ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6673/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2028 din 23 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 5774/30/2007, Tribunalul Timiș, a respins acțiunea formulată de reclamantul K.E.I. împotriva pârâtei SC J. SA Jimbolia, pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtei. A admis în parte acțiunea formulată de același reclamant împotriva pârâților Primarul Orașului Jimbolia și Agenția Domeniilor Statului. A anulat în parte dispoziția din 11 iulie 2007, emisă de pârâtul Primarul Orașului Jimbolia, cu privire la terenul în suprafață de 1 iugăr și 54 stânjeni pătrați înscris inițial în CF nr. XXX Jimbolia, iar actualmente în CF nr. YYY Jimbolia. A obligat pârâta Agenția Domeniilor Statului să emită o nouă dispoziție prin care să propună despăgubiri bănești reclamantului pentru terenul indicat anterior.

A respins capătul de cerere privind obligarea paratei Agenția Domeniilor Statului la propunerea de despăgubiri pentru clădirile agricole și crescătoria de porcine de pe același teren. A menținut în rest prevederile dispoziției contestate, respectiv respingerea cererii de restituire a imobilului înscris în CF nr. XXX Jimbolia, clădire de locuit cu dependințe și curte. A respins cererea reclamantului pentru cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal întocmit la 08 decembrie 1945 de către Comitetul Local de împroprietărire Jimbolia s-a dispus exproprierea lui K.E.I. în privința mai multor parcele de teren, între care și cea înscrisă in CF XXX Jimbolia, in suprafață de un iugăr și 54 stânjeni; prin același proces-verbal, a fost expropriată de la antecesorul reclamantului și casa.

Conform certificatului de moștenitor din 29 august 2000, de pe urma defunctului K.E.I. a rămas ca moștenitor reclamantul, în calitate de fiu. Din contractele de vânzare-cumpărare încheiate în 03 ianuarie 1944 și 08 ianuarie 1944 rezultă că antecesorul reclamantului a dobândit o cotă de 5/6 din terenul înscris în CF XXX Jimbolia, împreună cu un grajd, o cocină și un șopron aflate pe acesta.

Prin notificarea din 25 iunie 2001, reclamantul a solicitat Primarului Orașului Jimbolia restituirea în natură a imobilelor înscrise în CF XXX Jimbolia, constând în clădire de locuit cu dependințe și curte, constând in clădiri agricole și crescătorie de porcine in suprafață de 1 iugăr și 54 stânjeni, arătând că imobilele au fost expropriate de la tatăl său prin procesul-verbal din 08 decembrie 1945, în baza Legii nr. 187/1945 și că la data exproprierii nu au fost acordate niciun fel de despăgubiri, imobilele aflându-se în continuare in proprietatea Statului Român și în administrarea S.G.C.L. Jimbolia. Prin dispoziția din 11 iulie 2007, emisă de pârâtul Primarul Qrașul Jimbolia a fost respinsă cererea de restituire în natură, reținându-se că imobilul înscris nu se află în administrarea Primăriei Orașului Jimbolia, iar pentru imobilul înscris în CF XXX, notificatorul nu a făcut dovada proprietății.

În cadrul concluziilor raportului de expertiză s-a arătat că imobilul înscris în CF nouă nr. YYY Jimbolia, este unul și același cu cel preluat de la antecesorul reclamantului, fost intabulat in CF XXX Jimoblia. S-a mai reținut că, conform art. 29 Legea nr. 10/2001, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate, aceste dispoziții fiind aplicabile și în cazul în care imobilele au fost înstrăinate; măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică ce a efectuat privatizarea.

În speță, imobilul preluat de la antecesorul reclamantului, fost intabulat în CF XXX Jimbolia, este actualmente înscris în CF nr. YYY/ A Jimbolia; pârâta SC J. SA Jimbolia, privatizată integral prin vânzarea capitalului social de către Ministerul Agriculturii, este proprietară asupra a patru locuințe și a 10000/19892 parte teren, iar SC C.L. SRL Jimbolia, în urma cumpărării la licitație de la SC J. SA Jimbolia, este proprietară asupra restului construcțiilor și asupra a 9892/19892 parte teren. Împotriva sentinței civile nr. 2028 din 23 octombrie 2009 a Tribunalului Timiș au dedarat apel în termenul legal reclamantul K.E.I. și pârâta Agenția Domeniilor Statului În motivarea apelului, reclamantul a arătat în primul rând că, despăgubirile i se cuvin pentru o suprafață de teren de 11.898 mp, așa cum rezultă din cele două procese-verbale de expropriere și cum a confirmat și expertul, iar nu numai pentru 1 iugăr și 54 stânjeni, cum i-a acordat prima instanță.

