ÎCCJ, decizie (scj.ro #137614)

Imobil restituit fostului proprietar. Acțiune în restituirea contravalorii îmbunătățirilor formulată de cumpărătorul evins. Calitate procesuală pasivă. Modificări legislative intervenite pe parcursul soluționării litigiului. Aplicarea dispozițiilor legii speciale de la momentul introducerii cererii.

Cuprins pe materii

: Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Părțile.

Index alfabetic

: imobil

contravaloarea îmbunătățirilor

calitate procesuală pasivă

Legea nr. 10/2001, art. 48

CEDO, art. 6

Câtă vreme desfășurarea și finalizarea procesului au fost prefigurate și anticipate de către reclamant într-un anumit cadru procesual existent la momentul declanșării acestuia, cursul litigiului ar fi alterat ca urmare a intervenirii unei noi norme procesuale, care modifică regulile pe care ar trebui să le aibă în vedere instanța în soluționarea cauzei.

Prin urmare, cum dispozițiile art. 48 din Legea nr.10/2001 au fost modificate în cursul procesului prin Legea nr. 1/2009, în mod corect s-a stabilit, în soluționarea conflictului dinte cele două forme ale textului de lege ce reglementează diferit aceeași situație juridică cu privire la calitatea procesuală pasivă în litigiile privind restituirea îmbunătățirilor necesare și utile aduse imobilelor preluate abuziv de stat, că dispozițiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, modificată, nu sunt aplicabile litigiului, în raport cu prevederile art. 6 din Convenția europeană, care consacră dreptul la un proces echitabil.

Secția I civilă, decizia nr. 824 din 18 mai 2017

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 14.03.2007, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pe pârâții C., D. și Primăria Municipiului București prin Primarul General, și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate că statul nu a avut niciodată un titlu valabil asupra imobilului situat în București, iar în urma comparării titlurilor de proprietate al reclamantelor și al pârâților, să fie obligați aceștia din urmă să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul sus-menționat, compus din teren în suprafață de 251,58 mp., și construcție în suprafață de 164,23 mp., cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea reconvențională, pârâtul C. a solicitat ca, în eventualitatea în care cererea reclamantelor este admisă, acestea să fie obligate la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului pe perioada cât l-a avut în proprietate.

Ulterior, la data de 23.10.2007, pârâtul-reclamant C. a precizat cererea reconvențională, indicând îmbunătățirile pe care le-a adus imobilului și valoarea estimată a acestora.

Prin cererea de chemare în garanție formulată la data de 23.10.2007, pârâtul - reclamant C. a solicitat obligarea în solidar a chemaților în garanție Primăria Municipiului București prin Primarul General, SC E. SA., și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, la restituirea prețului actualizat și la contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului de la data cumpărării până în prezent.

Chematele în garanție SC E. SA., și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

De asemenea, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat o cerere de chemare în garanție a SC E. SA., solicitând ca, în măsura în care s-ar aprecia că are calitate procesuală în cauză, chemata în garanție să fie obligată la restituirea comisionului de 1% încasat de această societate la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/112/1996.

Prin sentința civilă nr. 295 din 08.02.2008, Tribunalul București, Secția a V-a civilă a admis acțiunea principală; a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului situat în București; a obligat pe pârâții C. și D. să lase reclamantelor în deplină proprietate și posesie imobilul sus-menționat; a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant C., și a disjuns judecarea cererii de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu Primăria Municipiului București prin Primarul General, SC E. SA., și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.

Urmare disjungerii acestei cererii de chemare în garanție, s-a format dosarul de față,  (judecarea cauzei fiind suspendată, la 13.04.2010, până la soluționarea irevocabilă a dosarului cu nr. x/3/2007), iar la data de 29.05.2012, constatând soluționarea irevocabilă a cauzei cu nr. x/3/2007, tribunalul a dispus repunerea pe rol a cauzei.

În cauză, reclamantul C. a solicitat și instanța a încuviințat acestuia proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică în specialitatea construcții, având ca obiectiv constatarea îmbunătățirilor aduse imobilului situat în București și stabilirea valorii acestor îmbunătățiri. În cadrul probei cu înscrisuri, s-au depus la dosar, în copie, contractul de vânzare-cumpărare nr.  x/112/1996, sentința civilă nr. 5261 din 09.04.1998, dispoziția nr. 1428/1998 emisă de Primarul General al Municipiului București în baza sentinței civile nr. 5261/1998, chitanțele nr. 39084 și nr. 40866. Raportul de expertiză întocmit de expert F. s-a depus la dosar la 02.12.2008, iar răspunsul expertului la obiecțiunile formulate s-a depus la dosar la 19.09.2012 și, respectiv, la 08.01.2013.

