ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5289/2006

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a III-a civilă, la 6 aprilie 2000, reclamanta C.N.A.S.

(C.N.A.S.) a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru

ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la

plata sumei de 218.158.813.000 lei.

În motivarea cererii s-a arătat că, în respectarea

dispozițiilor legale, reclamanta a efectuat toate operațiunile de încasări și

plăți aferente bugetului de asigurări sociale de sănătate prin trezoreria

generală a statului. Potrivit prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 119/1999,

sumele reprezentând fondul de rezervă, fondul de redistribuire și eventualele

disponibilități aferente cheltuielilor proprii de administrare și funcționare

ale C.N.A.S. sunt purtătoare de dobândă. Nivelul dobânzii se stabilește și se

plătește de Ministerul Finanțelor Publice care nu și-a îndeplinit această

obligație corespunzător anului fiscal 1999.

După un prim ciclu procesual, în care instanțele de

fond au respins acțiunea ca neîntemeiată iar instanța de recurs a dispus

casarea cu trimitere spre rejudecare în primă instanță, prin sentința civilă

nr. 363 din 13 aprilie 2004 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

admis acțiunea astfel cum a fost formulată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în

vedere concluziile raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză și

limitele obiectului cererii astfel cum a fost fixat de către reclamantă.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe de către

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost respins ca nefondat prin decizia

civilă nr. 1407 A din 9 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția VII-a

civilă și litigii de muncă.

În considerentele hotărârii sale, instanța de apel a arătat

în intervalul de timp pentru care reclamanta a solicitat dobânda aferentă

disponibilităților C.N.A.S., casele de asigurări de sănătate și Casa

Municipiului București nu aveau personalitate juridică. Ulterior perioadei în

litigiu a fost acordată personalitate juridică caselor de asigurări de sănătate

județene și a municipiului București, aceleași dispoziții fiind aplicabile și

C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. cât și C.A.S.T.

Prima instanță a respectat prevederile art. 129 C.

proc. civ., hotărând exclusiv asupra obiectului cererii reclamantei. De

asemenea, instanța a avut în vedere convenția părților și a apreciat corect

momentul la care și-a produs efectele.

Pentru efectuarea expertizei nu era necesară o

lucrare la fața locului, cu convocarea părților, astfel încât raportul de

expertiză nu este lovit de nulitate.

Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de

către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice critica, întemeiată în drept pe

dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:

În mod greșit a considerat instanța de apel că

reclamanta are calitate procesuală cu motivarea că în perioada 1 iulie 1999-31

decembrie 1999 erau în vigoare dispozițiile art. 62 din Legea nr. 145/1997.

Instanța avea obligația să analizeze problema calității procesuale a

reclamantei coroborând dispozițiile legale enunțate cu cele ale art. 2 din

O.U.G. nr. 119/1999.

Aveau calitate procesuală în cauză numai casele de

sănătate județene.

Instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut,

pronunțându-se și cu privire la disponibilitățile C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. și

C.A.S.T. Reclamanta nu a solicitat și dobânzi cuvenite C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. și

C.A.S.T.

Hotărârile se întemeiază pe un raport de expertiză

lovit de nulitate deoarece au fost încălcate prevederile art. 208 C. proc. civ.

Expertul a convocat Ministerul Finanțelor Publice pentru data de 18 iunie 2003

dar la 12 iunie 2003 judecata cauzei a fost suspendată. Ulterior, ministerul nu

a mai fost convocat.

Ambele hotărâri au nesocotit prevederile art. 315 C.

proc. civ. iar hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se

sprijină.

În mod greșit a fost omologat raportul de expertiză

în varianta a doua. Simpla constatare a curții de apel în sensul că instanța de

fond a apreciat corect că, convenția prin care s-a stabilit nivelul dobânzilor

și-a produs efectele din 1 decembrie 1999, motiv pentru care pentru perioada

anterioară încheierii, dobânda era de 35% pe an echivalează cu o nemotivare.