În al doilea rând, a arătat că i se cuvin despăgubiri și pentru construcțiile existente pe terenul identificat în momentul exproprierii. Pârâta Agenția Domeniilor Statului a arătat în motivarea apelului că, în ceea ce o privește, reclamantul nu a parcurs faza administrativă obligatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001, nedepunând o notificare însoțită de actele doveditoare conform art. 22 din lege. Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 23 din 9 februarie 2010 a respins apelurile declarate de părțile din proces ca nefondate. În considerentele hotărârii s-a reținut că, prin dispoziția din 11 iulie 2007 a pârâtului Primarul Orașului Jimobila, cererea de restituire în natură le-a fost respinsă cu motivarea că imobilul nu se află în administrarea Primăriei Jimbolia, iar pentru imobil nu a făcut dovada proprietății.

Reclamantul a contestat această dispoziție prin acțiunea ce face obiectul dosarului de față, acțiune pe care a precizat-o după efectuarea expertizei dispuse în cauză, solicitând obligarea pârâtei Administrarea Domeniilor Statului de a face propunerea - prin dispoziție - de despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 11.898 mp cu clădiri agricole și crescătorie de porcine, înscris în CF veche nr. XXX Jimbolia, iar actualmente în CF nr. YYY Jimbolia. Prima instanță în mod corect a stabilit că reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru o suprafață de 1 iugăr și 54 stânjeni, înscrisă în prezent în CF nr. YYY Jimbolia, respingând celelalte pretenții ale reclamantului. Din cele două contracte de vânzare-cumpărare și din cele două procese-verbale de expropriere depuse la dosar nu rezultă că de la antecesorul reclamantului statul ar fi preluat o suprafață de 11.898 mp și o crescătorie de porcine, cum susține reclamantul.

Prin contractele de vânzare-cumpărare din 3 ianuarie 1944 și 8 ianuarie 1944, antecesorul reclamantului, K.E.I., adevenit proprietar asupra a 5/6 părți din imobilul înscris în CF nr. XXX Jimbolia, constând în 1 iugăr și 54 stânjeni „pământ arabil cu 3 clădiri agricole/grajd, cocină de porci și șopron". Conform procesului verbal din 8 decembrie 1945, de la numitul K.E.I. s-a expropriat casa; cererea pentru restituirea în natură a acesteia nu a mai fost susținută de reclamant în cursul procesului, așa cum rezultă din precizarea acțiunii din dosarul de fond. Conform procesului-verbal din 8 decembrie 1946, de la antecesorul reclamantului s-a expropriat o suprafață de 1 iugăr și 54 stânjeni. Pentru această" suprafață de teren i s-a recunoscut reclamantului dreptul la despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001.

Pentru restul de teren nu s-a făcut dovada proprietății și nici pentru o crescătorie de proci. De altfel, la dosar nu există o carte funciară din care să rezulte că antecesorul reclamantului ar fi fost proprietar asupra unei suprafețe totale de teren de 11.898 mp și a unei crescătorii de porci. Dovezile pe care se sprijină reclamantul sunt cele două contracte de vânzare-cumpărare și cele două procese-verbale de expropriere, care însă nu confirmă aceste afirmații ale reclamantului. Nu se confirmă nici susținerea reclamantului că expertul ar fi constatat că de la antecesorul său K.E.I. s-ar fi expropriat o suprafață de 11.898 mp.

S-a mai reținut că, obligația pârâtei Agenția Domeniilor Statului de a răspunde la notificarea reclamantului și de a-i face propunerea, pentru despăgubiri decurge din dispozițiile art. 29 Legea nr. 10/2001, având în vedere faptul că unitatea deținătoare, respectiv pârâta SC J. SA Jimbolia este privatizată integral prin vânzarea capitalului de către Ministerul Agriculturii. Împotriva acestei din urmă hotărâri au dedarat recurs, atât reclamantul cât și pârâta Agenția Domeniilor Statului, invocând incidența dispozițiilor art. 304, pct. 8, 9 C. proc. civ.. Reclamantul critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Instanța de apel a interpretat greșit actele juridice deduse judecății, schimbând înțelesul neîndoielnic al acestora.

Cele două acte juridice constau în procesele-verbale de expropriere eliberate de Direcția Generală a Arhivelor Naționale. Aceste acte atestă trecerea în proprietatea Statului Român a două parcele de câte un iugăr și 54 stânjeni fiecare. Al doilea proces-verbal de expropriere încheiat la 8 decembrie 1946, A individualizat pe verso, cea de-a doua parcelă a terenului identificat în suprafață de 1 iugăr și 54 stânjeni respectiv grădina imobilului. Raportul de expertiză evidențiază suprafața de 11.898 mp teren. - Instanța de apel în mod greșit a reținut că nu s-a făcut dovada existenței crescătoriei de porcine. Recurenta-pârâtă critică hotărârea sub următoarele aspecte. - Comisia de Soluționare a cererilor de retrocedare formulate în baza Legii nr. 10/2001, soluționează astfel de cereri prin emiterea de decizie sau dispoziție, numai după primirea dosarului aferent notificării din 5 iunie 2001 și numai în urma verificării documentelor aflate la dosar.

