x,

aferent notificării din 24 iulie 2003, însoțit de hotărârea

judecătorească ce se va pronunța în prezenta cauză.

În subsidiar, în situația în care

se va aprecia că, față de soluționarea pe cale

judecătorească a notificării, sunt aplicabile dispozițiile

art. 16 alin. (2)

1

din Legea nr. 247/2005, reclamantele au solicitat

obligarea pârâtului Municipiul București să transmită dosarul

către Prefectura Municipiului București, în vederea

centralizării și continuării proceduri) administrative.

E. și F., în temeiul art. 61 alin.

(1) și (2), art. 62 alin. (1) și (2), art. 64, art. 65 și art. 66

C. proc. civ., au formulat cerere de intervenție principală.

Cererea de intervenție

principală formulată de intervenienții E. și F. a fost

respinsă în principiu prin încheierea de ședință din 16

septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr.

x/3/2013.

Prin sentința civilă nr. 1482

din 27 noiembrie 015, Tribunalul București, secția a V-a civilă,

a admis contestația și a constatat calitatea de persoane

îndreptățite în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 a

contestatoarelor cu privire ia cota de 78,38% din imobilul situat în

București, sectorul 2, teren în suprafață de 369 mp și

construcție; a obligat pârâtul să acorde despăgubiri sub

formă de puncte în condițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr.

165/2013, contestatoarelor; a obligat pârâtul să transmită dosarul

către Prefectura Municipiului București; a respins cererea de

intervenție principală formulată de E. și F. și a

obligat pârâtul să plătească reclamantelor suma de 1.500 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată, onorariu expert.

Prin Decizia civilă nr. 784 din 17

noiembrie 20 i 6, Curtea de Apel București, secția a II-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca tardiv, apelul

exercitat de numiții F. și E. împotriva

încheierii de ședință din data de 16 septembrie 2014

și a sentinței civile nr. 1482 din 22 noiembrie 2015, pronunțate

de Tribunalul București.

recurs.

Completul de filtru.

Împotriva deciziei pronunțate de

Curtea de Apel București, au formulai prezentul recurs intervenienții

E. și F.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la

data de 17 ianuarie 2017, conform dovezii aflate la fila 5 a dosarului Înaltei Curții

de Casație și Justiție și repartizat Completului filtru nr.

10 (CF 10).

Prin rezoluția completului de

filtru din 18 ianuarie 2017, a fost dispusă comunicarea cererii de recurs

intimaților A., B. și Municipiul București prin primar, cu

mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 30 zile de la comunicare.

Conform dovezii aflate la filele 15,

16, 17, recursul a fost comunicat celorlalte părți la data de 27

ianuarie 2017.

La data de 08 februarie 2017, intimatul

Municipiul București prin primar a formulat întâmpinare, comunicată,

conform dovezilor aflate la filele 26, 27, 28 și 29, prin care a solicitat

respingerea, ca neîntemeiat, a recursurilor exercitate de intervenienții E.

și F. în combaterea recursului, intimatul a arătat că nu sunt

incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488

pct. 5, 6, 7 și 8 din Legea nr, 134/2010 privind C. proc. civ., instanța

de apel pronunțând o hotărâre legală din punct de vedere al

motivării acesteia și al dispozițiilor art. 64 din Legea nr.

134/2010 privind C. proc. civ., constatând în mod corect tardivitatea

exercitării apelului.

La data de 17 februarie 2017, recurenții

intervenienți E. și F. au formulat răspuns la întâmpinarea

depusă de intimatul Municipiul București prin Primar, prin care au

fost reluate criticile de nelegalitate ale deciziei recurate.

La data de 15 februarie 2017,

intimatele A. și B. au formulat întâmpinare, prin avocat Toia

Petrică, conform împuternicirii aflate la fila 34, comunicată,

așa cum reiese din. dovezile aflate la filele 39, 40 și 41, prin care

au invocat excepția nulității recursului pentru neâcadrarea

criticilor în motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute

de art. 488 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și excepția

inadmisibilității căii de atac, raportat Ia dispozițiile

art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și art. 7

din Legea nr. 76/2012.

La data de 27 februarie 2017, recurenții

intervenienți E. și F. au formulat răspuns la întâmpinarea formulată

de

intimatele A. și B. prin care

au solicitat instanței respingerea excepției

inadmisibilității căii de atac, motivat de făptui că

încălcarea normelor de procedură civilă poate fi invocata

oricând.

