ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 621/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 621/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia

nr. 621

Constată

că prin Decizia nr. 63 din 19 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău s-a

admis apelul declarat de către pârâta SC A. SA, împotriva Sentinței civile nr.

61 din 04 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr.

x/110/2011, în contradictoriu cu intimata-reclamanta SC B. SRL Urechești.

A

fost schimbată în tot Sentința nr. 61/2012 a Tribunalului Bacău, în sensul că:

s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și s-a

respins în consecință, acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate

procesuală activă.

S-au

menținut dispozițiile încheierii de ședință din 29 iunie 2011 prin care a fost

soluționată excepția prematurității acțiunii.

A

fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 5.183 lei, reprezentând

cheltuieli de judecată.

Cu

privire la cheltuielile de judecată a reținut instanța că în temeiul art. 274

C. proc. civ., va fi obligată intimata-reclamată să achite pârâtei suma de

5.183 lei reprezentând cheltuieli de judecată cu soluționarea apelului (taxe

judiciare de timbru și timbre judiciare depuse pentru apel și recurs); în ceea

ce privește restul cheltuielilor de judecată efectuate de pârâtă în cauză,

curtea nu le-a acordat având în vedere că la prima instanță acestea nu au fost

solicitate, iar în ce privește onorariul de avocat de 20.339,52 lei, din

dovezile depuse la dosar în data de 12 iunie 2014 nu rezultă că plata făcută de

către pârâtă în contul societății de avocați este pentru acest dosar și numai

pentru acesta, și cu atât mai puțin pentru judecarea apelului, întrucât plata

s-a făcut în perioada în care dosarul se afla în primă instanță (16 decembrie

2011 - 17 ianuarie 2012), apelul fiind înregistrat pe rolul curții la data de

29 octombrie 2012, iar pe ordinul de plată depus la dosar rezultă că plata

vizează Dosarul nr. x/110/2010.

Apelanta

pârâtă SC A. SA a formulat cerere de completare a Sentinței civile nr. 63 din

19 iunie 2014, arătând că din înscrisurile depuse în data de 12 iunie 2014

rezultă faptul că onorariul de avocat solicitat este în cuantum de 40.679 lei

și nu de 20.339,52 lei. Atașat notei de înaintare se regăsesc două ordine de

plată și anume O.P. nr. 96691715 din 23 decembrie 2011 aferent facturii nr.

9412771 pentru suma de 20,339,52 lei și extrasul de cont privind OP nr.

96390218 din data de 19 decembrie 2011 pentru aceeași sumă de 20.339,52 lei.

Arată

apelanta că din motivarea instanței rezultă faptul că a fost analizat doar

primul ordin de plată deoarece doar cu privire la acesta se face mențiunea că

este plătit pentru Dosarul nr. x/110/2010 iar instanța consideră că onorariul

de avocat achitat de către client este în cuantum de 20.339,52 lei.

Arată

apelanta că, nu fac obiectul cererii prezente, criticile asupra respingerii

onorariului de avocat dovedit prin OP din 23 noiembrie 2011. Referitor la

onorariul de avocat dovedit prin extrasul de cont privind OP nr. 96390218 din

19 decembrie 2011 consideră apelanta că acesta este apt de a dovedi în parte

cheltuielile constând în onorariul de avocat achitat pentru acest dosar.

Prin

Decizia civilă nr. 123 din 23 octombrie 2014, analizând cererea de completare a

Deciziei civile nr. 63 din 19 iunie 2014 formulată, instanța a dispus

respingerea acesteia pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 281

2

C. proc. civ. dacă prin hotărârea dată

instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau

accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere

completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz,

apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în

fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.

S-a

reținut că instanța nu a omis să se pronunțe cu privire la capătul de cerere

privind cheltuielile de judecată ci, a soluționat acest capăt de cerere fiind

obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 5.183 lei, reprezentând

cheltuieli de judecată, instanța motivând de ce a admis doar pentru această

sumă.

