ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3743/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3743/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Deliberând asupra
recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată,
astfel cum a fost precizată, reclamanta SC A.H. SA București a solicitat instanței,
în contradictoriu cu pârâții SC P.B. SA, R.V., R.V.A. și SC T.E.F. SRL, să se constate
că reclamanta este titulara unui drept de superficie privitor la terenul pe care
este amplasată construcția teren de tenis proprietatea sa, în suprafață de 754,8
mp, situată lângă Hotelul P. din Poiana Brașov, parte din terenul în suprafață de
1796,10 mp, înscris în cartea funciară Brașov, pe toată durata existenței construcției
(amenajării) teren de tenis, să oblige pârâții să respecte dreptul de superficie
al reclamantei asupra terenului împrejmuit și amenajat ca teren de tenis mai sus
identificat pe toată durata existenței construcției (amenajării) teren de tenis
și să dispună intabularea în cartea funciară în favoarea reclamantei a dreptului
de superficie asupra acestui teren pe toată durata existenței construcției (amenajării)
teren de tenis precum și intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra
construcției teren de tenis, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința
civilă nr. 120/C din 2 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a ll-a
civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a luat act de renunțarea reclamantei
SC A.H. SA la judecata acțiunii formulată și precizată în contradictoriu cu pârâții
R.V. și R.V.A.
A fost respinsă
acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC A.H. SA, în contradictoriu cu pârâții
SC T.E.F. SRL și SC P.B. SA.
Pentru a hotărî
astfel, prima instanță a reținut, în esență, că potrivit anexei nr. 1 la contractul
de societate autentificat din 3 iulie 1996, pârâta SC P.B. SA a adus ca aport la
capitalul social al societății reclamante și Hotelul P., ce are printre dotări un
teren de tenis.
Potrivit situației
suprafețelor de teren conform documentației H.G. nr. 834/1991, reclamanta are adus
ca aport la capitalul social un teren de sport aferent Hotelului P., în suprafață
de 788 mp.
S-a constatat
că la data de 31 octombrie 2002 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare conform
căruia pârâta SC P.B. SA a vîndut pârâților R.V. și R.V.A. imobilul-teren situat
în Poiana Brașov înscris în cartea funciară Brașov, în suprafață de 1796,10 mp pe
care sunt amenajate două terenuri de tenis.
Ulterior, pârâții
R.V. și R.V.A. au înstrăinat imobilul pârâtei SC T.E.F. SRL, aceasta fiind în prezent
proprietar tabular asupra terenului în suprafață de 1796,10 mp.
Expertul numit
în cauză a identificat terenul înscris în cartea funciră Brașov, proprietatea pârâtei
SC T.E.F. SRL, conform raportului de expertiză din 20 iulie 2010 și suplimentului
la raportul de expertiză din concluziile acestuia rezultând că imobilul asupra căruia
reclamanta susține că are un drept de proprietate, pornind de la contractul de societate,
nu este și nu face parte din numărul topografic respectiv. Expertul a arătat că
nu se poate identifica în teren și nici nu se poate stabili o identitate între imobilul
pretins de reclamantă și vreunul din terenurile de tenis aparținând pârâtei SC
T.E.F. SRL, întrucât în contractul de societate nu sunt menționate nici suprafața,
dimensiunile sau amplasarea terenului de tenis la care se face referire.
S-a reținut că
art. 492 C. civ. reglementează indirect dreptul de superficie, care este menționat
expres de art. 11 din Decretul-lege nr. 115/1938 (în prezent abrogat), printre drepturile
reale supuse intabulării.
Prima instanță
a apreciat că, în speță, reclamanta nu dovedește prin nici un mijloc de probă proprietatea
sa asupra terenului de tenis -construcție aflat pe terenul proprietatea pârâtei
SC T.E.F. SRL.
