ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3743/2014

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamanta SC A.H. SA București a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții SC P.B. SA, R.V., R.V.A. și SC T.E.F.

SRL, să se constate că reclamanta este titulara unui drept de superficie privitor la terenul pe care este amplasată construcția teren de tenis proprietatea sa, în suprafață de 754,8 mp, situată lângă Hotelul P. din Poiana Brașov, parte din terenul în suprafață de 1796,10 mp, înscris în cartea funciară Brașov, pe toată durata existenței construcției (amenajării) teren de tenis, să oblige pârâții să respecte dreptul de superficie al reclamantei asupra terenului împrejmuit și amenajat ca teren de tenis mai sus identificat pe toată durata existenței construcției (amenajării) teren de tenis și să dispună intabularea în cartea funciară în favoarea reclamantei a dreptului de superficie asupra acestui teren pe toată durata existenței construcției (amenajării) teren de tenis precum și intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcției teren de tenis, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 120/C din 2 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a luat act de renunțarea reclamantei SC A.H. SA la judecata acțiunii formulată și precizată în contradictoriu cu pârâții R.V. și R.V.A. A fost respinsă acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC A.H. SA, în contradictoriu cu pârâții SC T.E.F. SRL și SC P.B. SA. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că potrivit anexei nr. 1 la contractul de societate autentificat din 3 iulie 1996, pârâta SC P.B. SA a adus ca aport la capitalul social al societății reclamante și Hotelul P., ce are printre dotări un teren de tenis. Potrivit situației suprafețelor de teren conform documentației H.G.

nr. 834/1991, reclamanta are adus ca aport la capitalul social un teren de sport aferent Hotelului P., în suprafață de 788 mp. S-a constatat că la data de 31 octombrie 2002 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare conform căruia pârâta SC P.B. SA a vîndut pârâților R.V. și R.V.A. imobilul-teren situat în Poiana Brașov înscris în cartea funciară Brașov, în suprafață de 1796,10 mp pe care sunt amenajate două terenuri de tenis. Ulterior, pârâții R.V. și R.V.A. au înstrăinat imobilul pârâtei SC T.E.F. SRL, aceasta fiind în prezent proprietar tabular asupra terenului în suprafață de 1796,10 mp. Expertul numit în cauză a identificat terenul înscris în cartea funciră Brașov, proprietatea pârâtei SC T.E.F.

SRL, conform raportului de expertiză din 20 iulie 2010 și suplimentului la raportul de expertiză din concluziile acestuia rezultând că imobilul asupra căruia reclamanta susține că are un drept de proprietate, pornind de la contractul de societate, nu este și nu face parte din numărul topografic respectiv. Expertul a arătat că nu se poate identifica în teren și nici nu se poate stabili o identitate între imobilul pretins de reclamantă și vreunul din terenurile de tenis aparținând pârâtei SC T.E.F. SRL, întrucât în contractul de societate nu sunt menționate nici suprafața, dimensiunile sau amplasarea terenului de tenis la care se face referire. S-a reținut că art. 492 C. civ. reglementează indirect dreptul de superficie, care este menționat expres de art. 11 din Decretul-lege nr. 115/1938 (în prezent abrogat), printre drepturile reale supuse intabulării.

Prima instanță a apreciat că, în speță, reclamanta nu dovedește prin nici un mijloc de probă proprietatea sa asupra terenului de tenis -construcție aflat pe terenul proprietatea pârâtei SC T.E.F. SRL. S-a constatat că terenul adus ca aport la capitalul social al societății reclamante nu a putut fi identificat de expertul numit în cauză care a concluzionat și că nu se poate stabili o identitate între imobilul pretins de SC A.H. SA și vreunul din terenurile de tenis aparținând pârâtei SC T.E.F. SRL. Împotriva sentinței, reclamanta SC A.H. SA București a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 104/Ap din 21 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respins.

În motivare, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că reclamanta SC A.H. SA a solicitat instanței, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la datele de 21 aprilie 2010 și 6 octombrie 2010, constatarea dreptului său de superficie asupra terenului pe care se află construcția „teren de tenis” și recunoașterea acestui drept în contradictoriu cu pârâții, care, prin atitudinea lor, îi cauzează o tulburare în exercițiul dreptului său. S-a constatat că reclamanta nu solicită instanței constituirea acestui drept, ci constatarea existenței dreptului de superficie, cu privire la care pretinde că „s-a născut prin aportul terenului de tenis la capitalul reclamantei”.

