ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3547/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

1) Prin acțiunea civilă din 6

ianuarie 2003, reclamantele SC W. SRL (P.P.) și G.A. au chemat în judecată pe

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi obligat să

le plătească despăgubiri civile în sumă de 5 miliarde lei.

Motivând acțiunea, reclamantele au

susținut că, la data de 13 iulie 2000, mai mulți polițiști din Iași, încălcând

flagrant legislația economico-financiară, au confiscat mărfuri de la prima

reclamantă, al cărei asociat unic și administrator este secunda reclamantă,

fapta având drept consecință falimentul firmei și cauzarea de importante daune

materiale și morale.

La 11 mai 2004 reclamantele au

precizat obiectul acțiunii în sensul că pretind suma de 308 milioane lei, ce

urmează a fi actualizată, reprezentând contravaloarea produselor confiscate, și

suma de 4 miliarde lei cu titlu de beneficiu nerealizat de la 13 iulie 2000

până la zi.

Cererea astfel precizată a parcurs

un ciclu procesual, după care a făcut obiectul dosarului de primă instanță nr.

2571/2004 pe rolul Tribunalului Iași.

2) La 28 ianuarie 2005 reclamantele

au formulat o cerere cu același conținut, care a format dosarul nr. 1016/2005

la Tribunalul Iași.

3) La 23 martie 2005 cauzele au fost

conexate, după care reclamantele au majorat câtimea obiectului pricinii, iar

prin sentința civilă nr. 936 din 22 iunie 2005 completată prin sentința civilă

nr. 1838 din 12 iulie 2005, Tribunalul Iași a admis acțiunea și a obligat pe

pârâtul Statul Român să plătească reclamantelor daune materiale în sumă de

5.424.430.872 lei, daune morale în sumă de 500.000.000 lei și cheltuieli de

judecată în sumă de 160.000.000 lei.

4) Toate părțile au declarat apel,

formându-se dosarul nr. 6456/2005 pe rolul Curții de Apel Iași.

Prin încheierea nr. 5578 din 7 iunie

2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a strămutat judecarea cauzei la

Curtea de Apel Cluj.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă,

de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a pronunțat decizia

civilă nr. 322/A/2006 din 4 octombrie 2006, prin care a respins apelul declarat

de reclamante, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice și a schimbat sentințele pronunțate în primă instanță în

sensul că a respins acțiunile conexe introduse de reclamante contra pârâtului.

5) Pentru a hotărî în sensul arătat

la pct. 3) din prezentele considerente, Tribunalul Iași a avut în vedere

următoarele împrejurări de fapt și de drept:

SC P.P. SRL, devenită ulterior W.

SRL, având ca administrator unic pe G.A., și-a desfășurat activitatea în Iași,

fiind înregistrată la registrul Comerțului Iași sub nr. J22-1998/93.

Prin procesul verbal seria Z nr.

5208608 din 14 iulie 2000 încheiat de Poliția municipiului Iași, SC P.P. SRL a

fost sancționată contravențional cu amendă de 2.000.000 lei, confiscându-i-se și

mărfurile existente într-un magazin.

Sancțiunea contravențională și

măsura confiscării au fost anulate prin sentința civilă nr. 16398 din 22

noiembrie 2000 pronunțată de Judecătoria Iași, rămasă irevocabilă prin decizia

civilă nr. 947 din 6 martie 2002 a Curții Supreme de Justiție.

Potrivit raportului de expertiză

contabilă societății i s-a restituit numai parte din valoarea mărfurilor

confiscate, iar consecință nemijlocită a confiscării acestora societatea

reclamantă a suferit un prejudiciu material de 5.424.430.872 lei.

Prin fapta ilicită a organelor

statului s-a adus atingere și drepturilor extrapatrimoniale ale reclamantelor,

manifestată prin deteriorarea imaginii, reputației și prestigiului, precum și

prin lezarea stării sănătății psiho-fizice a reclamantei G.A., care a mai

suferit și o daună strict morală, constând într-un deranj psihic și emotiv.

În drept, prima instanță a avut în

vedere prevederile art. 998 și art. 999 C. civ., art. 6

2

, art. 13 și

art. 17 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și art. 1 din

Protocolul nr. 1.

6) La rândul său, Curtea de Apel

Cluj a reținut cele ce urmează:

Pentru acordarea daunelor în temeiul

art. 998 C. civ., adică în materia răspunderii civile delictuale, trebuie să

fie prezente cumulativ mai multe condiții și anume: fapta ilicită, prejudiciul

și raportul de cauzalitate dintre acestea.

În speță asemenea cumul nu există.

Astfel, fapta generatoare de

prejudiciu invocată de reclamante constă în încheierea a două procese verbale

la data de 14 iulie 2000 de către agentul constatator din cadrul Poliției

Municipiului Iași în baza art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990.

Or, aplicarea unor asemenea

sancțiuni aparține domeniului răspunderii contravenționale, domeniu în care SC

P.P. SRL (actuala S.C. W. SRL) a obținut câștig de cauză în sensul că, în

final, ambele procese verbale au fost desființate, reclamanta de mai sus a fost

exonerată de plata amenzii și a fost înlăturată măsura confiscărilor.