S-a constatat
că terenul adus ca aport la capitalul social al societății reclamante nu a putut
fi identificat de expertul numit în cauză care a concluzionat și că nu se poate
stabili o identitate între imobilul pretins de SC A.H. SA și vreunul din terenurile
de tenis aparținând pârâtei SC T.E.F. SRL.
Împotriva sentinței,
reclamanta SC A.H. SA București a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 104/Ap
din 21 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru
cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost
respins.
În motivare, instanța
de control judiciar a reținut, în esență, că reclamanta SC A.H. SA a solicitat instanței,
prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la datele de 21
aprilie 2010 și 6 octombrie 2010, constatarea dreptului său de superficie asupra
terenului pe care se află construcția „teren de tenis” și recunoașterea acestui
drept în contradictoriu cu pârâții, care, prin atitudinea lor, îi cauzează o tulburare
în exercițiul dreptului său.
S-a constatat
că reclamanta nu solicită instanței constituirea acestui drept, ci constatarea existenței
dreptului de superficie, cu privire la care pretinde că „s-a născut prin aportul
terenului de tenis la capitalul reclamantei”.
Instanța de apel
a reținut că dreptul de superficie poate fi dobândit numai prin titlu, uzucapiune
sau „ex lege”, iar reclamanta nu a făcut dovada dobândirii dreptului său prin niciuna
din modalitățile arătate mai sus.
Anexa 1 la contractul
de societate autentificat în data de 3 iulie 1996 nu poate constitui tilu în baza
căruia s-a născut dreptul de superficie al reclamantului. Această anexă menționează
faptul că SC P.B. SA a adus ca aport în natură la capitalul social al SC
A.H.P.B. SRL un „teren tenis”, fără a fi identificat în vreun fel, cu suprafață,
cu date de carte funciară sau alte indicii care să permită localizarea lui.
S-a constatat
că tabelul intitulat „situația suprafețelor de teren conform documentației H.G.
834/1991”, întocmit de SC P.B. SA, Direcția tehnică menționează un „teren sport
H.P.” în suprafață de 788 mp, însă nici acest înscris nu poate face dovada existenței
unui drept de superficie.
Mai mult, instanța
de apel a apreciat că aceste două înscrieri invocate de reclamantă nu fac nici dovada
dreptului de proprietate al acesteia asupra unui teren de tenis în prezent proprietatea
pârâtei SC T.E.F. SRL București.
De asemenea, atât
raportul de expertiză întocmit în primă instanță de expertul G.A., cât și raportul
de expertiză întocmit în apel de expertul R.T. au concluzionat în sensul că nu poate
fi stabilită o identitate între terenul de tenis menționat în anexa 1 la contractul
de societate din 3 iulie 1996 și un teren de tenis aflat pe terenul înscris în CF.
nr. X Brașov.
S-a reținut că
recunoașterea pretențiilor reclamantei făcută de pârâții R.V. și R.V.A., cu privire
la care reclamanta a renunțat la judecată, nu se coroborează cu niciuna din probele
administrate în cauză, urmând a fi înlăturată.
Așa fiind, instanța
de apel a apreciat că prima instanță a reținut corect starea de fapt și de drept
a cauzei dedusă judecății și a expus motivele de fapt și de drept care au format
convingerea instanței, precum și pe cele pentru care a înlăturat apărările părților
dând dovadă de rol activ.
În termen legal,
împotriva deciziei instanței de apel, reclamanta SC A.H. SA a declarat recurs, invocând
în drept dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea
motivelor de recurs, reclamanta susține, în esență, că decizia atacată nu este motivată,
instanța de apel încălcând dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ.
Consideră că în
speța dedusă judecății, instanța de apel, în mod nejustificat, a pronunțat soluția
neanalizând mijloacele de apărare și nemotivând care este rațiunea respingerii acțiunii,
luând spre analiză doar parte din probe, deși, potrivit art. 129 C. proc. civ.,
instanța este obligată să se pronunțe asupra aspectelor cu care a fost învestită
prin cererea de chemare în judecată.