Prin sentința civilă nr. 528 din 14.03.2013, Tribunalul București, Secția a V-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului București și S.C. E. S.A.; a respins cererea reclamantului C., în contradictoriu cu Primăria Municipiului București și S.C. E. S.A., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice; a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, și a obligat pe acest pârât să achite reclamantului suma de 42.160 euro în echivalent lei la data plății, reprezentând contravaloare îmbunătățiri; a respins acțiunea pentru restul pretențiilor, ca neîntemeiată; a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să achite reclamantului suma de 16.475.115 lei vechi (1.647,51 lei noi) actualizată cu indicele de inflație, reprezentând prețul achitat conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/112/1996; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematei în garanție S.C. E. S.A., și a respins cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu S.C. E. S.A.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, iar prin decizia nr. 89/A din 24.02.2015, Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin decizia civilă nr.1584 din 11.06.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 89/A/2015, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă; a casat decizia atacată; a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 528/2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V a civilă, pe care a anulat-o, și a trimis cauza spre evocarea fondului la aceeași curte de apel.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut, în esență, că potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, legea nouă se aplică tuturor situațiilor juridice născute, modificate sau stinse după intrarea sa în vigoare, situațiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere, precum și efectelor viitoare ale situațiilor juridice anterior născute sau modificate.

În speța de față, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul C. are ca obiect obligarea reclamantelor la plata prețului actualizat al imobilului, precum și la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului, și a fost înregistrată pe rolul instanțelor de judecată la data de 23.10.2007.

Temeiul de drept al cererii a fost, pe lângă art. 51 și art. 48 din Legea nr. 10/2001, varianta în vigoare la acea dată.

Pe parcursul procesului, a fost disjunsă cererea de chemare în garanție formulată de reclamantul C. și s-a format prezentul dosar a cărui judecată a fost suspendată, la data de 13.04.2010, până la soluționarea irevocabilă a dos. nr. x/3/2007.

La data de 29.05.2012, constatând soluționarea irevocabilă a cauzei cu nr. x/3/2007, Tribunalul București a dispus repunerea pe rol a cauzei suspendată în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. pr., civilă, și a pronunțat sentința civilă nr. 528/2013.

Prin această hotărâre, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului București și a S.C. E. S.A.; a respins cererea reclamantului C., în contradictoriu cu Primăria Municipiului București și S.C. E. S.A., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a admis, în parte, cererea reclamantului, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematei în garanție S.C. E. S.A.,și a respins cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu S.C. E. S.A.

În motivare, instanța a reținut incidența art. 48 din Legea nr. 10/2001, varianta legii în vigoare la data formulării cererii reconvenționale.

Procedând astfel, instanța de fond a omis să aibă în vedere că la data de 29.05.2012, data repunerii cauzei pe rol, art. 48 din Legea nr.10/2001 suferise modificări, conținutul acestuia fiind:

„(1) Chiriașii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile.

(2) Indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fără titlu, obligația despăgubirii prevăzută la alin. (1) revine persoanei îndreptățite

”.

Așadar, instanța de fond avea obligația să verifice dacă există conflict real între cele două norme, adică dacă sunt îndeplinite cele două condiții cumulative: să fie vorba de un act, fapt sau situație juridică, care a luat naștere sub imperiul vechii reglementări și continuă să producă efecte și după intrarea în vigoare a noii legi; și cele două dispoziții legale succesive să reglementeze diferit actul, faptul sau situația juridică respectivă.

După ce verifica îndeplinirea cumulativă a celor două condiții enunțate mai sus și stabilea că se află în ipoteza unui conflict real între cele două acte normative, respectiv, între diferitele forme ale aceluiași act normativ, ce reglementează în mod diferit aceeași situație juridică, instanța de judecată urma să stabilească natura normei, precum și care variantă a legii se aplică în concret la situația de fapt și de drept dedusă judecății.

Clarificarea cadrului procesual prin punerea în discuția părților a modificărilor legislative aduse temeiului de drept al cererii nu a avut loc nici în calea de atac a apelului, în considerentele deciziei recurate curtea de apel reținând că pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă, față de prevederile art. 48 din Legea nr. 10/2001, varianta în vigoare la data introducerii cererii.

Față de cele arătate mai sus, Înalta Curte a constatat că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C.pr.civ., întrucât nu au fost puse în discuția părților modificările legislative aduse temeiului de drept al cererii, ceea ce atrage nulitatea prevăzută de art. 105 alin. (2) C.pr.civ.

Cauza a fost reînregistrată, la data de 16.10.2015, pe rolul Curții de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care, prin decizia nr. 778/A din data de 2.11.2016, în rejudecarea fondului, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice (pârât în acțiunea precizată de reclamant pe capătul de cerere având ca obiect preț actualizat, în locul pârâților inițiali Primăria Municipiului București prin Primarul General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice), Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice (pârât în acțiunea precizată de reclamant pe capătul de cerere având ca obiect contravaloare despăgubiri din îmbunătățiri) și SC E. SA., și cu chematul în garanție SC E. SA.; a respins acțiunea față de pârâta SC E. SA., pentru lipsa calității procesuale pasive; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice; a obligat pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului prețul actualizat - 1.647,51 lei actualizat cu rata inflației la data plății; a obligat pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului 42.160 euro în echivalent lei la data plății, reprezentând contravaloare îmbunătățirilor; a respins, ca nefondată, cererea de chemare în garanție a SC E. SA., și a obligat pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să achite reclamantului 700 lei cheltuieli de judecată, reținând, în esență, următoarele:

Prin încheierea de ședință de la 5.10.2016, Curtea a pus în dezbatere legea aplicabilă cu privire la cele două capete de cerere, preț actualizat cu inflația, și, respectiv, îmbunătățiri.