Mai

mult decât atât, chiar dacă instanța nu a menționat de două ori onorariul de

avocat de 20.339,52 lei, se reține că instanța a precizat că plata s-a făcut în

perioada în care dosarul se afla în primă instanță, respectiv (16 decembrie

2011 - 17 ianuarie 2012), or, dacă se analizează datele la care au fost

achitate cele două onorarii de câte 20.339,52 lei respectiv O.P. nr. 96691715

din 23 decembrie 2011 aferent facturii nr. 9412771 pentru suma de 20.339,52 lei

și extrasul de cont privind OP nr. 96390218 din data de 19 decembrie 2011

pentru aceeași sumă de 20.339,52 lei se observă cu ușurință că ambele plăți au

avut loc în perioada analizată de către instanță (16 decembrie 2011 - 17 ianuarie

2012), pentru care a considerat că nu se impune a fi acordate cheltuieli

deoarece au fost efectuate în perioada în care dosarul se afla la prima

instanță și nu în apel.

Or,

aceste cheltuieli generate de judecarea la prima instanță se impunea a fi

solicitate în respectivul ciclu procesual și nicidecum în judecata în apel, în

apel putându-se solicita doar cheltuielile ocazionate de judecarea apelului.

Neimpunându-se

completarea hotărârii, cererea formulată de apelantă a fost respinsă, ca

neîntemeiată în baza art. 281

2

C. proc. civ.

Împotriva

Deciziei civile nr. 123 din 23 octombrie 2014 și a Deciziei civile nr. 63 din

19 iunie 2014 a declarat recurs pârâta SC A. SA București.

În

motivarea recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 123 din 23

octombrie 2014 recurenta a învederat că instanța a respins cererea de

completare a sentinței motivându-și soluția pe faptul ca motivul respingerii

onorariului de avocat de 20.339,52 lei achitat prin OP nr. 96691715 din 23

decembrie 2011 se aplică și onorariului dovedit prin OP nr. 96390218 din 19

decembrie 2011 și care este tot în cuantum de 20.339,52 lei.

Recurenta

consideră netemeinică Decizia nr. 123 din 23 octombrie 2014 și susține că, prin

chiar motivarea dată instanța recunoaște că s-a pronunțat doar asupra a o parte

din onorariul de avocat. Raționamentul instanței de judecată pentru respingerea

sumei reprezentând onorariu de avocat și dovedită printr-unul dintre cele două

OP-uri nu are relevanță în ceea ce privește admiterea sau respingerea cererii

de completare, ci doar în admiterea sau respingerea capătului de cerere asupra

căruia nu s-a pronunțat instanța și care face obiectul cererii de completare

(onorariul de avocat dovedit prin OP 96390218 din 19 decembrie 2011).

Prin

urmare, solicită instanței de judecată ca, pentru motivele arătate în cererea

de completare a sentinței, să admită prezentul recurs și să schimbe în tot

Decizia nr. 123 din 23 octombrie 2014 în sensul admiterii cererii de

completare.

În

motivarea recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 63 din 19 iunie

2014 recurenta a invocat dispozițiile art 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta

consideră că, din perspectiva respingerii cheltuielilor de judecata suportate

la fond, și anume onorariul de expert în cuantum de 500 de lei sentința este

greșită. De asemenea, sentința este greșită și din perspectiva atât a

respingerii onorariului de avocat dovedit prin OP din nr. 96691715 din data de

23 decembrie 2011, precum și a neacordării onorariului de avocat dovedit prin

extrasul de cont privind OP nr. 96390218 din data de 19 decembrie 2011.

Recurenta

susține că în decizia atacată nu se face nicio mențiune despre cheltuielile de

judecată reprezentate de onorariului de avocat dovedit prin extrasul de cont

privind OP nr. 96390218 din data de 19 decembrie 2011. Menționează că acest

capăt de recurs depinde de soluționarea cererii de completare a deciziei, în

cazul admiterii în tot a acestei cereri urmând a rămâne fără obiect.