Instanța de apel a reținut că dreptul de superficie poate fi dobândit numai prin titlu, uzucapiune sau „ex lege”, iar reclamanta nu a făcut dovada dobândirii dreptului său prin niciuna din modalitățile arătate mai sus. Anexa 1 la contractul de societate autentificat în data de 3 iulie 1996 nu poate constitui tilu în baza căruia s-a născut dreptul de superficie al reclamantului. Această anexă menționează faptul că SC P.B. SA a adus ca aport în natură la capitalul social al SC A.H.P.B. SRL un „teren tenis”, fără a fi identificat în vreun fel, cu suprafață, cu date de carte funciară sau alte indicii care să permită localizarea lui. S-a constatat că tabelul intitulat „situația suprafețelor de teren conform documentației H.G.

834/1991”, întocmit de SC P.B. SA, Direcția tehnică menționează un „teren sport H.P.” în suprafață de 788 mp, însă nici acest înscris nu poate face dovada existenței unui drept de superficie. Mai mult, instanța de apel a apreciat că aceste două înscrieri invocate de reclamantă nu fac nici dovada dreptului de proprietate al acesteia asupra unui teren de tenis în prezent proprietatea pârâtei SC T.E.F. SRL București. De asemenea, atât raportul de expertiză întocmit în primă instanță de expertul G.A., cât și raportul de expertiză întocmit în apel de expertul R.T. au concluzionat în sensul că nu poate fi stabilită o identitate între terenul de tenis menționat în anexa 1 la contractul de societate din 3 iulie 1996 și un teren de tenis aflat pe terenul înscris în CF. nr. X Brașov.

S-a reținut că recunoașterea pretențiilor reclamantei făcută de pârâții R.V. și R.V.A., cu privire la care reclamanta a renunțat la judecată, nu se coroborează cu niciuna din probele administrate în cauză, urmând a fi înlăturată. Așa fiind, instanța de apel a apreciat că prima instanță a reținut corect starea de fapt și de drept a cauzei dedusă judecății și a expus motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și pe cele pentru care a înlăturat apărările părților dând dovadă de rol activ. În termen legal, împotriva deciziei instanței de apel, reclamanta SC A.H. SA a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta susține, în esență, că decizia atacată nu este motivată, instanța de apel încălcând dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc.

civ. Consideră că în speța dedusă judecății, instanța de apel, în mod nejustificat, a pronunțat soluția neanalizând mijloacele de apărare și nemotivând care este rațiunea respingerii acțiunii, luând spre analiză doar parte din probe, deși, potrivit art. 129 C. proc. civ., instanța este obligată să se pronunțe asupra aspectelor cu care a fost învestită prin cererea de chemare în judecată. Subsumat motivului de nelegalitate instituit de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., susține, în esență, că hotărârea Curții de Apel Brașov a fost dată cu nerespectarea art. 969 C. civ., instanța de de apel încălcând principiul de drept pacta sunt sen/anda. Din perspectiva motivului de recurs reglementat de pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ., apreciază că hotărârea atacată este lipsită de temei legal. Prezintă o cronologie a faptelor și a documentelor de natură (susține recurenta) a înlătura orice dubiu cu privire la dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului de tenis aflat în litigiu, pretins a se afla în proprietatea reclamantei, dat fiind că terenul de tenis având suprafața de 788 mp se suprapune cu terenul de tenis înscris în contractul de societate din 3 iulie 1996, orice altă soluție, fiind în contradicție cu realitatea și cu documentele de curte funciară analizate. Recurenta critică modul de apreciere a probelor și concluziile raportului de expertiză. Intimata-pârâtă SC T.E.F. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, solicitând admiterea excepției, întrucât a înstrăinat imobilul ce face obiectul litigiului către SC C.F.R.

SRL. Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia.

SC C.F.R. SRL

a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat. Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed: Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea este nelegală când „nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”. Textul de lege evocat vizează nemotivarea hotărârii, precum și motivarea contradictorie, dar decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., respectiv motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, motivarea fiind clară și concisă. De asemenea, nu se poate reține existența unor contradicții și nici a unor considerente străine de natura pricinii, ci, dimpotrivă, argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, soluția instanței de apel fiind perfect legală sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Criticile recurentei nu susțin motivul privind nemotivarea hotărârii judecătorești recurate, ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză, în baza probelor administrate.

Este de reținut că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, neînsușirea de către instanță a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat, instanța nefiind ținută să răspundă fiecărui argument în parte, fiind suficientă o analiză logico-juridică de sinteză care să reflecte răspunsul la toate criticile invocate. Susținerile recurentei pe stabilirea situației de fapt nu se convertesc în niciunul dintre motivele de nelegalitate invocate, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanței de apel din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac, iar, în cauză, contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de control judiciar și-a motivat hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situației de fapt reținute.

