ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2567/2021

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a Civilă la data de 13.09.2016, sub nr. de dosar x/2016, reclamanta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a chemat în judecată pârâtul Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: - obligarea pârâtului la plata sumei în valoare de 589.375,45 RON, reprezentând actualizarea debitului în valoare de 31.517.403,71 RON cu indicele prețurilor de consum în valoare de 101,87%, aferent perioadei 22.10.2012 - 04.11.2013, stabilit de către Institutul Național de Statistică; - obligarea pârâtului la plata dobânzii legale în sumă de 1.690.714,42 calculată pentru perioada 22.10.2012 - 04.11.2013 conform dispozițiilor O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar - fiscale în domeniul bancar, cu modificările și completările ulterioare, pentru debitul în valoare de 31.517.403,71 RON.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 1382 din 12 iunie 2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune relativ la capătul doi al cererii de chemare în judecată, a respins capătul doi al cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca prescris. A respins ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune relativ la primul capăt al cererii de chemare în judecată. A respins primul capăt al cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiat. A respins, ca nefondată, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. A obligat reclamanta la plata către chematul în garanție a cheltuielilor de judecată în suma de 2.380 RON reprezentând onorariul de avocat.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 1313 din 19 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de apelanta reclamantă Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 1382/12.06.2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. A anulat în parte sentința apelată și rejudecând, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune în privința capătului 2 al cererii pentru perioada 13.09.2013 - 10.10.2013, ca neîntemeiată. A admis în parte cererea, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a dobânzii legale pentru debitul în valoare de 31.517.403,71 RON pentru perioada 13.09.2013 - 10.10.2013 calculată conform O.G. nr. 13/2011. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 1313 din 19 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București au declarat recursuri reclamanta Casa Națională de Asigurări De Sănătate și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. În cuprinsul cererii de recurs, reclamanta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a formulat următoarele critici: - în ceea ce privește menținerea dispozițiilor sentinței civile nr. 1382/12.06.2018 prin care instanța a respins primul capăt al cererii de chemare în judecată ca neîntemeiat, hotărârea recurată este dată cu încălcarea normelor legale; instanța nu a avut în vedere faptul că suma solicitată derivă din creanța care a făcut obiectul dosarului de executare nr. 115/2009, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 363/13.04.2004 pronunțată de Tribunalul București; - în speță sunt incidente dispozițiile art. 1349 și art. 1531 C. civ. CNAS este îndreptățită la recuperarea sumelor reprezentând actualizarea debitului în valoare de 31.517.403,71 RON, precum și la plata dobânzii legale calculată pentru perioada 22.10.2012-04.11.2013 conform dispozițiilor O.G. nr. 13/2011; - este nelegală soluția instanței de apel referitoare la obligarea intimatului-pârât la plata dobânzii legale doar pentru perioada cuprinsă între 13.09.2013-10.10.2013 calculată conform O.G. nr. 13/2011; obiectul actului începător de executare nu este reprezentat de suma pentru care a fost emis titlul executoriu, așa cum în mod eronat a reținut instanța de fond, ci este reprezentat de data plății debitului de către debitor, anume data virării sumei în contul executorului judecătoresc - 16.09.2013; - este nelegală soluția instanței de apel prin care a fost menținută obligația acesteia la plata către chematul în garanție a cheltuielilor de judecată în sumă de 2.380 RON, reprezentând onorariu de avocat; instanța nu a avut în vedere faptul că, potrivit art. 451 alin. (82) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit celor prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori va constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat; - în cauză, culpa procesuală aparține intimatului-pârât care nu și-a executat obligațiile, doar acesta putând fi obligat la plata cheltuielilor de judecată; cheltuielile de judecată se acordă numai în măsura în care acestea sunt dovedite cu documente justificative - se invocă cu titlu de jurisprudență cauza Lungoci împotriva României. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 483 C. proc. civ. