ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8976/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Gorj la 3 noiembrie 2003 reclamantul C.D. a chemat în judecată pe

pârâta SC E.R. SA pentru anularea deciziei nr. 11635 din 9 octombrie 2003 prin

care pârâta i-a respins notificarea privind restituirea în natură a 4,71 ha

teren arabil sau restituirea în echivalent în caz de imposibilitate de

restituire în natură.

Tribunalul Gorj prin sentința civilă

nr. 102 din 20 aprilie 2004 a respins acțiunea ca neîntemeiată.

În motivarea acestei sentințe

instanța a reținut că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate

asupra terenului pretins, suprafața de teren neputând fi identificată faptic de

către expert pe teritoriul orașului Rovinari și în cadrul suprafețelor ocupate

de pârâtă. S-a mai reținut că reclamantul nu a putut face dovada localizării

terenului în perioada presupusă a deposedării abuzive 1949-1962, în lipsa foii

agricole.

Curtea de Apel Craiova, secția

civilă, prin decizia civilă nr. 941 din 30 martie 2005 a respins ca nefondat

apelul reclamantului.

După administrarea de noi probe

instanța de apel a reținut că reclamantul nu a dovedit fără echivoc dreptul de

proprietate al autorului său asupra bunului pretins a fi restituit. Actul de

vânzare-cumpărare din 1920 se referă la suprafața de teren de 5794 mp și nu la

4,71 ha iar mențiunea „La Rogojel” nu este suficientă pentru localizare.

Registrul agricol nu a clarificat situația terenului, din contră, a adăugat

cifre care ar totaliza un teren de 7,38 ha care nu se regăsește în acte.

S-a mai constatat că terenul deținut

de pârâtă a fost obținut urmare exproprierilor operate în terenurile deținute

de C.A.P. și nu de persoane fizice.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamantul, la 27 aprilie 2005, a declarat în termen legal recurs, criticând

soluția pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 și 10 C. proc. civ.

În fapt reclamantul-recurent a

arătat că instanțele au interpretat greșit actul de vânzare-cumpărare al

autorului său, C.I.D. din care rezultă că acesta a deținut teren delimitat în

suprafață și vecinătăți, în satul Roșia-Jiu, azi sat Vîrț, teren expropriat în

anii 1960-1970 și dat în administrarea pârâtei. Recurentul a mai arătat că

expertul nu a luat în considerare procesul verbal de impozitare existent în

dosarul de fond la fila 4.

S-a criticat soluția pentru

împrejurarea că deși există dovezi la dosar care atestă proprietatea și

întinderea, instanțele au considerat în mod nejustificat că există debit cu

privire la individualizarea terenului.

Recurentul a mai arătat că instanța

de apel nu s-a pronunțat pe cererea de noi probe formulate de reclamant,

pronunțând în acest fel o hotărâre nelegală conform pct. 10 al art. 304 C.

proc. civ.

Analizând recursul prin prisma

motivelor invocate și probelor administrate în cauză se constată că acesta este

nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce urmează.

Instanțele, față de materialul

probator existent în cauză administrat inițial în dosarul de fond și

suplimentat în apel au făcut o corectă apreciere asupra neindividualizării

terenului revendicat, la această concluzie conduce analiza pe care instanțele

au făcut-o în aprecierea probelor, cu înscrisuri și expertiză.

Prin încheierea din 12 ianuarie 2005

Curtea de Apel s-a pronunțat asupra probelor solicitate, încuviințând numai

proba cu expertiză și acte.

Instanța de apel a făcut o corectă

aplicare a art. 295 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit acestui text se pot

administra probe noi propuse în condițiile art. 292 C. proc. civ. dacă instanța

consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.

În lumina acestor dispoziții

procedurale instanța în mod corect a respins ca inadmisibilă suplimentarea

probelor cu proba testimonială față de împrejurarea că această probă nu a fost

solicitată la fond și ceea ce urmează a se dovedi cu martori, proprietatea,

excede forței probante a unei declarații testimoniale.

Critica hotărârilor judecătorești a

vizat în realitate greșita apreciere a probelor și nu neluarea în considerare a

acestora, motiv prevăzut în vechea reglementare a Codului de procedură civilă, la

pct. 11 al art. 304 și care din 2 octombrie 2000 a fost abrogat prin O.U.G. nr.

138/2000. Pe un asemenea motiv nu se mai poate întemeia un recurs.

Nu s-a dovedit că instanțele au

făcut o greșită interpretare a actelor deduse judecății, în special a actului

de vânzare-cumpărare, al autorului reclamantului, act care a fost analizat ca translativ,

de proprietate dar care nu a permis identificarea faptică a bunului pentru

considerentele expuse în detaliu de instanțe.

Deși instanțele au arătat

inadvertențele înregistrate în actele prezentate în susținerea acțiunii,

reclamantul în critica ce o aduce sub acest aspect hotărârilor invocă generic

că a făcut dovada proprietății „cu actele prezentate” fără a combate concret inadvertențele

sau carențele semnalate în materialul probator administrat.

Pentru considerentele arătate și

constatând că nu sunt motive pentru a modifica sau casa decizia Curții de Apel,

se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul C.D. împotriva deciziei nr. 941 din 30 martie 2005 pronunțată

de Curtea de Apel Craiova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 noiembrie 2005.