Constatând finalizată procedura de

comunicare, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 15

coroborate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 2/2013 privind unele

măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum

și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind

C. proc. civ., publicată în M. Of., Partea I, nr. 89 din 12.02,2013,

magistratul asistent raportor a trecut la întocmirea raportului asupra

admisibilității, în principiu, a recursului exercitat de

recurenții reclamanți, așa cum prevăd dispozițiile

art. 493 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Raportul asupra admisibilității în

principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 29 martie

2017, conform dovezilor aflate la filele 61-65, care nu au depus puncte de

vedere la raport.

La termenul din 17 mai 2017, completul de

filtru a rămas în pronunțare asupra admisibilității în

principiu a recursului, din perspectiva legalității căii de

atac, cu privire la care reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 64 din Legea

nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "(1) Instanța va comunica

părților cererea de intervenție și copii de pe înscrisurile

care o însoțesc. (2) După ascultarea intervenientului și a

părților, instanța se va pronunța asupra

admisibilității în principiu a intervenției, printr-o încheiere

motivată. (3) încheierea de admitere în principiu mi se poate ataca decât

odată cu fondul. (4) încheierea de respingere ca inadmisibilă a

cererii de intervenție poate fi atacată în termen de 5 zile, care

curge de la pronunțare pentru partea prezentă, respectiv de la

comunicare pentru partea lipsă. Calea de atac este mimai apelul, daca

încheierea a fost dată în prima instanță, respectiv numai

recursul la instanța, ierarhic superioară, în cașul în care

încheierea a fost pronunțata în apel. Dosarul se înaintează, în copie

certificată pentru conformitate cu originalul, instanței competente

să soluționeze calea de atac în 24 de ore de la expirarea termenului.

întâmpinarea nu este obligatorie. Apelul sau, după caz, recursul se

judecă în termen de cei mult 10 zile de la înregistrare. Judecarea cererii

principale se suspendă până ia soluționarea căii de atac

exercitate împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de

intervenție"

N.C.P.C. stabilește regimul juridic al

încheierii de admitere în principiu. Potrivit textului legal, numai încheierea

prin care se admite în principiu cererea de intervenție, poate fi

atacată odată cu fondul. în cazul respingerii cererii de

intervenție, încheierea pronunțată poate fi atacată numai

cu apel, dacă a fost pronunțată de instanța de fond,

și numai cu recurs, în situația în

care a fost pronunțată de instanța de apel, în termen de

5 zile, termen care curge de la pronunțare, pentru partea prezentă,

și de la comunicare, pentru cea lipsă.

Din interpretarea gramaticală a

dispozițiilor art.

15 din Legea nr. 2/2013, se observă

că legiuitorul român a stabilii că împotriva încheierilor prin care a

fost respinsă cererea de intervenție, se poate exercita numai apel,

daca încheierea a fost data în primă instanță.

În cauza pendinte, se reține că

cererea de intervenție principală a fost formulată în primă

instanță, în fața Tribunalului București, de către F.

și E. și soluționată prin încheierea din 16 septembrie

2014, în sensul respingerii acesteia.

Prin sentința civilă nr. 1482 din 27

noiembrie 2015, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a

respins cererea de intervenție principală formulată de

numiții F. și E.

Prin Decizia civilă nr. 784 din 17

noiembrie 2016, și care face obiectul prezentei căi de atac, Curtea

de Apel București, secția a II-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a respins ca tardiv apelul exercitat de numiții

F. și E. împotriva încheierii de ședință din data de 16

septembrie 2014 și a sentinței civile nr. 1482 din 27 noiembrie 2015,

pronunțate de Tribunalul București, reținând că

soluția de respingere a cererii de intervenție a fost preluată

doar în mod formal în decizie și că aceasta nu schimbă modul

și termenul în care poate fi atacată soluția de respingere a

cererii de intervenție, aplicarea dispozițiilor art. 64 din Legea nr.

134/2010 privind C. proc. civ., impunându-se cu prioritate.

Pe de altă parte, conform art. 25 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în

mod abuziv în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, unitatea

deținătoare are obligația de a se pronunța în termen de 60

de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data

depunerii actelor doveditoare, potrivii, art. 23, prin decizie sau, după

caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în

natură.

De asemenea, același act normativ a

reglementat dreptul persoanei îndreptățite să atace decizia sau,

după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării

sau a cererii de restituire în natură, la secția civilă a

tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul

unității deținătoare sau, după caz, al

entității învestite cu soluționarea notificării, în termen

de 30 de zile de la comunicare, hotărârea tribunalului fiind supusă

recursului, care este de competența curții de apel.

Litigiul pendinte este guvernat de

dispozițiile C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, fiind

declanșat după intrarea acestuia în vigoare, respectiv la 19 aprilie

acordarea de măsuri reparatorii, în condițiile legii speciale nr.