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. În cuprinsul cererii de recurs, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat următoarele critici: - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material; în prezenta cauză nu se poate susține deopotrivă atât incidența clauzelor Convenției încheiate la nivelul anului 2000 între Ministerul Finanțelor Publice și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cât și prevederilor legale care constituie sediul în materie, și anume dispozițiile O.G. nr. 13/2011; - instanța de apel nu a avut în vedere faptul că dobânda a fost acordată în cadrul unui raport juridic de drept public, și anume în baza Convenției încheiate la nivelul anului 2000 între Ministerul Finanțelor Publice și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin care au fost stabilite și dobânzile aferente sumelor vărsate în contul trezoreriei, exclusă sferei comerciale care este caracterizată de un scop lucrativ, astfel că nu mai poate fi supusă regimului juridic de drept privat; - mai mult, instanța nu a avut în vedere că dobânzile menționate în Convenție au fost valorificate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate prin sentința civilă nr. 363/13.04.2004, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2003; - în mod eronat s-a reținut incidența în cauză a O.G. nr. 13/2011, în condițiile în care raportul juridic s-a născut cu mult înaintea intrării în vigoare a acestui act normativ; la momentul stabilirii debitului principal erau în vigoare dispozițiile O.G. nr. 9/2000; - suma de 9.701.522,71 RON reprezintă actualizarea sumei de 21.815.881 RON acordată cu titlu de dobândă prin sentința civilă nr. 363/13.04.2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în baza Convenției încheiate la nivelul anului 2000 între Ministerul Finanțelor Publice și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, sumă a cărei natură juridică exclude posibilitatea calculării de dobânzi; - în raport de dispozițiile Decretului nr. 167/1958, în mod greșit instanța de apel a reținut neintervenirea prescripției pentru perioada 13.09.2013-10.10.2013; soluția instanței pe acest aspect încalcă dispozițiile art. 1 din Decretul menționat, potrivit căruia pretențiilor accesorii le sunt aplicabile regulile incidente celor principale; reclamanta era îndreptățită la plata dobânzii legale de la data rămânerii definitive a deciziei civile nr. 1407 și anume la 09.11.2004, promovarea prezentei acțiuni la 13.09.2016 fiind exercitată cu depășirea termenului de prescripție. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Recursurile au fost comunicate reciproc recurenților și intimatului la 25 ianuarie 2021, astfel cum reiese din dovezile de comunicare aflate la dosar. La 24 februarie 2021, cu respectarea termenului prevăzut de art. 490 alin. (2) raportat la art. 471 alin. (5) C. proc. civ., intimatul-chemat în garanție Biroul Executorului Judecătoresc A. a formulat întâmpinare la recursul reclamantei Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin care solicită respingerea acestuia . Întâmpinarea a fost comunicată părților la 2 martie 2021, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar, nefiind depus răspuns la întâmpinare.

Procedura de filtru Dosarul a fost înregistrat la ÎCCJ la 15 decembrie 2020 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 6, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie . Prin rezoluția de primire din 23 decembrie 2020 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, după efectuarea procedurilor de comunicare. Urmarea Hotărârii Colegiului de conducere al ÎCCJ nr. 8 din 27.01.2021 prin care a fost aprobată desființarea completului de judecată nr. 6 din cadrul secției I civile începând cu data de 1 martie 2021, și repartizarea ciclică a dosarelor între celelalte completuri de judecată, a Hotărârii Colegiului de conducere al ÎCCJ nr. 33 din 31.03.2021 prin care a fost aprobată prorogarea efectelor Hotărârii Colegiului de conducere al ÎCCJ nr. 8 din 27.01.2021 până la data de 9 aprilie 2021, și a procesului-verbal de repartizare prin metoda sistemului ciclic a dosarelor rămase pe rolul completelor de judecată noul C. proc. civ. cu nr. 6 din 09.04.2021, prezentul dosar a fost repartizat completului de judecată "Completul filtru nr. 9". Prin încheierea cu privire la admisibilitatea în principiu a recursurilor din 28 septembrie 2021 s-au admis în principiu recursurile și s-a fixat termen de judecată la 23 noiembrie 2021. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru următoarele considerente: Recurenta-reclamantă, sub un prim aspect, arată că s-a reținut greșit faptul că se putea solicita doar actualizarea sumei cu rata inflației, nu și cu indicele de consum. Prin decizia recurată, Curtea de Apel București a constatat că apelanta-reclamantă s-a rezumat la a critica soluția primei instanțe din perspectiva faptului că s-a reținut că, potrivit art. 371 2 alin. (3) C. proc. civ., reclamanta avea posibilitatea de a solicita executorului judecătoresc actualizarea creanței după momentul emiterii procesului-verbal de actualizare din 22.10.2012, care reprezintă numai un considerent contextual reținut de instanță, iar nu un impediment concret al admiterii cererii. S-a reținut că apelanta nu a formulat critici concrete în privința considerentelor primei instanțe care a arătat că această cerere este neîntemeiată întrucât reclamanta putea cere cel mult actualizarea sumei în raport de indicele de inflație, iar nu în raport de indicele prețurilor de consum. În raport de limitele impuse de dispozițiile art. 479 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a constatat că admiterea acestei critici