ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3540/2006

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Bistrița Năsăud, prin

sentința civilă nr. 288 din 15 martie 2005 a admis în parte acțiunea formulată

de reclamantul V.V.V. împotriva pârâtului O.J.P.C. Bistrița Năsăud, a obligat

pârâtul să emită dispoziția motivată cu privire la cererea de restituire în

natură a imobilului situat în Bistrița, compus din casă de locuit cu 7 camere,

dependințe și 468 mp teren aferent, a respins acțiunea față de pârâta A.N.P.C. pentru

lipsa calității procesuale pasive și a luat act de renunțarea la judecată față

de pârâții Primăria Municipiului Bistrița prin Primar și Primarul Municipiului

Bistrița și la judecarea petitului principal.

Prin aceeași sentință a fost respins

petitul principal privind plata daunelor cominatorii și a obligat pârâtul la

plata sumei de 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție

instanța de fond a reținut că reclamantul a notificat primăria Municipiului

Bistrița pentru restituirea în natură a imobilului situat în Bistrița.

Prin dispoziția nr. 1093 din 16

decembrie 2002 a Primarului Municipiului Bistrița s-a înaintat notificarea

formulată de reclamant unității deținătoare a imobilului, respectiv O.J.P.C. Bistrița

Năsăud, care a recunoscut primirea cererii de restituire, însă nu a soluționat

notificarea și a trimis toată documentația pârâtei A.N.P.C., susținând că

aceasta este îndreptățită să se pronunțe.

Ca atare, reclamantul a respectat

dispozițiile art. 21 din Legea 10/2001, dar pârâta nu s-a pronunțat în termenul

prevăzut de art. 23 din lege.

Petitul privind plata daunelor

cominatorii a fost respins reținându-se că în cauză nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 1075 C. civ., invocate de reclamant în susținerea acestui

petit, întrucât Legea 10/2001 prevede sancționarea persoanelor implicate în

procedura de restituire care nu își îndeplinesc în termen obligațiile legale.

Împotriva sentinței a declarat apel

pârâtul O.J.P.C. Bistrița Năsăud arătând că instanța de fond nu a ținut seama de

dispozițiile art. 32 alin. (2) din Legea 10/2001, respectiv de faptul că

persoana îndreptățită nu s-a adresat instanței în termenul de 6 luni de la data

depunerii notificării, termen care a început să curgă la 9 mai 2002.

S-a mai arătat că imobilul este

proprietate publică a statului conform H.G. 53/1996, fiind încadrat în

categoria monumentelor istorice, situație în care ar fi trebuit citat în cauză

și Ministerul Finanțelor Publice.

Instanța nu a făcut nici o referire

la modalitatea în care apelanta poate să-și recupereze sumele alocate

îmbunătățirilor aduse imobilului și a aplicat incorect dispozițiile art. 276 și

art. 277 C. proc. civ. conform cărora nu trebuia să fie obligată la plata

cheltuielilor de judecată

Curtea de Apel Cluj, prin sentința

civilă nr. 797 A din 29 septembrie 2005 a respins apelul ca nefondat reținând

următoarele.

Apelanta este în eroare în ce

privește termenul de 6 luni. Acest termen, prevăzut de art. 22 alin. (1) se

referă la faptul că notificarea trebuie depusă în 6 luni de la data intrării în

vigoare a legii, și nu la un termen în care persoana îndreptățită se poate

adresa instanței de judecată.

Apelanta ignoră și prevederile art.

31 alin. (4) din Legea 10/2001 care arată situația în care este obligatorie

citarea Ministerului Finanțelor Publice, situație care nu are aplicabilitate în

speță.

Încadrarea imobilului revendicat în

categoria monumentelor istorice nu împiedică restituirea lui în favoarea

reclamantului. Legea 422/2001 nu prevede nici o interdicție în raport cu

prevederile Legii nr. 10/2001.

În privința îmbunătățirilor aduse

imobilului de către apelantă s-a reținut că instanța nu a fost investită cu

soluționarea unui astfel de petit.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs pârâtul O.J.P.C. Bistrița Năsăud, invocând prevederile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a reiterat motivele de apel.

Verificând

legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate și de

dispozițiile legale aplicate, Curtea constată că recursul declarat în cauză

este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Legea

10/2001 nu prevede expres un termen de 6 de luni în intervalul căruia persoana

îndreptățită se poate adresa instanței de judecată.

Cazul

dedus recursului de față pune în discuție situația în care lipsește răspunsul

unității notificate, generată de o conduită imputabilă persoanei notificate,

care, fie din neglijență, fie din rea voință, refuză să răspundă la notificarea

făcută de persoana îndreptățită. O atare conduită culpabilă nu poate, în nici

un caz, să afecteze interesele persoanei îndreptățite și nici să o lipsească în

fapt de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.

Deși

legiuitorul nu a reglementat în mod expres situația în care unitatea

deținătoare refuză să răspundă solicitării adresată pe cale de notificare,

aceasta fiind o lacună a Legii 10/2001, totuși, cei îndreptățiți se pot adresa

instanței judecătorești competente pentru ca persoana juridică deținătoare să

fie obligată a emite decizia sau dispoziția motivată, deoarece o atare obligație

rezultă din lege și face parte dintr-o procedură administrativă prealabilă

instituită în mod imperativ.

Instanțele

care au instrumentat cauza în fond și apel, în mod corect au stabilit că nu

este necasară citarea Ministerului Finanțelor Publice. Potrivit dispozițiilor

art. 31 alin. (4) din Legea 1/2001, în redactarea inițială, acest minister se

citează doar în situația în care persoana îndreptățită optează prin cerere

pentru titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de

privatizare, or, în speță, reclamantul V.V.V., a solicitat prin notificare

restituirea în natură a imobilului.

De

asemenea, instanțele nu au stabilit modalitatea în care recurentul poate să-și

recupereze sumele alocate îmbunătățirilor aduse imobilului întrucât nu a fost

formulat nici un capăt de cerere în acest sens. Conform principiului

disponibilității, instanța nu poate soluționa un litigiu decât pe baza cererii

persoanei interesate și numai în limitele sesizării.

In

ce privește ultimul motiv de recurs, art. 274 C. proc. civ. stabilește că

obligația de restituire a cheltuielilor de judecată își are sorgintea în culpa

procesuală a părții, respectiv în conduita imputabilă a recurentului care nu

s-a conformat legii pentru a emite dispoziția motivată de acceptare sau de

refuz a cererii de restituire care a afectat interesele legitime ale

recurentului intimat.

Față

de considerentele expuse, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocate de recurentă, urmând a se

respinge recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâtul O.J.P.C. Bistrița Năsăud împotriva

deciziei civile nr. 797 A din 29 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Cluj,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 4 aprilie 2006.