De asemenea, reclamantul a depus la dosar cerere scrisă pentru precizarea cererii de chemare în judecată aflată în rejudecare pe fond și a lămurit, la termenul din 5.10.2016, că inițial a chemat în judecată pe capătul de cerere având ca obiect preț actualizat pe toți cei trei pârâți, SC E. SA, unitatea deținătoare (Primăria Municipiului București) și Statul Român, în considerarea art. 48 alin. (3) din Legea nr.10/2001, însă nu unitatea deținătoare (Primăria Municipiului București) sau Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice îi datorează prețul plătit actualizat cu inflația, ci Ministerul Finanțelor Publice, conform art. 50 alin. (3) din Legea nr.10/2001, iar pe capătul de cerere având ca obiect îmbunătățiri, reclamantul a arătat că solicită să fie  avută în vedere legea în vigoare de la data formulării acțiunii, și a susținut că modificarea intervenită în cursul procesului îi afectează drepturile, expunând pe larg considerentele pe care se întemeiază precizările formulate.

Ca urmare a cererii reclamantului din 5.10.2016, Curtea, prin încheierea de ședință de la 5.10.2016, a constatat, pe capătul de cerere având ca obiect restituirea prețului actualizat, că în cursul judecății a operat transmisiunea calității procesuale pasive de la cele două părți chemate de reclamant în judecată în cererea introductivă, pe baza art. 48 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data introducerii cererii, respectiv, unitatea deținătoare (Primăria Municipiului București) și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prevăzut de articolul 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, și, conform art. 132 C.proc.civ., a citat, în consecință, în continuare în cauză, ca pârât, pe Ministerul Finanțelor Publice pe capătul de cerere având ca obiect restituirea prețului plătit actualizat cu inflația.

Prin aceeași încheiere de la 5.10.2016, Curtea a constatat că, pentru capătul de cerere având ca obiect contravaloare îmbunătățiri, reclamantul își justifică menținerea temeiului juridic în forma în vigoare de la data formulării cererii de chemare în judecată, art. 48 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la data respectivă, pentru că deja deține hotărârea judecătorească irevocabilă anterioară în contradictoriu cu,,persoana îndreptățită”, dată în dosarul din care s-a disjuns cauza de față, care a stabilit lipsa calității procesuale pasive a ,,persoanei îndreptățite”, prevăzută ca având calitate procesuală pasivă de forma în vigoare dobândită în cursul procesului de art. 48 din Legea nr.10/2001 (art. 6 din CEDO, cristalizat în jurisprudența CEDO privind procesul echitabil).

Analizând actele și lucrările dosarului, în rejudecarea pe fond, conform art. 315 alin. (3) C.proc.civ., deciziei nr. 1584/2015 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, Secția I civilă și încheierii din 5.10.2016, Curtea a reținut că, la data formulării acțiunii ce formează obiect de judecată în cauza de față, 23.10.2007, atât dispozițiile Legii nr. 10/2001 - art. 48 și art. 50 cât și dispozițiile Codului civil - art. 1341 – 1346, îndreptățeau proprietarul evins la restituirea aceleiași sume de bani pentru pierderea bunului cumpărat de către proprietarul cumpărător.

Conform principiului ,,

specialia generalibus derogant

”, dispozițiile din legea specială, nr.10/2001, se aplicau cu prioritate față de legea generală, C.civ., în măsura în care îndreptățeau proprietarul evins la aceeași sumă bănească și unele și altele, și se completau cu cele din legea generală, C.civ., pentru sumele bănești pe care nu le reglementau, cu precizarea că evicțiunea reprezenta pierderea bunului cumpărat de către proprietarul cumpărător, ca urmare fie a unei acțiuni în declararea nulității, fie a unei acțiuni în revendicare, fără distincție.

Legea nr. 10/2001, așa cum era ea reglementată inițial, în forma în vigoare la data formulării acțiunii deduse judecății în cauza de față, 23.10.2007, a împărțit calitățile procesuale pasive ale persoanelor care trebuiau să despăgubească pe cumpărătorul care dobândise bunul prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr.112/1995. Sporul de valoare care a fost adus bunului exclusiv prin îmbunătățirile necesare și utile trebuie restituit, conform art. 48, de evingător (,,persoana îndreptățită” la măsuri reparatorii instituite de Legea nr.10/2001) dar numai în cazul în care imobilul a fost preluat cu titlu valabil; dimpotrivă, în ipoteza în care imobilul a fost preluat fără titlu valabil (cum s-a stabilit irevocabil în precedent pentru imobilul din speța de față), sporul de valoare care a fost adus bunului exclusiv prin îmbunătățirile necesare și utile trebuie plătit de Statul Român sau de unitatea deținătoare, la alegerea reclamantului ce a pierdut bunul prin evicțiune (indiferent dacă acțiunea în evicțiune fusese o acțiune în revendicare sau o acțiune de declarare a nulității). Prețul plătit actualizat cu rata inflației trebuie restituit de Ministerul Finanțelor Publice în toate cazurile în care imobilul care s-a vândut prin contract de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr.112/1995 era preluat ,,fără titlu”, contractul de vânzare-cumpărare în baza Legii nr.112/1995 fiind considerat încheiat cu eludarea acestei legi (cum s-a stabilit și pentru imobilul din speța de față, prin sentința civilă irevocabilă nr. 295 din 08.02.2008, pronunțată de Tribunalul București în dosarul din care s-a realizat disjungerea).

