ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 43/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 43/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 23 martie 2005, reclamanta K.M. a chemat în judecată Agenția Națională a Vămilor, Direcția Regională Vamală Arad și Agenția Națională a Funcționarilor Publici, solicitând anularea Ordinului nr. 70 din 26 ianuarie 2005, adreselor nr. 8459 din 21 februarie 2005 și nr. 2644 din 8 februarie 2005, precum și a avizului nr. 744 din 21 ianuarie 2005, reîncadrarea în funcția publică deținută anterior emiterii ordinului, conform Legii nr. 161/2003, rectificarea încadrării în cartea de muncă și plata diferenței de salariu. În motivarea cererii sale, reclamanta a susținut, în esență, că ordinul emis la 26 ianuarie 2005 încalcă principiul neretroactivității, el fiind consecința interpretării greșite a legii de către părți, întrucât sub pretextul reîncadrării, a fost retrogradată în grad profesional, ceea ce echivalează cu o scutire.
Prin sentința civilă nr. 192 din 6 iunie 2005, Curtea de Apel Timișoara a admis acțiunea formulată împotriva Agenției Naționale a Vămilor și Direcția Regională Vamală Arad; a anulat Ordinul nr. 70/2005 adresele nr. 8459 și nr. 2644/2005; a obligat Agenția Națională a Vămilor să o reîncadreze pe reclamantă, în funcția de inspector principal, cu plata drepturilor salariale corespunzătoare și a diferențelor rezultate din aplicarea Ordinului nr. 70/2005. Prin aceeași hotărâre, instanța și-a declinat competența materială de soluționare a cererii de rectificare a cartei de muncă, în favoarea Tribunalului Arad și a respins cererea formulată împotriva Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. S-a reținut că Ordinul nr. 70/2005 este nul, întrucât încalcă principiul constituțional al neretroactivității.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Agenția Națională a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală Arad, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta a susținut că prin apariția O.U.G. nr. 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, autoritatea vamală a procedat la o nouă reîncadrare pentru toți funcționarii salarizați conform O.U.G. nr. 82/2004. Ordonanța a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005, iar ordinul dat în aplicarea ei a fost emis după obținerea avizului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, fără a fi retroactiv, întrucât se referă la drepturile salariale pentru anul 2005. Recursul este fondat.
Prin Ordinul nr. 70 din 26 ianuarie 2005 s-a dispus reîncadrarea reclamantei-intimate K.M., începând cu 1 ianuarie 2005, în funcția de inspector grad profesional asistent, treapta 1, cu un salariu de bază de 8.594.400 lei. La emiterea ordinului s-au avut în vedere prevederile O.U.G. nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005 - art. 6 alin. (2). De altfel, intimata nu a suferit nici o diminuare a drepturilor salariale, dimpotrivă se poate observa o creștere a acestora. Nici despre o retrogradare în funcție nu poate fi vorba, încadrarea prin lege a diferiților funcționari publici, ca și salarizarea lor nefiind un drept fundamentat, ci o opțiune liberă a legiuitorului, așa cum s-a constatat de către Curtea Constituțională, în motivarea constituționalității dispozițiilor art. 6 din O.U.G.
nr. 92/2004. În fine, cum prevederile acestei ordonanțe de urgență a Guvernului se referă la drepturile salariale și altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005 (ianuarie - decembrie), este evident că actele emise în temeiul său își produce efecte juridice pentru același interval de timp, greșit fiind considerate retroactive. În raport cu aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 45 din O.U.G. nr. 92/2004, în raport cu care de la 1 ianuarie 2005 se abrogă orice alte dispoziții contrare, urmează a se reține că legal și temeinic, intimata-pârâtă a procedat la emiterea Ordinului nr. 70/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală Arad, împotriva sentinței civile nr. 192/PI din 6 iunie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea formulată de K.M. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.