nu este de natură a conduce la reformarea soluției primei instanțe, în absența oricăror critici referitoare la motivul pentru care cererea a fost respinsă. Prin urmare, critica reclamantei în sensul că instanța de apel nu a reținut că se putea solicita doar actualizarea sumei cu rata inflației, nu poate fi primită. S-a mai susținut că eronat instanța de apel a constatat că reclamanta ar putea solicita cel mult actualizarea sumei de 21.815.881 RON. Arată recurenta că sunt incidente dispozițiile art. 1349 și art. 1531 C. civ., Casa Națională de Asigurări de Sănătate fiind îndeptățită la recuperarea sumelor reprezentând actualizarea debitului în valoare de 31.517.403,71 RON, precum și la plata dobânzii legale, calculată pentru perioada 22.10.2012-04.11.2013, conform dispozițiilor O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar. Or, reclamanta solicită dobânda legală pentru suma de 31.517.403,71, compusă din suma de 21.815.881 RON reprezentând dobânda acordată deja prin sentința civilă nr. 363/13.04.2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă și suma de 9.701.522,71 reprezentând o actualizare a sumei anterior precizată, actualizare efectuată în cadrul dosarului de executare nr. 115/2009 aflat pe rolul BEJ A., cu indicele prețurilor de consum. Recurenta ignoră că, în ceea ce privește pretențiile referitoare la acordarea dobânzii legale, prin sentința civilă nr. 363/2004 pronunțată de Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat la plata sumei de 21.8815.881 RON, cu titlu de dobândă aferentă disponibilităților CNAS, a caselor județene și a Municipiului București, păstrate în contul general al trezoreriei statului, în perioada 01.07.1999-30.11.1999, în baza Convenției încheiate la nivelul anului 2000 între Ministerul Finanțelor Publice și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, astfel că, în mod just instanța de apel a reținut că aceasta era suma rezultată din hotărârea judecătorească. De asemenea, reclamanta invocă dreptul la recuperarea sumelor reprezentând prejudicii, conferit de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, însă acest aspect nu a fost analizat de instanța de apel pentru a fi susceptibil a fi cenzurat în recurs. Reclamanta a susținut că, în mod greșit, s-a acordat dobânda legală doar pentru perioada 13.09.2013 - 10.10.2013, cu omiterea faptului că, în speță, obiectul actului începător de executare nu este reprezentat de suma pentru care a fost emis titlul executoriu, așa cum, în mod eronat, a reținut prima instanță de fond, ci este reprezentat de data plății debitului de către debitor, anume data virării sumei în contul executorului judecătoresc - 16 septembrie 2013. Sub aspectul prescripției, instanța de apel a constatat în mod just că soluția primei instanțe este întemeiată numai pentru perioada 22.10.2012 - 13.09.2013, întrucât pretențiile pot fi formulate numai pentru perioada de 3 ani anterior datei formulării cererii de chemare în judecată - 13.09.2016, potrivit art. 1 alin. (1) și art. 3 din Decretul nr. 167/1954 privitor la prescripția extinctivă. În ceea ce privește perioada cuprinsă între cei 3 ani anteriori demersului judiciar și 10 octombrie 2013, când contul Ministerului Finanțelor Publice a fost executat silit cu suma de 31.517.403,71 RON, s-a reținut că dobânda pretinsă prin cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, după distincțiile prevăzute la art. 1 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 13/2011, este una penalizatoare, iar nu remuneratorie, astfel că dreptul material la acțiune nu este prescris. Așa cum, în mod corect, a reținut și instanța de apel, în ceea ce privește dobânda penalizatoare, spre deosebire de dobânda remuneratorie, aceasta nu are un caracter accesoriu debitului principal, ci reprezintă daune-interese menite să acopere prejudiciul rezultat prin fapta ilicită a pârâtului care, în calitate de debitor, a executat cu întârziere obligația stabilită în sarcina sa printr-o hotărâre judecătorească, răspunderea acestuia fiind de natură delictuală. Prin urmare, în considerarea dispozițiilor art. 1349 și ale art. 1531 C. civ., în mod just s-a apreciat că reclamanta este îndreptățită a pretinde beneficiul nerealizat sub forma dobânzii legale penalizatoare pentru această perioadă, criticile recurentei reprezentând, de fapt, argumente care privesc temeinicia pretenției. Mai mult, prin memoriul de recurs reclamanta critică aspecte ce se regăsesc în sentința civilă, acestea neregăsindu-se în decizia atacată. O altă critică a deciziei atacate o reprezintă faptul că, în mod greșit, s-a reținut obligația reclamantei la plata cheltuielilor de judecată către chematul în garanție, că exista posibilitatea micșorării acestora și că acestea trebuiau probate. Potrivit dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, iar conform prevederilor art. 451 alin. (1) din același cod, cheltuielile de judecată constau în onorariile avocaților, cheltuieli de transport, de cazare, orice alte cheltuieli pentru buna desfășurare a procesului. Câtă vreme cererea principală care a determinat chemare în garanție a BEJ A. a fost respinsă, în mod corect s-a reținut culpa procesuală a reclamantei, parte care a declanșat litigiul, aceasta fiind ținută să suporte cheltuielile avansate