- Acordarea despăgubirilor bănești are loc numai dacă sunt îndeplinite condițiile imperative ale art. 1 alin. (2), (3) Legea nr. 10/2001, modificată. În calea de atac a recursului părțile din proces nu au deptis întâmpinare. Examinând criticile formulate prin intermediul cererilor de recurs, Înalta Curte, constată nefondate recursurile dedarate de redanunt și pârâta Agenția Domeniilor Statului pentru argumentele ce succed 1. Recursul reclamantului Prin cererea de recurs se invocă incidența motivelor de nelegalitate încriminate prin dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.. Dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., determină cu mult claritatea câmpului de aplicație al acestui motiv de casare.

Textul vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății. Reclamantul invocând acest motiv de nelegalitate, susține că, instanța de apel a interpretat greșit procesele-verbale de expropriere, eliberate de Direcția Generală a Arhivelor Naționale, care atestau trecerea în proprietatea statului a câte 1 iugăr și 54 stânjeni fiecare și nu doar a 1 iugăr și 54 stânjeni cum s-a reținut în decizia care face obiectul recursului. Susținerile reclamantului sunt nefondate, având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care prevăd că, „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății". Acest text de lege impune judecătorului obligația de a respecta și de a face respectate principiul contradictorialității și celelalte principii ale procesului civil.

În conformitate cu principiul disponibilității prevăzut de C. proc. civ., instanța este obligată să se pronunțe, asupra celor solicitate și nu să interpreteze obiectul acțiunii. Cererea de chemare în judecată investește instanța cu judecarea cauzei. Aceasta înseamnă că, în principiu instanțele judecătorești nu se pot sesiza din proprie inițiativă și că cererea de chemare în judecată odată introdusă fixează natura și obiectul procesului.

În speța supusă analizei, reclamantul prin cererea de chemare în judecată, aflată la fila 8 dosar fond, a solicitat anularea dispoziției din 11 iulie 2007, emisă de primărie, „restituirea imobilului compus din clădiri agricole și crescătorie de porcine cu teren în suprafață de 1 iugări și 54 stânjeni, imobilul înscris în CF veche nr. XXX Jimbolia", invocând ca act de expropriere, procesul-verbal încheiat la 8 iunie 1944. Ulterior, prin obiecțiile formulate la expertiza efectuată în cauză, solicită pentru prima dată „să se aibă în vedere și procesul-verbal de expropriere din 8 decembrie 1946, pe care îl și conexează. Or, față de textele de lege mai sus arătate, cererea de chemare în judecată așa cum a fost formulată, a fixat atât natura cât și obiectul procesului, care, în cauza pendinte se referă doar la procesul-verbal de expropriere din 8 iunie 1944 și la suprafața de 1 iugăr și 54 stânjeni.

Dar, modificarea acțiunii se poate face la primul termen de judecată sau în cadrul termenului acordat în acest scop. Reclamantul a încercat să modifice cererea de chemare în judecată, după administrarea întregului probator la penultimul termen de judecată. În situația în care instanța de judecată proceda conform susținerilor reclamantului, în recurs, în sensul de a se pronunța și cu privire la procesul-verbal de expropriere din 8 decembrie 1946, ar fi însemnat o încălcare atât a dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. cât și a principiilor ce generează procesul civil. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, susține reclamantul că, în mod greșit s-au apreciat probele cu privire la „crescătoria de porcine". Contrar acestor susțineri, aprecierea probelor nu constituie motiv de nelegalitate și atunci nu poate fi supus controlului judiciar, Recursul fiind o cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc.

civ.. 2. Recursul dedarat depărată Agenția Domeniilor Statului Pârâta critică hotărârea invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că, au fost interpretate greșit dispozițiile art. 22 și art. 1 alin. (2) și (3) Legea nr. 10/2001, modificata, care privesc condițiile de soluționare a notificării respectiv acordarea despăgubirilor bănești. Potrivit art. 22 Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate precum și în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate, vor fi depuse cu anexă la notificare. Deoarece textul de lege nu conține prevederi speciale în privința dovedirii drepturilor de proprietate, precum și a termenului până la care pot fi depuse actele doveditoare, înseamnă că sunt aplicabile regulile de drept comun, respectiv cele din materia acțiunii în revendicare imobiliară.

Drept urmare, susținerile pârâtei în sensul că notificarea nu a fost soluționată întrucât nu s-au depus la dosarul administrativ actele doveditoare ale dreptului de proprietate urmează a fi respinse, cu precizarea că reclamantul cu procesul-verbal de expropriere și contractele de vânzare aflate la dosarul cauzei a făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul suspus analizei. În cauza pendinte au fost respectate și dispozițiile art. 1 alin. (2) și (3) Legea nr. 10/2001 atâta timp cât s-a făcut dovada că imobilul pentru care s-a dispus acordarea despăgubirilor bănești a fost preluat abuziv de stat și că reclamantul este îndreptățit la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, cum corect au reținut instanțele anterioare.

În consecință, trebuie reținut că s-a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legii speciale aplicabile cauzei pendinte. Față de cele mai sus reținute, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondate recursurile, nefiind incidente în speță dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamantul K.E.I. și pârâta Agenția Domeniilor Statului împotriva deciziei civile nr. 23/A din 09 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2010.