Ambele instanțe și-au întemeiat hotărârile pe un raport de expertiză ale cărui

obiective au răspuns numai în parte deciziei de casare.

Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea

recursului, instanțele de fond pronunțând soluții legale și temeinice.

Analizând hotărârea instanței de apel prin prisma

criticilor formulate prin motivele de recurs și în raport de probele

administrate în primă instanță, Curtea a apreciat că recursul nu este întemeiat

pentru următoarele considerente:

care s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare, s-a arătat că în temeiul

art. 1 din O.U.G. nr. 119/1999, sumele reprezentând fondul de rezervă, fondul

de redistribuire și eventualele disponibilități aferente cheltuielilor proprii

de administrare și funcționare al C.N.A.S. sunt purtătoare de dobândă.

De asemenea, s-a dispus ca instanțele de trimitere să

administreze proba cu expertiză contabilă pentru stabilirea certă a cuantumului

dobânzilor datorate reclamantei.

Așadar, în condițiile art. 315 C. proc. civ.,

problema de drept privitoare la calitatea procesuală activă a fost statuată în

mod irevocabil prin această decizie;

C.N.A.S. are rolul de a asigura coordonarea

sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Conform art. 52 din Legea nr. 95/2006 privind reforma

în domeniul sănătății, care a abrogat O.U.G. nr. 119/1999, C.N.A.S. asigură

organizarea și monitorizarea programelor naționale de sănătate cu scop curativ

finanțate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate,

având următoarele atribuții:

a) implementează programele naționale de sănătate cu

scop curativ finanțate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale

de sănătate, conform strategiei aprobate de Ministerul Sănătății Publice;

b) răspunde de asigurarea, urmărirea și controlul

fondurilor alocate pentru derularea programelor și subprogramelor de sănătate

cu scop curativ, precum și de monitorizarea, controlul și analiza indicatorilor

fizici și de eficiență, prin intermediul caselor de asigurări de sănătate județene;

c) transmite Agenției Naționale pentru Programe de

Sănătate, trimestrial, anual și ori de câte ori este nevoie, analiza modului în

care au fost derulate programele naționale de sănătate cu scop curativ

finanțate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

La rândul său, art. 57 din lege prevede că Ministerul

Sănătății Publice, respectiv C.N.A.S., asigură fondurile pentru finanțarea

programelor naționale de sănătate, respectiv a subprogramelor, pe baza

cererilor fundamentate ale ordonatorilor de credite secundari și terțiari, care

vor solicita finanțarea în funcție de realizarea indicatorilor.

Așadar, reclamanta putea solicita suma pe care au

acordat-o instanțele de fond, neputând fi primită critica în sensul că s-ar fi

acordat mai mult decât s-a cerut;

legalitatea raportului de expertiză contabilă, în condițiile necitării

Ministerului Finanțelor Publice.

Nu au fost nesocotite prevederile art. 208 C. proc.

civ., câtă vreme nu s-a probat faptul că expertul ar fi avut nevoie, pentru

efectuarea lucrării, de o deplasare la fața locului pe care să o fi făcut-o;

art. 315 C. proc. civ.

Instanța de recurs a dispus casarea pentru completarea

probatoriului, stabilind necesitatea efectuării unei expertize contabile. Or,

la darea soluției după casare au fost avute în vedere concluziile expertului

contabil;

considerente rezultând aspectele de fapt și de drept care au format convingerea

judecătorilor. S-a răspuns tuturor motivelor de apel, nemulțumirea apelantei

față de soluția dată căii de atac exercitate nejustificând susținerea

privitoare la nemotivare.

Criticând faptul că expertul a răspuns doar în parte

obiectivelor stabilite, recurentul formulează în realitate critici în privința

probelor, ceea ce nu poate fi primit în etapa recursului.

Având în vedere cele mai sus arătate, Curtea a

apreciat că instanțele de fond au pronunțat soluții legale, criticile formulate

neîntrunind cerințele art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ.

Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi respins cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 1407 A din 9

noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și

litigii de muncă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2006.