și dovedite cu documente justificative, cheltuieli cu un cuantum rezonabil în raport de complexitatea cauzei, de munca depusă de avocat și de valoarea litigiului, neavând nicio relevanță calitatea acesteia de instituție publică sau autoritate și indiferent de sursa de finanțare a acesteia. Prin recursul declarat de către pârât se susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material; în prezenta cauză nu se poate susține deopotrivă atât incidența clauzelor convenției încheiate la nivelul anului 2000 între Ministerul Finanțelor Publice și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cât și a prevederilor legale care constituie sediul în materie, și anume dispozițiile O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar. Or, din lecturarea considerentelor instanței de apel cu privire la soluția adoptată nu rezultă că s-ar fi reținut aceste repere cumulate în prezentul litigiu. Se susține că instanța de apel nu a avut în vedere faptul că dobânda a fost acordată în cadrul unui raport juridic de drept public, și anume în baza Convenției încheiate la nivelul anului 2000 între Ministerul Finanțelor Publice și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin care au fost stabilite și dobânzile aferente sumelor vărsate în contul trezoreriei, exclusă sferei comerciale care este caracterizată de un scop lucrativ, astfel că nu mai poate fi supusă regimului juridic de drept privat. În speță, instanțele de fond nu s-au raportat la convenția invocată și s-a reținut că este vorba despre dobândă penalizatoare, neputând fi primită alegația pârâtului întemeiată pe faptul că raportul juridic este unul de drept public, deoarece în reglementarea O.G. nr. 13/2011, domeniul său de activitate nu exclude raporturile de drept public. S-a mai arătat că, în speță, s-a acordat dobândă la dobândă, însă pârâtul ignoră că reclamanta a solicitat obligarea acestuia la plata dobânzii penalizatoare, după distincțiile prevăzute la art. 1 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 13/2011, care are natura juridică a unei sancțiuni pentru fapta ilicită a MFP de a achita cu întârziere obligația stabilită în sarcina sa printr-o hotărâre judecătorească. Pârâtul consideră că, în mod greșit, s-a reținut incidența O.G. nr. 13/2011, întrucât raportul juridic s-ar fi născut anterior, ignorând data plății efectuate în cadrul executării silite și faptul că a fost obligat la plata dobânzii penalizatoare începând cu data de 13 septembrie 2013, ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ Astfel, potrivit considerentelor și dispozitivului deciziei atacate, pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a dobânzii legale, calculată conform O.G. nr. 13/2011, pentru perioada 13.09.2013 - 10.10.2013, instanța de apel reținând, cu privire la situația de fapt, că în anul 2009 a fost demarată procedura execuțională, constituindu-se dosarul de executare 115/2009 al BEJ A., că la data de 22.10.2012 a fost întocmit procesul-verbal de actualizare a creanței, că la data de 10.10.2013 debitorul a achitat suma executată în contul BEJ și că cererea de chemare în judecată a fost formulată la 13.09.2016. Mai susține că, în mod greșit, a fost obligat să plătească dobândă și pentru suma de 9.701.522,71 RON, însă pârâtul omite că reclamanta a solicitat dobânda legală pentru suma de 31.517.403,71 compusă din suma de 21.815.881 RON acordată prin sentința civilă nr. 363/13.04.2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă și suma de 9.701.522,71 reprezentând o actualizare a sumei anterior precizată, efectuată în cadrul dosarului de executare nr. 115/2009 aflat pe rolul BEJ A., precum și împrejurarea că în data de 10.10.2013 contul Ministerului Finanțelor Publice a fost executat silit cu suma de 31.517.403,71 RON, iar debitorul a achitat suma de 31.126.803,71 RON, în data de 10 octombrie 2013. Or, se reține că recurentul-pârât nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să combată raționamentul instanței de apel nici sub acest aspect, ci s-a limitat la a afirma că suma respectivă exclude posibilitatea calculării de dobânzi. Așadar, acest motiv de recurs, astfel cum a fost susținut de către recurentul-pârât, ar putea reprezenta cel mult o critică vizând situația de fapt astfel cum a fost stabilită de către instanța de apel, însă, nu poate face obiectul analizei în această cale extraordinară de atac, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanței de fond sau de apel din perspectiva caracterului devolutiv al apelului, iar instanța de recurs nu poate proceda la stabilirea unei noi situații de fapt. În ceea ce privește motivele de recurs prin care se critică aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, referitor la reținerea neintervenției prescripției extinctive pentru perioada 13.09.2013-10.10.2013, acestea sunt nefondate pentru aceleași considerente reținute în cadrul analizei motivului de recurs formulat de către reclamantă, prin care s-a susținut aceeași problemă legată de caracterul accesoriu al dobânzii față de debitul principal. În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta Casa Națională de Asigurări de Sănătate și de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 1313 din 19 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.