Referitor

la onorariul de avocat, recurenta a susținut că din înscrisurile depuse în data

de 12 iunie 2014 rezultă faptul că onorariul de avocat solicitat este în

cuantum de 40.679 de lei și nu de 20.339,52 lei. Atașat notei de înaintare se

regăsesc două ordine de plată, și anume OP din nr. 96691715 din data de 23

decembrie 2011 aferent facturii nr. 9412771 pentru suma de 20.339.52 lei și

extrasul de cont privind OP nr. 96390218 din data de 19 decembrie 2011 pentru

aceeași sumă de 20.339.52 lei.

Referitor

la onorariul de avocat dovedit prin extrasul de cont privind OP nr. 96390218

din data de 19 decembrie 2011 consideră că acesta este apt a dovedi în parte

cheltuielile constând în onorariul de avocat achitat de către A. către SCA C.

pentru acest dosar. Învederează instanței de judecată faptul că onorariul de

avocat este perceput pentru întregul ciclu procesual al dosarului de daună și

pentru orice dosare ar avea legătură cu dosarul de daună. Astfel, motivul

pentru care onorariul de avocat a fost perceput prin două sume distincte este

acela că plata societății de avocatură se face prin raportare la numărul

dosarului de daună și nu la numărul dosarului de instanță. Se poate observa că

dosarul de daună identificat în ambele OP-uri este același: IBC/BC/100006/2010.

Dosarul

nr. x/110/2010 a avut același obiect ca și prezentul dosar - nr. x/110/2011* -

dar a fost respins ca netimbrat. Atașează în copie Sentința nr 152 din 16

februarie 2011 dată de Tribunalul Bacău în acest dosar de unde rezultă foarte

clar faptul că este vorba despre același obiect - obligarea sumei de 234.326

lei având ca temei dosarul de daună IBC/BC/100006/2010 privind evenimentul din

data de 10-12 februarie 2010.

Recurenta

apreciază că instanța de recurs trebuie să aibă în vedere la aplicarea

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. și practica Curții Europene a Drepturilor

Omului din care rezultă că pot fi acordate cu titlu de cheltuieli de judecată

acele sume care în mod real și necesar au fost plătite de partea care a

câștigat procesul în timpul și în legătură cu acel litigiu.

Recurenta

consideră că interpretarea instanței de apel asupra înscrisurilor doveditoare

ale onorariului de avocat este eronată pentru că s-a făcut dovada plății pentru

acest dosar ce are la bază dosarul de daună IBC/BC/100006/2010 și nu este

relevant faptul că nu se precizează în OP care, este stadiul procesual pentru

care a fost perceput onorariul.

Referitor

la cheltuielile de judecată suportate în faza procesuală a fondului constând în

onorariu de expert - 500 lei, recurenta consideră că instanța de apel a respins

cererea de obligare a intimatei-reclamantei la aceste cheltuieli, deoarece nu

ar fi fost solicitate la fond. Consideră că sentința este eronată din două

considerente: 1) la termenul din 07 martie 2012 recurenta a fost reprezentată

de avocat acesta solicitând în pledoaria finală respingerea acțiunii și

obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Astfel, motivul

pentru care au fost respinse aceste pretenții este neîntemeiat; 2) chiar și în

cazul în care instanța nu ar considera că au fost solicitate aceste pretenții,

consideră, că și în cazul onorariului de avocat, prin prisma caracterului

devolutiv al apelului se impunea obligarea intimatei-reclamante la această

sumă. Practic deoarece avocatul ce a reprezentat partea la ultimul termen în

apel în primul ciclu procesual 05 februarie 2013 a solicitat obligarea

reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, această solicitare rămâne

făcută către instanța de judecată. Recurenta consideră că nu este relevant că

nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în general ci doar pentru apel,

prin cererea de apel, deoarece instanța de apel, chiar și după casare, este

învestită cu cererea de obligare a intimatei-reclamante la plata tuturor

cheltuielilor de judecată făcute în toate ciclurile procesuale ale prezentului

dosar.