În loc să pună în executare sentința

civilă nr. 16398 din 22 noiembrie 2000 a Judecătoriei Iași, rămasă irevocabilă

prin decizia civilă nr. 947 din 6 martie 2002 a Curții Supreme de Justiție,

reclamantele au părăsit domeniul răspunderii contravenționale și s-au deplasat

pe tărâmul răspunderii civile delictuale în scopul obținerii unor câștiguri

suplimentare.

Cu alte cuvinte, reclamantele

urmăresc să cumuleze beneficiile răspunderii contravenționale cu cele ale

răspunderii civile delictuale, ceea ce nu poate fi primit.

Încheierea proceselor-verbale și aplicarea sancțiunilor contravenționale

pentru aceea că SC P.P. SRL Iași nu avea documente de proveniență a mărfii la

punctele ei de lucru, nu este o faptă săvârșită cu vinovăție sau din greșeală

în sensul art. 998 Cod civil pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.

7) Reclamantele SC W. SRL (P.P.) și

G.A. au declarat recurs, susținând că decizia din apel a fost dată cu

încălcarea legii, astfel că se impune casarea ei, respingerea apelului declarat

de Statul Român și admiterea apelului declarat de reclamante.

În esență, reclamantele au

argumentat în sensul aplicabilității în cauză a răspunderii civile delictuale.

8) Recursul este întemeiat.

În primul rând, fără a nega

posibilitatea antrenării răspunderii civile delictuale în speță, instanța de

apel a hotărât că este inoportună, imputând reclamantelor că au părăsit

nejustificat tărâmul răspunderii contravenționale în cadrul căruia aveau

posibilitatea reparării integrale a prejudiciului cauzat pe calea punerii în

executare a sentinței civile nr. 16398 din 22 noiembrie 2000 pronunțată de

Judecătoria Iași și rămasă irevocabilă prin decizia nr. 947 din 6 martie 2002 a

Curții Supreme de Justiție, scopul urmărit fiind acela de a obține câștiguri

suplimentare prin cumularea beneficiilor atât ale răspunderii contravenționale,

cât și ale răspunderii civile delictuale.

Asemenea considerente sunt esențial

nelegale.

Controlul judecătoresc exercitat

prin hotărârile mai sus menționate s-a limitat la legalitatea și temeinicia

sancțiunilor contravenționale principală și complementară (amendă și

confiscarea unor bunuri), dispunându-se anularea acestora și restituirea către

petenta din acea cauză SC P.P. SRL a contravalorii bunurilor confiscate.

În aceste limite au fost aplicate

normele răspunderii contravenționale.

Or, obiectul acțiunii civile în

cauza de față nu constă în anularea sancțiunilor contravenționale aplicate

reclamantelor, adică ceea ce deja s-a judecat într-un alt proces, pentru a se

putea afirma cu temei că nu sunt incidente regulile răspunderii civile

delictuale, ci numai dreptul contravențional.

Dimpotrivă, în legătură cu măsura

confiscării unor bunuri, proprietara acestora SC P.P. SRL, contravenientă în

celălalt proces, devenită S.C. W. SRL, a pretins prin prezentul proces

repararea altui prejudiciu decât cel nemijlocit (constând în lipsirea de

produsele confiscate sau valoarea acestora), anume cel cauzat prin falimentarea

firmei ca o consecință directă a confiscării nelegale a mărfurilor.

La rândul său, coreclamanta G.A.,

care nu a fost parte în primul proces și deci nu putea părăsi domeniul

răspunderii contravenționale la care nu a participat, a pretins repararea unui

prejudiciu de ordin moral.

Esențial însă, amândouă reclamantele

au imputat agenților constatatori că au săvârșit un abuz de drept în

exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu alte cuvinte o faptă ilicită, adică

ceea ce constituie tocmai fundamentul răspunderii civile delictuale.

Ca urmare, nu este corect a se

imputa reclamantelor că au părăsit în scop oneros și nejustificat o instituție

de drept în favoarea alteia.

În al doilea rând, și tot cu

încălcarea legii, instanța de apel a decis că în speță nu sunt întrunite

condițiile cumulative ale răspunderii civile delictuale (faptă ilicită,

prejudiciu și raport de cauzalitate între acestea) pentru motivul că aplicarea

sancțiunilor contravenționale contra uneia dintre reclamante nu ar constitui

„faptă săvârșită cu vinovăție sau din greșeală”.

Existența sau lipsa vinovăției,

indiferent de forma acesteia, nu poate fi constatată pe calea unei simple

afirmații a instanței, ci trebuie să fie rezultatul cercetării susținerilor

părților și a probelor administrate, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

9) În concluzie, instanța de apel a

încălcat legea, ceea ce constituie motiv de recurs potrivit art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., temei pentru admiterea recursului și casarea deciziei atacate,

conform art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., cu consecința trimiterii

cauzei spre rejudecare în aplicarea art. 313 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de SC W.

SRL (P.P.) și G.A. împotriva deciziei nr. 322/A din 4 octombrie 2006 pronunțată

de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru

minori și familie.

Casează decizia atacată și trimite

cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 mai 2007.