ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3588/2008

Deliberând, în condițiile art. 256

C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 194 din

14 februarie 2007 Tribunalul Arad a dispus restrângerea exercitării dreptului

pârâtului la liberă circulație în Franța pentru o perioadă de 1 an, până la 7

decembrie 2007.

Ulterior, la 28

februarie 2007, pârâtul a mai fost returnat din Franța în baza Acordului de

readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin H.G. nr.

278/1994.

Prin sentința

civilă nr. 1091 din 9 octombrie 2007, dată în fond după casare, Tribunalul Arad

a admis acțiunea și a dispus suspendarea exercitării dreptului la liberă

circulație în Franța a pârâtului pentru o perioadă de 3 ani, respectiv de la 28

februarie 2007 până la 28 februarie 2010.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că pârâtul a fost returnat din Franța în 28

februarie 2007. De asemenea, la 7 decembrie 2006 pârâtul mai fusese returnat

din Franța și a fost pronunțată măsura restrângerii dreptului la liberă

circulație pentru o perioadă de 1 an.

Apelul

declarat de Direcția Generală de Pașapoarte București din Ministerul Internelor

și Reformei Administrative a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr.

498 A din 19 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

civilă.

În

considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că în raport de

dispozițiile art. 40 lit. d) și art. 42 alin. (1) și (2) din Legea nr. 248/2005

în mod corect prima instanță a dispus suspendarea exercitării dreptului la

liberă circulație a pârâtului în Franța.

În mod corect

prima instanță a suspendat exercitarea dreptului la liberă circulație numai pe

teritoriul Franței, iar nu în străinătate, cum a solicitat reclamanta, pentru

că restrângerea anterioară a exercitării dreptului la liberă circulație a avut

în vedere tot teritoriul Franței.

Același stat l-a

returnat și de această dată, astfel că măsura suspendării exercitării dreptului

la liberă circulație a pârâtului nu poate avea în vedere decât Franța, și nu

străinătatea. O altă interpretare a dispozițiilor Legii nr. 248/2005 ar aduce

atingere dreptului la liberă circulație al cetățenilor români, garantat de

Constituția României prin art. 25.

De asemenea,

s-ar aduce atingere și Convenției Europene a Drepturilor Omului, care prin art.

2 din Protocolul adițional nr. 4(1963) consacră libertatea de circulație ca o

libertate fundamentală.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din

Ministerul Internelor și Reformei Administrative critica, întemeiată în drept

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:

Ambele instanțe au

aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 248/2005 care se referă la exercitarea

dreptului la liberă circulație „în străinătate" și nu cu privire la statul

de unde a fost returnat cetățeanul român.

Față de situația

concretă a pârâtului, care a încălcat deja pe teritoriul unui stat dispozițiile

legale privind regimul juridic al străinilor, se impune concluzia că măsura

suspendării dreptului la liberă circulație are un scop legitim, respectiv

pentru prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice din

acele state.

Analizând

hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și în

raport de dovezile administrate în etapele procesuale anterioare, înalta Curte

a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

Conform art. 40 lit.

d) din Legea nr. 248/2005, invocat ca temei de drept de către reclamantă,

exercitarea de către o persoană a dreptului la liberă circulație în străinătate

se suspendă numai dacă nu a respectat măsura restrângerii exercitării dreptului

la liberă circulație în străinătate, dispusă în condițiile acestei legi.

Așadar,

suspendarea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate, în cazul

enunțat de art. 40 lit. d), este condiționată de luarea anterioară a măsurii

restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate.

De vreme ce

măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a

vizat o singură țară, în speță, Franța, în mod corect instanțele de fond au

apreciat că măsura suspendării poate să intervină tot numai în raport de

teritoriul acesteia.

Legea nr. 248/2005,

care are ca obiect, așa cum rezultă chiar din titlul ei, reglementarea

regimului liberei circulații a cetățenilor români „în străinătate",

folosește generic această noțiune, pentru a demarca teritoriul României de

teritoriul altor state. Nu înseamnă însă - atunci când se pune problema

aplicării unei sancțiuni, așa cum este restrângerea sau suspendarea exercitării

dreptului la liberă circulație, că sancțiunea poate fi aplicată tot generic, cu

referire la toate statele. S-ar încălca astfel dreptul la liberă circulație

recunoscut de art. 25 din Constituția României.

Având în vedere cele

mai sus arătate, înalta Curte a apreciat că instanțele de fond au făcut

interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente, astfel încât

criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Ca atare, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat,

cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul

Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei civile nr. 498 A din

19 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 iunie 2008.