În cursul procesului de față, Legea nr. 10/2001 a fost modificată și completată de Legea nr. 1/2009, astfel că art. 48 (2) prevede :”

Indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fără titlu, obligația despăgubirii prevăzută la alin. (1) revine persoanei îndreptățite

”, iar art. 50 prevede:

(1) Cererile sau acțiunile în justiție, precum și transcrierea sau intabularea titlurilor de proprietate, legate de aplicarea prevederilor prezentei legi și de bunurile care fac obiectul acesteia, sunt scutite de taxe de timbru.

(2) Cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt scutite de taxe de timbru.

(2

1

) Cererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru.

(3) Restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2

1

) se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

De asemenea, art. 50

1

din același act normativ prevede

: ”(1) Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.

(2) Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabilește prin expertiză

”.

Deși art. 50 alin. (2) și (2

1

) din Legea nr. 10/2001 au ca obiect stabilirea regimului fiscal al formulării unor cereri și acțiuni în justiție, prevăzând facilitatea scutirii de plata taxelor judiciare de timbru, se poate concluziona că la momentul anului 2009, când a fost introdus art. 50 alin. (2

1

) prin Legea nr.1/2009, legiuitorul a admis coexistența celor două tipuri de acțiuni speciale ai căror titulari sunt cumpărătorii în baza Legii nr.112/1995, care se îndreaptă cu acțiune în pretenții bănești împotriva Ministerul Finanțelor Publice, respectiv, cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, și cererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor pierdute în acțiunile în revendicare cu fostul proprietar deposedat de stat, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

Curtea Constituțională a arătat în Decizia nr. 269/2014 publicată în Monitorul Oficial: ,,26. Cu privire la influențarea cursului procesului prin edictarea de noi reguli procesuale (cum este spre exemplu în speța de față schimbarea, prin Legea nr.1/2009 ce a modificat Legea nr.10/2001, a calității procesuale pasive pentru îmbunătățirile reglementate la art. 48 al Legii nr. 10/2001), inexistente la data declanșării acestuia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de exemplu, prin Hotărârea din 7 iunie 2011, pronunțată în cauza Agrati și alții c. Italiei (paragraful 58), că principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil consacrate prin art. 6 [din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale] se opun - cu excepția situațiilor când există motive imperioase de interes general - ingerinței puterii legislative în administrarea justiției cu scopul de a influența deznodământul judiciar al unui litigiu". În același sens,  s-a pronunțat și prin Hotărârea din 9 decembrie 1994, pronunțată în cauza Rafinăriile grecești Stran și Stratis Andreadis c. Greciei, paragraful 49, sau prin Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunțată în cauza Zielinski și Pradal & Gonzalez și alții c. Franței, paragraful 57. În concepția Curții de la Strasbourg, "exigența egalității armelor implică obligația de a oferi fiecăreia dintre părțile unui proces posibilitatea rezonabilă de a-și prezenta cauza în condiții care să nu o plaseze într-o situație de net dezavantaj în raport cu partea adversă" (Hotărârea din 27 octombrie 1993, pronunțată în cauza Dombo Beheer B.V. c. Olandei, paragraful 33, și Hotărârea din 9 decembrie 1994, pronunțată în cauza Rafinăriile grecești Stran și Stratis Andreadis c. Greciei, paragraful 46). 27. Or, în condițiile în care un nou text de lege devine aplicabil proceselor în curs de desfășurare, riscul apariției unui dezechilibru procesual între părțile din litigiu trebuie înlăturat de instanțele de judecată printr-o interpretare a acestuia în respectul exigențelor impuse de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prin art. 6, care consacră dreptul la un proces echitabil, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte".

Cu privire la capătul de cerere, din cauza de față, având ca obiect contravaloarea îmbunătățirilor necesare și utile, în limita sumei de 42.160 euro, s-a constatat că în calculul îmbunătățirii nu se poate reține contravaloarea construcției anexă.

În urma expertizei judiciare efectuate, s-a reținut ca fiind  justă și legală suma îmbunătățirilor care întrunesc cerințele de a fi necesare și utile imobilului la care s-au efectuat, de 42.160 euro și s-a dispus, în baza art. 48 alin. (1) și (3) din Legea nr.10/2001 în forma în vigoare de la data introducerii cererii pentru acestea de către reclamant, față de cele mai sus redate cu privire la încheierea de ședință din 5.10.2016 și de exigențele procesului echitabil garantat de art. 6 CEDO în privința aplicării în timp a legii procesuale de schimbare a calităților procesuale pasive (relevate la paragrafele 26-27 din decizia CC nr. 269/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 513 din 9 iulie 2014), obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului suma de 42.160 euro în echivalent lei la data plății, reprezentând contravaloare îmbunătățiri, deoarece imobilul pentru care se pretind despăgubirile reprezentate de îmbunătățirile necesare și utile a fost preluat fără titlu valabil, aspect tranșat irevocabil prin sentința civilă nr. 295/2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă, în dosarul din care s-a realizat disjungerea cauzei pendinte, sentință care în același timp a respins irevocabil cererea reconvențională formulată pentru îmbunătățiri de reclamantul C. împotriva persoanelor îndreptățite la restituirea imobilului preluat fără titlu de stat, cu motivarea că art. 48 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001 stabilește obligația de restituire în sarcina altor persoane (adică a unității deținătoare sau a statului).

