ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1520/2007

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 13

septembrie 1999, reclamanții M.I.A. și A.I.M. au chemat în judecată

Consiliul Județean

Botoșani, Primăria municipiului Botoșani și Muzeul Județean Botoșani

revendicând în temeiul art. 480 C. civ., imobilul (construcția) situat în

municipiul Botoșani, și terenul aferent acestuia.

În cuprinsul acțiunii, reclamanții

au arătat că imobilul (construcție edificată în secolul a XIX-lea și teren de

6902 mp) a fost proprietatea bunicii lor materne, de la care a fost preluat în mod

abuziv și ulterior preluării faptice, prin sentința civilă nr. 655 din 28

aprilie 1960 a fostului Tribunal Popular al Raionului Botoșani, a fost declarat

trecut în proprietatea statului, în temeiul Decretului nr. 111/1951 (bun fără

stăpân). Pe o parte a terenului, se arată în continuarea acțiunii, au fost

edificate blocuri de locuințe, iar cealaltă parte a terenului și construcția

sunt folosite în prezent de Muzeul Județean Botoșani, Secția de etnografie.

Soluționând litigiul în primă

instanță, Tribunalul Botoșani, secția civilă, prin sentința nr. 51 din 14

februarie 2003, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtele Muzeul Județean

Botoșani și Consiliul Județean Botoșani să restituie în natură reclamanților

imobilul compus din „clădire intitulată Muzeul de Etnografie Botoșani” și teren

în suprafață de 2000 mp acțiunea intentată împotriva Primăriei Botoșani a fost

respinsă.

Curtea de Apel Suceava, secția

civilă, prin decizia nr. 62 din 2 iulie 2003, a admis apelurile declarate de

Consiliul Județean Botoșani și Muzeul Județean Botoșani și în consecință a

schimbat parțial sentința civilă nr. 51/2003 a Tribunalului Botoșani în sensul

că a respins ca inadmisibilă acțiunea în revendicare formulată de reclamanți.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 2517 din 30

martie 2005, a admis recursul declarat de reclamanți și a casat decizia civilă

nr. 62/2003 a Curții de Apel Suceava și pentru o mai bună administrare a

justiției a trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel Iași.

Rejudecând procesul, Curtea de Apel

Iași, secția civilă, prin decizia nr. 32 din 15 februarie 2006, a respins

apelurile declarate de Consiliul Județean Botoșani și Muzeul Județean Botoșani

împotriva sentinței civile nr. 51 din 14 februarie 2003 a tribunalului

Botoșani, pe care a păstrat-o. În considerentele deciziei, instanța de apel a

motivat că acțiunea în revendicare introdusă anterior adoptării Legii nr.

10/2001 este admisibilă și întemeiată, imobilul aflat în litigiu fiind preluat

de stat în mod abuziv, fără titlu valabil.

Împotriva deciziei Curții de Apel

Iași au declarat recurs Consiliul Județean Botoșani și Muzeul Județean

Botoșani.

Prin cele două recursuri, identice

în conținut, s-a susținut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

sprijină sau cuprinde motive contradictorii și că, pe de altă parte, a fost

dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ.). Dezvoltând motivele de nelegalitate, recurentele au arătat, în esență,

că acțiunea formulată de reclamanți este inadmisibilă întrucât imobilul aflat

în litigiu face parte din domeniul public al Județului Botoșani și că

reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate pretins.

După înaintarea dosarului la instanța

de recurs și anume la 2 septembrie 2006, reclamanta A.I.M. a decedat, fiind

introduși în cauză moștenitorii acesteia

A.C.D.G., A.D.A. și A.C.M.

Recursurile declarate nu sunt

întemeiate.

Examinând considerentele deciziei

atacate cu recurs se constată că au fost arătate motivele de fapt și de drept

care au format convingerea instanței cum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile pârâților. Au fost, astfel, dezvoltate considerentele pentru care

instanța a considerat admisibilă acțiunea în revendicare întemeiată pe

prevederile Codului civil, precum și motivele pentru care au fost respinse

apărările pârâților cu privire la valabilitatea titlului de proprietate.

Decizia instanței de apel cuprinde, așadar, motivele pe care se sprijină,

motive care nu sunt contradictorii, așa încât motivul de recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. urmează să fie respins.

Nu este întemeiată nici susținerea

că decizia instanței de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii.

Reclamanții și-au întemeiat acțiunea

în revendicare pe dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ., adresându-se

justiției la 13 septembrie 1999, anterior adoptării Legii nr. 10/2001 privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945 – 22 decembrie 1989. După intrarea în vigoare a acestei din urmă legi,

reclamanții nu au renunțat la judecarea pricinii în regim de drept comun și

nici nu au cerut suspendarea judecății procesului, ci, uzând de principiul

disponibilității, au continuat judecata în baza temeiului de drept invocat prin

cererea de chemare în judecată.

Pe de altă parte, art. 6 din Legea

nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia,

dispoziție legală invocată, de asemenea, prin cererea de chemare în judecată,

recunoaște competența instanțelor judecătorești de a stabili valabilitatea

titlului, prevăzând că fac parte din domeniul public sau privat al statului sau

al autorităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în

perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea

statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a

tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la

data preluării lor de către stat. Legiuitorul nu a făcut vreo diferențiere sau

vreo distincție după cum titlul statului l-a reprezentat un act emis de o

autoritate administrativă sau a constituit un act judiciar, adică o hotărâre

judecătorească.

În prezentul litigiu, pârâții au

susținut că titlul statului l-a constituit sentința civilă nr. 65/1960 a

tribunalului Botoșani, prin care imobilul a fost trecut în proprietatea

statului în baza Decretului nr. 111/1951, privind reglementarea situației

bunurilor de orice fel supuse confiscării, fără moștenitori sau fără stăpân,

precum și a unor bunuri care nu mai folosesc instituțiilor bugetare.

Așa cum s-a argumentat, corect, prin

decizia instanței de apel, sentința civilă nr. 655/1960 a Tribunalului Botoșani

a fost dată fără citarea legală a fostei proprietare (bunica reclamanților),

prin încălcarea chiar a prevederilor Decretului nr. 111/1951. Mai mult,

dispozițiile Decretului nr. 111/1951 au încălcat Constituția și legile organice

în vigoare la acea dată, precum și tratatele internaționale la care România era

parte, așa încât nu au putut constitui un mod de dobândire a proprietății, în

sensul art. 645 C. civ.

Cererea de chemare în judecată fiind

întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., reclamanții au depus la dosar acte

prin care au făcut dovada calității de proprietar a autorului lor, precum și

dovada calității de moștenitori ai fostului proprietar. Prin probele

administrate pârâții nu au dobândit că statul sau o unitate administrativ

teritorială deține un titlu valabil de proprietate cu privire la imobilul în

litigiu, așa, cum se prevede în art. 6 din Legea nr. 213/1998.

În atare situație, acțiunea în

revendicare formulată de reclamanți este și admisibilă și întemeiată, așa cum

au hotărât, corect, prima instanță și instanța de apel.

Nefiind întemeiate recursurile

exercitate în cauză urmează să fie respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de

pârâții Consiliul Județean Botoșani și Muzeul Județean Botoșani împotriva

deciziei nr. 32 din 15 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19

februarie

2007.