ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 621/2015

Decizia nr. 621 Constată că prin Decizia nr. 63 din 19 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău s-a admis apelul declarat de către pârâta SC A. SA, împotriva Sentinței civile nr. 61 din 04 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. x/110/2011, în contradictoriu cu intimata-reclamanta SC B. SRL Urechești. A fost schimbată în tot Sentința nr. 61/2012 a Tribunalului Bacău, în sensul că: s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și s-a respins în consecință, acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. S-au menținut dispozițiile încheierii de ședință din 29 iunie 2011 prin care a fost soluționată excepția prematurității acțiunii.

A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 5.183 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu privire la cheltuielile de judecată a reținut instanța că în temeiul art. 274 C. proc.

civ., va fi obligată intimata-reclamată să achite pârâtei suma de 5.183 lei reprezentând cheltuieli de judecată cu soluționarea apelului (taxe judiciare de timbru și timbre judiciare depuse pentru apel și recurs); în ceea ce privește restul cheltuielilor de judecată efectuate de pârâtă în cauză, curtea nu le-a acordat având în vedere că la prima instanță acestea nu au fost solicitate, iar în ce privește onorariul de avocat de 20.339,52 lei, din dovezile depuse la dosar în data de 12 iunie 2014 nu rezultă că plata făcută de către pârâtă în contul societății de avocați este pentru acest dosar și numai pentru acesta, și cu atât mai puțin pentru judecarea apelului, întrucât plata s-a făcut în perioada în care dosarul se afla în primă instanță (16 decembrie 2011 - 17 ianuarie 2012), apelul fiind înregistrat pe rolul curții la data de 29 octombrie 2012, iar pe ordinul de plată depus la dosar rezultă că plata vizează Dosarul nr. x/110/2010.

Apelanta pârâtă SC A. SA a formulat cerere de completare a Sentinței civile nr. 63 din 19 iunie 2014, arătând că din înscrisurile depuse în data de 12 iunie 2014 rezultă faptul că onorariul de avocat solicitat este în cuantum de 40.679 lei și nu de 20.339,52 lei. Atașat notei de înaintare se regăsesc două ordine de plată și anume O.P. nr. 96691715 din 23 decembrie 2011 aferent facturii nr. 9412771 pentru suma de 20,339,52 lei și extrasul de cont privind OP nr. 96390218 din data de 19 decembrie 2011 pentru aceeași sumă de 20.339,52 lei. Arată apelanta că din motivarea instanței rezultă faptul că a fost analizat doar primul ordin de plată deoarece doar cu privire la acesta se face mențiunea că este plătit pentru Dosarul nr. x/110/2010 iar instanța consideră că onorariul de avocat achitat de către client este în cuantum de 20.339,52 lei.

Arată apelanta că, nu fac obiectul cererii prezente, criticile asupra respingerii onorariului de avocat dovedit prin OP din 23 noiembrie 2011. Referitor la onorariul de avocat dovedit prin extrasul de cont privind OP nr. 96390218 din 19 decembrie 2011 consideră apelanta că acesta este apt de a dovedi în parte cheltuielile constând în onorariul de avocat achitat pentru acest dosar. Prin Decizia civilă nr. 123 din 23 octombrie 2014, analizând cererea de completare a Deciziei civile nr. 63 din 19 iunie 2014 formulată, instanța a dispus respingerea acesteia pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 281 2 C. proc. civ.

dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. S-a reținut că instanța nu a omis să se pronunțe cu privire la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată ci, a soluționat acest capăt de cerere fiind obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 5.183 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, instanța motivând de ce a admis doar pentru această sumă.

Mai mult decât atât, chiar dacă instanța nu a menționat de două ori onorariul de avocat de 20.339,52 lei, se reține că instanța a precizat că plata s-a făcut în perioada în care dosarul se afla în primă instanță, respectiv (16 decembrie 2011 - 17 ianuarie 2012), or, dacă se analizează datele la care au fost achitate cele două onorarii de câte 20.339,52 lei respectiv O.P. nr. 96691715 din 23 decembrie 2011 aferent facturii nr. 9412771 pentru suma de 20.339,52 lei și extrasul de cont privind OP nr. 96390218 din data de 19 decembrie 2011 pentru aceeași sumă de 20.339,52 lei se observă cu ușurință că ambele plăți au avut loc în perioada analizată de către instanță (16 decembrie 2011 - 17 ianuarie 2012), pentru care a considerat că nu se impune a fi acordate cheltuieli deoarece au fost efectuate în perioada în care dosarul se afla la prima instanță și nu în apel.

