ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6673/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6673/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2028 din 23

octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 5774/30/2007, Tribunalul Timiș,

a respins acțiunea formulată de

reclamantul K.E.I. împotriva pârâtei SC J. SA Jimbolia, pentru lipsa calității

procesuale pasive a pârâtei. A admis în parte acțiunea formulată de același

reclamant împotriva pârâților Primarul Orașului Jimbolia și Agenția Domeniilor

Statului.

A anulat în parte dispoziția din 11

iulie 2007, emisă de pârâtul Primarul Orașului Jimbolia, cu privire la terenul

în suprafață de 1 iugăr și 54 stânjeni pătrați înscris inițial în CF nr. XXX

Jimbolia, iar actualmente în CF nr. YYY Jimbolia.

A obligat pârâta Agenția Domeniilor

Statului să emită o nouă dispoziție prin care să propună despăgubiri bănești

reclamantului pentru terenul indicat anterior.

A respins capătul de cerere privind

obligarea paratei Agenția Domeniilor Statului la propunerea de despăgubiri

pentru clădirile agricole și crescătoria de porcine de pe același teren.

A menținut în rest prevederile

dispoziției contestate, respectiv respingerea cererii de restituire a

imobilului înscris în CF nr. XXX Jimbolia, clădire de locuit cu dependințe și

curte.

A respins cererea reclamantului pentru

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că prin

procesul-verbal întocmit la 08 decembrie 1945 de către Comitetul Local de

împroprietărire Jimbolia s-a dispus exproprierea lui K.E.I. în privința mai

multor parcele de teren, între care și cea înscrisă in CF XXX Jimbolia, in

suprafață de un iugăr și 54 stânjeni; prin același proces-verbal, a fost

expropriată de la antecesorul reclamantului și casa.

Conform certificatului de moștenitor

din 29 august 2000, de pe urma defunctului K.E.I. a rămas ca moștenitor

reclamantul, în calitate de fiu.

Din contractele de vânzare-cumpărare

încheiate în 03 ianuarie 1944 și 08 ianuarie 1944 rezultă că antecesorul

reclamantului a dobândit o cotă de 5/6 din terenul înscris în CF XXX Jimbolia,

împreună cu un grajd, o cocină și un șopron aflate pe acesta.

Prin notificarea din 25 iunie 2001,

reclamantul a solicitat Primarului Orașului Jimbolia restituirea în natură a

imobilelor înscrise în CF XXX Jimbolia, constând în clădire de locuit cu

dependințe și curte, constând in clădiri agricole și crescătorie de porcine in

suprafață de 1 iugăr și 54 stânjeni, arătând că imobilele au fost expropriate

de la tatăl său prin procesul-verbal din 08 decembrie 1945, în baza Legii nr.

187/1945 și că la data exproprierii nu au fost acordate niciun fel de

despăgubiri, imobilele aflându-se în continuare in proprietatea Statului Român

și în administrarea S.G.C.L. Jimbolia.

Prin dispoziția din 11 iulie 2007,

emisă de pârâtul Primarul Qrașul Jimbolia a fost respinsă cererea de restituire

în natură, reținându-se că imobilul înscris nu se află în administrarea

Primăriei Orașului Jimbolia, iar pentru imobilul înscris în CF XXX,

notificatorul nu a făcut dovada proprietății.

În cadrul concluziilor raportului de

expertiză s-a arătat că imobilul înscris în CF nouă nr. YYY Jimbolia, este unul

și același cu cel preluat de la antecesorul reclamantului, fost intabulat in CF

XXX Jimoblia.

S-a mai reținut că, conform art. 29

Legea nr. 10/2001, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți

comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și

(2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii

speciale corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate, aceste

dispoziții fiind aplicabile și în cazul în care imobilele au fost înstrăinate;

măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică ce a

efectuat privatizarea.