De asemenea, Curtea a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, invocată de acesta, deoarece pe capătul de cerere având ca obiect prețul plătit actualizat cu rata inflației din acțiunea precizată la 5.10.2016 a constatat, prin încheierea din 5.10.2016, transmiterea în cursul procesului a calității procesuale pasive de la acest pârât la unicul pârât răspunzător legal pe asemenea pretenții speciale, Ministerul Finanțelor Publice (art. 132 C.proc.civ.).

S-a mai reținut, că reclamantului, în raport de dispozițiile Legii nr.10/2001 modificată prin Legea nr.1/2009, care a pierdut proprietatea imobilului dobândit în baza Legii nr.112/1995 în urma unei acțiuni în revendicare, i se cuvenea chiar prețul de piață al imobilului pierdut în acțiunea în revendicare cu fostul proprietar deposedat de stat, deoarece în cadrul acestei acțiuni în revendicare s-a dat preferință titlului primului proprietar, deposedat abuziv de stat, față de contractul reclamantului, fără să se rețină vreo rea credință a acestuia cu ocazia cumpărării imobilului în baza Legii nr.112/1995; că dispozițiile procesuale din legea specială aplicabile în speța de față, cu privire la capătul de cerere din acțiunea precizată având ca obiect prețul actualizat cu inflația, cuprinse în art. 50 alin. (3) din Legea nr.10/2001, derogă de la regulile generale în materie de evicțiune (Cod civil) cu privire la debitor; că prețul plătit de reclamant pentru cumpărarea imobilului prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr.112/1995, actualizat cu inflația, este datorat la restituire de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, acesta și nu altcineva fiind cel care trebuie să restituie reclamantului despăgubirile la nivelul prețului plătit actualizat cu rate inflației al apartamentului cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 și pierdut prin revendicare, și că nici reținerea comisionului de către unitatea prin care s-a efectuat vânzarea (SC E. SA.,) nu are importanță în cauză pe acest capăt de cerere.

În consecință, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive pe capătul de cerere formulat de reclamant pentru restituirea prețului plătit actualizat cu inflația, în privința pârâtei SC E. SA.

Totodată, s-a respins, ca nefondată, și cererea de chemare în garanție a SC E. SA., formulată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu motivarea că Statul Român nu va fi obligat la restituirea prețului actualizat, ci direct pârâtul Ministerul Finanțelor Publice va fi obligat la aceste despăgubiri reprezentate de prețul plătit și actualizat cu inflația pretins de reclamant în acțiunea precizată, iar SC E. SA., nu datorează restituirea comisionului de vânzare nici reclamantului, nici Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și nici pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, deoarece Legea nr. 10/2001 reglementează cu claritate la art. 50 alin. (3) un debitor unic pentru restituirea prețului plătit actualizat, Ministerul Finanțelor Publice. Așadar, calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice este stabilită de Legea nr.10/2001 la art. 50 alin. (3). Pârâtul răspunde de despăgubiri referitoare la preț, fie că ele se cuvin ca preț plătit și actualizat, fie că ele se cuvin ca preț (valoare) de piață.

S-a concluzionat, că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice va fi obligat să achite reclamantului suma de 16.475.115 lei vechi (1.647,51 lei noi) actualizată cu indicele de inflație, reprezentând prețul achitat conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/112/1996, deoarece dispozițiile legii speciale aplicabile în speța de față (Legea nr. 10/2001) cuprinse în art. 50 alin. (2) și alin. (3), cu privire la capătul de cerere având ca obiect restituirea prețului plătit actualizat cu inflația, derogă de la regulile generale în materie de evicțiune (Codul civil) cu privire la debitor.

Împotriva  acestei decizii au formulat recurs pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, care, indicând art. 304 pct. 9 C.proc.civ., au arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea criticilor formulate, s-a susținut că, deși acțiunea a fost inițiată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1/2009, aceasta suportă incidența prevederilor de drept substanțial ale acestui act normativ, în virtutea principiului aplicării imediate a legii noi situațiilor juridice în curs de derulare, neepuizate la momentul intrării sale în vigoare.

Principiul aplicării imediate a legii civile noi este regula de drept potrivit căreia, de îndată ce legea a fost adoptată, legea nouă se aplică tuturor situațiilor ivite după intrarea sa în vigoare.

Aplicarea imediată a legii noi, cu privire la situația pendinte, nu aduce atingere principiului neretroactivității. Pe acest aspect, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

Mai mult, este firesc ca, în speță, contravaloarea îmbunătățirilor să fie plătită de către beneficiar și nu de către un terț, care nu are nici o legătură cu părțile raportului juridic dedus judecații.

Prin urmare, numai persoana îndreptățită, în calitate de proprietară a imobilului pentru care se solicită plata sporului de valoare, poate fi obligată să restituie contravaloarea îmbunătățirilor necesare și utile, astfel cum este prevăzut în art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, modificată, cu atât mai mult cu cât îmbunătățirile profită actualilor proprietari.

