ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9507/2006

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta S.R.

a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Public, Primarul municipiului Satu Mare și Prefectura județului Satu Mare, solicitând Judecătoriei Stau Mare pe rolul căreia acțiunea a fost înregistrată sub nr. 592 din 3 februarie 2003, să constate că este îndreptățită în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001 la acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele (7 apartamente cu anexe gospodărești, situate în Satu Mare) preluate abuziv de stat din proprietatea reclamantei și a părinților săi în anul 1950. Judecătoria Stau Mare, prin sentința civilă nr. 4472/2003 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare, care, prin sentința civilă nr. 337/D din 18 octombrie 2004 pronunțată în dosarul nr. 5000/2003, a respins cererea de chemare în judecată, reținând că reclamanta nu a făcut dovada prin înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilelor solicitate.

Împotriva sentinței a declarat apel D.G., precizând că este moștenitorul reclamantei S.R., decedată la data de 15 octombrie 2004. Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, prin decizia civilă nr. 224/A din 18 martie 2005, a admis apelul și a schimbat în parte sentința, după cum urmează: „Admite ca fondată acțiunea civilă formulată de petenta S.R., continuată de D.G. (...). Constată că reclamanta este îndreptățită la despăgubiri pentru imobilul nr. top 7073/2, preluat fără titlu de statul român, în condițiile Legii 10/2001. Obligă pe pârâtul Ministerul Finanțelor să plătească reclamantei suma de 16.845.439.042 lei cu titlu de despăgubiri (...)”. Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs intimații pârâți Primarul municipiului Satu Mare, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Prefectul județului Satu Mare, criticând-o în raport cu cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc.

civ. La termenul de dezbateri Curtea a pus în discuția părților, din oficiu, conform dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ. „coroborat cu art. 304 pct. 5 C. proc. civ., sunt supuse casării hotărârile prin care instanțele au încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Conform art. 41 alin. (1) C. proc. civ. poate să fie parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile. Textul de lege citat instituie un principiu general cu privire la capacitatea procesuală de folosință. Cu privire la persoanele fizice potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, capacitatea de folosință începe de la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia.

Dacă se constată că la data sesizării instanței de fond, vreuna din persoanele indicate în cererea de chemare în judecată era decedată, soluția procedurală este aceea a respingerii acțiunii în temeiul excepției lipsei capacității de folosință. În ipoteza în care decesul unei părți intervine pe parcursul procesului, iar instanța pronunță hotărârea judecătorească în contradictoriu cu persoana decedată, a cărei calitate de parte în proces a încetat odată cu încetarea capacității de folosință, dat fiind caracterul imperativ al prevederilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ. sancțiunea procedurală este aceea a nulității hotărârii, nulitate de ordine publică ce poate fi invocată și din oficiu, în orice stare a pricinii.

În prezenta cauză, conform certificatului seria DR nr. 771628/2004, reclamanta S.R. a decedat la data de 15 octombrie 2004, iar sentința Tribunalului Satu Mare a fost pronunțată la 18 octombrie 2004. De asemenea, în următoarea etapă procesuală, deși instanța de apel a introdus în cauză pe moștenitorul D.G., prin decizia civilă nr. 224/A din 18 martie 2005 admite apelul acestuia însă, schimbând sentința, se pronunță cu referire la o persoană fără capacitate de folosință, în sensul că: „Admite acțiunea (...), constată că reclamanta este îndreptățită la despăgubiri (...) și obligă pe pârâtul Ministerul Finanțelor să plătească reclamantei suma de 16.845.439.042 lei cu titlu de despăgubiri”. Pentru considerentele prezentate, constatând incidența în cauză a cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., Curtea urmează să admită cererile de recurs în limita motivului de ordine publică invocat din oficiu, ce face inutilă cercetarea criticilor formulate pe fondul cauzei. În baza dispozițiilor art. 312 alin. (3) și art. 313-314 C. proc. civ., Curtea va casa hotărârile pronunțate în fazele procesuale anterioare și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Satu Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Satu Mare, de pârâtul Primarul municipiului Satu Mare și de Prefectul județului Satu Mare împotriva deciziei civile nr. 224/A din 18 martie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Casează decizia, precum și sentința civilă nr. 337/D din 18 octombrie 2004 a Tribunalului Satu Mare și trimite cauza la același tribunal pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2006.