Subsumat motivului
de nelegalitate instituit de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., susține, în esență,
că hotărârea Curții de Apel Brașov a fost dată cu nerespectarea art. 969 C. civ.,
instanța de de apel încălcând principiul de drept pacta sunt sen/anda.
Din perspectiva
motivului de recurs reglementat de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., apreciază că
hotărârea atacată este lipsită de temei legal.
Prezintă o cronologie
a faptelor și a documentelor de natură (susține recurenta) a înlătura orice dubiu
cu privire la dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului de tenis aflat
în litigiu, pretins a se afla în proprietatea reclamantei, dat fiind că terenul
de tenis având suprafața de 788 mp se suprapune cu terenul de tenis înscris în contractul
de societate din 3 iulie 1996, orice altă soluție, fiind în contradicție cu realitatea
și cu documentele de curte funciară analizate.
Recurenta critică
modul de apreciere a probelor și concluziile raportului de expertiză.
Intimata-pârâtă
SC T.E.F. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat invocat excepția lipsei
calității procesuale pasive a sa, solicitând admiterea excepției, întrucât a înstrăinat
imobilul ce face obiectul litigiului către SC C.F.R. SRL. Pe fondul recursului,
a solicitat respingerea acestuia.
SC C.F.R. SRL
a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului
ca nefondat.
Analizând decizia
recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate
și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat
pentru considerentele care succed:
Potrivit dispozițiilor
art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea este nelegală când „nu cuprinde motivele
pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura
pricinii”.
Textul de lege
evocat vizează nemotivarea hotărârii, precum și motivarea contradictorie, dar decizia
atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 261
alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de fapt și de drept care au format
convingerea instanței, motivarea fiind clară și concisă.
De asemenea, nu
se poate reține existența unor contradicții și nici a unor considerente străine
de natura pricinii, ci, dimpotrivă, argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire
logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția
pronunțată, soluția instanței de apel fiind perfect legală sub aspectul prevederilor
art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Criticile recurentei
nu susțin motivul privind nemotivarea hotărârii judecătorești recurate, ci vizează
exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze
soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză, în
baza probelor administrate.
Este de reținut
că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, neînsușirea de
către instanță a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi
asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat, instanța nefiind
ținută să răspundă fiecărui argument în parte, fiind suficientă o analiză logico-juridică
de sinteză care să reflecte răspunsul la toate criticile invocate.
Susținerile recurentei
pe stabilirea situației de fapt nu se convertesc în niciunul dintre motivele de
nelegalitate invocate, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanței
de apel din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac, iar, în cauză,
contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de control judiciar și-a motivat
hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situației de fapt reținute.
Din dezvoltarea
motivelor de recurs, se constată că recurenta este în eroare asupra incidenței în
cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., legea sancționând denaturarea
sau schimbarea înțelesului unui act juridic, or, în speță, recurenta încearcă o
schimbare a situației de fapt, antamând probleme ce țin de modalitatea de administrare
și interpretare a probelor, fără a arăta în concret care este actul juridic dedus
judecății și în ce constă interpretarea greșită a acestuia în sensul textului de
lege anterior evocat.
Interpretarea
dată probelor reprezintă o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului
de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății, respectiv a cazului
prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Este știut că
dreptul de superficie este un drept real principal, ce constă în dreptul de proprietate
al unei persoane asupra construcției sau altor lucrări ce se află pe un teren proprietatea
altuia, teren asupra căruia superficiarul are un drept de folosință. Dreptul de
superficie real poate fi dobândit numai prin titlu, uzucapiune sau „ex lege”.
Argumentat și
bine motivat, contrar susținerilor recurentei, a fost lămurit și legal reținut faptul
că reclamanta nu a făcut dovada dobândirii dreptului său de superficie asupra terenului
în discuție pe care se află construcția „teren de tenis” prin niciuna dintre aceste
modalități, drept de superficie care pretinde că „s-a născut prin aportul terenului
de tenis la capitalul reclamantei”.
