ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 664/2013

Prin Decizia nr. 2223 din 27 martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de pârâta SC T.S. SA împotriva Deciziei nr. 87/Ap din 5 iulie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale; a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. La data de 28 mai 2012, petenta SC T.S. SA a formulat cerere de completare a dispozitivului Deciziei nr. 2223 din data de 27 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în sensul obligării intimaților-reclamanți R.T.Z. și M.D. la plata către recurentă a cheltuielilor de judecată solicitate.

În motivarea cererii, petenta a arătat că intimații-reclamanți au căzut în pretenții (întrucât recursul promovat de pârâtă a fost admis și decizia recurată casată, cauza fiind trimisă spre rejudecare) și deși a solicitat la termenul din 13 martie 2012 plata cheltuielilor de judecată, instanța a omis să se pronunțe pe acest aspect. Cuantumul cheltuielilor de judecată a fost dovedit, fiind depuse la termenul din 13 martie 2012, chitanțe și facturi ce atestă plata onorariului de avocat în valoare totală de 63.747,46 RON. Totodată, petenta a solicitat instanței să aprecieze justețea cererii în ceea ce privește cuantumul onorariului de avocat prin raportare la munca depusă (s-au formulat și susținut cereri de suspendare, suspendare provizorie și recurs), complexitatea cauzei și valoarea pretențiilor reclamanților.

Petenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 281 1 și art. 274 C. proc. civ. La data de 5 iunie 2012, petentul M.D. a formulat cerere de lămurire a Deciziei nr. 2223 din data de 27 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în baza dispozițiilor art. 281-282 C. proc. civ. Printr-o primă cerere, petentul a solicitat să se scoată din decizie cele scrise de la pag. 8 alin. (4) până la pag. 9 alin.(1), deoarece obiectul cererii de chemare în judecată este și a rămas neschimbat în tot cursul procesului și anume „acordarea drepturilor patrimoniale cuvenite inventatorilor." La paginile menționate din Decizia nr. 2223/2012, instanța a scris despre acordarea de despăgubiri peste petitul cererii, de către Curtea de Apel Brașov, ceea ce apreciază petentul că nu este conform cu realitatea.

Curtea de Apel Brașov a acordat nici mai mult, nici mai puțin decât se putea, conform legislației în vigoare, nu se poate spune că „s-au acordat despăgubiri peste petitul cererii", iar expresia valorică a despăgubirilor s-a determinat în concordanță cu legea. Prin cea de-a doua critică, petentul a arătat că raportul de expertiză are două părți distincte, una tehnică și o altă parte economică. Pârâta nu a contestat partea tehnică a raportului de expertiză cu nicio ocazie, deci l-a admis așa cum este scris. O altă expertiză nu ar face decât să confirme cele scrise deja în raportul de expertiză la partea tehnică despre brevetul de invenție și nu ar aduce nimic în plus care să ajute la corecta judecare a cauzei, realitatea fiind neschimbată.

O nouă expertiză ar reprezenta o cheltuială în plus, greu de suportat și, mai ales, nu se justifică utilitatea acesteia. În sensul celor susținute, petentul a solicitat instanței să rectifice Decizia nr. 2223/2012, în sensul că se anulează raportul de expertiză nr. 565076/2011, numai partea a doua - economică, care se ocupă de stabilirea drepturilor bănești cuvenite inventatorilor, iar partea tehnică rămâne valabilă. Ulterior, petentul a reiterat aceleași susțineri prin cererea înregistrată la data de 11 decembrie 2012, precum și prin cererea din data de 6 noiembrie 2012, în care a precizat că solicitările sale se încadrează în dispozițiile art. 281 1 alin. (1) și (2) C. proc. civ. La termenul de judecată din 12 februarie 2013, petentul a precizat că renunță la criticile formulate la pct. 1 și rămân valabile doar criticile formulate la pct. 2 din cererea de lămurire a Deciziei nr. 2223/2012.

Cererea de completare a dispozitivului formulată de petenta SC T.S. SA este nefondată și urmează a fi respinsă pentru considerentele ce succed: Potrivit art. 281 alin. (1) C. proc. civ., se poate cere completarea hotărârii dacă „instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale." În speță, s-a consemnat în încheierea de dezbateri din data de 13 martie 2012, cererea formulată de apărătorul recurentei-pârâte cu privire la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, conform dovezilor depuse la dosar. Prin Decizia nr. 2223 din data de 27 martie 2012, instanța a admis recursul declarat de pârâta SC T.S.

SA și a dispus casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la Curtea de Apel Brașov. Așadar, urmare a soluției pronunțate de instanța de recurs, litigiul nu a fost soluționat irevocabil și nu s-a stabilit poziția juridică de parte câștigătoare în proces. La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute justificat de partea câștigătoare. În cazul rejudecării pricinii după casare, partea care a câștigat definitiv procesul are dreptul la toate cheltuielile de judecată făcute. Rejudecarea cauzei presupune și reanalizarea cererilor privitoare la cheltuielile de judecată, întrucât numai după soluționarea pretențiilor deduse judecății se poate stabili care este partea care datorează celeilalte cheltuielile de judecată, ca fiind partea căzută în pretenții în înțelesul art. 274 C. proc.

civ. Prin urmare, din momentul în care se angajează un raport procesual, partea care a avut câștig de cauză și care a fost pusă în situația de a face cheltuieli de judecată are dreptul, la cerere, la restituirea acelor cheltuieli. Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că instanța de recurs nu a omis să se pronunțe, în sensul dispozițiilor art. 281 C. proc. civ., cu privire la cererea de plată a cheltuielilor de judecată, formulată de recurenta-pârâtă SC T.S. SA, prin apărător și, pe cale de consecință, cererea petentei de completare a dispozitivului Deciziei nr. 2223 din 27 martie 2012 este nefondată. Cererea de lămurire a Deciziei nr. 2223/2012, formulată de petentul M.D. este inadmisibilă și va fi respinsă pentru următoarele considerente: Dispozițiile art. 281 1 C. proc.

civ. prevăd că „în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice." În speță, petentul M.D. a formulat critici ce vizează considerentele Deciziei nr. 2223/2012, modul de dispunere al instanței de recurs și a solicitat să se rectifice motivarea hotărârii cu privire la anularea în totalitate a raportului de expertiză administrat în cauză. Așadar, petentul a formulat cerere de lămurire și rectificare a acelei părți din decizie denumită considerente, pe aspecte ce țin de modul de dispunere asupra motivelor de recurs și nu a dispozitivului hotărârii, în conformitate cu cerințele dispozițiilor art. 281 1 C. proc.

civ. Din această perspectivă, cererea petentului nu întrunește condițiile prevăzute de textul legal enunțat, așa încât aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 2223 din data de 27 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de petenta SC T.S. SA. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de lămurire a aceleiași decizii, formulată de petentul M.D. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2013. Procesat de GGC - DG