În speță, imobilul preluat de la

antecesorul reclamantului, fost intabulat în CF XXX Jimbolia, este actualmente

înscris în CF nr. YYY/ A Jimbolia; pârâta SC J. SA Jimbolia, privatizată

integral prin vânzarea capitalului social de către Ministerul Agriculturii,

este proprietară asupra a patru locuințe și a 10000/19892 parte teren, iar SC

C.L. SRL Jimbolia, în urma cumpărării la licitație de la SC J. SA Jimbolia,

este proprietară asupra restului construcțiilor și asupra a 9892/19892 parte

teren.

Împotriva sentinței civile nr. 2028

din 23 octombrie 2009 a Tribunalului Timiș au dedarat apel în termenul legal reclamantul

K.E.I. și pârâta Agenția Domeniilor Statului

În motivarea apelului, reclamantul a

arătat în primul rând că, despăgubirile i se cuvin pentru o suprafață de teren

de 11.898 mp, așa cum rezultă din cele două procese-verbale de expropriere și

cum a confirmat și expertul, iar nu numai pentru 1 iugăr și 54 stânjeni, cum

i-a acordat prima instanță.

În al doilea rând, a arătat că i se

cuvin despăgubiri și pentru construcțiile existente pe terenul identificat în momentul

exproprierii.

Pârâta Agenția Domeniilor Statului a

arătat în motivarea apelului că, în ceea ce o privește, reclamantul nu a

parcurs faza administrativă obligatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001,

nedepunând o notificare însoțită de actele doveditoare conform art. 22 din

lege.

Curtea de Apel Timișoara prin decizia

civilă nr. 23 din 9 februarie 2010 a respins apelurile declarate de părțile din

proces ca nefondate.

În considerentele hotărârii s-a

reținut că, prin dispoziția din 11 iulie 2007 a pârâtului Primarul Orașului

Jimobila, cererea de restituire în natură le-a fost respinsă cu motivarea că

imobilul nu se află în administrarea Primăriei Jimbolia, iar pentru imobil nu a

făcut dovada proprietății.

Reclamantul a contestat această

dispoziție prin acțiunea ce face obiectul dosarului de față, acțiune pe care a

precizat-o după efectuarea expertizei dispuse în cauză, solicitând obligarea

pârâtei Administrarea Domeniilor Statului de a face propunerea - prin

dispoziție - de despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 11.898 mp cu

clădiri agricole și crescătorie de porcine, înscris în CF veche nr. XXX

Jimbolia, iar actualmente în CF nr. YYY Jimbolia.

Prima instanță în mod corect a

stabilit că reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru o suprafață de 1

iugăr și 54 stânjeni, înscrisă în prezent în CF nr. YYY Jimbolia, respingând

celelalte pretenții ale reclamantului.

Din cele două contracte de

vânzare-cumpărare și din cele două procese-verbale de expropriere depuse la

dosar nu rezultă că de la antecesorul reclamantului statul ar fi preluat o

suprafață de 11.898 mp și o crescătorie de porcine, cum susține reclamantul.

Prin contractele de vânzare-cumpărare

din 3 ianuarie 1944 și 8 ianuarie 1944, antecesorul reclamantului, K.E.I.,

adevenit proprietar asupra a 5/6 părți din imobilul înscris în CF nr. XXX

Jimbolia, constând în 1 iugăr și 54 stânjeni „pământ arabil cu 3 clădiri

agricole/grajd, cocină de porci și șopron". Conform procesului verbal din

8 decembrie 1945, de la numitul K.E.I. s-a expropriat casa; cererea pentru

restituirea în natură a acesteia nu a mai fost susținută de reclamant în cursul

procesului, așa cum rezultă din precizarea acțiunii din dosarul de fond.

Conform procesului-verbal din 8 decembrie

1946, de la antecesorul reclamantului s-a expropriat o suprafață de 1 iugăr și 54

stânjeni. Pentru această" suprafață de teren i s-a recunoscut reclamantului

dreptul la despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001.

Pentru restul de teren nu s-a făcut dovada

proprietății și nici pentru o crescătorie de proci.