Or, aceste cheltuieli generate de judecarea la prima instanță se impunea a fi solicitate în respectivul ciclu procesual și nicidecum în judecata în apel, în apel putându-se solicita doar cheltuielile ocazionate de judecarea apelului. Neimpunându-se completarea hotărârii, cererea formulată de apelantă a fost respinsă, ca neîntemeiată în baza art. 281 2 C. proc. civ. Împotriva Deciziei civile nr. 123 din 23 octombrie 2014 și a Deciziei civile nr. 63 din 19 iunie 2014 a declarat recurs pârâta SC A. SA București. În motivarea recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 123 din 23 octombrie 2014 recurenta a învederat că instanța a respins cererea de completare a sentinței motivându-și soluția pe faptul ca motivul respingerii onorariului de avocat de 20.339,52 lei achitat prin OP nr. 96691715 din 23 decembrie 2011 se aplică și onorariului dovedit prin OP nr. 96390218 din 19 decembrie 2011 și care este tot în cuantum de 20.339,52 lei.

Recurenta consideră netemeinică Decizia nr. 123 din 23 octombrie 2014 și susține că, prin chiar motivarea dată instanța recunoaște că s-a pronunțat doar asupra a o parte din onorariul de avocat. Raționamentul instanței de judecată pentru respingerea sumei reprezentând onorariu de avocat și dovedită printr-unul dintre cele două OP-uri nu are relevanță în ceea ce privește admiterea sau respingerea cererii de completare, ci doar în admiterea sau respingerea capătului de cerere asupra căruia nu s-a pronunțat instanța și care face obiectul cererii de completare (onorariul de avocat dovedit prin OP 96390218 din 19 decembrie 2011). Prin urmare, solicită instanței de judecată ca, pentru motivele arătate în cererea de completare a sentinței, să admită prezentul recurs și să schimbe în tot Decizia nr. 123 din 23 octombrie 2014 în sensul admiterii cererii de completare.

În motivarea recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 63 din 19 iunie 2014 recurenta a invocat dispozițiile art 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta consideră că, din perspectiva respingerii cheltuielilor de judecata suportate la fond, și anume onorariul de expert în cuantum de 500 de lei sentința este greșită.

De asemenea, sentința este greșită și din perspectiva atât a respingerii onorariului de avocat dovedit prin OP din nr. 96691715 din data de 23 decembrie 2011, precum și a neacordării onorariului de avocat dovedit prin extrasul de cont privind OP nr. 96390218 din data de 19 decembrie 2011. Recurenta susține că în decizia atacată nu se face nicio mențiune despre cheltuielile de judecată reprezentate de onorariului de avocat dovedit prin extrasul de cont privind OP nr. 96390218 din data de 19 decembrie 2011. Menționează că acest capăt de recurs depinde de soluționarea cererii de completare a deciziei, în cazul admiterii în tot a acestei cereri urmând a rămâne fără obiect. Referitor la onorariul de avocat, recurenta a susținut că din înscrisurile depuse în data de 12 iunie 2014 rezultă faptul că onorariul de avocat solicitat este în cuantum de 40.679 de lei și nu de 20.339,52 lei.

Atașat notei de înaintare se regăsesc două ordine de plată, și anume OP din nr. 96691715 din data de 23 decembrie 2011 aferent facturii nr. 9412771 pentru suma de 20.339.52 lei și extrasul de cont privind OP nr. 96390218 din data de 19 decembrie 2011 pentru aceeași sumă de 20.339.52 lei. Referitor la onorariul de avocat dovedit prin extrasul de cont privind OP nr. 96390218 din data de 19 decembrie 2011 consideră că acesta este apt a dovedi în parte cheltuielile constând în onorariul de avocat achitat de către A. către SCA C. pentru acest dosar. Învederează instanței de judecată faptul că onorariul de avocat este perceput pentru întregul ciclu procesual al dosarului de daună și pentru orice dosare ar avea legătură cu dosarul de daună.

Astfel, motivul pentru care onorariul de avocat a fost perceput prin două sume distincte este acela că plata societății de avocatură se face prin raportare la numărul dosarului de daună și nu la numărul dosarului de instanță. Se poate observa că dosarul de daună identificat în ambele OP-uri este același: IBC/BC/100006/2010. Dosarul nr. x/110/2010 a avut același obiect ca și prezentul dosar - nr. x/110/2011* - dar a fost respins ca netimbrat. Atașează în copie Sentința nr 152 din 16 februarie 2011 dată de Tribunalul Bacău în acest dosar de unde rezultă foarte clar faptul că este vorba despre același obiect - obligarea sumei de 234.326 lei având ca temei dosarul de daună IBC/BC/100006/2010 privind evenimentul din data de 10-12 februarie 2010. Recurenta apreciază că instanța de recurs trebuie să aibă în vedere la aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ. și practica Curții Europene a Drepturilor Omului din care rezultă că pot fi acordate cu titlu de cheltuieli de judecată acele sume care în mod real și necesar au fost plătite de partea care a câștigat procesul în timpul și în legătură cu acel litigiu. Recurenta consideră că interpretarea instanței de apel asupra înscrisurilor doveditoare ale onorariului de avocat este eronată pentru că s-a făcut dovada plății pentru acest dosar ce are la bază dosarul de daună IBC/BC/100006/2010 și nu este relevant faptul că nu se precizează în OP care, este stadiul procesual pentru care a fost perceput onorariul. Referitor la cheltuielile de judecată suportate în faza procesuală a fondului constând în onorariu de expert - 500 lei, recurenta consideră că instanța de apel a respins cererea de obligare a intimatei-reclamantei la aceste cheltuieli, deoarece nu ar fi fost solicitate la fond.

