ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3540/2006

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Bistrița Năsăud, prin sentința civilă nr. 288 din 15 martie 2005 a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul V.V.V. împotriva pârâtului O.J.P.C. Bistrița Năsăud, a obligat pârâtul să emită dispoziția motivată cu privire la cererea de restituire în natură a imobilului situat în Bistrița, compus din casă de locuit cu 7 camere, dependințe și 468 mp teren aferent, a respins acțiunea față de pârâta A.N.P.C. pentru lipsa calității procesuale pasive și a luat act de renunțarea la judecată față de pârâții Primăria Municipiului Bistrița prin Primar și Primarul Municipiului Bistrița și la judecarea petitului principal.

Prin aceeași sentință a fost respins petitul principal privind plata daunelor cominatorii și a obligat pârâtul la plata sumei de 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamantul a notificat primăria Municipiului Bistrița pentru restituirea în natură a imobilului situat în Bistrița. Prin dispoziția nr. 1093 din 16 decembrie 2002 a Primarului Municipiului Bistrița s-a înaintat notificarea formulată de reclamant unității deținătoare a imobilului, respectiv O.J.P.C. Bistrița Năsăud, care a recunoscut primirea cererii de restituire, însă nu a soluționat notificarea și a trimis toată documentația pârâtei A.N.P.C., susținând că aceasta este îndreptățită să se pronunțe.

Ca atare, reclamantul a respectat dispozițiile art. 21 din Legea 10/2001, dar pârâta nu s-a pronunțat în termenul prevăzut de art. 23 din lege. Petitul privind plata daunelor cominatorii a fost respins reținându-se că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1075 C. civ., invocate de reclamant în susținerea acestui petit, întrucât Legea 10/2001 prevede sancționarea persoanelor implicate în procedura de restituire care nu își îndeplinesc în termen obligațiile legale. Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul O.J.P.C. Bistrița Năsăud arătând că instanța de fond nu a ținut seama de dispozițiile art. 32 alin. (2) din Legea 10/2001, respectiv de faptul că persoana îndreptățită nu s-a adresat instanței în termenul de 6 luni de la data depunerii notificării, termen care a început să curgă la 9 mai 2002. S-a mai arătat că imobilul este proprietate publică a statului conform H.G.

53/1996, fiind încadrat în categoria monumentelor istorice, situație în care ar fi trebuit citat în cauză și Ministerul Finanțelor Publice. Instanța nu a făcut nici o referire la modalitatea în care apelanta poate să-și recupereze sumele alocate îmbunătățirilor aduse imobilului și a aplicat incorect dispozițiile art. 276 și art. 277 C. proc. civ. conform cărora nu trebuia să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată Curtea de Apel Cluj, prin sentința civilă nr. 797 A din 29 septembrie 2005 a respins apelul ca nefondat reținând următoarele. Apelanta este în eroare în ce privește termenul de 6 luni. Acest termen, prevăzut de art. 22 alin. (1) se referă la faptul că notificarea trebuie depusă în 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, și nu la un termen în care persoana îndreptățită se poate adresa instanței de judecată.

Apelanta ignoră și prevederile art. 31 alin. (4) din Legea 10/2001 care arată situația în care este obligatorie citarea Ministerului Finanțelor Publice, situație care nu are aplicabilitate în speță. Încadrarea imobilului revendicat în categoria monumentelor istorice nu împiedică restituirea lui în favoarea reclamantului. Legea 422/2001 nu prevede nici o interdicție în raport cu prevederile Legii nr. 10/2001. În privința îmbunătățirilor aduse imobilului de către apelantă s-a reținut că instanța nu a fost investită cu soluționarea unui astfel de petit. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul O.J.P.C. Bistrița Năsăud, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a reiterat motivele de apel.

Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale aplicate, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Legea 10/2001 nu prevede expres un termen de 6 de luni în intervalul căruia persoana îndreptățită se poate adresa instanței de judecată. Cazul dedus recursului de față pune în discuție situația în care lipsește răspunsul unității notificate, generată de o conduită imputabilă persoanei notificate, care, fie din neglijență, fie din rea voință, refuză să răspundă la notificarea făcută de persoana îndreptățită. O atare conduită culpabilă nu poate, în nici un caz, să afecteze interesele persoanei îndreptățite și nici să o lipsească în fapt de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.

Deși legiuitorul nu a reglementat în mod expres situația în care unitatea deținătoare refuză să răspundă solicitării adresată pe cale de notificare, aceasta fiind o lacună a Legii 10/2001, totuși, cei îndreptățiți se pot adresa instanței judecătorești competente pentru ca persoana juridică deținătoare să fie obligată a emite decizia sau dispoziția motivată, deoarece o atare obligație rezultă din lege și face parte dintr-o procedură administrativă prealabilă instituită în mod imperativ. Instanțele care au instrumentat cauza în fond și apel, în mod corect au stabilit că nu este necasară citarea Ministerului Finanțelor Publice.

Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (4) din Legea 1/2001, în redactarea inițială, acest minister se citează doar în situația în care persoana îndreptățită optează prin cerere pentru titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, or, în speță, reclamantul V.V.V., a solicitat prin notificare restituirea în natură a imobilului. De asemenea, instanțele nu au stabilit modalitatea în care recurentul poate să-și recupereze sumele alocate îmbunătățirilor aduse imobilului întrucât nu a fost formulat nici un capăt de cerere în acest sens. Conform principiului disponibilității, instanța nu poate soluționa un litigiu decât pe baza cererii persoanei interesate și numai în limitele sesizării.

In ce privește ultimul motiv de recurs, art. 274 C. proc. civ. stabilește că obligația de restituire a cheltuielilor de judecată își are sorgintea în culpa procesuală a părții, respectiv în conduita imputabilă a recurentului care nu s-a conformat legii pentru a emite dispoziția motivată de acceptare sau de refuz a cererii de restituire care a afectat interesele legitime ale recurentului intimat. Față de considerentele expuse, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocate de recurentă, urmând a se respinge recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul O.J.P.C. Bistrița Năsăud împotriva deciziei civile nr. 797 A din 29 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 4 aprilie 2006.