De altfel, la dosar nu există o carte funciară

din care să rezulte că antecesorul reclamantului ar fi fost proprietar asupra unei

suprafețe totale de teren de 11.898 mp și a unei crescătorii de porci. Dovezile

pe care se sprijină reclamantul sunt cele două contracte de vânzare-cumpărare și

cele două procese-verbale de expropriere, care însă nu confirmă aceste afirmații

ale reclamantului.

Nu se confirmă nici susținerea reclamantului

că expertul ar fi constatat că de la antecesorul său K.E.I. s-ar fi expropriat o

suprafață de 11.898 mp.

S-a mai reținut că, obligația pârâtei Agenția

Domeniilor Statului de a răspunde la notificarea reclamantului și de a-i face propunerea,

pentru despăgubiri decurge din dispozițiile art. 29 Legea nr. 10/2001, având în

vedere faptul că unitatea deținătoare, respectiv pârâta SC J. SA Jimbolia este privatizată

integral prin vânzarea capitalului de către Ministerul Agriculturii.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au

dedarat recurs, atât reclamantul cât și pârâta Agenția Domeniilor Statului, invocând

incidența dispozițiilor art. 304, pct. 8, 9 C. proc. civ..

Reclamantul critică hotărârea sub următoarele

aspecte:

-

Instanța de apel a interpretat greșit actele juridice deduse

judecății, schimbând înțelesul neîndoielnic al acestora. Cele două acte juridice

constau în procesele-verbale de expropriere eliberate de Direcția Generală a Arhivelor

Naționale. Aceste acte atestă trecerea în proprietatea Statului Român a două parcele

de câte un iugăr și 54 stânjeni fiecare. Al doilea proces-verbal de expropriere

încheiat la 8 decembrie 1946, A individualizat pe verso, cea de-a doua parcelă a

terenului identificat în suprafață de 1 iugăr și 54 stânjeni respectiv grădina imobilului.

Raportul de expertiză evidențiază suprafața de 11.898 mp teren.

- Instanța de apel în mod greșit a reținut

că nu s-a făcut dovada existenței crescătoriei de porcine.

Recurenta-pârâtă critică hotărârea sub

următoarele aspecte.

- Comisia de Soluționare a cererilor de

retrocedare formulate în baza Legii nr. 10/2001, soluționează astfel de cereri prin

emiterea de decizie sau dispoziție, numai după primirea dosarului aferent notificării

din 5 iunie 2001 și numai în urma verificării documentelor aflate la dosar.

- Acordarea despăgubirilor bănești are

loc numai dacă sunt îndeplinite condițiile imperative ale art. 1 alin. (2), (3)

Legea nr. 10/2001, modificată.

În calea de atac a recursului părțile din

proces nu au deptis întâmpinare.

Examinând criticile formulate prin intermediul

cererilor de recurs, Înalta Curte, constată nefondate recursurile dedarate de redanunt

și pârâta Agenția Domeniilor Statului pentru argumentele ce succed

Prin cererea de recurs se invocă incidența

motivelor de nelegalitate încriminate prin dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ..

Dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., determină cu mult claritatea câmpului de aplicație al acestui motiv de casare.

Textul vizează interpretarea greșită a

actului juridic dedus judecății.

Reclamantul invocând acest motiv de nelegalitate,

susține că, instanța de apel a interpretat greșit procesele-verbale de expropriere,

eliberate de Direcția Generală a Arhivelor Naționale, care atestau trecerea în proprietatea

statului a câte 1 iugăr și 54 stânjeni fiecare și nu doar a 1 iugăr și 54 stânjeni

cum s-a reținut în decizia care face obiectul recursului.

Susținerile reclamantului sunt nefondate,

având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care prevăd că, „în

toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății".

Acest text de lege impune judecătorului

obligația de a respecta și de a face respectate principiul contradictorialității

și celelalte principii ale procesului civil.

În conformitate cu principiul disponibilității

prevăzut de C. proc. civ., instanța este obligată să se pronunțe, asupra celor solicitate

și nu să interpreteze obiectul acțiunii. Cererea de chemare în judecată investește

instanța cu judecarea cauzei.