Art. 492 C. civ.
conform căruia orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra
pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala
sa și că sunt ale lui, până când se dovedește din contra, reglementează indirect
dreptul de superficie.
De esența dreptului
de superficie este suprapunerea a două categorii de drepturi: pe de o parte, dreptul
de proprietate al superficiaruiui asupra construcțiilor sau plantațiilor și dreptul
său de folosință asupra terenului pe care sunt amplasate, iar, pe de altă parte,
dreptul proprietarului terenului pe care se află construcțiile sau plantațiile de
a pretinde superficiaruiui să folosească terenul potrivit destinației la care este
afectat și să-i plătească o indemnizație, dacă s-a convenit astfel.
Cum în mod legal
a reținut și instanța de control judiciar anexa 1 la contractul de societate autentificat
în data de 3 iulie 1996 nu poate constitui titlu în baza căruia s-a născut dreptul
de superficie al reclamantei, întrucât această anexă menționează faptul că SC
P.B. SA a adus ca aport în natură la capitalul social al SC A.H.P.B. SRL un „teren
tenis”, fără a fi identificat în vreun fel, cu suprafață, cu date de carte funciară
sau alte indicii care să permită localizarea lui.
Atât raportul
de expertiză întocmit în primă instanță de expertul G.A., cât și raportul de expertiză
întocmit în apel de expertul R.T. au concluzionat în sensul că nu poate fi stabilită
o identitate între terenul de tenis menționat în anexa 1 la contractul de societate
din 3 iulie 1996 și un teren de tenis aflat pe terenul înscris în cartea
funciară nr. X Brașov.
Contrar susținerilor
recurentei, instanța de apel a verificat aplicarea legii de către instanța de fond,
raportat la scopul urmărit prin promovarea acțiunii (constatarea existenței dreptului
de superficie, iar nu constituirea acestuia), în limitele în care apelanta-reclamantă
a înțeles să învestească instanța de control judiciar și să-și argumenteze susținerile,
ținând cont și de apărările formulate în cauză și întregul probatoriu administrat,
iar faptul că soluția nu a corespuns voinței reclamantei nu poate fi asimilat unei
nemotivări sau motivări contradictorii și nici nu justifică invocarea motivelor
de recurs bazate pe aplicarea greșită a legii ori aplicarea greșită a unor dispoziții
contractuale.
În condițiile
în care coroborarea probelor administrate, restabilirea situației de fapt, la care
tinde, în realitate, recurenta, exced competenței instanței de recurs, se impune
respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse
de art. 304 C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac, care instituie
un control de legalitate a hotărârii judecătorești recurate.
Așa fiind, constatând
că nu se confirmă motivele de nelegalitate instituite de pct. 7, pct. 8 și pct.
9 ale art. 304 C. proc. civ. invocate de recurentă, hotărârea atacată fiind la adăpost
de orice critică, în raport de argumentele evocate și cu aplicarea prevederilor
art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de
reclamanta SC A.H. SA împotriva deciziei civile nr. 104/Ap din 21 octombrie 2013
pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și
de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, ca nefondat, menținând decizia
recurată, ca fiind legală.
Constatând culpa
procesuală a recurentei în promovarea recursului de față și în raport de solicitarea
intimatei-pârâte SC C.F.R. SRL privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează
ca, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea
acesteia, în sensul obligării recurentei-reclamante SC A.H. SA la plata sumei de
88.838 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC C.F.R. SRL, conform înscrisului
doveditor aflat la dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de reclamanta SC A.H. SA împotriva deciziei civile nr. 104/Ap din 21 octombrie
2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori
și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, ca nefondat.
Obligă pe recurenta-reclamantă
SC A.H. SA la plata sumei de 88.838 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă
SC C.F.R. SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2014.