Modificările aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 1/2009, instituie în sarcina persoanei căreia i s-a retrocedat imobilul obligația de a restitui contravaloarea îmbunătățirilor, potrivit art. 48 alin. (2) din lege, care prevede că ”

Indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fără titlu, obligația despăgubirii prevăzută la alin. (1) revine persoanei îndreptățite

".

Fața de argumentele prezentate, s-a solicitat ca, admițând recursul, să se admită excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Roman prin Ministerului Finanțelor Publice și să se respingă cererea referitoare la îmbunătățiri, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, având în vedere dispozițiile Legii nr. 1/2009, care sunt de imediată aplicare.

De asemenea, s-a criticat decizia atacată pentru nelegalitate, în sensul că în mod greșit a fost respins apelul Ministerului Finanțelor Publice, fără a avea în vedere faptul că, potrivit principiului relativității efectelor contractului, acestea se produc numai între părțile contractante, neputând nici profita și nici dauna unui terț.

Prin "calitate procesuală" se înțelege titlul sau modul în care o persoană participă în raportul juridic, îndreptățind-o să fie parte în proces. Calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel obligat în cadrul aceluiași raport juridic.

S-a mai arătat, că, sub acest aspect, deși în practica instanțelor și chiar a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a conturat și opinia conform căreia obligația de plată ar fi întemeiată pe răspunderea vânzătorului pentru evicțiune (în acest sens s-a invocat decizia civilă nr. 4929/2001 a CSJ), în condițiile anularii contractului de vânzare-cumpărare și constatării relei-credințe a cumpărătorilor în momentul încheierii contractului, nu este justă o astfel de interpretare a dispozițiilor art. 1337 și urm. C.civ., întrucât obligația de restituire a prețului actualizat nu poate fi întemeiată decât pe principiile efectelor nulității actelor juridice, anume al retroactivității, astfel încât părțile raportului juridic trebuie să ajungă în situația în care acel act nu s-ar fi încheiat, principiu ce are la bază și regula îmbogățirii fără justă cauză, fapt ce conduce la concluzia că restituirea trebuie să aibă în vedere prețul actualizat, văzând și dispozițiile art. 970 C.civ.

Fiind lămurit acest aspect de drept substanțial, s-a arătat că, pe plan procesual, calitate procesuală pasivă nu poate avea, într-o astfel de acțiune, decât unitatea administrativ-teritorială vânzătoare (în speța Municipiul București), nicidecum Ministerul Finanțelor Publice, atât pentru faptul că acesta nu a fost parte contractantă în raportul juridic dedus judecații, nerevenindu-i obligația de restituire a prestațiilor efectuate în baza actului constatat nul, cât și pentru argumentele pornite de la aceeași premisa juridică, și anume: părțile se află în fața unui raport juridic de drept privat având la baza un contract, iar statul nu poate interveni într-un astfel de raport, în sensul de a stabili, sub aspect juridic, o alta persoana (instituție) răspunzătoare, și că prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt norme cu caracter procesual, prin care să se acorde calitate procesuală pasivă Ministerului Finanțelor Publice.

Într-adevăr, în cadrul Legii nr. 10/2001, legiuitorul a intervenit în acest sens instituind prevederi cu caracter procesual, caracter ce rezultă clar din formularea textului și, în plus, se referă numai la efecte ale faptului juridic licit (îmbogățirea fără justă cauză), și nu la cele ale unui act juridic (contractul fiind, conform art. 969 C.civ., "legea părților"), neputându-se interveni peste voința contractanților, indiferent că este vorba de repunerea părților în situația anterioară în urma constatării nulității contractului.

Prin modificarea alin. (3) din art. 50 din Legea nr. 10/2001 (introdus prin OUG nr. 184/2002), s-a urmărit determinarea sursei din care vor fi restituite sumele de natura celor care sunt solicitate de reclamantul din prezenta cauză, fără însă ca prin aceasta să se creeze un raport obligațional direct între persoanele îndreptățite să primească restituirea prețului actualizat corespunzător contractului anulat prin hotărâre judecătoreasca și Ministerul Finanțelor Publice, care numai administrează fondul cu aceasta destinație.

Pentru a retine opinia contrară, în sensul că ex lege s-a stabilit calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice în astfel de acțiuni în justiție, s-a arătat că reținerea bazată pe argumente juridice ar însemna că prin lege s-ar realiza o novațiune de debitor, conform art. 1128 pct. 2 C.civ. Or, în acest caz, novațiunea nu operează fără consimțământul expres al creditorului (art. 1132 C.civ.,) și, în plus, novațiunea nu se prezumă, voința - animus donandi - de a o face trebuind să rezulte evident din act (art. 1130 C.civ). Legiuitorul a procedat în alte situații, când a urmărit, în interes general, schimbarea unui debitor prin novațiune, la respectarea normelor dreptului comun, prevăzând expres în actul normativ respectiv novațiunea.

S-a concluzionat, că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 1337 C.civ., care instituie răspunderea vânzătorului pentru evicțiune totală sau parțială prin fapta unui terț.

