ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10179/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10179/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor dosarului,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la
data de 16 mai 2005 și precizată la fila 60, reclamantul D.G., în
contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,
reprezentat de D.G.F.P. Satu Mare; Primarul Municipiului Satu Mare și
Prefectul județului Satu Mare, a solicitat să se constate că S.R.
îndeplinește condițiile prevăzute la art. 3-4 din Legea nr.
10/2001 și este îndreptățită la acordarea de
despăgubiri bănești pentru imobilele situate în Satu Mare, imobile
reprezentând casă cu curte și terenul aferent și că
consecință, reclamantul în calitate de legatar universal al acesteia,
este îndreptățit la acordarea despăgubirilor bănești;
să se dispună obligarea pârâtului de ordin I la plata despăgubirilor
bănești pentru imobilele de mai sus, în valoarea ce se va stabili
printr-o expertiză tehnică judiciară; cu cheltuieli de
judecată.
În motivarea acțiunii, s-a
arătat că S.R. a dobândit la data de 12 aprilie 1950, prin contractul
de vânzare-cumpărare sub semnătură privată nr. 131/1950 de
la proprietarii extratabulari I.M. și R.A., imobilul situat în Satu Mare,
alcătuit din casă și teren aferent. La scurt timp de la
încheierea contractului, acest imobil a fost naționalizat dar nu de la S.R.,
ci de la vânzători, deoarece cumpărătoarea nu a mai avut posibilitatea
să-și intabuleze dreptul de proprietate, situația creată de
regimul comunist instaurat nepermițându-i intabularea pe numele acesteia.
A mai precizat reclamantul că S.R.
a depus notificarea prevăzută de Legea nr. 10/2001, pentru a i se
comunica deținătorul imobilului la Primăria Satu Mare,
împreună cu toate actele justificative, însă notificarea nu a fost
soluționată nici până în prezent.
A mai menționat că S.R.
este fiica lui I.M. și întrunește astfel și calitatea de
moștenitoare a acestuia.
Fiind astfel investit, Tribunalul
Satu Mare, prin sentința civilă nr. 512/D din 19 decembrie 2005, a
admis în parte cererea formulată și precizată de reclamant
și în consecință:
A constatat că reclamantul este
îndreptățit la acordarea de titluri de despăgubiri pentru
imobilul situat în Satu Mare, proprietate extratabulară căruia în
natură îi corespunde casa demolată și teren aferent în cotă
de ½.
A obligat pe Primarul Municipiului
Satu Mare să emită dispoziție cu propunerea de acordare de
titluri de despăgubiri către Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor București în vederea evaluării imobilului pentru
stabilirea valorii despăgubirilor.
A respins excepția
autorității de lucru judecat invocată de primar.
A admis excepția lipsei
calității procesuale pasive a Prefectului județului Satu Mare
și a Ministerului Finanțelor Publice și a respins cererea
reclamantului față de aceștia ca fiind introdusă împotriva
unor persoane fără calitate.
Pentru a hotărî astfel,
instanța de fond a reținut, în esență, că S.R., în
calitate de fiică a proprietarului imobilului în litigiu, de la care s-a
făcut naționalizarea, este persoană îndreptățită
la acordarea de măsuri reparatorii pentru cota de ½, iar reclamantul în
calitate de moștenitor al acesteia, în baza art. 4 alin. (2) din Legea nr.
10/2001, republicată în baza Legii nr. 247/2005, are dreptul să
beneficieze de acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în baza
titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Instanța de fond a respins
excepția autorității de lucru judecat invocată de primar
raportat la sentința civilă nr. 2037/2003 a Judecătoriei Satu
Mare întrucât cererea având același obiect cu cel din prezenta cauză
nu a fost soluționată pe fond, fiind respinsă ca prematur introdusă.
Prin decizia nr. 93 A din 1 iunie 2006
Curtea de Apel Oradea, secția civilă, a admis apelul formulat de
Primăria Municipiului Satu Mare împotriva sentinței primei
instanțe pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins ca
nefondată acțiunea reclamantului, menținând celelalte
dispoziții ale sentinței privind modul de soluționare a
excepției autorității de lucru judecat și a lipsei
calității procesuale a Prefectului județului Satu Mare și
Ministerului Finanțelor Publice.
