ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3588/2008

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 194 din 14 februarie 2007 Tribunalul Arad a dispus restrângerea exercitării dreptului pârâtului la liberă circulație în Franța pentru o perioadă de 1 an, până la 7 decembrie 2007. Ulterior, la 28 februarie 2007, pârâtul a mai fost returnat din Franța în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin H.G. nr. 278/1994.

Prin sentința civilă nr. 1091 din 9 octombrie 2007, dată în fond după casare, Tribunalul Arad a admis acțiunea și a dispus suspendarea exercitării dreptului la liberă circulație în Franța a pârâtului pentru o perioadă de 3 ani, respectiv de la 28 februarie 2007 până la 28 februarie 2010. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâtul a fost returnat din Franța în 28 februarie 2007. De asemenea, la 7 decembrie 2006 pârâtul mai fusese returnat din Franța și a fost pronunțată măsura restrângerii dreptului la liberă circulație pentru o perioadă de 1 an. Apelul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte București din Ministerul Internelor și Reformei Administrative a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 498 A din 19 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

În considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că în raport de dispozițiile art. 40 lit. d) și art. 42 alin. (1) și (2) din Legea nr. 248/2005 în mod corect prima instanță a dispus suspendarea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului în Franța. În mod corect prima instanță a suspendat exercitarea dreptului la liberă circulație numai pe teritoriul Franței, iar nu în străinătate, cum a solicitat reclamanta, pentru că restrângerea anterioară a exercitării dreptului la liberă circulație a avut în vedere tot teritoriul Franței. Același stat l-a returnat și de această dată, astfel că măsura suspendării exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului nu poate avea în vedere decât Franța, și nu străinătatea.

O altă interpretare a dispozițiilor Legii nr. 248/2005 ar aduce atingere dreptului la liberă circulație al cetățenilor români, garantat de Constituția României prin art. 25. De asemenea, s-ar aduce atingere și Convenției Europene a Drepturilor Omului, care prin art. 2 din Protocolul adițional nr. 4(1963) consacră libertatea de circulație ca o libertate fundamentală. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte: Ambele instanțe au aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 248/2005 care se referă la exercitarea dreptului la liberă circulație „în străinătate" și nu cu privire la statul de unde a fost returnat cetățeanul român.

Față de situația concretă a pârâtului, care a încălcat deja pe teritoriul unui stat dispozițiile legale privind regimul juridic al străinilor, se impune concluzia că măsura suspendării dreptului la liberă circulație are un scop legitim, respectiv pentru prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice din acele state. Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate în etapele procesuale anterioare, înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente: Conform art. 40 lit. d) din Legea nr. 248/2005, invocat ca temei de drept de către reclamantă, exercitarea de către o persoană a dreptului la liberă circulație în străinătate se suspendă numai dacă nu a respectat măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate, dispusă în condițiile acestei legi.

Așadar, suspendarea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate, în cazul enunțat de art. 40 lit. d), este condiționată de luarea anterioară a măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate. De vreme ce măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a vizat o singură țară, în speță, Franța, în mod corect instanțele de fond au apreciat că măsura suspendării poate să intervină tot numai în raport de teritoriul acesteia. Legea nr. 248/2005, care are ca obiect, așa cum rezultă chiar din titlul ei, reglementarea regimului liberei circulații a cetățenilor români „în străinătate", folosește generic această noțiune, pentru a demarca teritoriul României de teritoriul altor state.

Nu înseamnă însă - atunci când se pune problema aplicării unei sancțiuni, așa cum este restrângerea sau suspendarea exercitării dreptului la liberă circulație, că sancțiunea poate fi aplicată tot generic, cu referire la toate statele. S-ar încălca astfel dreptul la liberă circulație recunoscut de art. 25 din Constituția României. Având în vedere cele mai sus arătate, înalta Curte a apreciat că instanțele de fond au făcut interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente, astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei civile nr. 498 A din 19 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2008.