Consideră că sentința este eronată din două considerente: 1) la termenul din 07 martie 2012 recurenta a fost reprezentată de avocat acesta solicitând în pledoaria finală respingerea acțiunii și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Astfel, motivul pentru care au fost respinse aceste pretenții este neîntemeiat; 2) chiar și în cazul în care instanța nu ar considera că au fost solicitate aceste pretenții, consideră, că și în cazul onorariului de avocat, prin prisma caracterului devolutiv al apelului se impunea obligarea intimatei-reclamante la această sumă. Practic deoarece avocatul ce a reprezentat partea la ultimul termen în apel în primul ciclu procesual 05 februarie 2013 a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, această solicitare rămâne făcută către instanța de judecată.

Recurenta consideră că nu este relevant că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în general ci doar pentru apel, prin cererea de apel, deoarece instanța de apel, chiar și după casare, este învestită cu cererea de obligare a intimatei-reclamante la plata tuturor cheltuielilor de judecată făcute în toate ciclurile procesuale ale prezentului dosar. Analizând deciziile atacate prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că recursurile sunt nefondate, deciziile atacate nefiind date cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) pentru următoarele considerente: Cât privește recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 63 din 19 iunie 2014 se va reține că potrivit art. 281 2 raportat la 281 2a această completare a hotărârii nu poate fi cerută prin calea de atac, ci numai în condițiile prevăzute de art 281 - 281 2 C. proc.

civ. În consecință, recurenta poate formula critici doar la Decizia nr. 123 din 23 octombrie 2014 prin care s-a respins cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 63 din 19 iunie 2014. Cât privește recursul declarat împotriva acestei decizii se va reține că în apel au fost solicitate în mod expres cheltuieli de judecată pentru această fază procesuală (fila 3 din dosarul de apel), iar ordinele de plată invocate de recurentă probează cheltuieli de judecată efectuate în fața primei instanțe și nu acelei de apel. Astfel, cu extrasul de cont privind OP nr. 96390218 din data de 19 decembrie 2011 pentru suma de 20.339.52 lei se probează cheltuielile de judecată din Dosarul nr. x/110/2011 efectuate în fața primei instanțe, deci anterioare datei declarării apelului.

Mai mult decât atât, cu al doilea dintre ordinele de plată se probează cheltuieli de judecată dintr-un alt dosar (OP din nr. 96691715 din data de 23 decembrie 2011 aferent facturii nr. 9412771 pentru suma de 20.339.52 lei - cheltuieli de judecată aferente Dosarului nr. x/110/2010). Regimul juridic al cheltuielilor de judecată este unul accesoriu prin raportare la fiecare dosar în parte. Deci nu se pot solicita în acest dosar cheltuieli de judecată efectuate într-un alt dosar, fiind irelevant că ele se referă la același dosar de daună al asigurătorului. Evidența administrativă a dosarelor de daună ale asigurătorilor nu poate să prevaleze asupra organizării administrative a instanțelor și să permită un cumul al diferitelor onorarii încasate de către un avocat de la același client.

În sensul instituit de art. 274 alin. (1) C. proc. civ. cheltuielile de judecată sunt legate de culpa procesuală dintr-o anumită cauză pendinte pe rolul instanțelor de judecată. Apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău la 28 noiembrie 2012, deci după aproximativ un an de la pretinsa plată a onorariului și nu rezultă din probatoriul administrat că partea ar fi achitat avocatului un onorariu și pentru un virtual apel. Cât privește critica privitoare la onorariul de expert de 500 lei, se va reține că despre această sumă nu s-a făcut vorbire în cererea de completare a dispozitivului, ea fiind adusă în discuție pentru prima dată în recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 63 din 19 iunie 2014. Or, așa după cum deja s-a expus, recurenta avea posibilitatea de a solicita această sumă prin cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 63 din 19 iunie 2014, nicidecum prin recursul declarat împotriva acestei hotărâri.

Pentru toate considerentele de fapt și de drept reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție, conform art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta SC A. SA București împotriva Deciziei nr. 63/2014 din 19 iunie 2014 și a Deciziei nr. 123/2014 din 23 octombrie 2014 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SA București împotriva Deciziei nr. 63/2014 din 19 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SA București împotriva Deciziei nr. 123/2014 din 23 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2015. Procesat de GGC - GV