ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5593/2007

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu

Mare la 17 mai 2005

reclamantul D.G. a

solicitat, în contradictoriu cu intimații Statul Român prin

Ministerul

Finanțelor Publice, D.G.F.P. Satu Mare, primarul municipiului Satu Mare și

Prefectul județului Satu Mare, să se constate că S.R. îndeplinește condițiile

prevăzute de art. 3-4 din Legea nr. 10/2001 și este îndreptățită la acordarea

de despăgubiri bănești pentru imobilele situate în Satu Mare,

înscrise în C.F. 1825 Satu Mare, astfel încât

reclamantul, în calitate de legatar

universal al acesteia, este

îndreptățit la acordarea despăgubirilor; obligarea Ministerului Finanțelor

Publice la plata acestor despăgubiri.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a

arătat că autoarea reclamantului a dobândit imobilul pentru care se solicită

despăgubiri prin înscris sub semnătură privată. Imobilul a fost preluat abuziv

de stat, dar nu de la cumpărătoare, ci de la vânzători care erau încă

proprietari tabulari. S.R. a formulat în termen notificarea, dar până la

sesizarea instanței aceasta nu a fost soluționată.

La termenul din 21 noiembrie 2005 reclamantul și-a

precizat acțiunea, arătând că solicită, în contradictoriu cu intimatul Primarul

municipiului Satu Mare, obligarea acestuia să propună acordarea de despăgubiri

conform Legii speciale nr. 247/2005.

Prin sentința civilă nr. 513 D

din 19 decembrie 2005 Tribunalul Satu Mare a admis

acțiunea, astfel cum a fost precizată, și a constatat

că reclamantul este persoană

îndreptățită

la acordarea de despăgubiri pentru imobilul înscris în C.F. nr. 1825 Satu Mare,

nr. top 6071 și 6975, căruia în natură îi corespund 2 case și un teren

în suprafață de 3946

mp. A fost obligat

primarul municipiului Satu Mare să emită dispoziție cu propunerea de

acordare

de titluri de despăgubiri către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, în vederea stabilirii valorii despăgubirilor. A fost respinsă

acțiunea față de Prefectul județului Satu Mare și Satul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice,

D.G.F.P. Satu Mare,

pentru lipsa calității procesuale pasive.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că

din certificatul de calitate nr. 196/2004 rezultă că reclamantul a acceptat

succesiunea de pe urma defunctei S.R., în calitate de legatar universal. Imobilul

în litigiu a fost preluat în baza Decretului nr. 712/1966 de la proprietarii

tabulari. în calitate de fiică a proprietarilor tabulari, defuncta este

persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr.

10/2001.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe de

primarul municipiului Satu Mare și Primăria municipiului Satu Mare a fost

respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 87A din 18 mai 2006 a Curții de

Apel Oradea, secția civilă mixtă.

În considerentele hotărârii

sale instanța de apel a arătat că imobilul în litigiu a fost

preluat în proprietatea Statului Român în

baza Decretului nr. 712/1966. Anterior acestei transmiteri, la 25 octombrie

1949, S.E.I.M. și P.R. au vândut imobilul lui S.R. în schimbul unui preț de

800.000.000 lei. Chiar dacă nu s-a operat transferul proprietății de la

vânzător la cumpărător anterior trecerii imobilului în proprietatea statului,

reclamantul a făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii, în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001, cu atât mai mult cu cât

este notoriu că după anii 1948, când au început naționalizările imobilelor, o

perioadă îndelungată nu s-au mai operat în colile de carte funciară transferuri

ale dreptului de proprietate. Nu s-a putut reține că pentru terenul aferent

caselor ce au fost demolate s-ar fi eliberat în baza Legii nr. 18/1991 titlu de

proprietate și că într-adevăr acesta ar fi făcut obiectul acestei legi de

retrocedare.

Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de

primarul municipiului Satu Mare critica, întemeiată în drept pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:

În mod greșit instanța de apel a considerat că din

dovezile administrate nu rezultă că terenul în litigiu ar fi făcut obiectul

Legii nr. 18/1991 deoarece din cererea și actele depuse de defuncta S.R.

rezultă că acest teren a făcut obiectul reconstituirii prin titlul de

proprietate nr. 31 - 7428 Satu Mare. Este adevărat că recurenta nu a dat curs

solicitării instanței de a depune la dosar titlul de proprietate, acesta fiind

tipărit într-un singur exemplar, însă instanța putea să solicite intimatului

depunerea acestuia. Ca atare, terenului îi sunt aplicabile prevederile art. 8

din Legea nr. 10/2001.

În mod greșit instanța de apel a reținut că o perioadă

îndelungată nu au mai fost operate transferuri în colile de carte funciară

pentru că potrivit art. 4 din Legea nr. 389/1943 constituirea, transmiterea,

modificarea sau stingerea drepturilor reale se fac prin înscrierea în cartea

funciară. În aceste condiții, trebuie să se recunoască

reclamantului calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii

potrivit legii speciale

numai cu privire la cele două case care au fost

demolate.

Prin întâmpinare s-a solicitat

respingerea recursului, recurentul nedepunând dovezi

din care să rezultă că terenul în litigiu a făcut

obiectul Legii nr. 18/1991. Autoarea reclamantului era proprietara întregului

imobil, așa cum rezultă din probatoriul administrat.

Analizând hotărârea instanței

de apel, în limitele criticii formulate și în raport de

dovezile administrate înaintea instanțelor de fond, Înalta

Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

1.

. Potrivit art. 1169 C. civ., acela care face o

propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.

Ca atare, de vreme ce

recurentul este cel care a susținut că terenul pentru care s-au

solicitat măsuri reparatorii potrivit legii

speciale, a format obiectul Legii nr. 18/1991, îi revenea sarcina probei.

Aceasta cu atât mai mult cu cât actul care ar fi făcut dovada susținerilor

recurentului putea fi solicitat de acesta, în condițiile art. 175 C. proc.

civ., care impune solicitarea înscrisului de către parte. Justificarea pentru

neadministrarea probei, faptul că titlul a fost emis într-un singur exemplar ,

nu a putut fi primită, față de cele învederate anterior;

2.

Întrucât nu a fost găsită întemeiată critica

privitoare la teren, susținerea recurentului în sensul că reclamantul este

îndreptățit la măsuri reparatorii numai pentru construcții este de asemenea

nefondată.

Câtă vreme recurentul recunoaște dreptul

reclamantului la măsuri reparatorii

pentru

construcții, în egală măsură acestuia trebuie să-i fie recunoscut și dreptul la

măsuri

reparatorii în privința terenului, de vreme ce imobilul compus

din teren și construcții a fost preluat de stat unitar, prin același act

normativ, iar eventuala neoperare în cartea

funciară

a transferului dreptului de proprietate a privit nu numai terenul ci și

construcțiile.

Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a

apreciat că motivele de recurs nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., instanța de apel făcând aplicarea corectă a prevederilor legii materiale

incidente în cauză.

Drept urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a

hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat declarat de pârâtul primarul

municipiului Satu Mare împotriva deciziei civile nr. 87A din 18 mai 2006 a

Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 septembrie

2007.