ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5593/2007

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la 17 mai 2005 reclamantul D.G. a solicitat, în contradictoriu cu intimații Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Satu Mare, primarul municipiului Satu Mare și Prefectul județului Satu Mare, să se constate că S.R. îndeplinește condițiile prevăzute de art. 3-4 din Legea nr. 10/2001 și este îndreptățită la acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele situate în Satu Mare, înscrise în C.F. 1825 Satu Mare, astfel încât reclamantul, în calitate de legatar universal al acesteia, este îndreptățit la acordarea despăgubirilor; obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata acestor despăgubiri.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că autoarea reclamantului a dobândit imobilul pentru care se solicită despăgubiri prin înscris sub semnătură privată. Imobilul a fost preluat abuziv de stat, dar nu de la cumpărătoare, ci de la vânzători care erau încă proprietari tabulari. S.R. a formulat în termen notificarea, dar până la sesizarea instanței aceasta nu a fost soluționată. La termenul din 21 noiembrie 2005 reclamantul și-a precizat acțiunea, arătând că solicită, în contradictoriu cu intimatul Primarul municipiului Satu Mare, obligarea acestuia să propună acordarea de despăgubiri conform Legii speciale nr. 247/2005. Prin sentința civilă nr. 513 D din 19 decembrie 2005 Tribunalul Satu Mare a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată, și a constatat că reclamantul este persoană îndreptățită la acordarea de despăgubiri pentru imobilul înscris în C.F.

nr. 1825 Satu Mare, nr. top 6071 și 6975, căruia în natură îi corespund 2 case și un teren în suprafață de 3946 mp. A fost obligat primarul municipiului Satu Mare să emită dispoziție cu propunerea de acordare de titluri de despăgubiri către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea stabilirii valorii despăgubirilor. A fost respinsă acțiunea față de Prefectul județului Satu Mare și Satul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Satu Mare, pentru lipsa calității procesuale pasive. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din certificatul de calitate nr. 196/2004 rezultă că reclamantul a acceptat succesiunea de pe urma defunctei S.R., în calitate de legatar universal.

Imobilul în litigiu a fost preluat în baza Decretului nr. 712/1966 de la proprietarii tabulari. în calitate de fiică a proprietarilor tabulari, defuncta este persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001. Apelul declarat împotriva acestei sentințe de primarul municipiului Satu Mare și Primăria municipiului Satu Mare a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 87A din 18 mai 2006 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. În considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că imobilul în litigiu a fost preluat în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 712/1966. Anterior acestei transmiteri, la 25 octombrie 1949, S.E.I.M. și P.R.

au vândut imobilul lui S.R. în schimbul unui preț de 800.000.000 lei. Chiar dacă nu s-a operat transferul proprietății de la vânzător la cumpărător anterior trecerii imobilului în proprietatea statului, reclamantul a făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001, cu atât mai mult cu cât este notoriu că după anii 1948, când au început naționalizările imobilelor, o perioadă îndelungată nu s-au mai operat în colile de carte funciară transferuri ale dreptului de proprietate. Nu s-a putut reține că pentru terenul aferent caselor ce au fost demolate s-ar fi eliberat în baza Legii nr. 18/1991 titlu de proprietate și că într-adevăr acesta ar fi făcut obiectul acestei legi de retrocedare.

Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de primarul municipiului Satu Mare critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte: În mod greșit instanța de apel a considerat că din dovezile administrate nu rezultă că terenul în litigiu ar fi făcut obiectul Legii nr. 18/1991 deoarece din cererea și actele depuse de defuncta S.R. rezultă că acest teren a făcut obiectul reconstituirii prin titlul de proprietate nr. 31 - 7428 Satu Mare. Este adevărat că recurenta nu a dat curs solicitării instanței de a depune la dosar titlul de proprietate, acesta fiind tipărit într-un singur exemplar, însă instanța putea să solicite intimatului depunerea acestuia.

Ca atare, terenului îi sunt aplicabile prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001. În mod greșit instanța de apel a reținut că o perioadă îndelungată nu au mai fost operate transferuri în colile de carte funciară pentru că potrivit art. 4 din Legea nr. 389/1943 constituirea, transmiterea, modificarea sau stingerea drepturilor reale se fac prin înscrierea în cartea funciară. În aceste condiții, trebuie să se recunoască reclamantului calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii potrivit legii speciale numai cu privire la cele două case care au fost demolate. Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea recursului, recurentul nedepunând dovezi din care să rezultă că terenul în litigiu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991.

Autoarea reclamantului era proprietara întregului imobil, așa cum rezultă din probatoriul administrat. Analizând hotărârea instanței de apel, în limitele criticii formulate și în raport de dovezile administrate înaintea instanțelor de fond, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente: 1. . Potrivit art. 1169 C. civ., acela care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. Ca atare, de vreme ce recurentul este cel care a susținut că terenul pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii potrivit legii speciale, a format obiectul Legii nr. 18/1991, îi revenea sarcina probei. Aceasta cu atât mai mult cu cât actul care ar fi făcut dovada susținerilor recurentului putea fi solicitat de acesta, în condițiile art. 175 C. proc.

civ., care impune solicitarea înscrisului de către parte. Justificarea pentru neadministrarea probei, faptul că titlul a fost emis într-un singur exemplar , nu a putut fi primită, față de cele învederate anterior; 2. Întrucât nu a fost găsită întemeiată critica privitoare la teren, susținerea recurentului în sensul că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii numai pentru construcții este de asemenea nefondată. Câtă vreme recurentul recunoaște dreptul reclamantului la măsuri reparatorii pentru construcții, în egală măsură acestuia trebuie să-i fie recunoscut și dreptul la măsuri reparatorii în privința terenului, de vreme ce imobilul compus din teren și construcții a fost preluat de stat unitar, prin același act normativ, iar eventuala neoperare în cartea funciară a transferului dreptului de proprietate a privit nu numai terenul ci și construcțiile.

Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că motivele de recurs nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de apel făcând aplicarea corectă a prevederilor legii materiale incidente în cauză. Drept urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat declarat de pârâtul primarul municipiului Satu Mare împotriva deciziei civile nr. 87A din 18 mai 2006 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 septembrie 2007.