ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5973/2007

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă următoarele:

Prin sentința nr. 173 din 8 februarie 2007, Tribunalul Arad a admis

acțiunea Direcției Generale de Pașapoarte București și a dispus restrângerea

exercitării dreptului de liberă circulație pe teritoriul Statului Francez a

pârâtului M.P., pe o durată de 1 an, respectiv de la data de 7 decembrie 2006

și până în decembrie 2007.

În motivarea hotărârii, instanța a

reținut că pârâtul M.P. a fost returnat din Franța la data de 7 decembrie 2006

în baza acordului de readmisie dintre guvernul româniei și guvernul francez,

aprobat prin H.G. 278/1994, deoarece a locuit fără forme legale pe teritoriul

acestui stat, după ce tranzitase Ungaria, Austria și Germania.

Instanța de fond a reținut incidența

dispozițiunilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, considerând că

returnarea pârâtului de pe teritoriul Statului Francez, după ce locuise ilegal

timp de 9 luni, se circumscrie cerințelor legale pentru a dispune măsura

restrângerii dreptului de libera circulație.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia

nr. 152 A din 12 martie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de M.P. împotriva

sentinței civile nr. 173 din 8 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul Arad.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că pârâtul fiind returnat de pe teritoriul Statului Francez,

anterior aderării României la Uniunea Europeană, în mod legal a fost reținută

incidența dispozițiunilor art. 5 și art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Împotriva deciziei a declarat recurs

pârâtul M.P. susținând în esență că odată cu aderarea României la Uniunea

Europeană, restrângerea dreptului de liberă circulație prevăzut de art. 38 din

Legea nr. 248/2005 nu mai poate opera, față de prevederile art. 52 din lege.

Mai mult, textul de la art. 52 nu

este aplicabil în situația în care persoana probează dreptul de intrare în

statul de pe teritoriul căruia a fost returnat.

Or, recurentul susține că la data 15

martie 2007 Statul Francez i-a acceptat demararea procedurilor de ședere pe

teritoriul Franței și a permisului de muncă. Această situație face absurdă

aplicarea măsurii de restrângere a dreptului de libera circulație de către

statul român.

Chiar dacă, după aderarea României

la Uniunea Europeană restrângerea dreptului de libera circulație vizează doar

statul de pe al cărui teritoriu persoana a fost returnată, excepția instituită

de art. 52 rămâne aplicabilă, dacă persoana face dovada dreptului de intrare pe

teritoriul acelui stat.

În concluzie M.P. a solicitat

admiterea recursului, casarea deciziei și sentinței, iar pe fond respingerea

acțiunii Direcției Generale de Pașapoarte.

Recursul este întemeiat.

Ulterior aderării României la

Uniunea Europeană, dreptul comunitar și principiile acestuia prevalează

normelor contrare de drept național. În atari împrejurări, prevederile art. 38

din Legea nr. 248/2005 la care face referire recurenta, nu mai pot opera,

deoarece textul instituie ca termen maxim până la care instanța poate dispune

restrângerea dreptului la libera circulație în temeiul tratatului de readmisie

acela, al aderării României la Uniunea Europeană.

Articolul 3 din Protocolul 4 al

Convenției Europene a Drepturilor Omului statuează că restrângerea exercitării

dreptului la libera circulație nu poate face obiectul altor restrângeri decât

acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate

democratică, pentru sănătatea publică, siguranța națională, menținerea ordinii

publice, prevenirea faptelor penale, protecția moralei, ori protejarea

drepturilor și libertăților cetățenești.

Pentru circulația cetățenilor români

în Uniunea Europeană sunt aplicabile dispozițiunile tratatului de instituire a

Comunității Europene, precum și prevederile art. 12, art. 18, art. 40, art. 44,

art. 52 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European, privind dreptul la

libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, care în art. 2

statuează că cetățenia Uniunii conferă fiecărui cetățean al Uniunii un drept

fundamental și individual la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor

membre, sub rezerva limitărilor și a condițiilor prevăzute de tratat și a

măsurilor adoptate în scopul aplicării acestuia.

Art. 24 din directivă, conferă

egalitatea de tratament de care se bucură orice cetățean al Uniunii Europene în

raport cu resortisanții statului gazdă, iar art. 27 din directiva mai sus

arătată, permite restrângerea dreptului de ședere doar pentru motive de ordine

publică, siguranță și sănătate publică, existând dispoziții speciale de

protecție împotriva expulzării și garanții procesuale, prin accesul la justiție

și posibilitatea atacării hotărârilor date.

Tratatul permite introducerea de

restrângeri ale dreptului de libera circulație și ședere liberă, pentru motive

ce țin de ordinea publică, siguranța publică sau sănătatea publică, elocvente

fiind și prevederile art. 9, art. 10, art. 11 care conferă cetățenilor Uniunii,

beneficiul dreptului de ședere în statul membru, gazdă, pentru o perioadă de

cel mult 3 luni, fără a face obiectul niciunei condiții sau formalități,

perioada la a cărei expirare devine incidentă posibilitatea înregistrării la

autoritățile competente, de la locul de ședere.

Având în vedere cele de mai sus,

arătate și întrucât restrângerea dreptului la libera circulație a cetățenilor

români pe teritoriul altor state din Uniunea Europeană a putut opera în baza

acordului de readmisie încheiat de România cu Statul Francez, aprobat prin H.G.

278/1994, numai până la 31 decembrie 2006, când România a devenit membră U.E.,

se impune în temeiul în temeiul art. 314 C. proc. civ. admiterea recursului

declarat de M.P. casarea celor două hotărâri pronunțate în cauză iar pe fond

respingerea acțiunii formulată de Direcția Generală de Pașapoarte București din

cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul

declarat

de pârâtul M.P. împotriva deciziei nr. 152 A din 12 martie 2007 a Curții de

Apel Timișoara, secția civilă.

Casează decizia recurată și sentința nr. 1073 din 8 februarie 2007 a

Tribunalului Arad și pe fond respinge acțiunea formulată de Ministerul

Internelor și Reformei Administrative.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie

2007.