10/2001, pentru

imobilul situat în

București, sector 2, format din teren în suprafață de 286,87 mp,

și construcție în suprafață de 493,09 mp, reprezentând cota

de 78,38% din imobil ce a fost naționalizat, în conformitate cu Legea nr. 10/2001,

respectiv obligarea Municipiului București să transmită D. Dosarul

nr. x, aferent notificării din 24 iulie 2001.

Se constată că potrivit

dispozițiilor legale redate, împotriva sentinței pronunțate de

tribunal, ca instanță de fond, în litigiile având ca obiect

restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii, pentru

imobile preluate în mod abuziv în perioada de referință a Legii nr.

10/2001, poate fi exercitată numai calea de atac a apelului, conform

dispozițiilor art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012

pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit

cărora în cazul în care în acest act normativ nu se prevede altfel, ori de

câte ori printr-o lege specială se menționează că

hotărârea judecătorească de primă instanță este

"definitivă", de la data intrării în vigoare a acestui act

normativ» aceasta va fi supusă numai apelului ia instanța ierarhic

superioară, dispozițiile alin. (1) fiind incidente și în cazul

în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea

judecătorească de primă instanță este

"supusă recursului" sau că "poate fi atacată eu

recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă

expresie similară.

Așadar, în raport de textele legale

citate, se reține că, în speță, calea de atac care poate fi

exercitată împotriva sentinței pronunțate de tribunal, prin care

a fost soluționată cererea de chemare în judecată formulată

în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001, este numai apelul, care a fost, de

altfel, soluționai, definitiv, de Curtea de Apel București, prin Decizia

civilă nr. 784/A din 17 noiembrie 2016, și care face obiectul

prezentei căi de atac.

Este adevărat că în ceea ce

privește cererile de intervenție, legiuitorul român a reglementat

prin dispoziții speciale, derogatorii de la dreptul aplicabil fondului

cauzei, căile de atac ce pot fi exercitate împotriva soluției

pronunțate de către instanță cu privire la aceasta,

așa cum reiese din prevederile art. 64 din Legea nr. 134/2010 privind C.

proc. civ.

Se constată însă că intervenienții

au epuizat căile de atac, reglementate de legiuitor, ce pot fi exercitate

împotriva soluțiilor pronunțate cu privire la cererea de

intervenție principală, instanța analizând, prin decizia ce face

obiectul prezentului recurs, legalitatea și temeinicia soluției

pronunțate cu privire la aceasta, prezenta cale de atac fiind

exercitată împotriva deciziei curții de apel, care, potrivit

dispozițiilor legale amintite, este exceptată de ia controlul de

legalitate de către instanța de recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1)

din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., hotărârea

judecătorească este supusă numai căilor de atac

prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de

aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune

faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă

decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de

căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace

procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei

hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de

principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția

României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacata

o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar

și că exercitarea acestora trebuie tăcută în

condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Analizând cauza și din perspectiva

dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat

de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, se constată că recurenții intervenienți au fost

asistați în faza procesuală a recursului de o persoană

specializată în domeniul juridic. Prin urmare. reiese ca aceștia au

beneficiat în această fază procesuală, ca și în etapele

procesuale anterioare, conform împuternicirii aflate la fila 44 a Dosarului nr.

x/3/2013 al Tribunalului București, volumul ii, de asistență

juridică de specialitate, o necunoaștere a dispozițiilor

procedurale neputând fi invocată în acest context. legea acordând

avocaților prezumția de specialiști ai dreptului.

Văzând conținutul dispozițiilor

art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora

"Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) Iit. h),

hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai

motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce

s-au admis ori, după caz, s-au respins. In cazul în care recursul se

respinge fără a fi cercetat în fond ort se anulează sau se

constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai

motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de

casare. ", având în vedere că inadmisibilitatea căii de atac,

reprezintă o excepție procesuală de procedură,

absolută și peremptorie, care împiedică analiza oricăror

alte chestiuni, inclusiv excepții, Înalta Curte constată că

excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în

motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488

din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. invocată prin întâmpinare

precum și analiza motivelor de nelegalitate invocate prin cererea de

recurs, nu mai pot fi supuse controlului judecătoresc de către

instanța de recurs.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va

respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de intervenienții E. și F.

împotriva Deciziei civile nr. 784/A din 17 noiembrie 2016 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de intervenienții

E. și F. împotriva Deciziei civile nr. 784/A din 17 noiembrie 2016

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Ill-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Legea

nr. 134/2010 privind C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei

căi de atac și se va comunica părților, în temeiul

dispozițiilor art. 427 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 17 mai 2017.