Din dezvoltarea motivelor de recurs, se constată că recurenta este în eroare asupra incidenței în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., legea sancționând denaturarea sau schimbarea înțelesului unui act juridic, or, în speță, recurenta încearcă o schimbare a situației de fapt, antamând probleme ce țin de modalitatea de administrare și interpretare a probelor, fără a arăta în concret care este actul juridic dedus judecății și în ce constă interpretarea greșită a acestuia în sensul textului de lege anterior evocat. Interpretarea dată probelor reprezintă o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății, respectiv a cazului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. Este știut că dreptul de superficie este un drept real principal, ce constă în dreptul de proprietate al unei persoane asupra construcției sau altor lucrări ce se află pe un teren proprietatea altuia, teren asupra căruia superficiarul are un drept de folosință. Dreptul de superficie real poate fi dobândit numai prin titlu, uzucapiune sau „ex lege”. Argumentat și bine motivat, contrar susținerilor recurentei, a fost lămurit și legal reținut faptul că reclamanta nu a făcut dovada dobândirii dreptului său de superficie asupra terenului în discuție pe care se află construcția „teren de tenis” prin niciuna dintre aceste modalități, drept de superficie care pretinde că „s-a născut prin aportul terenului de tenis la capitalul reclamantei”.

Art. 492 C. civ. conform căruia orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până când se dovedește din contra, reglementează indirect dreptul de superficie. De esența dreptului de superficie este suprapunerea a două categorii de drepturi: pe de o parte, dreptul de proprietate al superficiaruiui asupra construcțiilor sau plantațiilor și dreptul său de folosință asupra terenului pe care sunt amplasate, iar, pe de altă parte, dreptul proprietarului terenului pe care se află construcțiile sau plantațiile de a pretinde superficiaruiui să folosească terenul potrivit destinației la care este afectat și să-i plătească o indemnizație, dacă s-a convenit astfel.

Cum în mod legal a reținut și instanța de control judiciar anexa 1 la contractul de societate autentificat în data de 3 iulie 1996 nu poate constitui titlu în baza căruia s-a născut dreptul de superficie al reclamantei, întrucât această anexă menționează faptul că SC P.B. SA a adus ca aport în natură la capitalul social al SC A.H.P.B. SRL un „teren tenis”, fără a fi identificat în vreun fel, cu suprafață, cu date de carte funciară sau alte indicii care să permită localizarea lui. Atât raportul de expertiză întocmit în primă instanță de expertul G.A., cât și raportul de expertiză întocmit în apel de expertul R.T. au concluzionat în sensul că nu poate fi stabilită o identitate între terenul de tenis menționat în anexa 1 la contractul de societate din 3 iulie 1996 și un teren de tenis aflat pe terenul înscris în cartea funciară nr. X Brașov.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a verificat aplicarea legii de către instanța de fond, raportat la scopul urmărit prin promovarea acțiunii (constatarea existenței dreptului de superficie, iar nu constituirea acestuia), în limitele în care apelanta-reclamantă a înțeles să învestească instanța de control judiciar și să-și argumenteze susținerile, ținând cont și de apărările formulate în cauză și întregul probatoriu administrat, iar faptul că soluția nu a corespuns voinței reclamantei nu poate fi asimilat unei nemotivări sau motivări contradictorii și nici nu justifică invocarea motivelor de recurs bazate pe aplicarea greșită a legii ori aplicarea greșită a unor dispoziții contractuale.

În condițiile în care coroborarea probelor administrate, restabilirea situației de fapt, la care tinde, în realitate, recurenta, exced competenței instanței de recurs, se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 304 C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac, care instituie un control de legalitate a hotărârii judecătorești recurate. Așa fiind, constatând că nu se confirmă motivele de nelegalitate instituite de pct. 7, pct. 8 și pct. 9 ale art. 304 C. proc. civ. invocate de recurentă, hotărârea atacată fiind la adăpost de orice critică, în raport de argumentele evocate și cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta SC A.H. SA împotriva deciziei civile nr. 104/Ap din 21 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, ca nefondat, menținând decizia recurată, ca fiind legală. Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului de față și în raport de solicitarea intimatei-pârâte SC C.F.R. SRL privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentei-reclamante SC A.H. SA la plata sumei de 88.838 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC C.F.R.

SRL, conform înscrisului doveditor aflat la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.H. SA împotriva deciziei civile nr. 104/Ap din 21 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, ca nefondat. Obligă pe recurenta-reclamantă SC A.H. SA la plata sumei de 88.838 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC C.F.R. SRL. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2014.