Pentru a hotărî astfel,
instanța de apel a reținut, în esență că imobilul
pentru care antecesoarea reclamantului a depus notificare în baza Legii nr.
10/2001 și a solicitat despăgubiri, nu a fost proprietatea acesteia
sau a autorului ei, apreciind că fără eficiență
juridică înscrisul din care rezultă că imobilul a fost
naționalizat și cuprins pe listele cu imobilele naționalizate,
întrucât simpla mențiune pe acest tabel a persoanelor cărora a
aparținut imobilul nu are caracterul de act doveditor al dreptului de
proprietate în accepțiunea Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei din urmă
hotărâri a declarat recurs reclamantul D.G., invocând procedurile art. 304
pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Susține, astfel, că
instanța de apel a interpretat greșit actele juridice deduse
judecății și a schimbat înțelesul lămurit și
vădit neîndoielnic al acestora. Arată că în privința
înscrisurilor cu care a dovedit calitatea de persoană
îndreptățită în temeiul Legii nr. 10/2001 la acordarea de
despăgubiri pentru preluarea abuzivă a imobilului în litigiu de
către Statul Român, în persoana autoarei sale, instanța de apel le-a
dat o interpretare eronată.
Reclamantul mai susține că
decizia atacată este nelegală dată cu încălcarea
prevederilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 așa cum a fost modificată
prin Legea nr. 247/2005, articol care instituie o prezumție legală de
proprietate în favoarea antecesorilor săi, prezumție ce nu a fost
răsturnată.
Recursul este fondat pentru
considerentele ce succed:
În condițiile Legii nr. 10/2001
dreptul de proprietate poate fi demonstrat derogatoriu de la dreptul comun,
prin orice mijloc de probă, regimul probatoriu prevăzut de
această lege fiind mai permisiv decât cel din dreptul comun.
De altfel, pentru înlăturarea
oricărei controverse ivite în practica judiciară cu privire la
posibilitatea probării proprietății și prin alte mijloace
decât titlul de proprietate original legiuitorul, prin Legea nr. 247 din
19.07.2005 privind reforma în domeniile proprietății și
justiției, precum și unele măsuri adiacente, a introdus în
cuprinsul Legii nr. 10/2001, art. 22
1
(după republicare art.
24) potrivit căruia:
(1) „În absența unor probe
contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de
proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de
autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus
în executare măsura preluării abuzive”.
(2) „În aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor
probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de
activitate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare
măsura preluării abuzive este presupusă că deține
imobilul sub nume de proprietar”.
În speță, se observă că nu există nici o
probă contrară care să răstoarne prezumția de
proprietate instituită de lege în favoarea celor de la care s-au
naționalizat imobilele.
Reclamantul a depus la dosar
înscrisul din care rezultă că imobilul în litigiu a fost
naționalizat (de la autorul antecesoarei sale) și cuprins pe listele
cu imobilele naționalizate conform Decretului nr. 92/1950.
Cum art. 24 din Legea nr. 10/2001
instituie o prezumție legală de proprietate în favoarea antecesorilor
reclamantului, prezumție ce nu a fost răsturnată, în mod
greșit instanța de apel a apreciat că reclamantul nu a dovedit
pe deplin calitatea de persoană îndreptățită la măsuri
reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001, neacordând eficiență
juridică înscrisului menționat (fila 6 dosar fond).
Nelegal a procedat instanța de
apel și când a înlăturat actele juridice care dovedesc calitatea
antecesoarei reclamantului, S.R., de moștenitoare legală a
tatălui său I.M.
Drept urmare, cum instanța de
apel interpretând greșit actul dedus judecății a pronunțat
hotărâre nelegală, recursul declarat de reclamant se privește ca
fiind fondat și în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ. urmează a fi
admis și se va modifica decizia atacată în sensul că se va
respinge ca nefondat apelul formulat de Primăria municipiului Satu Mare
împotriva sentinței civile nr. 512 D din 19 decembrie 2005 a Tribunalului
Satu Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de
reclamantul D.G. împotriva deciziei civile nr. 93 A din 1 iunie 2006 a
Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.
Modifică decizia atacată
în sensul că respinge apelul Primăriei municipiului Satu Mare
împotriva sentinței civile nr. 512/D din 19 decembrie 2005 a Tribunalului
Satu Mare pe care o păstrează.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 8 decembrie 2006.