Aceasta înseamnă că, în principiu instanțele

judecătorești nu se pot sesiza din proprie inițiativă și că cererea de chemare în

judecată odată introdusă fixează natura și obiectul procesului.

În speța supusă analizei, reclamantul prin

cererea de chemare în judecată, aflată la fila 8 dosar fond, a solicitat anularea

dispoziției din 11 iulie 2007, emisă de primărie, „restituirea imobilului compus

din clădiri agricole și crescătorie de porcine cu teren în suprafață de 1 iugări

și 54 stânjeni, imobilul înscris în CF veche nr. XXX Jimbolia", invocând ca

act de expropriere, procesul-verbal încheiat la 8 iunie 1944.

Ulterior, prin obiecțiile formulate la

expertiza efectuată în cauză, solicită pentru prima dată „să se aibă în vedere și

procesul-verbal de expropriere din 8 decembrie 1946, pe care îl și conexează.

Or, față de textele de lege mai sus arătate,

cererea de chemare în judecată așa cum a fost formulată, a fixat atât natura cât

și obiectul procesului, care, în cauza pendinte se referă doar la procesul-verbal

de expropriere din 8 iunie 1944 și la suprafața de 1 iugăr și 54 stânjeni.

Dar, modificarea acțiunii se poate face

la primul termen de judecată sau în cadrul termenului acordat în acest scop.

Reclamantul a încercat să modifice cererea

de chemare în judecată, după administrarea întregului probator la penultimul termen

de judecată.

În situația în care instanța de judecată

proceda conform susținerilor reclamantului, în recurs, în sensul de a se pronunța

și cu privire la procesul-verbal de expropriere din 8 decembrie 1946, ar fi însemnat

o încălcare atât a dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. cât și a principiilor

ce generează procesul civil.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs,

susține reclamantul că, în mod greșit s-au apreciat probele cu privire la „crescătoria

de porcine".

Contrar acestor susțineri, aprecierea probelor

nu constituie motiv de nelegalitate și atunci nu poate fi supus controlului judiciar,

Recursul fiind o cale extraordinară de

atac, poate fi exercitat numai pentru motivele prevăzute limitativ de art. 304

C. proc. civ..

Statului

Pârâta critică hotărârea invocând incidența

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că, au fost interpretate greșit

dispozițiile art. 22 și art. 1 alin. (2) și (3) Legea nr. 10/2001, modificata, care

privesc condițiile de soluționare a notificării respectiv acordarea despăgubirilor

bănești.

Potrivit art. 22 Legea nr. 10/2001, actele

doveditoare ale dreptului de proprietate precum și în cazul moștenitorilor, cele

care atestă această calitate, vor fi depuse cu anexă la notificare.

Deoarece textul de lege nu conține prevederi

speciale în privința dovedirii drepturilor de proprietate, precum și a termenului

până la care pot fi depuse actele doveditoare, înseamnă că sunt aplicabile regulile

de drept comun, respectiv cele din materia acțiunii în revendicare imobiliară.

Drept urmare, susținerile pârâtei în sensul

că notificarea nu a fost soluționată întrucât nu s-au depus la dosarul administrativ

actele doveditoare ale dreptului de proprietate urmează a fi respinse, cu precizarea

că reclamantul cu procesul-verbal de expropriere și contractele de vânzare aflate

la dosarul cauzei a făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul

suspus analizei.

În cauza pendinte au fost respectate și

dispozițiile art. 1 alin. (2) și (3) Legea nr. 10/2001 atâta timp cât s-a făcut

dovada că imobilul pentru care s-a dispus acordarea despăgubirilor bănești a fost

preluat abuziv de stat și că reclamantul este îndreptățit la acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent, cum corect au reținut instanțele anterioare.

În consecință, trebuie reținut că s-a făcut

o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legii speciale aplicabile cauzei

pendinte.

Față de cele mai sus reținute, Înalta

Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondate recursurile,

nefiind incidente în speță dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul

K.E.I. și pârâta Agenția Domeniilor Statului împotriva deciziei civile nr. 23/A

din 09 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9

decembrie 2010.