S-a mai arătat, că nici dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt de natură să determine introducerea în prezenta cauză a Ministerului Finanțelor Publice și să îi acorde acestuia calitate procesuala pasivă, cât timp obligația de garanție pentru evicțiune are un conținut mai larg decât simpla restituire a prețului.

Deposedarea pârâților-reclamanți de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, în urma anularii contractului de vânzare-cumpărare printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț.

Această tulburare de drept este de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicțiunea totală a vânzătorului, respectiv, Municipiul București, față de pretențiile privind restituirea prețului pentru imobilul în cauză.

Nicidecum, nu poate fi antrenată răspunderea Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere că în prezenta speță nu există culpa acestuia.

S-a mai solicitat să se aibă în vedere și dispozițiile art. 1344 C.civ., potrivit cărora: "Dacă lucrul vândut se afla, la epoca evicțiunii, de o valoare mai mare, din orice cauză, vânzătorul (Municipiul București) este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării, excedentele valorii în timpul evicțiunii."

Examinând decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se constată că recursul formulat de pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București este nefondat, pentru următoarele considerente;

Critica potrivit căreia, deși acțiunea pendinte a fost promovată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1/2009, prezentul litigiu suportă incidența prevederilor Legii nr. 10/2001, modificată prin acest act normativ, în virtutea principiului aplicării imediate a legii civile noi, ce consacră regula de drept potrivit căreia deîndată ce legea a fost adoptată aceasta se aplică tuturor situațiilor ivite după intrarea sa în vigoare, astfel că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă pentru plata contravalorii îmbunătățirilor necesare și utile aduse de reclamant imobilului în litigiu, întrucât, potrivit art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, modificată, ”calitatea procesuală pasivă pentru despăgubire revine persoanei îndreptățite”, este nefondată.

Astfel, deși nu s-au arătat expres, recurenții pârâți au susținut că instanța de apel a pronunțat decizia atacată cu soluționarea greșită a conflictului dintre diferitele forme ale art. 48 din Legea nr. 10/2001, respectiv, între forma inițială, în vigoare la data introducerii acțiunii pendinte și forma modificată prin Legea nr. 1/2009, cu privire la calitatea procesuală pasivă pentru restituirea c./valorii îmbunătățirilor necesare și utile aduse imobilului în litigiu de către reclamant.

Instanța de apel a reținut că, într-adevăr, prevederile art. 48 din Legea nr.10/2001 în forma inițială în vigoare la data introducerii acțiunii pendinte, cu privire la calitatea procesuală pasivă, au fost modificate în cursul procesului prin Legea nr. 1/2009 și că există conflict între cele două forme ale art. 48 din Legea nr. 10/2001, norme cu caracter procesual, iar în soluționarea conflictului dintre prevederile art. 48 din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la data introducerii acțiunii și prevederile aceluiași text de lege astfel cum au fost  modificate prin Legea nr. 1/2009, aceasta a stabilit că în speță sunt aplicabile prevederile art. 48 alin. (3) din Legea nr.10/2001 în forma în vigoare la data introducerii acțiunii,  care prevedeau că ”în cazul în care imobilul care se restituie în natură a fost preluat fără titlu valabil, obligația de despăgubire revine statului sau unității deținătoare”, respectiv, că pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice îi revine obligația să plătească suma de 42.160 euro, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor necesare și utile aduse imobilului de către reclamantul C., care a fost evins din dreptul de proprietate asupra acestuia, imobil ce a fost preluat de stat fără titlu, așa cum s-a stabilit prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Soluția instanței de apel dată primului capăt de cerere este legală, deoarece, pe de o parte, prin sentința civilă nr. 295 din 8.02.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă, s-a stabilit irevocabil  că ”persoanele îndreptățite” nu au calitate procesuală pasivă pe capătul de cerere privind restituirea c./valorii îmbunătățirilor necesare și utile aduse imobilului în litigiu de către reclamant, și că statul are această calitate.

Pe de altă parte, se constată  că, în speță, s-a ivit conflict de norme procesuale cu privire la calitatea procesuală pasivă pentru capătul de cerere prin care s-a solicitat restituirea c./valorii îmbunătățirilor necesare și utile aduse imobilului în litigiu de către reclamant, însă norma procesuală internă aplicabilă procesului pendinte trebuie interpretată în respectul exigențelor impuse de norma convențională privind aplicarea în timp a legii procesuale - art.6 din Convenție, astfel că legal instanța de apel, în soluționarea acestui conflict, a aplicat cu prioritate norma convențională, tocmai pentru a înlătura dezechilibrele ce s-ar putea ivi între părțile în litigiu.

De asemenea, se constată, că decizia atacată este legală și față de prevederile Deciziei nr. 269/2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 513 din 9 iulie 2014, prin care s-a analizat și constituționalitatea unor dispoziții de ordin formal introduse prin Legea nr. 165/2013, de modificare a Legii nr. 10/20001, obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, care, ținând seama și de jurisprudența C.E.D.O., a statuat că: ”în condițiile în care un nou text de lege devine aplicabil proceselor în curs de desfășurare, riscul apariției unui dezechilibru procesual între părțile din litigiu trebuie înlăturat de instanțele de judecată printr-o interpretare a acestuia în respectul exigențelor impuse de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prin art. 6 care consacră dreptul la un proces echitabil, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte".