Analizând

deciziile atacate prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, Înalta

Curte de Casație și Justiție, constată că recursurile sunt nefondate, deciziile

atacate nefiind date cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.) pentru următoarele considerente:

Cât

privește recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 63 din 19 iunie 2014

se va reține că potrivit art. 281

2

raportat la 281

2a

această completare a hotărârii nu poate fi cerută prin calea de atac, ci numai

în condițiile prevăzute de art 281 - 281

2

C. proc. civ.

În

consecință, recurenta poate formula critici doar la Decizia nr. 123 din 23

octombrie 2014 prin care s-a respins cererea de completare a dispozitivului

Deciziei civile nr. 63 din 19 iunie 2014.

Cât

privește recursul declarat împotriva acestei decizii se va reține că în apel au

fost solicitate în mod expres cheltuieli de judecată pentru această fază

procesuală (fila 3 din dosarul de apel), iar ordinele de plată invocate de

recurentă probează cheltuieli de judecată efectuate în fața primei instanțe și

nu acelei de apel.

Astfel,

cu extrasul de cont privind OP nr. 96390218 din data de 19 decembrie 2011

pentru suma de 20.339.52 lei se probează cheltuielile de judecată din Dosarul

nr. x/110/2011 efectuate în fața primei instanțe, deci anterioare datei declarării

apelului.

Mai

mult decât atât, cu al doilea dintre ordinele de plată se probează cheltuieli

de judecată dintr-un alt dosar (OP din nr. 96691715 din data de 23 decembrie

2011 aferent facturii nr. 9412771 pentru suma de 20.339.52 lei - cheltuieli de

judecată aferente Dosarului nr. x/110/2010). Regimul juridic al cheltuielilor

de judecată este unul accesoriu prin raportare la fiecare dosar în parte. Deci

nu se pot solicita în acest dosar cheltuieli de judecată efectuate într-un alt

dosar, fiind irelevant că ele se referă la același dosar de daună al

asigurătorului. Evidența administrativă a dosarelor de daună ale asigurătorilor

nu poate să prevaleze asupra organizării administrative a instanțelor și să

permită un cumul al diferitelor onorarii încasate de către un avocat de la

același client. În sensul instituit de art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

cheltuielile de judecată sunt legate de culpa procesuală dintr-o anumită cauză

pendinte pe rolul instanțelor de judecată.

Apelul

a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău la 28 noiembrie 2012, deci

după aproximativ un an de la pretinsa plată a onorariului și nu rezultă din

probatoriul administrat că partea ar fi achitat avocatului un onorariu și

pentru un virtual apel.

Cât

privește critica privitoare la onorariul de expert de 500 lei, se va reține că

despre această sumă nu s-a făcut vorbire în cererea de completare a

dispozitivului, ea fiind adusă în discuție pentru prima dată în recursul

declarat împotriva Deciziei civile nr. 63 din 19 iunie 2014. Or, așa după cum

deja s-a expus, recurenta avea posibilitatea de a solicita această sumă prin

cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 63 din 19 iunie

2014, nicidecum prin recursul declarat împotriva acestei hotărâri.

Pentru

toate considerentele de fapt și de drept reținute, Înalta Curte de Casație și

Justiție, conform art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de pârâta SC A. SA București împotriva Deciziei nr.

63/2014 din 19 iunie 2014 și a Deciziei nr. 123/2014 din 23 octombrie 2014

pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta SC A. SA București împotriva Deciziei nr. 63/2014

din 19 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge

recursul declarat de pârâta SC A. SA București împotriva Deciziei nr. 123/2014

din 23 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 25 februarie 2015.

Procesat

de GGC - GV