Rezultă, că atâta vreme cât desfășurarea și finalizarea procesului pendinte au fost prefigurate și anticipate de către reclamant într-un anumit cadru procesual, existent la momentul declanșării acestuia, cursul procesului ar fi alterat ca urmare a intervenirii unei norme procesuale  noi, care modifică regulile pe care ar trebui să le aibă în vedere instanța în soluționarea procesului.

De aceea, corect a stabilit instanța de apel în soluționarea conflictului dinte cele două forme ale art. 48 din Legea nr.10/2001, ce reglementează diferit aceeași situație juridică cu privire la calitatea procesuală pasivă în litigiile privind restituirea îmbunătățirilor necesare și utile aduse imobilelor preluate abuziv de stat, că prevederile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, nu sunt aplicabile cauzei pendinte, în raport de prevederile art. 6 din C.E.D.O., care consacră dreptul la un proces echitabil, întrucât acestea determină modificarea cursului procesului chiar în timpul judecării sale, creând doar pentru una din părțile aflate în proces o situație mai favorabilă, aceasta cu atât mai mult cu cât regimul mai avantajos creat prin Legea nr. 1/2009 este apt să conducă la o situație mai favorabilă, care profită statului, în calitate de pârât în cauză.

În ceea ce privește criticile potrivit cărora decizia atacată s-a dat cu încălcarea dispozițiilor art. 1337, ale art. 1128 pct. 2 și ale art. 1132 C.civ., se constată următoarele:

Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., recurenții-pârâți au susținut greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Finanțelor Publice, pentru capătul de cerere privind restituirea prețului actualizat cu rata inflației al imobilului în litigiu către reclamant, întrucât în speță erau aplicabile normelor de drept comun în materie de evicțiune și în materia efectelor nulității actului juridic.

Contrar susținerilor acestora, în situația dedusă judecății, calitatea procesuală pasivă pentru restituirea prețului actualizat revine Ministerului Finanțelor Publice, potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Susținerea recurenților în sensul că  obligația de garanție pentru evicțiune are un conținut mai larg decât simpla restituire a prețului este lipsită de substanță, nefiind un argument fundamentat din punct de vedere juridic, de natură a înlătura aplicarea prevederilor speciale ale art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Dispozițiile Legii nr. 10/2001 au caracter special, derogator de la dreptul comun, sub aspectul titularului obligației de despăgubire.

Calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice rezultă din voința legiuitorului, care a instituit obligația Ministerului Finanțelor Publice de dezdăunare a cumpărătorului, cu toate că nu a participat la încheierea contractului. Adoptarea normei prin care s-a instituit o atare obligație a fost justificată de faptul că această instituție era cea care dispunea, în condițiile legii, de fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, în care au fost virate sumele obținute din vânzarea apartamentelor către foștii chiriași.

Norma specială care reglementează obligația de dezdăunare în sarcina Ministerului Finanțelor Publice derogă de la principiul relativității efectelor contractului, în sensul că, prin voința legiuitorului, în cazul anulării contractului, răspunderea pentru restituirea prețului nu revine vânzătorului, ci este asumată de stat, printr-una dintre structurile sale administrative.

Împrejurarea că raportul juridic generat de încheierea contractului de vânzare-cumpărare, cu conținutul său constând în drepturi și obligații ce revin părților contractante, are natura unui raport juridic de drept privat, nu constituie o piedică în calea unei reglementări de natura celei conținute în art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Instanțele de judecată învestite cu soluționarea acțiunilor întemeiate pe această normă specială sunt chemate să aplice legea, nicidecum să discute argumente de oportunitate a reglementării.

Susținând că statul nu poate interveni în raportul juridic de natură contractuală, în sensul de a stabili o alta persoană (instituție) răspunzătoare, recurenții pârâți contestă însăși atribuția de legiferare prevăzută de Constituție în competența puterii legiuitoare.

În realitate, „terțul” în sarcina căruia legea specială stabilește obligația de dezdăunare nu este o persoană (fizică sau morală) de drept privat (situație în care s-ar putea pune, eventual, problema constituționalității unei astfel de reglementări), ci însuși statul își asumă această sarcină, prin organul său reprezentativ, Ministerul Finanțelor Publice.

Prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 stabilesc în mod  clar atât obligația de restituire, cât și pe cel căruia îi revine această obligație.

În consecință, Înalta Curte va înlătura criticile recurenților pe acest aspect, ca nefondate.

Și celelalte critici formulate de recurenți sunt nefondate.

Astfel, susținea recurenților referitoare la novația prin schimbare de debitor și la nesocotirea unor norme din Codul civil privind consimțământul expres al creditorului, respectiv, necesitatea ca novația să rezulte din act (nefiind prezumată), relevă confuzia pe care recurenții o fac între instituția novației, ca modalitate de transformare a obligațiilor prin convenția părților, și reglementarea prin lege a răspunderii speciale pentru dezdăunarea cumpărătorilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 au fost desființate.

Rațiunile de ordin social, economic sau politic ce au stat la baza voinței legiuitorului în adoptarea acestor norme speciale exced controlului instanțelor de judecată, după cum nu poa